Președintele, liderul și celălalt președinte

La ora la care scriu acest text, Florin Cîțu, poate cel mai jalnic candidat la președinția Partidului Național Liberal din câți am văzut în ultimii 30 de ani, a fost ales cu 2.877 de voturi. Înscris în PNL de câțiva ani, în spatele candidaturii sale s-au aliniat, implacabile și încăpățânate, câteva forțe greu de surmontat. 

Una din ele a vorbit chiar din mijlocul liberalilor de la Congres, materializată în zâmbetul de sare și limba de faianță ale președintelui Klaus Iohannis. O altă expresie a acestor forțe s-a auzit în urletele desfigurate ale europarlamentarului Rareș Bogdan, fost patron de ziare la Cluj și animator de emisiuni politice la Realitatea TV.

De cealaltă parte, cu 1898 de voturi, s-a aflat Ludovic Orban. În dreptul său, istoria consemnează o serie lungă de eșecuri politice, câteva victorii și câteva momente esențiale de frondă, poate cel mai important fiind în 2011, când a fost singurul liberal care s-a opus deschis alianței dintre PNL și PSD. În sprijinul lui Orban s-au auzit o mână de organizații județene, care i-au scandat numele în timpul congresului și au huiduit copios câțiva dintre vorbitori.  

La finalul unei zile pe care presa a descris-o ca având „atmosferă de stadion”, cu voturile pe masă, fotografia cu partidul, câștigătorii și pierzătorii se diluează și se topește în câteva dileme care, cel puțin acum, par imposibil de rezolvat: cum va reface PNL alianța de guvernare cu USR PLUS, un partid care a repetat răspicat că nu-l acceptă pe Cîțu premier, chiar în ziua în care acesta câștiga alegerile PNL? 

Sau: fără refacerea coaliției, cum va gestiona acest premier un guvern minoritar care trebuie să ghideze România printr-o iarnă care se anunță dezastruoasă, cu scumpiri îngrijorătoare ale energiei?

Cine va fi candidatul PNL la președinție, în 2024? Și, în fine, cum va supraviețui PNL unei rupturi fundamentale din interior, care s-a simțit în ziua Congresului ca o certitudine?

Câștigătorii

În scurtul discurs de președinte nou ales, Florin Cîțu le-a transmis membrilor PNL din sală: „Nu mă surprinde alegerea dvs, am spus că echipa câștigătoare e singura soluție a PNL”. Această autoreferențialitate arogantă în fața unui partid care i-a oferit doar 1000 de voturi peste contracandidatul său, în ciuda selecției delegaților și a campaniei acerbe care i s-a făcut, coboară din proverb: „Să nu vorbești de funie în casa spânzuratului”. Orban câștigase în 2017 alegerile cu peste 3500 de voturi.

Și nu e doar asta. Pe parcursul celor 20 de minute pe care le-a avut la dispoziție pentru a-și susține candidatura, Cîțu a reușit să transmită o singură idee clară, pe care a repetat-o de două ori, cu vocea gâtuită: Eu sunt Florin, haideți să facem treabă! 

Într-o zi în care România înregistra peste 7500 de noi infectări cu COVID-19 și 121 de decese, cu o campanie de vaccinare în derivă, premierul în funcție a avut de spus și ceva despre țară: „Nu regret nimic din această campanie: în ultimele luni am văzut România și am văzut de ce au nevoie românii. Românii au nevoie de liberalism!”. Să mai adăugăm că spunea aceste cuvinte în mijlocul a 5000 de oameni adunați scaun lângă scaun, într-un oraș care tocmai trecea de rata de infectare de 4 la mie? 

Din #echipacâștigătoare, merită să mai urmărim două figuri: atât Rareș Bogdan, cât și Emil Boc simt în acest moment că au în rucsac bastonul de candidat la președinția României. Dacă ar fi să ne luăm după reacția sălii, a membrilor PNL, primul care va fi executat în această competiție e Rareș Bogdan. Mai huiduit decât Cîțu și mai agresiv decât susținătorii lui Orban, Rareș Bogdan a lăsat impresia că s-ar simți cel mai bine într-o competiție cu senatoarea Diana Șoșoacă, de pildă. 

În contrast cu el, Gheorghe Flutur și apoi Emil Boc au preferat să vorbească direct corpului de partid, să se ascundă mai puțin după lozinci politice și să atace probleme serioase, precum eșecul de a atrage românii înapoi în țară sau nevoia de dezvoltare. Cu excepția lui Orban, Boc și Flutur au fost singurii care au avut ceva consistent de spus partidului. 

