Peștera de la Scărișoara: ce pierde România prin topirea accelerată a celui mai mare ghețar din țară?

În ianuarie 2005, speologul Iosif Viehmann, ultimul discipol al savantului Emil Racoviță, era fotografiat în sala Biserica din interiorul peșterii Ghețarul de la Scărișoara. Înarmat cu instrumente de măsurat, Viehmann e încadrat de stalagmite cu diametre impresionante, chiar și de 60 de cm și înălțimi de peste trei metri.

În ultimii 15 ani, formațiunile de gheață s-au topit masiv, iar astăzi Biserica este de nerecunoscut. Nu a mai rămas aproape nimic din acel peisaj spectaculos subteran. Ar fi nevoie de o succesiune de ierni cu zăpadă abundentă, care să permită în primăvară infiltrarea lentă a apei în peșteră și care să favorizeze acumularea, pic cu pic, a stalagmitelor, urmate de veri secetoase, care să nu sporească umiditatea de la interior și procesul de topire. Iar asta, cel mai probabil, nu se va mai întâmpla în cursul vieții noastre.

Scărișoara este cel unul dintre cei mai mari ghețari subterani din lume și este studiat de peste 100 de ani. Această arhivă – pe baza căreia cercetătorii pot colecta și analiza informații privind ciclurile climatice din trecutul foarte îndepărtat și le pot corela cu actuala perioadă de încălzire globală – este în curs de topire.

În afara ultimului strat de gheață, care e sezonier și se formează anual, în fiecare iarnă, cele mai recente straturi de gheață datează de acum 130-140 de ani. Tot ce era deasupra lor a dispărut.

În gheață pot fi găsite însă – arată fotografii executate în ianuarie 2023 – bancnote de 1 leu, din plastic, încastrate după ce vizitatorii Ghețarului le-au aruncat pe principiul Fontanei di Trevi: ca să se reîntoarcă. Numai că la întoarcere s-ar putea să nu mai găsească nimic.

Scărișoara-Focul Viu-Borțig

Aurel Perșoiu este cercetător la Institutul de Speologie Emil Racoviță și colectează de ani de zile informații din carotele de gheață pe care le extrage din ghețarii subterani.

Ultimele indicii arată o accelerare a topirii ghețarilor, dar au condus și către descoperiri surprinzătoare, cum ar fi faptul că în gheață veche de peste 10.000 de ani există bacterii în stare de hibernare, însă active, și care sunt rezistente la antibiotice. Și asta fără să fi avut vreodată contact cu civilizația umană. 

Vrem să putem relata în profunzime despre probeleme acute de mediu din România. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

Redacția PressOne

Actualmente, în Munții Apuseni mai există cinci ghețari. Ghețarul de la Scărișoara are un volum de circa 100.000 metri cubi, iar cea mai veche secțiune a sa datează de mai bine de 10.500 de ani.

Al doilea ghețar din România este Borțig, cu un volum de circa 30.000 metri cubi, urmat de Focul Viu – nevizitabil, în care accesul se face în rapel pe coardă printr-un aven situat în zona Padiș, precum și de Peștera cu Gheață din Poiana Vârtop. Un al cincelea, Adevăratul Ghețar de la Vârtop, situat în vecinătatea Scărișoarei, s-a topit integral în ultimii ani, iar în Ghețarul de la Barsa gheața poate dispărea în unii ani.

„La peștera Adevăratul Ghețar de la Vârtop până acum câțiva ani era un bloc de gheață de 7-8 m grosime, spre 2.000 de mc. În 2008 el era încă prezent. În 2012-2014 s-a topit, s-a dezintegrat. Focul Viu se menține, are fluctuații de volum, cu o tendință generală de descreștere a volumului sub efectul combinat al temperaturilor ridicate și al precipitațiilor abundente din timpul verii. Borțig e un caz interesant, e cel mai puțin afectat de topirea din ultimii ani.

