22/12/2019
Omul care a dat breaking news-ul cu Revoluția
Dacă v-ați întrebat pe ce canale au ajuns în Occident și în lumea liberă știrile că la Timișoara și în România are loc o revoluție, în lipsa internetului, a story-urilor de Instagram și a rețelelor necontrolate de telefonie, atunci trebuie să îl cunoașteți pe Mirko Atanacković.
El a fost omul care, în decembrie 1989, a trimis cu mașina la granița sârbo-română rapoartele cu informații despre evenimentele din 16-21 Decembrie 1989 către Ministerul de Externe al Iugoslaviei și către agențiile de presă străine. Mirko Atanacković a fost Consulul General al Iugoslaviei la Timișoara.
Tot el a primit corespondenții străini care au început să curgă în România după ce s-a deschis granița în 22 Decembrie și a anunțat, pentru prima dată, că Timișoara este primul oraș liber de comunism din țară. În 20 martie 1990, Primăria Timişoara şi Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională al Municipiului Timişoara i-au acordat lui Mirko Atanacković unul din primele titluri de cetățean de onoare "pentru curajul cu care s-a angajat din prima zi în Revoluţia Noastră şi justelor informaţii difuzate în toată lumea".
30 de ani mai târziu, Mirko Atanacković ne-a acordat un interviu, în care a rememorat acele zile agitate, pline de violență și moarte, dar din care a dispărut, în mod misterios, frica.
(Reporter: Bianca Felseghi, imagine: Mircea Gherase, montaj: Mircea Gherase, Bianca Felseghi)
Avem nevoie de ajutorul tău. Dacă aceste articole te ajută, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta și tu pe noi, mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
Cum ar putea ajunge produsele mai multor fermieri români în școli și spitale? Corn, lapte și licitații verzi
În urmă cu 6 ani, WWF s-a întrebat cum ar fi dacă cornul, laptele și merele din școli ar veni de la producători locali și cum ar fi dacă elevii ar învăța de unde le vine mâncarea. De la o întrebare au ajuns la schimbare de legislație, introducerea de noi criterii pentru licitații publice și mii de copii care continuă să ajungă în ferme să vadă că vacile nu sunt mov.
O româncă a studiat muzicoterapia în Belgia și Germania. Acum vrea să o aducă în spitalele din țară
Cum ar fi dacă muzica nu doar ne-ar bucura, ci ar fi folosită și pentru a ne îmbunătăți atât sănătatea fizică și psihică, cât și pe cea emoțională și cognitivă? Cristina Chiosea și-a construit cariera pornind de la întrebarea asta.
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this


