„PNL+PSD=LOVE”. Votanții români, confiscați de partidele la guvernare. Cu ce rămânem după război și crize?

Coaliția la guvernare monopolizează ecranele televiziunilor de știri și o bună parte din presa centrală cu mesaje ce țin de reorganizarea internă din partid (cazul congresului liberal) sau cu anunțuri zilnice despre măsurile economice și planurile de sprijinirea a populației și mediului de afaceri. 

Proiecte precum cel de amânare a plăților ratelor la bancă apar și dispar peste noapte, legea offshore nu e încă gata, sursele de finanțare ale unor programe sunt nesigure încă, dar, pe măsură ce războiul din Ucraina se prelungește iar emoția conflictului se atenuează, politicienii români la guvernare par că revin, treptat dar sigur, la lupta pentru prim-plan. 

Care sunt în aceste condiții perspectivele pe termen mediu și lung pentru România? De ce nu apar partide noi sau de ce eșuează cele care începuseră promițător? Ce șanse au generațiile tinere să schimbe peisajul politic și cât de grav e riscul absenteismului la vot, în următorii ani? Răspunde, pentru PressOne, profesorul universitar și politologul Andrei Țăranu.

Andrei Țăranu: PNL, chiar și cu acest Congres grotesc, și-a păstrat locul în presa românească. Chiar dacă de cele mai multe ori pe știri negative: conflictul domnului Cîțu și conducerea partidului, debarcarea sa, etc. PNL continuă să fie în prim-plan, dar PSD e cel care iese „să dea veștile bune”. De aici poate veni senzația că PSD a monopolizat spațiul public și discuțiile. 

PressOne: Rămâne senzația că viitorul României, de la măsuri economice la folosirea banilor europeni și altele, e comunicat de domnul Marcel Ciolacu, în primul rând. Care ar putea fi consecințele pentru liberali? 

A.Ț.: Greu de spus, în acest moment. Vedem că PNL are o fereastră de oportunitate, dacă acesta e cuvântul potrivit, odată cu războiul din Ucraina. Domnul Ciucă este militar, apare des pe la baza de la Mihail Kogălniceanu, spune diverse lucruri despre ce se întâmplă în Ucraina, dă mesaje de calm. Ceea ce evident întărește senzația populației că am avea un avantaj prin existența unui militar în fruntea guvernului. 

Probabil că PNL va încerca să folosească la maximum în comunicare criza externă, criza din Ucraina și pericolul unui conflict extins în Europa. 

La rândul său, PSD folosește, dar într-o altă manieră, criza economică pentru a-și ține aproape bazinul electoral. Nu cred că cele două partide mari aflate la guvernare își vor pierde din electorat. Cel mult o parte din electorat poate pleca de tot: să se ducă înspre ceea ce se numește „floating voters”, adică electorii care nu sunt interesați de partide și viața lor, și votează mai degrabă tendențial, cu unul sau cu altul. 

Acum, când PNL și PSD s-au transformat în PNL+PSD=LOVE, e clar că un electorat de genul acesta nu prea are unde să se ducă. AUR generează spaime, în condițiile conflictului. Iar USR-ul este într-o criză de destructurare atât de puternică încât, în opinia mea, prea puțini îl mai găsesc atractiv. Cel puțin în acest moment. 

Electoratul e așadar blocat între PSD și PNL, oricare ar fi comunicarea lor. 

PressOne: Electoratul liberal, nucleul considerat ceva mai calitativ, cum credeți că asimilează un premier militar, fără istoric în partid sau în politica mare? 

A.Ț.: Și acel electorat a învățat în ultima vreme să înghită tot felul de minunății, încât dacă rămâne alături de PNL înseamnă că ultima lui problemă e că domnul Ciucă e militar. Electoratul „calitativ” a trebuit să voteze PNL cu domnul Cîțu, a acceptat tot felul de retorici care de care mai ciudate ce au dus imediat la lipirea partidului de PSD, în vreme ce numărul de baroni peneliști a crescut exponențial în perioada guvernelor Orban și Cîțu. 

Multe „ticăloșii” s-au petrecut în ultimii doi ani și jumătate în PNL încât, dacă acești „calitativi” – așa cum îi numiți dvs., n-au plecat până acum, înseamnă că nici nu mai pleacă. 