În Scărișoara și Focul Viu, gheața care s-a format în ultimii 50-60 de ani s-a topit. Mai sunt straturile de anul trecut și anul acesta, dar au trecut printr-o perioadă de topire accelerată. În 2003, gheața de la suprafață era gheața acumulată în 1860-1870”, explică Aurel Perșoiu. 

Cu toate că, în cazul ghețarilor românești, impactul este mai ales local și afectează comunitățile din jurul acestor obiective turistice, Perșoiu insistă asupra a ceea ce este cu certitudine o schimbare definitivă în morfologia zonei. Peșterile-ghețar subteran vor ajunge să nu mai existe decât cu numele.

„În gheața aceea de la Scărișoara nu e doar apă. Apa aduce de la suprafață polen, particule de sol, resturi de animale, în special nevertebrate și fiecare strat din acesta de gheață conține informații despre sol, bacterii, viața de la un moment dat. Putem extrage o carotă de gheață, să intersectăm fiecare strat de gheață, ca și când ar fi paginile unei cărți și în fiecare strat din acela putem vedea cum a fost clima, putem reconstitui vegetația de la exterior, activitățile antropice”

Aurel Perșoiu, cercetător Institutul de Speologie Emil Racoviță

Ce e cel mai important, însă, este că ghețarii subterani sunt ceea ce se numește o arhivă paleoclimatică, adică ajută la reconstituirea climatului din trecut. Practic, cercetătorii pot vedea cum a evoluat clima în ultimii peste 10.000 ani. 

„Putem vedea că acum aproximativ 5.000 de ani a existat o perioadă de încălzire și pun accentul pe asta fiindcă și în prezent avem o perioadă de încălzire. Și atunci, putem vedea ce s-a întâmplat atunci când era cald aici în zona Scărișoara, era cald și în alte regiuni sau era rece? Folosim aceste reconstituiri din trecut pentru a înțelege mai bine perioada pe care o traversăm acum.

În mod natural, o perioadă de încălzire este urmată de o perioadă de răcire. Depinde cât de mult mergem în trecut, dar au existat perioade mai calde decât cea din prezent. Esențial este însă că încălzirea din prezent se petrece cu o rată mai mare decât oricând în ultimii 10.000 de ani și procesele naturale pot explica doar o parte din această încălzire – diferența este dată de activitățile umane”, explică Perșoiu. 

Încălzirea, chiar dacă a fost mai accentuată, a fost mult mai lentă față de încălzirea globală pe care o traversăm azi și care, dacă ar fi fost naturală – fără circumstanțele agravante ale poluării generate de activitatea umană – ar fi avut o amplitudine mai redusă. De aici și îngrijorarea celor care studiază fenomenul și care ne avertizează în permanență cu privire la efectele extreme ale schimbărilor de temperatură la care am fost martori în ultimii ani.

„Prin încălzire globală nu înseamnă că absolut peste tot se încălzește. Uite ce ninsoare puternică este în SUA, vor zice unii, a fost cea mai rece iarnă! Dacă eu am ceaiul acesta pe masă și, să zicem, l-aș încălzi încontinuu, el se va evapora. O parte din vaporii aceia s-ar condensa undeva, acolo ar ploua. În momentul în care plouă, acolo va fi mai răcoare. Cum e încălzire globală, dacă acolo e mai rece? Păi, acea răcire, precipitațiile din acea regiune sunt rezultatul încălzirii de aici. Faptul că avem acum zăpezi în America de Nord este exact ceea ce ne așteptăm, când e vorba de încălzire globală”. 

Se șterg urmele 

Topirea gheții este definitivă. Odată pierdute datele încastrate pe parcursul a zeci de mii de ani, nu vor mai putea fi recuperate. Perșoiu explică felul în care măsurătorile din gheață îi ajută să stabilească felul în care a evoluat temperatura în trecutul îndepărtat: 

„Noi când facem o reconstituire a climatului din trecut, măsurăm, printre altele, raportul dintre izotopii grei (oxigen 18) și izotopii ușori (oxigen 16) ai oxigenului. Ca să înțelegem ce înseamnă asta în termeni de temperatură, trebuie să îi măsurăm și în prezent și să îi comparăm cu temperatura. Avem măsurători de temperatură din ultimii 60-70 de ani în zonă.

