Cum aducem umbra peste locurile de joacă din orașe

Andreea Archip

E nevoie de un cartier întreg ca să faci un loc de joacă pe care să-l folosească toți.

Cum a venit de la școală, Maia Sava s-a dus țintă în parcul din fața blocului, la joacă. Doar că toboganul avea o spărtură. Și-a prins piciorul în ea și s-a zgâriat. N-a vărsat o lacrimă. A fugit în casă și a întrebat-o pe mama ei cine trebuie să-l repare. Primarul! „Să-l sunăm pe primar!”, a cerut ea atunci furioasă. Nu-i aveau numărul, evident, așa că s-a gândit să-i scrie o scrisoare. Încurajată de familie, a scris cu creioane colorate cererea. Tatăl ei a dublat-o de o cerere serioasă către primărie și un telefon către presă. Și liniște o perioadă.

Era încă la școală când mama ei, profesoară acolo, i-a zis că trebuie să meargă acasă, o aștepta o mașină de la primărie. În locul de joacă din cartierul ei Alexandru cel Bun din Iași erau zeci de oameni adunați, din cartier, de la primărie și cam toată presa locală. Era anul electoral 2012. Maia nu împlinise încă 7 ani și făcuse o mică revoluție în cartierul ei.

„În parc mi-am petrecut toată copilăria, mi-am făcut o grămadă de prieteni și era un spațiu important pentru că acolo ne adunam cu toții, ne jucam cu orele până când ne striga mama în casă”, povestește tânăra, azi studentă în anul al treilea la Inginerie Electrică, la Universitatea Tehnică din Eindhoven. 

Foto arhivă personală: Maia Sava

Când vine acasă în vacanțe, se întâlnește cu vecini mai mari și mai mici tot în parcul din mijlocul blocurilor, pe care îl poți supraveghea de la geamuri ca dintr-un amfiteatru. Și, indiferent de vârstă, se leagă și joaca. „Acum un an am jucat cu fetele mai mici de la bloc Sticluța cu otravă”, povestește Maia. Hoții și vardiștii sau Monkey îi mai ținea ocupați în spațiul de joacă căruia i-au văzut toate metamorfozele. „Când eram mică era un singur copac și în timp au tot fost șantiere lângă parc, au tăiat mulți copaci și nu i-au mai plantat. Vara era foarte cald și stăteam numai sub tobogane, că acolo era umbră. Sau când ploua tot sub tobogane ne adăposteam.”

Foto: Eli Driu

În Olanda, parcurile sunt „verzi, cu foarte multă iarbă, copăcei, plante”, mai spune ea. Familia Sava a continuat să se implice de la mic la mare în transformarea locului de joacă. 

„Facem o glumă între noi, că parcul e o moștenire de familie, că am început eu cu scrisoarea către domnul primar și apoi a continuat fratele meu cu Oaza urbană și apoi mama cu activitățile.”

Specialiștii se adună pentru a discuta ce mai e de făcut, într-o zi ploioasă de octombrie. Foto: Eli Driu

***

E o zi cu nori și ploaie fină. Din nou, zeci de oameni se învârt prin spațiul de joacă din Alexandru și asta nu mai adună curioși la geamuri. Lumea s-a obișnuit să vadă mereu ceva acțiune acolo de când a pornit „Oaza urbană”, proiectul Asociației CIVICA. 

Vremea nu pare să le deranjeze bucuria de a se revedea. Ajută și că din două pungi mari de la patiseria Mămuca se împart pateuri și plăcinte. Robert și Loredana Sava, fratele și mama Maiei, n-au cum să lipsească. Au fost în inima comunității în ultimii doi ani de când Asociația Civica a pornit proiectul despre locurile de joacă. 

O profesoară de la școala lui Robert i-a spus că atunci asociația caută un lider de comunitate pentru proiect. „Am acceptat imediat!” Timp de un an a învățat alături de ei cum să strângi cartierul pentru o cauză comună - community management. 

„E un întreg proces. Începi mic, cu oamenii pe care îi știi, te duci la ei direct. Apoi am promovat pe social media, am printat afișe, am pus în toate scările de la ANL-uri. Primul eveniment a fost când am plantat 33 de arbori. Am adus-o și pe bunica de la Vaslui, colegi, profesori de la școală, toată lumea”, povestește Robert. 