Pierzătorii

Primul anunț pe care l-a făcut Ludovic Orban după pierderea alegerilor a fost că va demisiona luni dimineața din funcția de președinte al Camerei Deputaților. L-a felicitat pe câștigător și a mai spus ceva: „Vă anunț acum că între Ludovic Orban și Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat”.

Anunțul acesta pare incoerent în fotografia la care ne uităm, mai ales că opinia publică nu știa să fi existat vreun parteneriat. Pentru a-l înțelege, să ne uităm puțin la istoria lui Orban. Membru vechi în PNL și recunoscut pentru criticile sale pentru președinții partidului, Orban a pierdut de patru ori alegerile din PNL și le-a câștigat o singură dată: în 2017. În 2016, a renunțat scurt și fără comentarii la candidatura pentru Primăria București, fiind acuzat de corupție. A fost achitat definitiv de acuzații în 2018. 

În fine, a fost premierul PNL în primul an al pandemiei. În urma guvernului condus de el a rămas un ocean de achiziții publice imposibil de verificat. A negociat din partea PNL structura guvernului de coaliție. În dimineața alegerilor, Orban a venit singur la intrarea destinată delegaților, s-a fotografiat cu câțiva simpatizanți din partid și a fumat apoi singuratic la colțul unui cort SMURD. Părea că nu are nimic de pierdut.

La pupitru, în fața membrilor, Orban a transmis un mesaj foarte clar: eu pot să refac Coaliția de guvernare cu USR PLUS și să negociez politic! A contrapus acestei imagini o guvernare minoritară cu Florin Cîțu, susținută „pe sub masă” de PSD. S-a referit la istoria partidului și la libertatea personală. A vorbit fără punctaj scris și a reușit să se raporteze și la alte valori decât banii din PNRR și al treilea PNDL, denumit de liberali Programul de investiții „Anghel Saligny”. A fost aplaudat la scenă din sală, și nu doar de susținătorii săi. 

În final, după ce a aflat că a pierdut votul partidului, a anunțat că va demisiona de la Camera Deputaților și i-a transmis acel mesaj enigmatic președintelui Iohannis. 

Din partea unui politician care și-a administrat și acceptat atâtea eșecuri, revenind de fiecare dată, avertismentul acesta pare să se refere mai mult la viitor. Un viitor în care Florin Cîțu va fi fost erodat de guvernarea „pe sub masă”, pandemie și o criză economică pândind latent. Un viitor în care PNL, secat de energie și figuri credibile, își va aminti că a avut, în afară de doi președinți în parteneriat, și un lider. 

Pentru că Ludovic Orban a fost incontestabil liderul PNL de la congresul de sâmbătă. Iar ceea ce a pierdut azi îi rămâne și lui drept potențial pentru 2024: bastonul de candidat la președinția României în rucsac. 

…și Klaus Iohannis

Cine a apucat să vadă reacția sălii la discursul președintelui Klaus Iohannis a înțeles câte glaciațiuni îl despart pe acesta de ceea ce se numește clasic „talpa partidului”. Dacă Orban i-a făcut să aplaude și să protesteze față de impunerea lui Cîțu drept lider, Iohannis a avut pentru prima dată parte de contestare și răceală. 

Pe la mesele din Romexpo, chiar și fanii echipei câștigătoare au spus că ceea ce a făcut președintele „nu se face”. De pe scenă, Iohannis a vorbit ca și cum ar fi fost președintele en titre al PNL, susținându-l fățiș pe unul dintre candidați. Anunțând, prin prezența lui acolo, că acela este candidatul preferat. 

Fără să folosească expresii precum „și-a abandonat misiunea constituțională” sau „președintele trebuie să fie apolitic”, membrii simpli ai PNL au simțit că ceea ce s-a întâmplat a fost un transfer de putere forțat într-o zonă foarte sensibilă, și asta nu e bine. Nu se face. 

Iohannis a făcut-o. 

Despre motivele președintelui putem doar ghici, în condițiile în care comunicarea Cotroceniului a pierdut și ultima brumă de deschidere către public, osificându-se într-o serie lungă de comenzi și recomandări impersonale. Klaus Iohannis este acum acest „să se” al României.  

La congresul PNL s-a făcut voia lui. 

În ecuație mai rămâne PNL. Supus voinței președintelui României, cu ochii la 2024, din partidul care nu obosește să pomenească vechimea sa istorică și apetitul pentru libertate a rămas atât: un partid cu mulți președinți și un singur lider.