Octav

Ajuns la bătrâneţe, intelectualul exilat Octav (Marcel Iureș) se întoarce în țară pentru a vinde conacul familiei, recuperat în instanță după lungi ani de procese. Regăsirea casei părintești, dărăpănată, dar încă plină de farmec, și a locurilor unde a crescut, lângă o pădure şi-un râu, îl aruncă înapoi în timp.

Octav își revede copilăria din interbelic ca pe un basm: mama picta, tatăl cânta la pian, iar copiii se jucau în curtea plină de copaci, cu leagăne mari şi ascunzători reconfortante.

Regizorul filmului, Serge Ioan Celebidachi, este fiul dirijorului Sergiu Celibidache. În 1997, la un an după moartea tatălui său, el lansa un documentar intitulat Le jardin de Celibidache, în care ficţiunea se îmbina fericit cu realitatea. Încărcat cu imagini de arhivă de la diverse concerte şi repetiţii, documentarul transmitea multă emoţie şi nostalgie.

Le jardin de Celibidache reprezentase, la vremea lui, o elegie profundă. Era conceput din durerea celui care îşi pierde nu doar părintele iubit, ci şi reperul moral şi profesional, din umbra căruia îi va fi aproape imposibil să iasă.

Au trecut 20 de ani și fiul a rămas marcat de personalitatea tatălui. Cu Octav – lungmetrajul său de debut –, Serge Ioan Celebidachi încearcă să recupereze o lume, un timp şi o atmosferă după care încă tânjeşte.

Dar universul anilor ’30 nu reprezintă copilăria sa, ci a faimosului său tată. Născut în 1912, la Roman, Sergiu Celibidache a trăit interbelicul, dictatura carlistă, venirea legionarilor la putere, apoi şi-a părăsit ţara la timp pentru a scăpa de război și de comunism.

Prin poveştile tatălui, deci prin molipsire, e posibil ca Serge Ioan (născut în 1968) să fi devenit solidar cu trauma dirijorului – aceea de a fi un cetăţean lipsit de patrie (apatrid), mereu nostalgic și nicăieri acasă cu adevărat.

Regizorul Serge Ioan Celebidachi (în centru), alături de directorul de imagine Blasco Giurato (în dreapta).

Instaurarea comunismului în România l-a găsit pe tânărul Sergiu Celibidache în Germania, unde, și datorită unei conjuncturi favorabile, a fost cooptat ca dirijor al Filarmonicii din Berlin. Avea să-și trăiască toată viaţa în Occident.

Fiul său, vizibil influenţat de mediul intelectual în care a crescut, caută prin Octav un tip de cinema introspectiv, centrat pe protagonistul care e un alter-ego al tatălui său.

Realismul magic pe care îl construieşte Serge Ioan Celibidachi ar trebui să funcţioneze ca un liant între prezentul cenuşiu, al unui bătrân singuratic, şi trecutul dominat de o mamă bolnavă şi de un tată autoritar.

De ce mor pacienții cu AVC din România. La niciun spital din țară nu există serviciu de gardă pentru o intervenție care i-ar putea salva

În spitalele din România se fac și de 5 ori mai puține intervenții care pot salva viața unui pacient cu AVC față de recomandările europene. Lipsesc serviciile de gardă, centrele speciale sunt prea puține, iar finanțările insuficiente.

Rușii sunt foarte aproape de spargerea frontului și, în același timp, încă departe. Ce ar însemna un colaps al armatei ucrainene în regiunea Donbas

Cade frontul ucrainean? Sau a căzut deja? Din primăvara acestui an vin cu o frecvență aproape zilnică vești tot mai alarmante legate de situația din ce în ce mai precară a trupelor Kievului de pe linia frontului din Donbas, care înglobează greu încercatele regiuni Donețk și Lugansk din sud-estul Ucrainei. Cele două regiuni au reprezentat, de altfel, pretextul principal al invaziei ordonate de Vladimir Putin în februarie 2022, iar acum reprezintă principalul obiectiv strategic al Kremlinului.

Numai că nici Lia Bugnar (mama) şi nici Ioan Andrei Ionescu (tatăl) nu reuşesc să fie convingători. Problemele interpretării lor se trag şi din monoloagele teziste pe care regizorul le-a scris împreună cu James Olivier, cu care e prieten din copilărie.

Cei doi au lucrat la scenariu timp de mai multe decenii – după cum declară Celebidachi –, dar acest lucru nu se vede. Replicile sună prost şi par menite să răspundă la întrebări pe care nu le adresează nimeni.

Din acest punct de vedere, ele nu funcţionează, aşa cum nu funcţionau nici replicile-slogan din filmele comuniste.

Filosofia de viaţă pe care Serge Ioan Celebidachi vrea să o ofere publicului e într-adevăr înălţătoare, dar forma în care este livrată o face atât necredibilă, cât şi falsă.

Filmat de italianul Blasco Giurato − grande direttore della fotografia, care a semnat imaginea la peste o sută de filme, printre care minunatul Cinema Paradiso al lui Giuseppe Tornatore −, Octav se pierde în prea multe cuvinte şi astfel îşi atenuează singur virtuţile vizuale.

Și asta fiindcă imaginea filmului este una foarte îngrijită, realizată cu mare atenție la detalii și cu un ecleraj echilibrat.

Vorbăria este cea care strică această poveste. De pildă:

Victor Rebengiuc îl joacă pe Spiridon, prietenul din copilărie al lui Octav, iar Andi Vasluianu e Marcel, fiul lui Spiridon.

Cei doi au un diferend: mama lui Marcel (ajuns la 40 şi ceva de ani, dar despre care tatăl spune în continuare că „aşa e tânăra generaţie”) a murit fără ca soţul să îi fie alături. Spiridon era plecat să rezolve niște acte pentru procesul lui Octav, iar Marcel nu le poate ierta acest lucru celor doi bărbați.

Posibilă intrigă solidă, această supărare a lui Marcel nu este lucrată îndeajuns și pălește. De altfel, aşa este întreaga structură narativă: o înlănţuire de momente care nu se leagă.

Promovat ca un film altcumva (frumos, detaşat de „mizerabilismul” specific Noului Val Românesc), Octav este într-adevăr diferit. Numai că lipsa unui autor de dialoguri competent şi adoptarea tiparului „câte scene, atâtea pilde” duc la un demers diluat şi neconvingător.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€