Domeniul sokant.ro are proprietarul trecut la secret, materialele nu sunt semnate și nu există căsuță redacțională.

Domeniul sokant.ro are proprietarul trecut la secret, materialele nu sunt semnate și nu există căsuță redacțională.
10/08/2018
Pesta porcină este "provocată de străini", iar UE vrea "legalizarea pedofiliei"
Zootehnia românească a fost pusă pe butuci de forțe oculte străine. În plină criză a pestei porcine, site-ul anonim sokant.ro − ale cărui materiale sunt distribuite cu precădere în grupuri de propagandă ale PSD − publică o știre preluată de pe agenția Mediafax, dar îi pune un titlu care nu are legătură cu relatarea.
În text este citat Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, care arată că extinderea pestei porcine în 440 de focare din țară este cauzată de incompetența autorităților.
Sokant.ro titrează: „Zootehnia, pusă pe butuci din exterior. Focarul de pestă porcină africană a fost PROVOCAT”.
O investigație publicată de ziarul Libertatea și de tolo.ro arată că autoritățile de profil din România au anulat în 2017 măsurile de prevenire a pestei porcine, dar și că fiul lui Liviu Dragnea, Valentin Dragnea, a valorificat 10.000 de porci înainte ca molima să se extindă în țară.
În fapt, autoritățile nu au fost capabile să genereze niciun raport asupra dimensiunii și provenienței bolii care lovește fermele de porci.
În schimb, Ministerul Agriculturii a reușit să-i înspăimânte și mai tare pe fermieri în această săptămână, printr-un Ordin de Ministru în care este prevăzută distrugerea culturilor de porumb din zonele unde se află porci mistreți infestați.
În urma reacțiilor negative, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a revenit cu precizări:
„Ordinul dat pentru combaterea pestei porcine africane nu vizează sub nicio formă distrugerea sau arderea culturilor agricole, se referă doar la zonele unde a apărut un focar de pestă porcină africană la porcul mistreţ, dar numai în cazul în care acesta este găsit în cultură”.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Textul Ordinului menționat nu conține însă detaliul precizat de ministrul Daea, și anume: numai în cazul în care porcul bolnav este găsit în cultură. Ci solicită exact acest lucru: neutralizarea culturilor în zonele cu pestă depistată la mistreți. (Ordinul ministrului poate fi citit aici.)
De altfel, teoria cu străinii care câștigă din criza pestei porcine românești este susținută și de publicația rusă Sputnik.
Textul publicat pe sokant.ro a înregistrat peste 300.000 de vizualizări.
Talentatul domn Mega și propaganda rusă. Cum a ajuns un preot român din Vrancea premiat la Festivalul de Film de la Moscova
Un film de propagandă regizat de un preot român, cu Dorel Vișan și Mickey Rourke în distribuție, a fost proiectat recent la Festivalul de la Moscova. Preotul Ciprian Mega s-a pozat pe covorul roșu cu Maria Zaharova, portavocea lui Putin, în numele „libertății de exprimare.”
Călin Georgescu semnează prefața în cartea conspiraționistului Kennedy Jr.: „Perioada nazismului este nimic în comparație cu ceea ce oligarhia actuală întreprinde la nivel global”
Stafful politicianului extremist Robert F. Kennedy Jr. a confirmat că acesta s-ar putea afla în România în această săptămână pentru a-și lansa varianta tradusă în limba română a cărții “Adevăratul Anthony Fauci, Bill Gates, Big Pharma și războiul global împotriva democrației și sănătății publice”. Ediția în română are un Cuvânt înainte scris de Călin Georgescu, candidatul pentru turul al II-lea al alegerilor pentru Președinția României.
*
Între timp, publicul din Serbia este învățat să îi disprețuiască pe străini la un nivel superior.
