Foto: Ciprian Hord, Inquam Photos
09/09/2021
Ordonanța 74: taxă pe uter, concedii medicale plafonate și mai multă birocrație pentru medicii de familie
După aproape un an și jumătate de pandemie și de concedii medicale date pe bandă rulantă, românii încasează, din această toamnă, și factura.
O ordonanță de urgență care a intrat în vigoare pe 1 august 2021 transformă concediile medicale într-o cursă cu obstacole care îi plimbă pe oameni de la un medic la altul, le plafonează pe cele mai multe la maximum trei salarii minime pe economie și creează confuzie.
Îmbolnăvire în etape: 4, 7, 28
Conform noilor reglementări, medicul de familie va acorda în prima etapă maximum 4 zile de concediu medical, cu încadrarea în limita maximă de 7 zile pentru fiecare episod de boală, respectiv 28 de zile pe an, iar medicul specialist poate acorda în prima etapă maximum 15 zile, cu încadrarea în limita maximă de 30/31 zile/lună, respectiv 90 de zile pe an.
Însă aceste modificări, spun medicii, nu se prea potrivesc cu realitatea.
„Când ai de pus un picior în ghips, trebuie să stai șase săptămâni în concediu, nu șapte zile”, comentează, pentru PressOne, Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie București-Ilfov „Și pentru asta trebuie să te plimbi între trei doctori, ca și cum a avea un picior în ghips îți dă mai multă mobilitate, să te plimbi de la medicul de familie la policlinică și de la policlinică la ortopedul de la spital, eventual, ca să îți tot prelungești concediul”, adaugă ea.
Ordonanța pune în cârca medicilor de familie și alte obligații birocratice, sub forma unui „plan de urmărire a bolii”, care însă nu ajută cu nimic pacientul, pentru că nu ajunge niciodată la el.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
„Adică e o foaie cu câteva nume pe care trebuie s-o completezi și care se atașează la cotorul de concediu, nu se dă pacientului. Este un instrument birocratic ca să te împiedice să mai dai concediu medical. Ordonanța sporește, dacă nu dublează, chiar, elementele birocratice ale părții ăsteia de medicină”, adaugă dr. Sandra Alexiu.
Mai mult, mai spune președintele Asociației Medicilor de Familie, „din cauza restricțiilor care au apărut brusc toți medicii au început să refuze să dea concedii și îi trimit pe pacienți la noi, la medicii de familie, de la alte specialități, se întâmplă extrem de des în ultima vreme, de când cu ordonanța. Ceea ce este eronat. În primul rând că nu suntem secretarii nimănui, în al doilea rând pentru că noi putem emite mult mai puține zile de concediu decât medicii din alte specialități. Eu pot da maximum 7 zile, medicul de altă specialitate poate da de la început 15 zile pe un singur concediu.
Aș fi foarte fericită ca o mulțime de funcționari de la Casa de Asigurări, care stau degeaba și nu fac nimic, să dea ei concediile medicale pentru pacienți. Să învețe ei aceste reguli și să dea concediile. Că sunt extrem de inteligenți în a crea foarte multe bariere în calea unui act medical normal”.
Câteva lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să comanzi de pe Shein și Temu
Pe fundalul scumpirii costului vieții aproape peste tot în lume, cei doi giganți chinezi, Temu și Shein, au avut parte de o creștere masivă, datorată, în mare măsură, unor strategii agresive de preț. Însă în spatele prețurilor mici se ascund câteva detalii importante, pe care ar trebui să le știm cu toții înainte să comandăm.
Reportaj de la gala de lupte RXF, unde femeile au fost bătute de bărbați și târâte în lesă. „E ok, Floricica mai trebuie să reziste doar câteva minute”
„Lupta” dintre Costică și Floricica este unul din punctele de atracție ale serii. De când intru în sală văd reclame pe ecranele digitale cu Floricica Dansatoarea, imbrăcată într-o rochie verde cu paiete. Își țuguie buzele în fața camerei pentru ce se dorea a fi un cadru senzual. Mie îmi dă senzația de inocență.
Maximum trei salarii minime pe economie
Ordonanța 74 a fost adoptată, printre altele, „în considerarea faptului că neadoptarea acestor măsuri în regim de urgență, cu caracter excepțional, contribuie la majorarea cheltuielilor cu indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, ceea ce ar conduce la grevarea în continuare a bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, fără un control riguros al acestora”
dar și
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
„apreciind că intervenția legislativă de urgență și extraordinară este justificată de necesitatea unei reglementări exprese în vederea cheltuirii responsabile și eficiente a fondurilor publice prin responsabilizarea atât a furnizorilor de servicii medicale, cât și a beneficiarilor de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate”.