PressOne: Sau poate nu se duc la vot. Cât de gravă ar putea deveni problema absenteismului la urne în România, în condițiile unor crize care s-ar putea succeda? 

A.Ț.: La noi absenteismul este o problemă cronică, din două motive. Unul ar putea fi depășit: noi n-am știut și încă nu știm câți cetățeni cu drept de vot sunt în România. Dacă ieșeau 50-50 și ceva la sută, cum s-a întâmplat la alegerile europarlamentare, în realitate ieșeau în jur de 70% din cetățenii care erau în România cu drept de vot. Ori acum, după ce se va termina Recensământul și dacă autoritățile își vor face treaba, atunci lucrurile ar putea fi mai clare. 

A doua problemă e cea de nereprezentare sau de subreprezentare. Avem categorii sociale foarte largi care nu au cu cine să voteze. Nu avem de exemplu un partid care să se ocupe de cei care sunt în mediul rural, cu problemele lor absolut specifice, complet diferite de probleme noastre de la oraș. Lumea votează PSD sau PNL fără să aștepte să și obțină beneficii ieșite din comun de pe urma acestor partide. Cel mult apar beneficii de clică, adică cei care l-au votat pe primarul PNL sau PSD se așteaptă să tragă apă și canalizare. Dacă se mai și asfaltează, deja motivația lor să meargă la vot scade extraordinar de mult.

E o problemă fundamentală pe care o vedem și în Franța, până de curând campioana prezenței la vot. Partidele devin irelevante din punct de vedere ideologic. Diferența de discurs dintre un candidat și un altul ajunge să fie interpretabilă doar la nivel de nuanțe. Și de aici pleacă incapacitatea oamenilor de a decela între partide. 

PressOne: Vorbiți de o mare parte a electoratului ținută captivă în România, spuneți, de PSD și PNL. Există premise să apară formațiuni noi, în următorii ani, care să câștige și relevanță? 

A.Ț.: Tocmai a apărut un partid nou cu o figură veche: doamna Dăncilă. S-a lansat iar, de la sine putere, în politică. Nu știu cu ce succes. 

Problema este dacă ar putea apărea un partid cu un discurs suficient de nou și atractiv, un partid care să liniștească cetățenii. Oamenii vin după doi ani și jumătate de criză uriașă, la nivel psihologic. N-a venit nimeni să ne ceară să ne apropiem, să ne îmbrățișăm, să fim solidari unii cu alții. 

PressOne: De ce nu a reușit USR să facă asta?

A.Ț.: Pentru că au avut un discurs de un elitism extraordinar. Uitați-vă cum vorbesc în continuare domnii Ghinea sau Drulă cu alți oameni. Și-au construit un discurs politic extrem de sectar, pentru o categorie care este într-o competiție profesională uriașă, pentru clasa de mijloc „wanna-be” din mediul urban și care practică oricum alte metode de depășire a crizelor. 

PressOne: Sunt și voci care susțin că șansa României stă până la urmă tot în reformarea partidelor mari, în special a PSD-ului. De ce nu sunt capabile să producă lideri noi, igienici?

A.Ț.: Pentru că ele sunt partide de masă organizate pe verticală și pe structuri birocratice. E o veche lege de prin anii ‘20 a lui Roberto Michels care spune că partidele tind să se oligarhizeze la vârf. Iar partidele mari din România sunt oligarhice. 

Există o structură de putere, de obicei venită din teritoriu înspre centru, care își consolidează puterea și care nu mai lasă pe nimeni să intre la vârf. În cazul PNL, la fel cum a fost și cu PDL înainte, avem această distorsiune: președintele țării este cel care numește șeful partidului, iar oligarhii se încolonează în spatele șefului pus de la Cotroceni. 

Posibilitatea ca aceste partide să se reformeze din interior este nulă. Ceea ce se poate realiza, dacă se poate, cu voință și interes social foarte mare, este apariția unor partide noi care să aibă cu adevărat tracțiune. Vă dau exemplul partidului complet nou care a câștigat alegerile din Bulgaria. Și care e în coaliție cu socialiștii, doar că socialiștii sunt junior partner în guvern. Și e foarte probabil, dacă va performa bine, să devină un partid-sistem care, repet, a apărut de nicăieri. Același lucru se întâmplă și în Slovenia: un partid nou tinde să câștige alegerile. 

