
Acțiune la Cluj a voluntarilor de la "O masă caldă". Foto: omasacalda.ro
07/04/2017
Oameni peste vremuri: proiectul "O masă caldă"
În vara lui 2013, cinci voluntari au gătit 50 de porții de mâncare la Cantina Primăriei din Cluj. Au pus împreună bani și le-au oferit o masă caldă unor oameni cu venituri reduse.
Așa au descoperit propria rețetă de voluntariat: fără ierarhii, angajați, deconturi și salarii. O formulă simplificată care a supraviețuit tentației de a adăuga extracalorii birocratice.
Astfel, proiectul „O masă caldă”, susținut exclusiv prin voluntariat și donații, s-a extins în patru ani și la București, Bistrița și Satu Mare. În nouă bucătării s-au gătit peste 40.000 de porții.
Cei care ajută dezinteresat provin din toate zonele, de la corporatiști până la studenți. Echipele care întrețin fluxul săptămânal sunt asigurate până în toamnă. Înscrierile și donațiile se fac pe site-ul omasacalda.ro.
Cosmina Paul a coordonat prima acțiune, în urmă cu aproape patru ani. La acea vreme, era cadru didactic asociat la Facultatea de Științe Politice a UBB. Între timp, s-a mutat la București și a găsit resurse pentru a dezvolta și aici „O masă caldă”.
A început în noiembrie 2014, în Apărătorii Patriei, unde în fiecare sâmbătă se servesc 100 de porții de mâncare la Centrul OMINIS.
Cosmina spune că nu vrea să fie asociată cu „o șefuță de ONG” și că există oameni mult mai implicați decât ea.
„Important e faptul că eu nu conduc un ONG, așa cum s-a mai spus. Fiind un proiect de compasiune, asta a dat garanția că toți cei pe care îi voi întâlni sunt oameni grozavi.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Am inițiat povestea și, împreună cu alții, am creat această structură în care oamenii pot veni și pot face un lucru bun motivați de religie, de team-building, de ziua lor de naștere, de PSD, de stânga, de dreapta, de CSR (Corporate Social Responsibility – n.r.), de pomana unui om drag, de prietenie, de socializare etc.
Știu că toată grozăvia asta plină exclusiv cu voluntari, niciun angajat, nici eu, nici contabila, cu costuri de administrare zero – deci nu sediu, nu deconturi, nu achiziții – funcționează doar pentru că există mulți oameni buni sau săritori sau religioși sau plini de compasiune, care sunt dispuși să facă ceva, să doneze pentru aproapele lor, atâta timp cât sunt condiții de transparență, sinceritate, corectitudine și inteligență”, spune Cosmina Paul.
„Am învățat, printre multe altele, un nou tip de management. Nu există șef, nu avem ședințe, nu pierdem timpul cu povești. Există încredere, respect, aceeași motivație, fiecare se străduiește, astfel că proiectul prinde, crește și se extinde. Dacă ideea e bună și simplă și are un timp al ei – căci și ea trebuie să fie «supt vremi» –, atunci nu merită pervertită. Trebuie lăsată așa, simplă, goală, să o umple alții.” (Cosmina Paul – voluntară)
Odă năframelor izbăvitoare. Poienile Izei, Maramureș.
Această absurditate conștientizată acut, în fapt un privilegiu rezervat exclusiv oamenilor, putea fi combătută doar printr-o rece luciditate care ne-ar fi trimis pe toți înapoi în paturile calde. Sau acasă. Să ne vedem de copii și de treburi serioase. Doar că noi nu ne adunaserăm în Maramureș pentru o săptămână întreagă să fim lucizi și raționali, ci ca să rupem orice normă, să fim creativi și nebuni și mai ales, să îmbrățișăm absurdul întregii provocări cu o suspectă pasiune.
Ce faci în weekendul 21-23 februarie în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne
Târguri de început de primăvară în București, Festivalul Designerilor și Artiștilor din Transilvania în Cluj-Napoca, Harababura Fair în Timișoara și Classix Festival în Iași. Tu ce faci în weekend?
