O viroză e floare la ureche până în ziua în care nu mai stai cu părinții :)

Iulia Marin

Redactor

Ceai de usturoi cu lămâie? Bifat. Cataplasme cu ceapă caldă? Bifat. Gargară cu oțet de mere? Bifat. Băi cu sare? Încă o dată, bifat. Comprese cu bitter suedez? Garantat. 16 ore de somn pe zi? Ocazional, la final de săptămână.

Mi-e greu să mă gândesc la un leac din bătrâni pe care să nu îl fi testat în primele șapte zile în care am crezut că mă confrunt cu o răceală. Și încă nu am menționat așa-zisele dropsuri din căței de usturoi.

Farmacia de acasă

În ultimii ani, m-am îmbolnăvit relativ rar, dar când mi s-a întâmplat, am stat destul timp în pat cât să termin mai multe sezoane din serialele mele favorite și să mai fac, ocazional, o plimbare la Urgențe.

Într-un an, când cea mai apropiată unitate de Urgențe era la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, paznicul m-a dus de la poartă în cabinetul medicului de gardă cu diagnosticul potențial de febră galbenă…

Era, de fapt, o faringită, doar că, într-adevăr, eram cam palidă, fiindcă îmi era greu să mănânc.

De fiecare dată, primele zile le-am petrecut încercând să curm starea de rău cu remedii „băbești” – ceaiuri, comprese, frecții, sucuri din fructe sau/și legume, siropuri naturale etc –, în speranța că, poate-poate, nu va fi necesară o vizită la doctor sau o cură cu pastile.

În general, mi-a ieșit: o zi-două de febră și dureri în gât au fost urmate, cam totdeauna, de o recuperare grabnică.

Nu și de această dată: vreme de 14 zile, am oscilat de la o stare la alta, fără să pot mânca mai nimic. Primele 7 zile le-am petrecut încercând să îndepărtez năpasta cu remedii preparate în casă, de prin lume adunate.

În prima zi, când m-am trezit cu durere în gât și febră, am luat măsurile despre care, din copilărie, știam că ar funcționa: gargară cu apă și sare, comprese cu oțet, multe ceaiuri calde cu lămâie. În treacăt fie spus, am insistat cu ceaiurile, deși eram uimită că mă îmbolnăvisem: cu doar câteva zile în urmă, consumasem kilograme întregi de fructe și legume. 

În zadar. A doua zi, nu puteam vorbi mai deloc.

Rușii sunt foarte aproape de spargerea frontului și, în același timp, încă departe. Ce ar însemna un colaps al armatei ucrainene în regiunea Donbas

Cade frontul ucrainean? Sau a căzut deja? Din primăvara acestui an vin cu o frecvență aproape zilnică vești tot mai alarmante legate de situația din ce în ce mai precară a trupelor Kievului de pe linia frontului din Donbas, care înglobează greu încercatele regiuni Donețk și Lugansk din sud-estul Ucrainei. Cele două regiuni au reprezentat, de altfel, pretextul principal al invaziei ordonate de Vladimir Putin în februarie 2022, iar acum reprezintă principalul obiectiv strategic al Kremlinului.

Psihologii români nu sunt evaluați psihologic la intrarea în profesie. Verificarea periodică a sănătății lor mintale, doar o „obligație morală”

„Ce pârghii de monitorizare a bunelor practicii există după câștigarea dreptului de practică autonomă?”, s-a întrebat PressOne. 

Rafinând tehnicile vindecătoare, am trecut la etapa a doua: am băut ulei de cocos, despre care am citit că ar calma durerile de gât, am mâncat turmeric – care, teoretic, ar avea același efect – și am stors zeci de portocale pentru vitamina C.

Ce-i drept, poate că o supradoză de vitamina C într-o singură zi nu funcționează, așa că în următoarele zile am „dres” sucul de portocale cu lămâie, am amestecat uleiul de cocos cu turmericul și, în general, am început să improvizez rețete și să analizez, pe propria piele, efectele.

După cinci zile, în afară de uleiul de cocos, gâtul meu nu a mai suportat altceva.

Drept urmare, dornică să lichidez brutal ceea ce bănuiam a fi deja o infecție de toată frumusețea, am trecut la artileria grea: bitter suedez.

În paranteză fie spus, când eram copil, bitterul era însoțit de faimosul albastru de metil pe care mama mi-l aplica direct pe amigdale. Era amar, dar părea eficient: după o zi-două în care această ultimă redută a durerilor în gât era cucerită, devenea limpede că trebuie să ajung la medic. 

Am colindat câteva farmacii pentru albastru de metil, ca un dependent care își caută doza, dar nu am găsit nicăieri. În schimb, mai multe farmaciste mi-au recomandat diverse pastile de gât, pe care le-am refuzat cu obstinație. Singurul medicament pe care l-am luat constant a fost un antiinflamator care, pentru câteva ore, îmi permitea o masă lichidă.

Bitterul n-a prea avut efect. În schimb, gustul amar a persistat o vreme.

Antibioticul natural

În sfârșit, în ultima zi, înainte de a ajunge la medic, am decis să fac și o ultimă încercare: ceapa și usturoiul, vedetele remediilor din cămara bunicii.

Înarmată cu o ceapă decojită în straturi, ușor coaptă, mi-am făcut o cataplasmă pe care mi-am legat-o în jurul gâtului cu o eșarfă. Practic, m-am înfășurat în straturi-straturi de ceapă – spre exasperarea iubitului meu, care lăcrima când se apropia de mine, și nu de emoție.

Astfel căptușită, am trecut la etapa a doua: ceaiul de usturoi cu lămâie. E la fel de rău pe cât sună, cam ca un mujdei fiert îndulcit cu miere.

Nu mi s-a părut să aibă vreun efect, dar încă nu eram pregătită să renunț, așa că am înlocuit straturile de ceapă cu felii de cartof și ceaiul de usturoi cu așa-zisele dropsuri: căței de usturoi mestecați încetișor, astfel încât să elibereze, pasămite, tot antibioticul natural.

În câteva ore, întregul apartament era impregnat. Ce-i drept, n-am mai văzut țânțari în seara aceea, dar cam asta a fost tot.

În cele din urmă, m-am declarat învinsă: mi-am luat inima în dinți și, spășită, am mers la medic. Am păstrat pentru mine istoricul de tratamente alternative eșuate, iar ceapa, usturoiul și turmericul au rămas doar pentru îndeletniciri culinare sau, cel mult, pentru vreun virus mai amețit.

Evident, la final, s-au mai găsit prieteni care să-mi spună:

„Cum? N-ai încercat praf-de-carapace-de-broască-țestoasă-cu-aripi-de-molie?! Păi, de-aia nu ți-a trecut!”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€