PressOne: Un partid nou precum cel din Bulgaria creat de doi tineri care au studiat în Vest, poate schimba percepțiile, până la un punct, și în România? 

A.Ț.: Asta ar fi de așteptat, dar experimentele care s-au făcut în România au demonstrat că nu prea este posibil. Mulți dintre colegii mei spun că este mâna permanentă a serviciilor secrete. Nu am niciun fel de metodă de a testa acest lucru sau de a-l verifica. O pot lua ca ipoteză și o pot lăsa ca atare. E greu de spus de ce în România partidele noi nu reușesc decât în anumite condiții să penetreze spațiul social. 

PressOne: Președintele României ar vrea, dar „n-are cu cine”, sau este complice la oligarhizarea partidelor și confiscarea electoratului? 

A.Ț.: Aceasta este o problemă care a început în România din 1990. Strict în cazul nostru se numește „sindromul voievodal”. Președintele țării este văzut ca fiind conducătorul absolut și partidul care îi este loial președintelui țării se organizează în funcție de interesele și dorințele sale. 

Domnul Iohannis, spre deosebire de domnul Băsescu, nu a fost atât de activ și vizibil în acțiunile politice. Dar fără îndoială, permanent, și-a structurat favoriții proprii în luptele interne, în cazul PNL-ului. Sau a încercat, prin diverse formule, să blocheze PSD atunci când i-ar fi stat în cale pentru diverse mișcări pe care ar fi dorit să le facă.

Președintele Iohannis, ca toți președinții României, este vinovat că partidele sunt construite oligarhic. Niciunul dintre președinți nu a umblat la structurile constituționale de separare a puterilor în stat și la „partitocrație”, să-i spun așa, la felul în care partidele structurează puterea în interior. 

PressOne: Tehnologia. Generația Z, cei născuți după 1995. Pandemia. Războiul. Nimic nu schimbă paradigma „voievodală” din anii 90. De ce?

A.Ț.: Și Ceaușescu a avut o dimensiune voievodală înaintea președinților. Înainte de asta Carol al II-lea. Este foarte adânc înrădăcinată în tradiția noastră, probabil. Și nu există nici o educație civică  sau democratică la nivelul generației Z, de care spuneți. Mai degrabă „wannabe-uri”, tot soiul de principii care țin mai degrabă de imaginar decât de realitate. 

„Vrem o țară ca afară”. Care afară? Japonia? Germania? Bulgaria? Noi avem doar o imagine a ceea ce ne-am dori, nu și o formulă clară după care să facem acel „afară.” De asta uneori generațiile nu fac altceva decât să copieze ce au făcut generațiile anterioare. 

PressOne: Vedeți posibil un candidat comun PSD-PNL pentru alegerile viitoare? 

A.Ț.: Nu cred că va exista un candidat comun. Dacă ar ajunge într-o asemenea situație, cele două partide n-ar mai avea de ce să existe. Ele sunt identice până la absorbție. La comportamentul politic, la declarații, programe politice, la tot. Întrebarea este „dacă vine un președinte de la PSD care este identic cu unul de la PNL, unde mai e alegerea?” 

Important e ca un președinte să aibă un program care să fie cu adevărat relevant. 

PressOne: Între a miza pe comunicarea de război și pe stabilitatea pe care, teoretic, ar trebui să o asigure un general, domnul Ciucă, și a miza pe nevoile economice ale populației, care discurs politic are câștig de cauză? 

A.Ț.: Greu de spus. Dacă ne uităm la Ungaria sau Franța, două țări cu modele complet diferite, dimensiunea socială și protejarea cetățenilor de efectele crizei, de creșterile de prețuri la gaz și alimente, sunt, evident, mai importante. Marine Le Pen a intrat în turul doi având acest discurs. 

Nu știu dacă Le Pen va câștiga, sper să nu, dar discursul acesta a fost atractiv pentru un număr important din cetățenii francezi. Ceea ce înseamnă că problemele sociale sunt foarte importante. Iar când criza este determinată de război, dar nu ai războiul pe teritoriul tău, cel mai bine e să aperi societatea în fața crizei.