Foto: Eli Driu

Au cântat la chitară, au mâncat pizza, au devenit o comunitate. Apoi s-au mai adunat la udat copăceii și mama lui Robert, Loredana Sava, a intrat în acțiune. 

„Mai făceam un picnic, mai o bătaie cu apă, mai mâncam pepeni, party de Halloween, am sculptat dovleci, mărțișoare, am împodobit corcodușul de Crăciun cu globuri, cu beteală, am făcut om de zăpadă și bătaie cu zăpadă, expoziții de fotografii, copiii au făcut poze cu natura din parc. Oaza a fost mereu activă”, spune ea. Loredana crede că mama ea, și ea cadru didactic, a învățat-o de mică implicarea. „Dacă vrei o schimbare, începi tu să faci ceva. Și atunci e molipsitor…”

Cum ar putea ajunge produsele mai multor fermieri români în școli și spitale? Corn, lapte și licitații verzi

În urmă cu 6 ani, WWF s-a întrebat cum ar fi dacă cornul, laptele și merele din școli ar veni de la producători locali și cum ar fi dacă elevii ar învăța de unde le vine mâncarea. De la o întrebare au ajuns la schimbare de legislație, introducerea de noi criterii pentru licitații publice și mii de copii care continuă să ajungă în ferme să vadă că vacile nu sunt mov. 

O româncă a studiat muzicoterapia în Belgia și Germania. Acum vrea să o aducă în spitalele din țară

Cum ar fi dacă muzica nu doar ne-ar bucura, ci ar fi folosită și pentru a ne îmbunătăți atât sănătatea fizică și psihică, cât și pe cea emoțională și cognitivă? Cristina Chiosea și-a construit cariera pornind de la întrebarea asta.

„Sunt mulți care nu au încredere în proces, dar doar trebuie să fii parte din el, nu trebuie să ai speranțe foarte mari la început, dar dacă tu te implici, atunci o să vezi schimbare”, o completează Robert.

Robert și Loredana Sava, adică fratele și mama Maiei, s-au implicat în toate etapele transformării parcului Foto: Eli Driu

Locuiesc de 23 de ani în cartier, când abia se construiau ANL-urile. „Vara aici nu puteai să stai, nu aveai umbră, erau 50 de grade. Era un praf ca la țară, ca la bunica-n-drum. Dar copăceii ăștia vor crește încetul cu încetul”, mai spune Loredana. Și umbra, în verile noastre tot mai caniculare care vor deveni normalitate, potrivit experților, adună oamenii. De când parcul e mai verde, au putut să bifeze și câteva picnicuri comunitare, în care fiecare a adus ceva de acasă. „Nu mai este parcul blocului, e parcul nostru”, spune Robert. 

La fereastră apar două fete ca într-un tablou. „Haideți, coborâți!”, le strigă Robert. „În 5 minute” vine răspunsul care se sparge cu ecou de blocurile din jur.  

Foto: Eli Driu

De la imagini prin satelit la linia asfaltului

În jurul Alexandrinei Dingă și Claudiei Moldovan de la Civica și arhitectului Bogdan Scânteie se adună în cerc fetele care în urmă cu cinci minute erau la fereastră, plus Robert și Loredana Sava. Discută despre când vine toboganul, când or să fie terminate băncile. Copii și adulți vorbesc de la egal la egal despre planurile următoare. 

Mai devreme, s-au plimbat cu toții prin parcul încă șantier, copiii cartierului, voluntarii, inițiatorii proiectului, arhitecții și peisagista: „aici va fi o alee senzorială cu plante medicinale”, „aici va fi doar zonă verde”, „aici niște hexagoane pe care se vor juca copiii”, „aici bănci ca un amfiteatru, unde să se adune comunitatea”. 

Foto: Eli Driu

Dar coeziunea asta de grup n-a existat de la început. „Nu aveau încredere oamenii, spuneau că oricum nu se schimbă niciodată nimic. Ne-a mai promis cineva că o să se facă și nu s-a făcut. Și tot îi chemam la cafea și cred că la a treia, a patra întâlnire, au început oamenii să aibă încredere”, povestește Lucian Roșu, geograf și parte din echipa Civica. Încrederea a venit atunci când au văzut că au putere să aleagă ce se întâmplă, să vină cu idei de cum să arate locul, ce echipamente de joacă sunt potrivite, extinderea spațiului verde. Deja se adună doi ani de întâlniri și discuții, activități și lucrări. Au insistat de fiecare dată ca părinții să vină cu copii. Au avut inclusiv un atelier de co-creare, în care fiecare familie a desenat cum văd ei locul de joacă.

