Ori Barna, ori USR. Ori nimic

Când mă gândesc la USR, prima expresie care-mi vine în minte e ”brânză bună în burduf de câine”. E o vorbă veche, auzită des în copilărie, pe care o foloseau adulții din jurul meu  pentru a-și exprima dezamăgirea față de o persoană (copil, mai ales) cu calități certe pe care, însă, ori nu știa, ori nu vroia să le pună la treabă.

Sau, mai rău, pe care le folosea în scopuri proaste.  

În cazul de față, această expresie ușor arhaică, tradusă în limbajul de zi, ar suna cam așa: USR e plin de oameni inteligenți, educați și de bună credință, dar incapabili să se pună de acord și să lucreze împreună, ca partid, pentru atingerea obiectivului nobil de a schimba din temelii modul de a face politică în România.  

Dar lucrul ăsta nu s-a întâmplat peste noapte, nu a fost ca și cum la un moment dat cineva rău intenționat și-a băgat coada și le-a dat peste cap toată treaba bună pe care o făceau până atunci.

Asta o cred și o vehiculează din când în când doar o mână de conspiraționiști.

USR a ajuns în situația de azi, când riscă să devină o caricatură de partid, din cauza unui șir de erori de leadership, neasumate și, prin urmare, niciodată rezolvate.

Dan Barna a câștigat președinția partidului în dauna lui Nicușor Dan, pe o platformă pragmatică, izvorâtă din nevoia, corectă după părerea mea, de a scoate partidul din granițele unei  organizații care tindea să devină un soi de sectă.

Centrată pe București și pe figura ”părintelui fondator”, Uniunea Salvați România avea nevoie de un rebranding profund și masiv care să transmită, în esență, următorul mesaj: suntem reprezentativi nu pentru cei care caută un nou Mesia, un salvator charismatic care să scoată țara, de unul singur, de sub jugul vechii clase politice, ci pentru o întreagă generație de oameni liberi, onești, competenți și responsabili. Oriunde s-ar afla ei.

Dan Barna, un necunoscut chiar și pentru o parte dintre membrii partidului la vremea când se profila ca lider, a reușit o vreme să pară și chiar să fie exact asta: un manager discret, dar eficient, un CEO capabil să gestioneze inteligent toată gama de resurse ale unei noi generații de politicieni.

Noi și de alt fel.

Cererea era imensă. Dar, când ”piața” te trage de mânecă să-i vinzi produsul după care tânjește, există mereu riscul de a uita care ți-e misiunea cu care ai pornit la drum, transformându-te ușor-ușor într-un comerciant cinic și rapace.  

Prima eroare majoră: Dan Barna a devenit candidatul USR la președinția țării și printre primele lucruri pe care a ținut să le facă a fost să-și securizeze poziția de lider de partid, indiferent de rezultatul competiției în care tocmai intrase. 

Omul a crezut că dacă-și ambalează frumos acest interes îngust, invocând nevoia de stabilitate internă (faci congres extraordinar înainte de alegeri, ca să scoți partidul din logica competiției dintre diversele grupări din interior), membrii și simpatizanții USR vor pune imediat botul și te vor urma. 

Pentru mulți, acesta a fost primul semn că Barna și-a abandonat mandatul de lider autentic și reprezentativ, îmbrățișându-l pe cel de mic sforar. Și era inevitabil ca opoziția internă să nu speculeze acest semnal prost. Ceea ce Cosette Chichirău, opozantul principal, a și făcut.

A candidat împotriva lui Barna cu un mesaj de genul ”principii, nu putere de dragul puterii” și, deși a pierdut la vot, a câștigat în altă parte și pe termen ceva mai lung.

A creat cadrul conceptual care urma să despartă mai târziu, pe față și explicit, apele din partid: morală versus putere. Barna a mizat pe atracția pe care o exercită asupra oamenilor perspectiva puterii. Psihologic corect.

Dar asta vine la pachet cu niște riscuri și, implicit, costuri enorme. Dacă n-o  livrezi, ți se întoarce în față ca un bumerang. Iar costurile nu le plătești doar tu, ci tot partidul pe care l-ai tras după tine. 

Mai rău chiar, păcatul originar, acela de a forța un congres care să-i securizeze lui Barna funcția de președinte USR  în caz că pierde competiția pentru Cotroceni, a început să dea roade imediat. Deși reconfirmat în funcție, Barna s-a trezit conducând un partid deja infestat.

Nu de frustrările, jocurile și atacurile taberei care a pierdut la congres, cum probabil vrea echipa Barna să creadă, ci de compromiterea misiunii sale fondatoare.  Din partid altfel, USR începea să devină un partid pentru altcineva.

Pentru cine e mai șmecher, mai versat și mai cinic. Din partid inclusiv, în partid exclusivist. 

A doua mare eroare. Barna pierde turul unu la un scor discutabil. Unii cred că n-a fost chiar atât de rău, alții că a fost un dezastru. Până aici nimic ieșit din comun.

Dar, într-un partid altfel, unul care-și construise imaginea în jurul ideii de alt fel de a face politică (singura idee care i-a asigurat succesul până recent, și nu figura lui Barna), candidatul care pierde se retrage.

Nu pentru că e vinovat de eșec (altă chestiune discutabilă la infinit), ci pentru că retragerea, adică demisia, e un act de pură principialitate. Un alt atribut de forță al brandului USR. Barna a ținut în schimb cu dinții de funcție, întărind și mai mult în mintea multora din membrii și simpatizanți, ideea că USR și-a abandonat crezul și rațiunea pentru care a fost înființat.

Faptul că a fost apoi reconfirmat în funcție printr-un vot intern, nu mai avea nicio valoare. USR avea deja imaginea unui partid care-și pierduse sufletul pe drum.

Unul în care câștigă din nou cei care știu să tragă mai bine sforile, în care știința puterii a devenit o virtute în sine. 

A treia eroare majoră și ultima: referendumul intern cerut de Barna pentru clarificarea ideologică a USR. E un gest care, în cel mai bun caz, poate fi calificat drept disperat.

Unul care nu transmite altceva decât vechea marotă a tuturor liderilor care și-au pierdut legitimitatea: cine nu e cu mine e împotriva mea. Și ca lucrurile să fie și mai clare, înainte de a supune la vot așa-zisa clarificare ideologică, Barna a declanșat și excluderea din partid a celor care sunt pe față impotriva lui.

Clarificare prin epurare.

Iar, în condițiile date,  invocarea unor motive de genul ”limbaj vulgar”, este în sine mai vulgară decât orice limbaj. 

Barna e un politician tot mai eficient în politica românească de azi și tot mai irelevant în cea pe care și-o doresc  majoritatea celor care au susținut și votat până acum USR.

Cu alte cuvinte, e ori-ori. Ori Barna, ori USR. Împreună, cu Barna la vârf, se sinucid. Separat e mai dureros, dar mai sănătos.

Altfel, Barna poate confisca de tot USR, dar USR nu va mai fi niciodată speranța unei noi generații. Va fi just another brick in the wall.

Un PNL micuț, cu aere de Napoleon. Ușor retard.