Foto Lucian Muntean

Politica din România. Ce a mai rămas

E evident că pentru guvernanți vine o perioadă un pic mai dificilă, dar mi se pare normal ca majoritatea membrilor unui guvern să fie parlamentari, altfel ajungem foarte repede la un guvern de esență mai degrabă tehnică”, a spus miercuri seara președintele Klaus Iohannis, într-o conferință de presă. 

În aceste 37 de cuvinte rostite de Klaus Iohannis e sinteza unei linii de gândire care ne-a adus la felul în care funcționează azi statul. 

Să vedem totuși ce-a spus președintele.

Separarea puterilor în stat. 

Pe scurt, principiul ăsta spune că nu poți amesteca Parlamentul – cei care fac legile – cu Guvernul – cei care le implementează – și justiția.

Nu poți și să centrezi și să dai cu capul și să arbitrezi. 

Ca să înțeleagă și USR-PLUS, nu poți să fii și cinstit și să pretinzi că e okay ce s-a întâmplat cu lista de candidați pentru diaspora. Sau: nu poți să fii și ONG-ist și politician în același timp. Nu poți să fii și parte din problemă și parte din soluție.

Pentru jurnaliști: nu poți să fii și activist politic și jurnalist în același timp.

Separarea puterilor e un principiu fundamental al democrațiilor – înseamnă că cel care stabilește regulile nu se va ocupa și de punerea lor în aplicare. E o măsură de asigurare la care s-au gândit alții mai încercați și deștepți decât noi – și e tocmai asigurarea pentru reducerea corupției. Separăm puterile în stat ca să asigurăm checks and balances și ca să nu dăm niciunui singur segment sau om prea multă putere. Oricât ar părea de bun. Chiar și atunci când vorbim de Vlad Voiculescu :)

Situația. 

Să ne uităm la politica din România acum. Am trecut de o serie de alegeri locale care ne-au cimentat câteva credințe. Că PSD poate în continuare să ia primăriile locale de comune și mici localități unde percepem sărăcia ca fiind principala problemă. 

Și e multă sărăcie în România. Copleșitoare. În ultimii cinci ani de muncă, am văzut – ca jurnalist – de toate. Curți înecate în noroi, bebeluși gâdilați de muște și rahați de câine, femei lăuze care nu știau ce înseamnă febră sau vaccin. 

Apoi PNL. Ați remarcat cum partidul ăsta care obișnuia să fie PDL – apoi USL – a devenit deodată un fel de salvator cool? Puteți numi un singur politician pursânge de la PNL? (Ilie Bolojan – fostul primar de la Oradea, devenit președinte de CJ – nu se pune ca politician, e un administrator bun, poate cel mai bun).

Și USR. Cu varianta USR PLUS. Aici discutăm de altceva: capacitatea de a coagula emoții. USR PLUS a avut o vreme când emoțiile noastre au dansat cu tandrețe în jurul lor. Puteau câștiga alegeri doar trăgându-ne cu ochiul. Au decis că nu de asta au nevoie – deși aveau toate porțile și așteptările publicului deschise. Și-n general, așa câștigă un partid, cu emoții. Nu, USRPLUS a decis că se poate lipsi de emoții, pentru câteva locuri în Parlament măsluite. 

E cazul listei de candidați la alegerile parlamentare pentru diaspora, acolo unde primul clasat la votul popular ar organizației, Vlad Teohari, a fost invalidat de Biroul Național al USR, după ce primise un aviz negativ de integritate de la Comisia de arbitraj a partidului. Explicația dată a fost că ar fi semnat o scrisoare de protest în partid. După ce s-a depus lista de candidați fără numele său pe ea, decizia Comisiei de arbitraj a fost anulată de partid. 

Tot Curtea de arbitraj a curățat și listele de candidați de la Maramureș. Iar la București, membrii partidului au votat o listă de delegați „susținută” de Vlad Voiculescu și Claudiu Năsui. Care listă de delegați l-a votat apoi pe Claudiu Năsui primul pentru Camera Deputaților. 

Frumos.

Parlamentul. 

E esențial. Un guvern fără majoritate în Parlament e o ceapă degerată, nu poate face aproape nimic. Un Parlament fără un guvern, în schimb, e bine, mersi. Pe de altă parte, deși e „organul reprezentativ suprem”, îl alegem pe liste, nu uninominal, ca în perioada 2008-2012

Mai e ceva fascinant la Parlament. Pe cât e de mare, pe atât de previzibil. Deși e însăși esența puterii legislative, reglementează cu succes în majoritatea timpului prostii precum zile naționale ale iei și aniversări de nume și orașe. Sau, atunci când o face serios, legiferează în interesul partidului. A devenit imobil, greoi și uneori eșuează în a îndeplini funcția lui principală, cea legislativă. 

Așa că Guvernul face asta, și nu de anul ăsta.

Guvernul…

E adevăratul și singurul jucător mare de pe scenă. Anul trecut, observam că cele trei guverne ale PSD sub Liviu Dragnea au impus cel puțin un sfert din totalul modificărilor legislative, prin intermediul Ordonanțelor de Urgență. Cu performanta OUG 114, care a modificat, singură, fără vreo dezbatere publică, nu mai puțin de 40 de legi.

Foamea Guvernului pentru putere se mai vede undeva. De pildă, în faptul că Fondul de rezervă, o pușculiță la liber, un fel de PNDL, dar mai bun, a atins, anul ăsta, până în septembrie, peste 1,2 miliarde de euro, aproape dublu decât în 2017. 