George Jiglău, Cosmina Paul și Raimonda Boian, trei dintre oamenii implicați în proiectul „O masă caldă”.
Costul real al unei mese calde este de 2 lei. Cu vreo 200 de lei, „depinde de sezon”, mănâncă 100 de oameni.
Masa conține legume, „din respectul nostru pentru ei”, carne, pentru că „așa se percepe cultural o masă sățioasă”, și carbohidrați (pâine, orez, paste), „importanți pentru efort fizic sau iarna, în frig”.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Programul „O masă caldă”
Cluj-Napoca, Cantina Primăriei, str. E. Zola, nr. 3. În fiecare joi, la ora 16, se oferă o masă caldă în Piața Muzeului pentru 40-60 beneficiari.
Cluj-Napoca, Cantina FSPAC, str. Traian Moșoiu, nr. 71. În fiecare joi se distribuie 100 de mese calde copiilor.
Cluj-Napoca, Centrul Social de Urgență, str. Dragoș Vodă nr. 36. În fiecare joi se oferă 50 de mese calde rezidenților centrului.
Cluj-Napoca, Centrul de Găzduire Temporară, Str. Oașului nr. 298. În fiecare joi se oferă 60 de mese calde rezidenților centrului.
București, Cantina OMINIS, str. Turnu Măgurele nr. 17A. În fiecare sâmbătă, la ora 13, se oferă între 60 și 100 de mese calde.
București, Cantina Ferentari, Școala Generală 136. În fiecare sâmbătă, la ora 11.30, se împarte o masă caldă copiilor care se întâlnesc pentru activități sportive cu Valeriu Nicolae.
Bistrița, Cantina Sfanta Filofteia. În fiecare zi de marți, la ora 19.00, se distribuie 94 de mese calde familiilor cu mulți copii.
Satu Mare, Cantina Liceului Teologic „Constantin Brâncuși”. În fiecare zi de vineri, la ora 16.00, se împart între 50 și 90 de mese calde beneficiarilor Adăpostului de noapte al Centrului social de urgență pentru adulți.
Raimonda Boian, una dintre coordonatoarele acțiunilor de la Cluj, a învățat să gătească în cadrul proiectului. N-avea aragaz în bucătăria de acasă, ci doar un cuptor cu microunde și un filtru de cafea.
Acum, s-a obișnuit să gătească în cazane uriașe. Mai mult, a deprins și disciplina de a-și organiza judicios coșul de cumpărături.
„Înainte era totul vraiște, acum pun mai mare preț pe ceea ce înseamnă risipă și sunt mai atentă la ceea ce cumpăr.”
Din 2014, s-a dedicat voluntariatului în cadrul proiectului. La Cluj, sunt firme care, pentru team-building, îşi trimit angajaţii să gătească „O masă caldă”.
Grupe de studenți de la Universitatea Tehnică asigură, prin rotație, serviciul la bucătărie. În aceşti patru ani, programul n-a fost suspendat nici măcar o săptămână.
Regal de carbohidrați
Voluntarii de la „O masă caldă” fac foarte mult cu resurse limitate. Aici au gătit de-a lungul timpului chiar și specialiști în gastronomie.
Iată una dintre rețetele simple, preparate într-o oală de 50 de litri. Au numit-o „regal de carbohidrați”.
Ingrediente:
- fasole roşie din conservă
- cârnați
- ceapă
- ardei roșii
- cartofi
- orez
- pătrunjel verde
- usturoi
- foi de dafin
- oregano
- sare
- piper
Am prăjit legumele în ordinea cunoscută: ceapă, ardei. Am adăugat cartofii și condimentele și le-am lăsat la fiert. Aproape de final am adăugat și fasolea.
Separat, am fiert orezul, apoi l-am adăugat peste amestecul de fasole și cartofi.
Cârnații au fost tăiați rondele și prăjiți, apoi adăugați în oala de 50 de litri cu restul tocăniței.

Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this