Cu alte cuvinte, pentru că pandemia a dus la creșterea subită a numărului de concedii medicale pe care statul trebuia să le deconteze.
În acest context ordonanța a venit și cu o modificare a plafonului maxim pe care un salariat sau o persoană fizică, care are un contract separat cu Casa, îl poate încasa în cazul unui concediu medical. De la 12 salarii minime brute pe economie, aceasta a redus plafonul la maximum 3. Cu alte cuvinte, indiferent cât câștigi, nu vei primi, în cazul unui concediu medical, mai mult de o sumă echivalentă cu 3 salarii minime pe economie.
„Această modificare vine pe fondul imensității de zile de concediu care au fost date doar pe simple declarații în cazul carantinei, al epuizării fondurilor financiare din cauza asta, pentru că toată lumea care a declarat că a fost în contact cu cineva pozitiv a stat acasă 14 zile, fără niciun fel de problemă, cu plată sută la sută, simpla declarație fiind suficientă”, mai spune pentru PressOne dr. Sandra Alexiu.
Femeile trebuie să știe
Excepția de la această modificare a fost concediul de maternitate, care a rămas la plafonul de 12 salarii minime pe economie.
Aparent, o măsură destinată încurajării natalității într-o țară care se depopulează rapid: anul 2020 a fost anul cu cea mai scăzută natalitate în România din ultimii 100 de ani, asta după cel 2019 a fost anul cu cea mai scăzută natalitate din ultimii 30 de ani.
„Pentru încurajarea natalităţii şi sprijinirea mamelor s-a făcut această excepţie, în loc ca baza să fie de până la limita a 3 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, s-a lăsat posibilitatea ca baza de calcul să poată să fie până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară lunar”, precizează Casa de Asigurări pentru PressOne. „Cota contribuţie de 1%, pentru concedii şi indemnizaţii a rămas neschimbată”, mai precizează instituția.
Mai puțin dacă nu ai statut de angajat, dar obții venituri din activități independente.
Mai precis, dacă obții venituri printr-un PFA sau PFI, în noul contract pe care trebuie să îl semnezi cu Casa de Asigurări ți se cere să precizezi dacă vrei și concediu de maternitate și că, dacă îl vrei, trebuie să plătești separat pentru el.
Contribuția pentru concediul de maternitate este aceeași cu contribuția pentru toate celelalte concedii la un loc: 1% din veniturile declarate, deși ea acoperă doar 126 de zile calendaristice.
Ceea ce poate n-ar fi fost o problemă atât de mare dacă era vorba de concediul de creștere al copilului, pe care îl pot lua și bărbații. Dar contribuția pentru concediul de maternitate este o contribuție care, din considerente biologice, nu poate fi plătită decât de femei.
Răzvan Vasiliu, avocat specializat în dreptul muncii, confirmă pentru PressOne interpretarea legislativă:
„Într-adevăr, contribuția va fi plătită în mod separat în situația în care persoana, fiind beneficiară a concediului medical și a indemnizației pentru asigurări sociale de sănătate, va dori să obțină concediu medical și indemnizație pentru maternitate. (...) Până la ordonanța 74 toată lumea se asigura la aceeași bază de calcul și beneficia de toate concediile. După intrarea în vigoare a ordonanței 74, persoanele au posibilitatea de a alege, de a se asigura pentru concediile de maternitate sau pentru toate concediile.
Dacă ești un bărbat, n-o să te asiguri pentru concediul de maternitate, e absurd. Dacă ești femeie, ai două opțiuni: pentru concediile pentru incapacitate temporară de muncă sau îngrijire copil, și este 1% din baza de calcul între 1 și 3 luni, dar dacă știi că urmează să rămâi însărcinată sau știi că vrei să rămâi însărcinată și vrei să beneficiezi și de concediul de maternitate, cumva acum trebuie să te asiguri și pentru această opțiune și plătești o contribuție de 1% strict pentru evenimentul ăsta, dintr-o altă bază de calcul, între 1 și 12 luni.
Dacă ești femeie, practic când tragi linia plătești o sumă mult mai mare. Înainte de ordonanță, bărbat, femeie, aveai, n-aveai nevoie de concediu de maternitate, plăteai 1% și erai asigurat pentru toate concediile. Nu este un avantaj neapărat pentru femei, pentru că acum, introducându-se această opțiune, opțiunea asta se plătește suplimentar. Cota de contribuție de 1% a rămas neschimbată. Doar că acum tu nu mai plătești la o bază, plătești la două baze dacă vrei și pentru concediul de maternitate”, precizează acesta pentru PressOne.
