O nouă zi în doliu, fără pace. Nowruz, anul nou persan, sărbătorit tăcut în război

Oana Moisil

Dacă ar fi fost acasă pe timp de pace, Mariam* ar fi sărbătorit Nowruz, adică noul an persan. Cea mai importantă sărbătoare a iranienilor.

De cinci ani, de când locuiește în România, n-a mai ținut tradiția așa cum ar fi făcut-o în Iran. A mers în cluburi, acolo unde alți studenți din comunitatea iraniană organizează petreceri ca să marcheze, totuși, ceea ce familiile lor sărbătoresc timp de 13 zile, începând cu echinocțiul de primăvară. Anul acesta, însă, Mariam n-o să meargă nici măcar în club. Ține doliu pentru cei omorâți de regimul iranian.

Nici Sara Esterabadeyan, poetă și traducătoare de limba persană, nu sărbătorește.

E născută în România, dar jumătate din familia ei locuiește încă în nordul Iranului. De acest Nowruz, vrea doar să aprindă lumânări pentru cei omorâți în războiul început de SUA și Israel. Se gândește mai ales la elevele ucise în primele zile ale atacurilor. Asta chiar dacă Sara iubește semnificația anului nou persan, pe care mai mult de 300 de milioane de oameni îl sărbătoresc în toată lumea.

Nowruz în București

E 10 martie, seara, când o parte din comunitatea iraniană, dar și români curioși, umplu holul din fața sălii de cinema a Muzeului Țăranului Român. Sunt aici să vadă două documentare: unul despre Nowruz, celălalt despre fosta capitală a Imperiului Persan, Persepolis.

Participanții de la seara Nowruz din 10 martie, de la Muzeul Țăranului Român Foto: Rebecca Olărescu

Înainte de-a intra în sală, participanții stau la rând să guste din preparate tradiționale iraniene. Unii mănâncă în timp ce admiră bijuteriile, porțelanurile și alte mici obiecte aduse din Iran. 

Într-un colț e o masă tradițională pentru Nowruz, denumită Haft-Sin, pe care fiecare familie din Iran o pregătește pentru echinocțiul de primăvară și pe care o lasă neatinsă timp de 13 zile. Pe ea sunt șapte simboluri – reprezentate prin fructe, zambile, usturoi, budincă de orez, linte încolțită, o oglindă și bani. Haft înseamnă șapte, iar tot ce e pe masă începe cu litera persană Sin – de aici numele de Haft-Sin. Pe masă sunt mereu și lumânări, dar și ouă pictate.

Pe masa pusă la Muzeul Țăranului Român mai e ceva: câteva rânduri înrămate pentru cei care au murit în timpul protestelor din Iran.

Haft-Sin, masa tradițională de Nowruz, la Muzeul Țăranului Român. Foto: Rebecca Olărescu

Mariam a venit singură în România. „Toți din familie, rude, prieteni, sunt acolo. De Nowruzul ăsta noi suntem triști pentru oamenii pe care i-am pierdut”. Tânăra vorbește despre cei al căror număr încă nu e cunoscut, dar unele surse citate de media internațională vorbesc despre peste 30.000 de mii de tineri omorâți pentru că au protestat pentru libertate în ultimele luni.

„Încă nu am reușit să facem ce faceți voi în România după 40 de zile… (n.r: parastasul) N-am reușit pentru că n-am avut voie din partea guvernului. Și după a început războiul”, spune Mariam, care a dorit să-i păstrăm ascunsă identitatea, de teama regimului din Iran. 

Nici ea și nici părinții ei n-au trăit libertatea la care visează. „Pentru că în 47 de ani de când au făcut bunicii noștri revoluția, n-a fost nimic bun și cu cât a trecut timpul, a devenit mult mai rău”. 

Mariam speră ca măcar acum să vină schimbarea. Se agață de gândul că cel mai mare rău a fost deja făcut poporului ei de regimul iranian. E una dintre cei care cred că războiul împotriva țării ei era ceva necesar și nu vrea să creadă că informațiile despre școala atacată de SUA și Israel sunt adevărate. 

Aritmetica supraviețuirii. Cum se descurcă o familie cu trei copii și salariu mediu

PressOne a aflat cum trăiește o familie din media statistică, de la Ana*, în vârstă de 39 de ani, din București, mamă a trei copii. 

