Opinie. Studentă româncă la Sorbona: Facultățile cu pereții goi mi se par foarte triste

Maria Ferăstrău

În Franța, pereții și ușile băilor din universități sunt pline de mesaje politice, sociale, utilitariste și arată cât de implicați sunt studenții în viața publică. În România, libertatea de exprimare e considerată vandalism, iar studenții învață că a spune sau a scrie ce gândești e o infracțiune. 

Prima zi de facultate la Sorbona, o luni cu soare. Am pauză de la curs și merg la baie. Rămân mai mult timp. Mă uit pe pereți, ca într-un muzeu. Când intri într-o baie obișnuită, nu te-ai aștepta să ai parte de vreo lectură specială. Este un spațiu intim, închis cu cheia. Însă în multe universități din Franța, acest spațiu are o natură duală. Acolo tinerii au propriul „avizier”, unde își exprimă frustrările, părerile și convingerile, de multe ori politice. 

Venind din România și cunoscând faptul că mediul academic refuză o poziționare în raport cu realitatea socială, să văd asumarea politică a unor studenți a fost un prim șoc. În Franța, sindicatele studențești sunt prezente peste tot, se trimit zilnic mailuri despre neregulile pe care conducerea le comite, sau, pur și simplu, se fac anunțuri despre situația politică în timpul orelor de curs.

Cum știi, așadar, că o universitate este implicată și are conștiință politică? Nu trebuie să mergi prea departe cu căutarea. Răspunsul se află la îndemâna oricui: mesajele scrise în toalete. Cu cât studenții au opinii bine mai documentate, cu atât mai multe mesaje vor fi scrise pe pereți și vor exista cu atât mai multe acțiuni contestatoare. 

Studenții din Franța își exprimă în toate felurile convingerile și ideile, inclusiv pe pereții facultății.

Desene, experimentări caligrafice: m-am întrebat dacă aceste mesaje au de fapt scopul de a îndemna la o dezbatere reală, la acțiune politică concretă sau pur și simplu este un mod al studenților de a defula și de a-și exprima nemulțumirile într-un mod anonim. Până în ce punct le considerăm nemulțumiri și din ce moment ar trebui să ne îngrijorăm? Am vorbit cu mai mulți studenți activi în sindicate pentru a le afla motivele din spatele acestor acțiuni, dar și ceea ce îi împinge să continue acest mod de a se exprima, în ciuda faptului că mesajele sunt șterse o dată la câteva săptămâni. 

Am intrat într-un grup de WhatsApp destinat mobilizării studențești, unde am rămas uimită de numărul mare de membri ( peste o mie) și am dat peste alte link-uri către grupuri tematice: mobilizare feministă, mobilizare LGBTQ+, mobilizare contra măririi taxelor. Toate aceste subiecte se regăsesc, într-un fel sau altul, și pe ușile toaletelor din Franța.

Așa am reușit să fac legătura între mijloacele de protest și renumele universității, acela de a avea o anume ideologie. Am dat recent și o fugă până la Universitatea din București, ca să văd care-i situația și în toaletele lor. 

Am găsit toaletele impecabile, foarte curate, fără urmă de scris. Am intrat în multe, și la fete și la băieți, însă căutarea mea nu a dat roade. Am găsit la Litere o poezie drăguță, în engleză și un QR code către un cenaclu de lectură, însă doar atât. Și așa am reușit să fac legătura între „curățenia” toaletelor și lipsa de implicare politică a Universității, care se traduce printr-un corp studențesc care nu se mobilizează în masă, și care, când o face, este amendat de jandarmi pentru proteste pașnice. 

Pentru studenții francezi, acest mijloc de exprimare și distribuire a informațiilor are o importanță cel puțin la fel de mare ca un protest de stradă sau o postare pe Instagram. De pe ușa unei băi studențești am aflat de existența unui politician corupt, înainte să citesc despre el în presă. Astfel, scrisul pe pereți ia acest caracter aproape natural: este un mod de informare și de impunere a unei realități, care, altfel, poate nu ar fi observată. 