„La contracte de muncă pe activități independente, fiind o opțiune suplimentară, contribuțiile sunt diferite? În lege nu era asta”
Printre inițiatorii excepției la plafonare cu care a venit ordonanța 74 s-a numărat și Oana Țoiu, președinta Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților, care însă nu a putut comenta cu privire la forma în care aceasta a ajuns la beneficiarele acestei excepții: cu un cost în plus.
„Aproape indiferent de tipologia de muncă pe care o prestezi și de tipologia de contract, ar trebui să fie similare contribuțiile pentru beneficii similare. Pentru mine a fost foarte important să pun excepția aia acolo tocmai pentru femeile care prestează activități independente și la problemele de natalitate pe care le avem în România, trebuie să poată să aibă același gen de încurajare și pentru concedii de maternitate și pentru concedii de lăuzie. Dar, indiferent de forma de contract pe care o ai - că e contract de muncă pe perioadă determinată, nedeterminată, contract pentru activități independente, pentru beneficii similare ar trebui să ai contribuții similare.
La contractul de muncă tipic, contribuțiile sunt identice între bărbați și femei și la contracte de muncă pe activități independente, fiind o opțiune suplimentară, contribuțiile sunt diferite? În lege nu era asta. Ordonanța nu prevede contribuții suplimentare pentru asta, ordonanța de urgență ce prevede este o excepție de la plafonare. Eu am dezbătut ordonanța și la Comisie și la masa rotundă pe care am organizat-o, dar n-am mai urmărit formele contractului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate trimise beneficiarilor.”
Ana Măiță, de la Asociația Mame pentru Mame, care de 11 ani susține cauza protecției sociale pentru mamele din România, consideră că această politică va afecta și natalitatea, dar și viețile femeilor care nu sunt protejate de un contract de muncă, dar care își doresc, totuși, copii:
„Aș vrea să ne răspundă (...) la câteva întrebări doamna Raluca Turcan, Ministru al Muncii, care doar cu câteva zile înainte și-a declarat angajamentul total față de combaterea inegalităților de gen de pe piața muncii dar și misiunea de a încuraja din toate unghiurile posibile oportunitățile de muncă pentru femei precum și protecția maternității la locul de muncă mai ales că dorește să impulsioneze femeile active să își întemeieze familii și să crească natalitatea României. (...)
Măsura nu credem că reflectă realitatea și nici nu va avea un impact asupra bugetului pentru că adevărul (tragic, am zice noi, știind cât de descoperite sunt) este că femeile cu PFA nu reprezintă un mare contribuabil sau un mare beneficiar pentru concediile medicale de risc maternal sau de concediu de sarcină și lăuzie.
Așa că revenim la întrebările cheie pe care le punem Doamnei Ministru Turcan: cum a fost luată această decizie, câte femei ce realizau venituri independente au beneficiat de indemnizații pentru concediile de risc maternal, respectiv de indemnizație de sarcina și lăuzie și care sunt sumele încasate de fiecare categorie? Este această sumă relevantă pentru bugetul FNUASS? Este această impunere o măsură care să crească responsabilitatea fiscală a femeilor din România? Este această măsură corelată cu încurajarea natalității și/sau cu măsurile de îmbunătățire a sănătății materne și infantile cu care din păcate România nu se poate mândri?
Sunt răspunsurile pe care considerăm că ar fi fost util ca femeile cu activități independente și care muncesc în mod legal ar fi trebuit să le știe înainte să se trezească puse în fața faptului împlinit de a fi taxate dublu dacă vor să beneficieze de concediu de risc maternal.
Poate sunt actrițe care nu se mai pot trânti pe scenă pentru roluri grele când rămân gravide, poate sunt femei ingineri care nu se mai pot urca pe schele când află că vor avea un copil. Sunt situații reale de viață la care decidenții trebuie să se gândească și pe marginea cărora trebuie să comunice onest și din timp atunci când planifică schimbarea regulilor în timpul jocului.”
Contactată pentru un punct de vedere, Agenția Națională Pentru Egalitatea de Șanse Între Femei și Bărbați (ANES) ne-a sugerat că o opinie pe acest subiect nici nu intră în atribuțiile instituției:
„Misiunea Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) este promovarea principiul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare pe criteriul de sex, în toate politicile şi programele naţionale și exercită funcțiile de strategie, reglementare, reprezentare și autoritate de stat în domeniul violenței domestice. (...) În privința solicitării dumneavoastră cu referire la cele 2 întrebări, vă aducem în atenție instituțiile cu atribuții în formularea unui punct de vedere, respectiv: Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, motiv pentru care vă adresăm rugămintea de a solicita informații de la aceste instituții.”
Potrivit datelor Eurostat, în 2050 populația României va scădea și va ajunge la 15,5 milioane de locuitori.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this