În mod ideal, ce ar trebui să facem? Să luăm gheață din ultimii 60-70 de ani, să comparăm compoziția izotopică a gheții cu temperatura și să stabilim ce temperatură corespunde unei  anumite valoari a compoziției izotopice. Această relație o folosim și pentru datele din trecut. Ori, dacă gheața din prezent se topește, noi nu mai putem face această comparație. E ca și când s-ar șterge memoria recentă.” 

Toți ghețarii pe care se fac studii paleoclimatice sunt în același pericol. În mod oarecum neașteptat, nu temperatura crescută topește gheața, ci precipitațiile abundente. La Scărișoara, spune speologul, peștera are forma unei găleți (sau a oricărui vas cu deschidere la partea superioară și închis la cea inferioară), astfel că în partea de jos a ghețarului nu pătrunde aerul cald.

„Aerul rece e mai greu ca aerul cald. Aerul exterior, dacă se încălzește, nu poate intra în peșteră, fiindcă e mai ușor, plutește, ca să spun așa, ca o peliculă de ulei pe apă. Topirea datorită creșterii temperaturii nu e atât de puternică cum ne-am aștepta, dacă avem o vară foarte caldă, cu două grade peste medie, dar secetoasă. Când plouă, apa nu e oprită de nimic, are o temperatură de 5-7-10 grade, ceea ce e extraordinar de mult și asta topește foarte multă gheață. Se poate ca într-un an secetos să se topească undeva la 2-3 cm și într-o vară ploioasă 20-30 cm. Se șterge mereu cea mai recentă gheață.”

Bacteriile readuse la viață

Cât timp mai au la dispoziție straturile de gheață adunate în decursul a mii de ani, cercetători din echipa lui Perșoiu lucrează contratimp împreună cu microbiologi de la Institul de Biologie din București pentru a analiza bacterii și fungi, care s-au păstrat vii și viabile, deși în stare dormantă.

„În momentul în care am topit gheață de acum 1.000, 3.000, 7.000, 10.000 de ani și am pus restul acela de materie organică într-un mediu de cultură adecvat, bacteriile au început să se înmulțească, cam jumătate din speciile de bacterii identificate erau vii, trăiau.”

Aurel Perșoiu, cercetător Institutul de Speologie Emil Racoviță

Studiul este deocamdată în lucru și cercetătorii nu pot avansa încă rezultatele. Cu totul surprinzător a fost, dezvăluie speologul, că în oricare nivel de gheață din care s-au prelevat probe, o parte dintre bacteriile descoperite erau rezistente la antibioticele din prezent. 

„Bine, acum, pericolul e mai mare pentru om dacă ajunge în contact cu nosocomiale în spitale, dar ideea e că se întâmplă și în mod natural. Tot ce știm este că sunt rezistente, dar nu știm de ce. E o direcție interesantă de studiu. Știi că acele bacterii n-au avut niciodată contact cu omul sau cu antibioticele, dar se poate studia mecanismul prin care apare rezistența la antibiotice și folosi pentru a înțelege cazurile din spitale. Noi punem toate datele la dispoziția oricui. Pot fi folosite”, adaugă el. 

Peștera Ghețarul de la Scărișoara aparține de comuna Gârda de Sus din județul Alba. În anotimpul cald permite până la 2.000 de vizite/zi, numărul mediu de turiști, anual, urcă undeva spre 50.000 de persoane și este una din principalele surse de venit pentru Primărie și pentru locuitori.

Mulți dintre vizitatori însă nu conștientizează unicitatea locului, iar paznicii au sesizat cazuri în care aceștia și-au aprins țigările în interiorul peșterii sau au deschis dozele de bere. În plus, cantitatea de monede și bancnote care ajung să se lipească de suprafața gheții după ce sunt aruncate de vizitatori continuă să sporească.

Omul nu contribuie semnificativ la topirea Ghețarului, ci doar la degradarea peisajului.