Plagierea statului

Mihnea Măruță

Redactor

Acum putem spune cu certitudine: cancerul plagiatelor era atât de extins în universitățile cu profil militar din București, iar situația devenise atât de fragilă, încât tumoarea periclita deja stabilitatea statului, cu fiecare caz rușinos care apărea în presă.

Explicația e simplă: aceste instituții, Academia Națională de Informații, Academia de Poliție și Universitatea Națională de Apărare, sunt legate prin toate firele posibile de structurile de forță corespunzătoare – SRI, Ministerul Afacerilor Interne, respectiv MApN.

Orice ofițer de informații, polițist sau militar care vrea să se dezvolte intelectual și/sau să avanseze în ierarhie trebuie să apeleze la una dintre cele trei universități. De asemenea, profesioniști cu vechime ai celor trei structuri militarizate ajung, cum e și firesc, să țină cursuri în specialitatea lor.

Dar importanța acestor universități nu e dată doar de conexiunea cu structurile de forță, ci și cu politicul. Pentru că o însemnată parte a debutanților în politică sunt îndemnați sau chiar împinși să obțină măcar un master, dacă nu chiar un doctorat, în aceste domenii.

Iar cel mai bun exemplu este Colegiul Național de Apărare, care s-a transformat într-un paragraf aproape obligatoriu din CV-ul tinerilor parlamentari sau directori din ministere.

Riscul este ca nu politicienii aleși să conducă efectiv țara, cum ar trebui să se desfășoare lucrurile într-un regim democratic, ci ei să fie doar executanții unor sforari cu grade pe umăr, care le știu vulnerabilitățile și deopotrivă visurile de mărire.

De aceea, acum putem spune cu certitudine: ceva s-a decis, la vârful statului român, în primele luni ale acestui an.

Totul arată ca o operațiune de curățenie internă, determinată nu de principii sau de conștiința vinei, ci din disperarea că bulgărele plagiatelor, care prinsese a se rostogoli, amenința ceva mai mult decât cariere, salarii mărite și grade didactice. Amenința însuși statul român.

Pentru că plagiatele sunt forma vizibilă a celei mai putrede complicități între clasa politică, structurile de forță și universitățile unde se transmit mai departe apărarea țării, ordinea publică și, în definitiv, existența României.

Să nu ne ferim de cuvinte.

Dacă nu s-ar fi luat nici o măsură în acest al 12-lea ceas, dacă Ministerul Educației și conducerile universităților vizate ar fi continuat să nege sau să bagatelizeze dezvăluirile repetate ale Emiliei Șercan și ale celorlalți jurnaliști care au avut răbdarea și curajul de a identifica plagiatele unor personaje publice, atunci credibilitatea însăși a învățământului românesc, a ofițerilor implicați în cooperări internaționale și, la urma urmei, a Guvernului României ar fi fost compromisă.

„Ceva nu-mi miroase a bine”. Ce cred refugiații ucraineni despre Călin Georgescu și direcția extremistă pe care stă să o ia România

Românii vor să primească mai multă empatie de la clasa politică și au dreptate. Empatie vor și vecinii invadați și bombardați atroce de Rusia. Ei de ce nu ar avea dreptate? 

Marcel Ciolacu dă bir cu fugiții, confruntat cu consecințele propriei guvernări. Are cine să-l aducă înapoi și să-l pună să-și asume responsabilitatea?

Deocamdată am aflat ceva ce știam deja: în capul guvernului actual și eventual și al celui viitor se află un om complet iresponsabil. Din acest punct de vedere, poate că nu ar fi o tragedie, ci chiar ar fi absolut necesar ca domnul Ciolacu să nu mai ocupe nicio funcție de stat în România, indiferent cine vine în locul lui la PSD. Marii bărbați de stat își asumă prostiile, nu rămân paralizați în fața consecințelor acestora.

Nu poate fi întâmplător că, în decursul a doar câteva zile din luna martie, nouă doctori ai Academiei Naționale de Informații (dintre care opt îl avuseseră drept coordonator pe Gabriel Oprea) au depus cereri de renunțare la acest titlu științific.

Nouă oameni nu pot avea simultan o criză de conștiință și, chiar dacă o asemenea minune s-ar petrece, ei n-ar acționa identic în urma acelei crize. Aceasta nu e o coincidență: e rezultanta unei presiuni.

Nu poate fi întâmplător că, parcă de nicăieri, Comisia de Etică a Academiei de Poliție recunoaște că teza de doctorat a lui Robert Negoiță e plagiată și, mai mult decât atât, rectorul Academiei dispune evaluarea internă a tuturor tezelor elaborate în instituție.

Nu poate fi întâmplătoare trecerea în rezervă a generalului Ștefan Teodoru, rector al Academiei Naționale de Informații între 2007 și 2013, așa cum nu poate fi întâmplător faptul că, într-un moment în care societatea civilă aproape că își pierduse speranța, noii membri ai CNATDCU confirmă plagiatele lui Victor Ponta și al lui Gabriel Oprea, iar noul ministru al Educației, Mircea Dumitru, are normalitatea de a cere, în premieră, demisia colegului său de Guvern Petre Tobă, în cazul în care teza acestuia va fi declarată, de același CNATDCU, ca fiind furt intelectual.

Toate acestea sunt semne ale unei replieri salvatoare înăuntrul sistemului. Dacă nu facem ceva, ne ducem cu toții, trebuie că a spus cineva, persoană importantă, la un moment dat.

Vestea bună e că acestea sunt, totodată, semne că democrația funcționează în România. Că presa, dacă e liberă, poate regla derapaje și că până și universitarii prind curaj dacă li se oferă niște garanții (despre politicianismul castrat și adaptarea lașă din învățământul superior s-ar putea scrie cea mai originală teză de doctorat posibilă).

În clasicul stil românesc, cuțitul la os trezește minți și reface energii ce păreau epuizate.

Ceea ce s-a petrecut în universitățile militare în ultimii 10-15 ani nu a fost doar o „modă” a plagiatelor. Incapabilii, parveniții și marionetele care au primit titlul de doctor, deseori sub oblăduirea unui „conducător” la fel de agramat ca ei, nu au făcut-o doar pentru a fi în ton cu lumea, pentru un supliment la salariu sau o împopoțonare a cărții de vizită.

Statul român a fost slăbit și pus în pericol printr-o aglomerare de impostură în chiar miezul puterii.

Un grup restrâns de politicieni și ofițeri a operat în voie, sub mască patriotică, pentru a-și extinde influența și a dobândi, dacă se poate, controlul total.

Acești oameni au reprodus un stat în interiorul statului. Au plagiat conceptul de putere și l-au împărțit fidelilor lor, bieți doctoranzi ai acestei științe unice.

Să ne amintim: anul trecut, pe vremea asta, generalul Oprea a fost la câteva ore distanță de a fi numit prim-ministru al României. Poate la câteva minute.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€