Cum poți salva democrația în epoca TikTok și a gratificării instantanee

Pe scurt, te identifici cu un anume partid în funcție de cât de mult se potrivește cu propriile tale interese. Numai că în realitate, lucrul ăsta se întâmplă din ce în ce mai rar, sau cel puțin asta este percepția publică, în special într-o epocă în care ne-am obișnuit cu gratificarea instantanee - adică să primim foarte rapid un răspuns pe măsura așteptărilor noastre.

Marcel Ciolacu dă bir cu fugiții, confruntat cu consecințele propriei guvernări. Are cine să-l aducă înapoi și să-l pună să-și asume responsabilitatea?

Deocamdată am aflat ceva ce știam deja: în capul guvernului actual și eventual și al celui viitor se află un om complet iresponsabil. Din acest punct de vedere, poate că nu ar fi o tragedie, ci chiar ar fi absolut necesar ca domnul Ciolacu să nu mai ocupe nicio funcție de stat în România, indiferent cine vine în locul lui la PSD. Marii bărbați de stat își asumă prostiile, nu rămân paralizați în fața consecințelor acestora.

Studenții francezi mi-au relatat că, pentru ei, a scrie pe pereți nu este un act de vandalism, ci este pur și simplu un fel a face memoria evenimentului să rămână. O manifestație poate dura câteva săptămâni, însă mesajul pe perete, dacă este pus strategic astfel încât să nu fie șters, durează și luni bune. 

Scrisul este, într-adevăr, la fel ca și manifestația stradală, un mod de a se elibera de orice supărare, frustrare, create de situația socială. Pe lângă mesajele politice, de tipul „Votați partidul X’’, citesc și mesaje despre dificultatea financiară a colegilor mei de a urma cursurile, durerea provocată de o despărțire, și, cel mai rău, despre abuzuri. Toate aceste trăiri se strâng, ca într-o carte, de pe-o zi pe alta, pe ușa băii.

O fată îi răspunde unei alte fete care declară că a fost abuzată sexual, scriind un număr de telefon, al centrului care se ocupă de astfel de cazuri. Este, într-adevăr, un fel de a găsi refugiu, într-o societate în care discuția publică despre violență sexuală și sexism este departe de a se materializa.

Totuși, studenții s-au arătat îngrijorați cu privire la faptul că este un mijloc de exprimare și pentru extrema dreaptă, prin desene sau mesaje rasiste, sexiste, islamofobe sau antisemite, care, în final, au același scop: de a propaga o informație, o invitație la dezbatere sau o ideologie. Până unde merge libertatea de exprimare, dacă și acele desene sunt tolerate și nu sunt șterse imediat? 

Într-un context social tumultos, cu evenimente internaționale precum războiul din Palestina sau cele interne precum reforma pensionării, studenții din Franța sunt din ce în ce mai activi civic. Proteste, blocaj al campusurilor universităților, mobilizări împreună cu profesorii, refuzul de a mai merge la ore și revendicarea cursurilor fără prezență obligatorie, pentru a putea participa la proteste. Toate aceste repertorii de acțiune reprezintă o poziție asumată a unei majorități studențești, care și dă renumele ideologic al universității. 

Paris 1 Panthéon-Sorbonne e cunoscută ca fiind o universitate de stânga, în timp ce Paris 2 Panthéon-Assas este cunoscută ca fiind o universitate de dreapta, care își revendică această ideologie prin alte mijloace de acțiune, precum conferințe sau răspândirea de afișe care le promovează ideologia.

Astfel, universitățile își iau renumele de a fi implicate politic. Iar baia ia rolul de imagine a realității sociale și politice.

„Palestina liberă” sau „Taxați bogații! - scrie pe pereții și ușile băilor din universitățile franceze, inclusiv Sorbona.

Scrisul pe pereți este libertatea de nu fi încadrat de liniile niciunui caiet. Libertatea aceasta reprezintă implicarea civică, este un proces prin care studentul, mișcat de convingerea sa, creează o relație cu lumea din jur, cu comunitatea sa, dar și cu sine: în momentul în care scrie, convingerile sale prind contur și culori. 

În universitățile din București simt în schimb că studenților le e teamă să se exprime sau să-și asume păreri. Apatici, trăiesc cu o teamă permanentă de consecințe. La București, băile goale din universități și facultăți mi se par foarte triste. 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€