Ariana, Sara mică și Sara mare testează deja balansoarul. Foto: Eli Driu

În timp, părinții au început să mai lipsească de la activități, dar copiii sunt nelipsiți. Ariana, Sara mică și Sara mare sunt dintre copiii care s-au implicat în fiecare dintre ele. Fie că a fost vopsitul gardului, plantatul de copaci sau sculptatul dovlecilor de Halloween. „Erau și oameni mai mari. Erau toate categoriile”, își amintește Ariana. „Am agățat globuri în copac cu părinții”, completează Sara mare. Iar Sara mică știe exact de ce vopsitul a fost preferatul ei: „Mă simțeam ca o meșteră.”

Ciprian Dicu e și el voluntar și nelipsit de la tot ce se întâmplă aici, deși s-a mutat din cartier. Locul de joacă e în drumul lui spre terenul de sport, așa că mereu e la curent ce s-a mai făcut. Pentru el e despre împreună. De exemplu, s-a simțit bine când la picnicul din vară a putut să aducă cireșe: „Când comunitatea e mai apropiată de ce se face, ea va utiliza acel spațiu mai mult…” 

Se simt și norocoși că proiectul inițiat de Civica îi vizează pe ei. Totul a pornit de la o cercetare științifică făcută de Lucian pentru Facultatea de Geografie, unde și predă. Împreună cu doctorandul Mihai Cristodulo s-au uitat la toate cele 214 parcuri pentru copii din orașul Iași și cu ajutorul imaginilor prin satelit au urmărit diferiți parametri: temperatura medie din luna iulie, indice de vegetație, deci gradul de umbrire, altitudinea, nivelul de zgomot și populația din proximitate. Au vizitat 30 dintre ele care întruneau cele mai multe probleme. „Am avut la un moment dat un termometru și am măsurat temperatura la nivelul solului. Nu-mi venea să cred că într-una dintre dimineți pe la ora 10 am măsurat 48 de grade și după-amiază erau 52 de grade. Atunci mi-am dat seama că spațiile de joacă nu au nevoie neapărat de echipament, ci au nevoie în primul rând de umbră”, spune Lucian.

Geograful Lucian Roșu a studiat toate parcurile din Iași și a descoperit că cel din Alexandru cel Bun suferea cel mai mult în timpul verii Foto: Eli Driu

Așa au ales ca spațiu pilot parcul de pe bulevardul Alexandru cel Bun nr. 70, în spatele unor blocuri ANL. Avea cele mai multe vulnerabilități. Au făcut și o consultare publică la care au răspuns aproape 600 de persoane despre cum văd ei locurile de joacă, cum și le doresc. Apoi au început consultările publice în cartier, sesiuni de brainstorming, comunitatea s-a întâlnit cu experții, apoi au venit la masă și autoritățile publice, s-au căutat resurse financiare. 

Pentru parc, costurile s-au ridicat la 900 de mii de lei, din care aproape 326 de mii din granturi Raiffeisen Comunități și restul de la Primăria Iași. Însă pe lângă asta, Civica a acoperit și costurile pentru echipa de proiect, evenimente comunitare, dezvoltare organizațională, dar și pentru intervenția de lângă spațiul de joacă. 

Oaza urbană

Au căzut cu toții de acord că proiectul trebuie să aibă în mijloc natura, să construiască cu adevărat o oază urbană. Soluțiile bazate pe natură sunt și o recomandare a experților. Ideal, un parc de joacă n-ar trebui să fie mai departe de 10 minute de mers pe jos, doar că dezvoltarea inegală a orașelor a făcut ca recomandarea să nu fie respectată în orașele mari, arată Ghidul de regenerare a spațiilor de joacă pentru copii pe care l-au făcut public, ca oricine, din orice colț din România, să știe cum poate apuca un astfel de proiect. „A devenit un instrument foarte valoros pentru noi, pentru că au mai apărut apeluri din alte comunități și au spus că nu știu ce să cumpere, ce să planteze. Le-am zis: uitați-vă în ghid! Avem o selecție de 25 de arbori, 30 de arbuști, 50 de plante, care de fapt se pretează pentru orice spațiu de joacă din România”, mai spune Lucian.

