Omul cu harpa din centrul Bucureștiului

Roxana Garaiman

Redactor

Murmurul și claxoanele dau tonul în centrul Capitalei, însă trecătorii cu șansă pot surprinde uneori, în năvala de zgomote, subtile acorduri de harpă.

Asta înseamnă că pe undeva, pe aproape, cântă unul dintre cei doi muzicanți de stradă care stăpânesc secretele acestui instrument. Sunt frați și vin din Basarabia: Eduard Dopireac (53 de ani) este muzician profesionist, iar Leonid Lozovanu (56 de ani), fost grănicer, a deprins de la el, după ce s-a pensionat, pasiunea pentru harpă.

Pe Leonid Lozovanu l-am ascultat o primăvară întreagă cântând pe strada Batiștei, lângă Piața Universității. În final, curiozitatea ne-a împins să-l întrebăm cine e și cum a ajuns să cânte pe străzi.

Ne-a mărturisit că sunt 3-4 ani de când ține „concerte” în București, pentru a-și suplimenta pensia. Nu îi este mereu ușor.

„Am avut probleme și cu cerșetorii, dar cele mai multe cu Poliția le am. Mă amenință mereu că îmi dă amendă și că-mi ia instrumentul. Până acum am scăpat, mă și mir.

Eu nu cerșesc, eu ofer muzică. Dacă omului îi place, îmi dă bani, dacă nu, nu-mi dă. Eu nu stau cu mâna întinsă și nu cer bani, eu ofer ceva în schimb”, spune Leonid Lozovanu.

El și fratele său sunt proprietarii unei garsoniere din centrul Capitalei. Vin pe rând să cânte în București. Lozovanu recunoaște însă că nu o face de plăcere. Obișnuiește să stea în România câteva săptămâni legate, până strânge niște sute de lei pe care îi duce apoi acasă, la Zberoaia – satul său natal din Basarabia.

Mânca guzgani în Kazahstan

Primele amintiri din copilărie s-au conturat însă departe de casă, în Kazahstan, unde s-a născut fratele său. Țara făcea parte pe atunci din Uniunea Sovietică. Leonid și Eduard au locuit câțiva ani acolo, împreună cu părinții lor, care „munceau să sădească stepa, ca să crească grâul”.

„Era grea viața în Kazahstan: ziua, cald, noaptea, foarte frig. Prima mea amintire este gustul acrișor al laptelui de iapă. Mi s-a întipărit în memorie, și acum îl pot simți. Prindeam țestari de pământ, guzgani care mănâncă grâu. Turnam apă în găurile pe care le făceau, ei ieșeau și îi prindeam. Apoi îi mâncam.”

Cea mai mare teamă a candidaților la Cotroceni. 3 lucruri pe care ar trebui să le înțeleagă viitorul președinte al României despre droguri

Candidații la președinție se feresc să abordeze cu adevărat problema drogurilor și se ascund în spatele unor răspunsuri vagi, deși susțin că înțeleg problema cu care se confruntă România.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Au stat în Kazahstan până când părinții lor s-au despărțit. Mama și-a luat copiii și s-a întors acasă, în RSS Moldovenească, așa cum se numea republica de la est de Prut.

Cu toate că separarea l-a afectat, astăzi își amintește cu dragoste de ambii părinți.

„Bunelul meu a fost soldat în armata română. Când s-a întors, în 1944, la bunica, l-au luat și l-au dus în Donbas (regiune din Ucraina de azi – n.r.). Cinci ani a făcut muncă silnică la minele de acolo. A avut noroc că familia lui avea origine bulgărească, altfel îl exterminau. S-a întors cu o boală de plămâni din cauza colbului de cărbune.”

La muzică însă, copiii o moștenesc pe mamă, care fusese profesoară la clasele primare și cânta foarte bine la domră.