Probabil ați apucat să vedeți, la începutul verii, acel clip TEDx în care o studentă la medicină din Germania încerca să argumenteze ideea că trebuie să ne schimbăm percepția asupra pedofiliei, pe motiv că ar fi o condiție cu care te naști.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Videoul respectiv nu mai poate fi accesat, fiind șters chiar la cererea autoarei, dar Snopes.com − poate cel mai cunoscut site care verifică mituri urbane − oferă aici toată povestea.
Interesant este cum s-a propagat acea tentativă în mediul virtual.
În Serbia, de pildă, prezentarea nemțoaicei a stârnit reacții virulente, mai ales după ce câteva publicații au folosit-o pentru a lansa zvonul că Uniunea Europeană dorește să legalizeze pedofilia.
La fel ca în multe site-uri propagandistice din online-ul românesc, raționamentul indus de acele publicații sârbe spune că legalizarea căsătoriilor homosexuale și permisiunea de a adopta copii acordată acestor cupluri reprezintă etape dintr-un plan mai amplu de a legaliza pedofilia.
Bazându-se pe videoul menționat, o publicație online sârbească chiar a anunțat direct, la începutul acestei luni, că „mai multe organizații LGBT din Europa și din SUA încearcă să legalizeze pedofilia”.
De fapt, TED arată pe site-ul propriu că a verificat prezentarea referitoare la pedofilie, susținută în cadrul unui eveniment independent de tip TEDx, și că autoarea cita cercetări din acest domeniu „într-un fel care permite interpretarea greșită”.
Mai mult, divizia UE de combatere a dezinformării a pus cap la cap o listă a documentelor legislative din domeniul protecției copilului care funcționează în spațiul european.
Tratatul de la Lisabona acordă calitate legală Cartei Fundamentale a Drepturilor Omului și încorporează drepturile copilului în toate documentele legislative ale UE.
În 2011, Parlamentul European a adoptat o directivă menită să combată exact abuzul și exploatarea sexuală a copiilor.
De altfel, divizia UE de combatere a dezinformării mai arată că propaganda pro-Kremlin a folosit prezentarea studentei germane pentru a revitaliza una dintre temele sale preferate: cea a Europei decadente și lipsite de principii morale, aflată în contrast cu Rusia, care apără valorile tradiționale.
În fine, un studiu realizat de Centrul de Cercetare, Transparență și Responsabilitate din Belgrad arată că o treime dintre articolele publicate în presa Balcanilor de Vest oferă informații fără să folosească surse citabile.
*
Pentru finalul rubricii, am ales să refac, pe scurt, istoria unuia dintre cele mai cunoscute site-uri românești de teorii ale conspirației: cocoon.ro.
Acesta se mândrește cu „conspirații îndeplinite” și promite revelații despre Dumnezeu, geometrie sacră, fizică cuantică, conspirații, masonierie, reptilieni sau satanism.
Puțini știu că, inițial, Cocoon a fost un blog de beauty & lifestyle, dar și numele unui mic magazin din București unde creatoarea site-ului vindea pantofi.
Cocoon Shoes, un magazin cu firmă roz, era distribuitor al liniei Irregular Shoes. Communication manager era, în 2010, Camelia Chicomban, din Brașov, alias Came Cocoon, care avea să fondeze apoi Cocoon.ro.
În prima fază, Camelia Chicomban scria despre pantofi și rețete, despre muzică simfonică și orașe pe care le vizitase, pentru ca, treptat, să se reprofileze pe experimentele lui Nikola Tesla și posibilitatea ca Angela Merkel să fie fiica lui Hitler.
În 2014, Came Cocoon apărea la o emisiune de la OTV alături de un alt personaj al publicațiilor conspiraționiste, Dragoș Birjaru, alias Dragoș Annunaki, unul dintre promotorii mitului cu „panourile de siguranță” aflate sub Bucegi.
Ulterior, la un post local din Brașov, Camelia Chicomban recomanda, printre altele, decalcifierea „glănzii” pineale. În cadrul acelei emisiuni, ea anunța că vânduse domeniul de internet cocoon.ro.

Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this