Mihai Cristodulo a început și el să se uite altfel la spațiile de joacă după ce profesorul lui, Lucian Roșu, l-a cooptat în cercetare. În general, lumea vede aceste locuri ca „exclusiv pentru copii”, dar sunt de fapt „nuclee de coeziune socială”. Azi nu mai vizitează un oraș fără să fie atent și la locurile de joacă. „Am mers în Milano și am văzut niște spații de joacă care m-au lăsat mască. Toată lumea era în ele, jumate de cartier acolo”, spune tânărul. Și-ar dori ca atunci când va fi părinte, oazele urbane să fie o normalitate. „Vrei vara să iasă copilul afară, să întâlnească alți copii, să vadă vegetația, să vadă locuri noi.”

Când trebuie să apară peisagistul în peisaj

Mihai nu e singurul care își face „practica” în acest loc. În fiecare marți, studenții la Peisagistică ai Roxanei Pascu vin în parc să vadă cum evoluează lucrările. Au făcut împreună diferite variante de proiecte pentru acest spațiu, s-au gândit cum să se facă armonios trecerea de la zona cu parcarea la parc, să nu pară două zone distincte. Imaginează împreună și cum ar putea fațadele și acoperișurile blocurilor, să fie și ele înverzite. Acum există sub 18 metri de spațiu verde pe cap de locuitor în Iași. Viziunea modernă asupra dezvoltării urbane pune în centru regula 3-30-300, recomandare de la Nature-Based Solutions Institute. Adică: fiecare locuitor să vadă minimum trei copaci din casă, cartierul să aibă minimum 30% acoperire cu coronament și cel mai apropiat parc să fie la minimum 300 de metri distanță. 

Peisagista Roxana Pascu a fost implicată de la început în proiect Foto: Eli Driu

Suntem departe de asta, dar micul parc din inima cartierului ieșean vine cu speranță. Contrar practicii generale, în acest proiect, peisagista Roxana Pascu a fost implicată de la început. „Punem niște tartan și niște jucării acolo și cam ăsta e conceptul din spațiile de joacă”, spune Roxana. Și în proiectele private, deși oamenii spun că își doresc grădină, de obicei o lasă la urmă. La urmă, când nu mai sunt bani în buget. „Cam asta se întâmplă și cu spațiile destinate copiilor. Se dorește o oază plină de vegetație, se investește în elemente de joacă, se investește în tartan și apoi când vine vorba de plante, bugetul s-a terminat, deja nimeni nu mai are forță și vitalitate pentru a se ocupa de partea asta…”

La umbră nu se gândește nimeni în stadiul de proiect, deși când vine canicula, toți visează la ea. Dar nici aici lucrurile nu sunt simple, nu orice copac este potrivit. „Împreună cu cei de la Spații Verzi am decis ridicarea coronamentului ca să ofere o zonă însorită sub el. Am introdus arbori precum Mesteacănul, Betula Pendula, un arbore foarte frumos, dar care nu face umbră deasă, însă oferă acea răcoare în sezonul de vară”, mai spune Roxana. 

Apoi, să fie și arbori fructiferi? „Am dorit fructe care să nu fie foarte apetisante, precum alun, nuc, sorbus, o specie de arbore cu fructe portocalii, care rămân pe plante, foarte îndrăgite de păsări. Pentru partea educativă, introducem și o zonă cu plante medicinale, precum lavandă, santolina, mușețel, mentă și copiii să învețe din asta, să le poată inclusiv rupe fără nicio problemă.”

Proiectul întins pe bătătorul de covoare

Arbori, plante, zbenguială. Cam așa arăta și copilăria la bunicii de lângă Iași a arhitectului Bogdan Scânteie. Firma sa a preluat un concept și acum trebuie să-l pună în practică, cu tot se înseamnă documentație de autorizare și asistență tehnică. 

Echipa sa e în permanență lângă executant, fiindcă nu e parcul de joacă tipic. „În general intervențiile sunt relativ simple, înlocuire a unor echipamente, turnat tartan, înlocuit suprafață de siguranță, vopsit garduri…” Nu și acest parc gândit „ca un living urban”. 