Am ajuns să ne uităm la miniștri ca la sori – acești oameni care vor rezolva dileme, dar adevărul e că sunt puține funcții mai proaste decât cea de ministru. 

În primul rând ești numit, nu ales. Apoi faptul că vei fi schimbat te face aproape insignifiant în ochii funcționarilor pe care trebuie să-i conduci. Ministerele din România sunt niște gropi adânci umplute cu familii și rudele acelor familii, și-n ministerele cele mai apropiate sunt alte rude ale lor. 

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

Majoritatea funcționari publici –  pe lege, ți-ar lua cam trei mandate de ministru să-i dai afară. Încă nu știu vreun minister care să-și fi curățat vreodată „aparatul” de atârnători. 

Și abia aici intrăm în problemă. 

Oamenii noi. 

Atât de clamați și doriți, în politică, sunt (aproape) inutili. Povestea cu România e că funcționează ca un câmp electro-magnetic între politică și administrație. Partidul și administrația sunt de așa natură definite, că nu pot funcționa fără să se umple una pe cealaltă. Oamenii noi de capul lor, fără administrație, sunt ca Batman fără centură.

Sunt ca Daenerys fără dragoni, ca Harry Potter fără prieteni. 

Nu funcționează. 

De câțiva ani se poartă expresia asta simpatică, mai ales când eșuăm să construim spitale sau autostrăzi: a fost lipsă de capacitate administrativă. De la Victor Ponta la Vlad Voiculescu, a fost „lipsă de capacitate administrativă”. Nu incompetență sau prostie sau rea voință, nu vinovați cu numele, nu, niciodată. „Lipsă de capacitate administrativă”.

Nu există încadrare legală pentru asta. Doar civică.

Și te face să te întrebi. 

Ce facem noi aici.

Tehnic, votăm. 

Dar înainte de asta, avem libertatea să dezbatem și să criticăm. De pildă, am putea să ne întrebăm: cum se face că deși USR e partidul mai vechi, cu membri în Parlament, la București și Cluj, de fapt membrii PLUS au ales candidații la Parlament?

Cum se face că Vlad Teohari a fost eliminat de pe lista de candidați ai diasporei USR-PLUS, exact până s-a depus lista, apoi partidul l-a repus în drepturi?

Cum se face că, de pildă, la Cluj, primii doi candidați pe listele PSD sunt fostul ministru al Sănătății din vremea post #Colectiv – cel care și-a cerut scuze în direct la Antena 3 că el pleacă pentru că e „omul sistemului” – și la Senat, Vasile Dîncu, fosta „societate civilă” din apropierea PSD?

Cum se face că Valeriu Nicolae (Ciolan) nu a prins loc pe nicio listă la București, și a ajuns să candideze de capul lui?  

Cum se face că majoritatea candidaților care apar eligibili pe listele pentru Parlament sunt deja oameni cu codițe și istorii? Și că, la fel ca în ultimii 30 de ani, ei sunt deciși de un grup restrâns, „de la centru”? 

Et nous, les belges?!

Cea mai bună carte pe care am citit-o în copilărie spunea asta: criminalul se întoarce întotdeauna la locul faptei. 

În 1989, Securitatea avea 400.000 de informatori. Într-un fel sau altul am evitat mereu să vorbim despre Securitate – majoritatea dintre noi. Fie că vorbim de cea din anii ‘60 sau ‘80 sau cum s-a transformat ea după 1990. A rămas așa, un fel de mitologie a anilor ‘90 – orice ziarist de atunci știe cel puțin un securist cu care povestea, dar despre care nu povestește. 

Discursul ăsta a distrus altă idee: aia că serviciile noastre secrete ar fi bune la orice altceva decât Securitate. Pot să număr pe degete oamenii care fac diferența între servicii de informații și Securitate. 

Ce vreau să spun e că nu te poți juca așa cu încrederea oamenilor. E contraproductiv pentru toți. 

Suntem, 30 de ani mai târziu, în punctul în care credem în continuare, în secret, că Securitatea/cum s-o numi ea acum încă face jocurile. Ce spune asta despre noi?

Epilog.

Și cu asta ne întoarcem la declarația președintelui. Ce face Klaus Iohannis e să admită firesc, fără vreo dilemă legată de principii, starea de fapt. Aici suntem. Teoretic puterile sunt separate, practic vine o perioadă grea și atunci, pentru conservarea puterii, vom strânge și mai tare în aceeași caleașcă executivul și legislativul. 

Ne uităm la viitorii 4 ani de Parlament. Aș zice că e simplu de ales, dar listele arată rău. 

N-ai vrea să depindă viața ta de oamenii ăia din fruntea listelor. N-ai vrea să negociezi cu ei, nu ai vrea să suferi în apropierea lor, nu ai vrea să pățești un incendiu sau un cutremur cât au ei grijă de tine. Pentru că nu par umani deloc. Nici profesioniști. Nu par genul de oameni care s-ar lupta să ajungi la un spital unde să ai o șansă. Nu par genul de oameni care s-ar lupta. 

Par niște păpușele umplute cu fân și dresate să spună lucruri.

Ce a mai rămas? 

Pe termen lung, o catastrofă. Dar așa a fost dintotdeauna. 

Pe termen scurt și mediu încă avem timp. Noi.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...