„Am amintiri frumoase din copilăria petrecută în Basarabia. Noi am prins un timp bun, spre deosebire de părinții noștri, care au prins războaie, boli și foamete. Au suferit mult. Viața de azi nu o compar cu viața aia. Este foarte diferită. Mă simțeam în siguranță.”

Muzica a făcut parte din familie

Atât Leonid Lozovanu, cât și fratele său au fost încurajați spre muzică, însă doar ultimul a prins microbul.

„Fratele meu a mers cu muzica de mic. Știe să cânte la instrumente cu coardă și la instrumente de suflat. A făcut Conservatorul. A cântat în formații cunoscute în Moldova.

Eu am început să învăț la acordeon când eram mic, dar nu prea mi-a plăcut, n-am avut nici răbdare să mă ocup. În schimb, am avut mereu milităria în sânge.

Când eram mici, eu eram militarul, făceam arme din lemn și îi instruiam pe ceilalți copii. M-am simțit mereu un apărător al patriei, dacă există o astfel de vocație.”

Leonid Lozovanu a urmat Institutul de Telecomunicații de la Odessa, apoi s-a înrolat în armată. Își vedea visul cu ochii când a devenit grănicer la punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița.

„Era strictă viața de grănicer, dar când a fost haosul cel mai mare, noi eram asigurați cu tot necesarul, apartament, tot.

Îmi amintesc ce greu a fost în 1990, când oamenii din sat voiau să distrugă gardul, să ia sârma. Ziceau că vor să scoată granița de pe Prut, că sunt naționaliști, dar aveau de fapt alte interese. Ne-au furat și vitele, aveam 32 de capete, au făcut multe prostii. Erau puși pe furat, de fapt.

Pe urmă, a fost o perioadă când moldovenii făceau contrabandă. Duceau tot ce aveau în România, ca să vândă: televizoare, tot ce era posibil. Aia a fost cea mai complicată perioadă.”

Având statut de militar, Leonid Lozovanu nu a putut participa la manifestațiile organizate în Republica Moldova în anii ’90, deși și-ar fi dorit în acel moment. Apoi, și-a pierdut credința în schimbare.

„Simțeam și de acolo, de la graniță, care era situația. Cum se schimbau șefii sus, se schimba și politica noastră. Ba trebuia să-i controlăm pe unii mai mult, ba pe alții, în funcție de cine era la putere și cine era în opoziție.

E grea viața în Republica Moldova. Ne luptăm permanent ba cu rușii, ba cu europenii, ba cu românii. Fiecare trage în partea lui, pentru interesele lui.”

A prins drag de harpă după ce s-a pensionat

S-a pensionat în 2003, iar pensia de grănicer moldovean este foarte mică, spune Leonid Lozovanu. Pentru că avea, dintr-odată, mult mai mult timp liber, s-a apucat de harpă. Mai întâi a fost o simplă plăcere, apoi a devenit „o ieșire din situație”.

„Nu e complicat să cânți la harpă. Cu mâna asta ții soloul, și cu mâna stângă, ritmica. Trebuie să prinzi firul, să faci anumite exerciții și anumite combinații.”

În final, și-a cumpărat o harpă celtică, a cărei valoare se ridică, spune el, la peste 3.000 de euro. Au urmat călătoriile prin Europa. A cântat la harpă în orașe din Italia, Franța și Germania. Apoi, în Elveția, strângea câte 600 de franci pe zi.

A cunoscut mulți muzicanți ca el, inclusiv harpiști. Spune că a obosit să stea pe drumuri, așa că, de vreo 3 ani și mai bine, se mulțumește să cânte doar în București.

„La început, când am venit aici să cânt la harpă, era ceva deosebit. Acum deja nu mai atrag atenția. Atunci făceam bani, acum nu prea mai merită.”

Leonid Lozovanu vrea să mai profite câteva zile de vremea frumoasă din Capitală, dar îi e dor de casă. De altfel, toate compozițiile pe care le interpretează îi aparțin fratelui său.

Eduard Dopireac, la harpă

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€