Proiectul locului de joacă, prezentat comunității pe bătătorul de covoare Foto: arhiva Civica

„Formele băncilor sunt după principiul amfiteatrului și să creeze acest spațiu fluid. Urmează să mai creăm niște mici valonamente pe care vom avea vegetație”, spune Bogdan. Un spațiu simplu, dar tocmai fiindcă e ieșit din tipare, e și mai greu de implementat. Plus tot neprevăzutul: câteva rețele subterane se întâlnesc sub parc, niște cămine de canalizare care erau pe o suprafață mai mare decât prevăzut. 

Apoi, a fost ceva nou pentru arhitect să lucreze participativ. „A fost un moment în care am venit și le-am prezentat proiectul. L-am pus acolo pe bătătorul de covoare, și copiii erau adunați în jurul lui. Atunci au venit și ei cu îmbunătățiri, au vrut tobogan.”

Arhitectul Bogdan Scânteie vrea să aducă în parcul dintre blocuri copilăria pe care a avut-o în vacanțele la bunici Foto: Eli Driu

Consultarea cu comunitatea adaugă mai mult timp întregului proces și o cu totul altă filosofie de lucru pentru arhitecții care sunt mai degrabă „one man show”, „cam așa ieșim din școală”: „E un consum de energie foarte mare. Dar din acest du-te-vino ies lucruri foarte, foarte faine și mai mult de atât, lucruri pe care comunitatea le acceptă și le folosește. Un produs care nu e folosit sau un produs de arhitectură care nu e folosit de comunitate, e degeaba.”

Ploaia tot mai deasă îi trimite pe copii în case. Și echipa de proiect împarte ultimele pateuri cu nucă de la Mămuca la ieșirea din parc. Dar vremea rea mai înseamnă ceva - nu vor putea lucra zilele următoare, lucrările se mai prelungesc puțin. 

Claudia Moldovan, managera proiectului, are însă răbdare. Locuiește câteva blocuri mai încolo. A copilărit și ea în cartier. „Am avut frate mai mare și stăteam pe lângă ei, practic. N-aveam niciun spațiu de joacă și, din păcate, nici suficienți copii la mine la bloc. Aici, în schimb, la ANL-uri, cum îi zicem noi, aveam o verișoară și era plin de copii. Doar că spațiul ăsta de aici era clar prea mic și prea neatractiv pentru copii.”

Băiețelul ei abia mergea în picioare când au pornit cu ambiție să facă acest spațiu de joacă altfel. Azi, la trei ani, poate lejer să sape cu mâinile prin pământ și să exploreze orice colț. Doi ani pentru un părculeț ar putea părea mult, dar Claudia nu vede cum poți să faci lucrurile altfel, adică să implementezi idei noi pe drumuri bătătorite de metode vechi și să te miști repede. „A fost un drum lung, mai lung decât ne-am fi imaginat. Dar spațiul pilot este locul din care noi am extras foarte multe lecții pe care ne dorim să le aplicăm în continuare în cât mai multe spații dintre blocuri, nu doar în Iași, ci poate în toată România.”

Claudia Moldovan a ținut ca la fiecare pas să fie consultată comunitatea Foto: Eli Driu

Colaborarea autentică între locuitori, societate civilă, specialiști și primărie are nevoie de acest timp. De fapt, e un proiect public-privat, administrat de un ONG și care la finalizare va fi predat să intre din nou în administrarea autorității locale. Ce înseamnă asta în primul rând? Birocrație! 

Le-a luat un timp să sincronizeze pașii de dans între organizația neguvernamentală, prin construcție mai agilă, și primăria care face pași mici într-un ritm mai lent. „Administrația a fost lângă noi pe tot parcursul drumului, deși au avut impedimentele lor legislative, birocratice. Nu erau obișnuiți să facă lucrurile diferit. Asta cred că e problema. Și cu toate astea, a existat deschidere și au fost lângă noi.”  

Foto: Eli Driu

La finalul proiectul vor ști nu doar că au oferit un parc unei comunități din Iași, ci și un ghid și un mod de lucru pentru orice spațiu de joacă din țară. 

Claudia își amintește clar că a pornit de la „de ce faceți asta, că o să strice imediat?” la „când e gata? ce mai putem face?” și ăsta e marele câștig. „Cu cât comunitatea este mai implicată, cu atât o să aibă mai multă grijă de spațiu.”