Poetul e un om viu

Codruţa Simina

Redactor

Doi poeți și doi jurnaliști s-au urcat într-o mașină. După ce au pornit, unul dintre poeți a spus, cu voce tare, Tatăl nostru, pentru buna întocmire a drumului.

Senin și neabătut, în timp ce beculețele de la bordul mașinii clipoceau și, la radio, un crainic anunța importante decizii politice, poetul și-a terminat rugăciunea cu o cruce amplă, care s-a dizolvat în murmurul aerului condiționat.

Unul dintre jurnaliști și-a notat prima tușă din ceea ce-ar fi vrut să fie un mare portret din cuvinte: poetul este povestea unei tandre inadaptări.

A fost în vara lui 2016, și mașina a înghițit cu suplețea unei libelule distanța de la Cluj la Petrila.

Acolo, pe un tăpșan cu căpițe de fân, în timp ce tirurile survolau asfaltul cu viteză de croazieră, artistul Ion Barbu a lansat volumul Sticle pentru minte, inimă și literatură – o colecție de 100 de portrete ale poeților români contemporani, fotografiați de fiul său, Mihai Barbu.

Ion Barbu îl fotografiază pe poetul Adrian Popescu, directorul revistei „Steaua”. În spatele acestuia, pe un banner lung sunt portretele a o sută de poeți contemporani.

*

Când vor începe să-i scrie biografia, așa vor scrie: îl chema Ion Barbu și s-a luptat pentru Mina Petrila. Dihania din precambrian: ea obișnuia să înghită oameni și să expulzeze materie neagră. Tăciuni.

Cum prindea o bucățică liberă de zid, Ion Barbu iute desena ceva peste ea. Și-n pătrățelele albe din ziare desena. Și-un poet a spus despre el: Nu putem noi bea atâtea sticle câte muzee are în cap Ion Barbu.

Vă rog să vi-l imaginați: undeva, pe drumul dintre Petrila și Petroșani, el poartă un tricou roșu și o vestuță multicoloră. Mâna i se prelungește într-o peliculă subțire de apă, care țâșnește dintr-un pistol colorat de plastic, din cele cu care se joacă copiii.

Deși, după cum avea să spună, cu delicatețe, poetul Ionel Ciupureanu, pistoalele ar fi fost umplute cu coniac.

Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”

Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

A doua tușă: poetul e un cadru legal al minunii.

Poeta Ruxandra Cesereanu, alături de Ion Barbu.

Despre poeți și despre cărțile lor, criticii spun mai mereu aceleași lucruri. Distilate, și simplificate, cronicile spun: „Am identificat școala din care vine acest autor – iar influențele sunt ușor de ghicit. El nu este bun, dar nici rău. El nu este slab, dar nici puternic. Promite mult, dar nu a demonstrat încă. Și – vă rugăm să ne iertați – nu vă putem spune dacă într-adevăr ne-a plăcut sau nu”.

Dar, așa cum aveam să descoperim, în timp ce formația vocal-instrumentală invitată la eveniment plonja în anii de glorie ai șlagărelor Electrecord, poeții sunt niște oamenii vii care lansează bărcuțe pe apă și plâng de emoții și e-o cruzime nemăsurată că trupurile lor îmbătrânesc, în timp ce ei continuă să-și poarte pe dinăuntru fălcuțele de prunci. Și inimile lor au fălcuțe.

Ruxandra Cesereanu alături de Ionel Ciupureanu.

Ionel Ciupureanu e o figură discretă în poezia românească. După ce-l observi o vreme, înțelegi că face parte din acea specie diafană care pare să supraviețuiască numai pentru că aerul din jur o împinge ușurel înainte prin viață și o îngrijește.

La începutul serii, mi-a împrumutat un pix albastru din buzunar, că al meu se terminase.

A terminat Facultatea de Electrotehnică și a fost inginer la Electroputere Craiova. Este căsătorit și are trei copii despre care, atunci când vorbește, face cu mâna gesturi mărunțele pe frunte, ca și cum ar mângâia ouă într-un cuib de păsărele.

A recitat din ultimul său volum, Venea cel care murisem, publicat în 2014 la Casa de Editură Max Blecher.

La finalul serii, am realizat că rătăcisem pixul și m-am dus să-i spun. L-a scos cu un gest de învingător din buzunar: se întorsese la el pe căile acelui aer grijuliu.

E complicat să dai citate din discuțiile cu poeți: fie îți povestesc banalități cotidiene, fie îți fac niște mărturisiri atât de intime, încât ele trebuie să rămână secrete.

Se mai poate spune despre Ionel Ciupureanu că vorbește despre cuvinte grave, precum „spital de psihiatrie” sau „boală” sau „rău”, cu o mare naturalețe.

Și încă o tușă: poetul e un om viu care-și poartă vulnerabilitatea ca pe-o superputere.

Ionel Ciupureanu.

„Toată lumea dansează și pokemonul îl vânează” – solistul inovează puțin în refrenul lui Ștefan Bănică Jr. În timpul ăsta, poeții invitați aruncă baloane de săpun în aer și-și povestesc: Asta-i viața, o salvare trece în viteză pe drum și noi suflăm baloane de săpun!

La lansarea volumului de portrete, au mai recitat din poemele lor Nicolae Coande și Adrian Alui Gheorghe. Şi, în timp ce recitau, s-a înserat de-a binelea.

La final, fiecare a lansat în lacul de lângă han o sticlă care conținea un altfel de alcool: din cuvinte. Din propriile sale versuri.

La afterparty, înapoi la casa lui Ion Barbu din Petrila, s-au desfăcut sticle de tărie și s-au citit versurile scrise pe pereții casei. Casa lui Ion Barbu e tatuată cu versuri. Iar pe dinafară, cu portrete de poeți – de la Emil Brumaru la Edgar Allan Poe și Ion Mureșan.

„Eu v-aș propune să citim altfel, să citim imaginându-ne cuvintele care lipsesc”, a propus, la un moment dat, Ionel Ciupureanu.

Veselia s-a spart brusc când Adrian Popescu a primit un telefon de la soția sa, doamna Angela: în München, un nebun ucidea oameni la întâmplare.

Ca o concluzie a discuțiilor care au urmat, nici măcar poeții nu au o soluție pentru ceea ce se întâmplă în Europa și în lume. S-a ajuns prea departe, iar soluțiile, toate soluţiile, sunt mult prea complicate.

Salvarea a venit cu cântec: managerul Centrului Județean pentru Cultură de la Bistrița, Gavrilă Țărmure („domnul Ț” pentru apropiați), s-a lăsat înduplecat și-a cântat piese populare cu o măiestrie demnă de invidia lui Grigore Leșe.

Și-n timp ce vocea lui urca și cobora blând, și se desfăcea în șuierături și murmure duioase, în liniștea din spatele cântecului poeții se uitau în pahar și erau foarte triști, și un câine lătra liber, și poeții stăteau și ascultau, și puteai să citești pe chipul fiecăruia că e un om viu.

Of, of, Ioane, Ioane,

Drag mi-ești mie

Ce-am vorbit vorbă să fie…

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€