Pisicoteca practică a lu' Moș Pârșu

În cei mai negri ani ai epocii ceaușiste, o carte pentru copii ajungea pe lista de cărți interzise, deși avea drept personaj un motan. Ana Blandiana le vorbea, cu vocea lui Arpagic, atât copiilor – amuzați de isprăvile acestuia, cât și adulților – delectați cu umorul subversiv, care îl ridiculiza pe comandantul suprem și își bătea joc de regimul lui.

Prin urmare, celor care-au crescut ascunzându-l pe Arpagic le este imposibil să citească fără conotație politică versuri de felul acestora:

„Mistifelix, Mistifelix, nu-i nimeni ca Mistifelix./ I-un ticălos în trup felin, un monstru care nu dă chix./ Poți să-l vezi pe vreo străduță, poți să-l vezi în piața mare,/ Daˈ-n caz de infracțiune, hop!, Mistifelix dispare./ Se zice că trișează, daˈ nu se dă de gol./ Nici nu-i găsești amprenta-n dosar la Interpol. /…/ Când vreun dosar se pierde în drum spre CNSAS,/ Sau când o stenogramă-ți dispare de sub nas,/ Mai găsești vreo hârtiuță pe trepte sau la intrare,/ Dar când vine expertiza, hop!, Mistifelix dispare./ Când pierderea se-anunță și SRI-ului,/ Răspunsul e: Mistifelix! Dar ia-l de unde nu-i!”

Autorul nu este, cum s-ar putea crede, vreun poet român, ci pe jumătate T.S. Eliot și pe jumătate Florin Bican.

Sub titlul de Pisicoteca practică a lu’ Moș Pârșu, Florin Bican „răsădește în sol autohton” (la Humanitas, 2015) Old Possum’s Book of Practical Cats, pe care T.S. Eliot o publica în 1939 și care conținea o serie de poeme jucăușe despre feline și comportamentele lor.

Ciclul lui Eliot avea să inspire celebrul musical american Cats, și (cel puțin) scenele cu mâțele vagaboande din desenul animat Pisicile aristocrate. Inventându-le motivații omenești și chiar logică socială umană, așa cum procedează adesea stăpânii sau sclavii de pisici, T.S. Eliot dădea la iveală o carte delicioasă pentru adulți și savuroasă pentru copii, dar greu de tradus.

Nu dificultățile lingvistice l-au făcut însă pe Florin Bican (foto) să aleagă transvazarea volumului, în locul traducerii lui, și să stea pe gânduri zece ani înainte să publice Pisicoteca.

Asupra distincției dintre traducere și răsădirea în sol autohton ne lămurește chiar Florin Bican, în prefața volumului. În ciuda faptului că îi reușise deja o primă traducere – rimată și fidelă până la mimetism originalului, el este nemulțumit de trădarea spiritului poemelor originale.

Exemplul pe care Bican l-a oferit când a lansat cartea la Cluj este poemul Skimbleshanks (tradus ca Motă-Nașuˈ de la Cefereu), care redă, în original, nu numai aerul unei gări londoneze interbelice, dar și ritmul discret și auster al unui tren în mișcare.

Pentru a reface toate acestea, traducătorului nu i s-a părut suficientă fidelitatea semantică, așa că a construit atmosfera unei gări românești supraaglomerate și provinciale.

Noul glas al roților de tren poartă, extrem de familiar auzului românesc, îngrijorări despre Nașu’: „Pe la unșpe noaptea-n gară, călătorii urlă, zbiară/ (Trenul cursă de persoane s-a umplut):/ Nașu’, Nașu’, unde-i Nașu’? Unde-și bea, bre, adălmașu?)”.

În acest mod, Pisicoteca lui Florin Bican înscenează un întreg proces de adopție și de adaptare a pisicilor lui T.S. Eliot la realități locale. Interesant este că, în teoriile despre traducere, „domesticirea” ar reprezenta tocmai această obligație de a fi atent la particularități și de a le face inteligibile în cultura-țintă.

Aflate în pericol de domesticire dacă traducătorul ar fi rămas fidel literei textului original, pisicile vagaboande și șmechere din poemele lui Eliot sunt eliberate de Florin Bican cu prețul autohtonizării lor: ele rămân vagaboande, dar de România.

Particularitățile de limbaj și – spun gurile rele – de manieră ale pisicilor astfel transplantate aparțin lumii bucureștene: „decât” intră în construcții numai cu verbe la afirmativ, „băi, nenică” ne evocă vreo lecție sapiențială de taximetrist din Capitală, chiar și canalul din care „catifelinele” și „catifelunele” pleacă la bal are iz de București.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Ce faci în weekendul 4-6 aprilie în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

COFFeEAST în București, UrbanEye Film Festival în Cluj-Napoca, Food Truck Festival în Timișoara și lucrări de Ștefan Câlția în Iași. Tu ce faci în weekend?

Cartea se citește obligatoriu cu voce tare, în familie, pentru a obține garantat hohotele necesare la capătul unui an atât de plin de încercări de toate felurile.

Recomandarea din această săptămână nu ar fi însă completă dacă nu v-aș îndemna să citiți și Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc (Arthur, 2013) sau Și v-am spus povestea așa. Amintirile cailor năzdrăvani rememorate de ei înșiși (Arthur, 2014) – volume de autor ale lui Florin Bican, care ne explică de unde vin aproape neverosimila inventivitate de limbaj, dar și debordanta imaginație epică a traducătorului Pisicotecii.

Iar dacă sunteți cu adevărat tari de inimă și pregătiți să mergeți până la capăt, luați de citiți și Cântice mârlănești (Humanitas, 2007), în care Bican se joacă exact acolo unde părinții le spun copiilor să nu se ducă și scoate la lumină tot ceea ce părinții se prefac că nu există, adică legătura dintre comic și violent, dintre lumea copiilor și un anumit sadism pe care ei îl descoperă mereu cu suspectă delectare.

Cât despre Pisicotecă, ea ascunde și surprize pentru bibliofili în colajele cu pisici urbane ale lui Mihail Coșulețu, dar și referințe pentru lectori subțiri, cum sunt cele din finalul poemului despre numele triple ale pisicilor:

„Deci când vezi o pisică prăvălită-n visare,/ Lucrul ăsta se-ntâmplă taman atunci când/ Se gândește de-a-n proasta la numele care/ E ascuns într-un gând dintr-un gând dintr-un gând./ La nume-prenumele -/ Gata cu glumele -/ Inefabil și unic, insondabil, profund.”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€