România fragmentată. De ce e nevoie de reformă administrativ-teritorială

În România sunt nenumărate comune și orașe mici depopulate, fie pentru că oamenii au murit, fie pentru că au plecat în alte zone pentru o viață mai bună. Un exemplu este comuna Bătrâna, Hunedoara, unde mai locuiesc doar 88 de oameni.

„În miezul suferinței, inimă înțeleaptă, găsește fericirea”

Aproape toate scaunele roșii din sala cinematografului de la Muzeul Țăranului Român sunt ocupate. În deschiderea evenimentului vorbește fondatoarea Iranian Romanian Network, Nafiseh Shokri. E absolventă de Drept Internațional și lucrează ca ghid turistic în București, unde trăiește de șase ani.

În discursul prin care deschide sărbătoarea Nowruz, cu 10 zile înainte ca ea să fie sărbătorită oficial, Nafiseh e emoționată. Nu doar pentru că vorbește în public și pentru că încă nu stăpânește pe cât de bine și-ar dori limba română, ci și pentru că de trei zile nu mai știe nimic de familia ei din Iran. În vocea ei se simte contrastul între grijă și bucuria pe care o simbolizează Nowruz. 

Urmează Sara Esterabadeyan, cu un recital din poeți persani.

Nafiseh Shokri și Sara Esterabadeyan pe scena cinematografului Muzeului Țăranului Român Foto: Rebecca Olărescu

Nici ei nu-i e ușor să nu se gândească la războiul din țara ei, însă în jumătatea de oră în care recită, în sală se simte doar pacea din vocea Sarei. Are cu ea o carte pe care toți iranienii, de orice religie și oricât de credincioși ar fi sau nu, o cunosc. 

E scrisă de cel mai cunoscut poet iranian din secolul 14, Hafez și e tradusă ca Divanul Iubirii în română. 

„Pentru noi este ca un oracol, ca o oglindă pentru suflet. Închidem ochii, apoi punem o intenție sau o întrebare și deschidem cartea – și acolo unde ni se oprește privirea, acolo este un răspuns care ne așteaptă”, spune Sara, care mai povestește că această divinație se face de Nowruz, dar și în alte momente importante din viața iranienilor, fie că e vorba de un proiect nou sau de o schimbare de drum în viață, cum ar fi căsătoria. 

Sara își continuă momentul cu versuri și învățături de la Rumi, „acest poet al iubirii” din secolul 13. „Rumi ne reamintește că în miezul oricărei clipe, dacă o trăim cu adevărat, există un izvor nesecat de extaz”, povestește poeta.

Înainte de proiecția documentarului artistic despre Nowruz, Sara încheie cu alte versuri din Hafez: „În miezul suferinței, inimă înțeleaptă, găsește fericirea!” 

O nouă zi pe când o fi

14:45:59. La ora asta au marcat iranienii acest Nowruz. Spre deosebire de revelionul României, noul an persan se întâmplă la o altă oră în fiecare an. Momentul e calculat până la secundă, iar „dacă noul an are loc înainte de prânz, aceeași zi este considerată prima zi a calendarului solar iranian. Dacă cade după prânz, noul an începe a doua zi”, scrie EuroNews.

Nowruz înseamnă o nouă zi și tradiția a fost păstrată din zoroastrism, una din cele mai vechi religii cunoscute. În ciuda schimbărilor politice, religioase și calendarelor, Nowruz e păstrat de peste 3000 de ani și este astăzi sărbătorit în Asia Centrală, Sudică și de Vest, dar și în Europa de Sud-Est, până în Caucaz și Munții Ural. În 12 țări este valorificat și ca patrimoniu imaterial UNESCO.

E primul Nowruz pe care iranienii născuți după 1988 îl prind în război. Înainte de 1988, timp de opt ani au sărbătorit – sau nu – în timpul războiului cu Irak.  

Rachetele trimise de SUA și Israel spre Iran continuă să cadă și peste civili, iar Iranul răspunde cu atacuri în mai multe țări. În același timp, autoritățile iraniene continuă să condamne la moarte cetățeni. 

Nowruz este și o sărbătoare a păcii și-a unității, dar aceste semnificații par să aducă doar un zâmbet amar pentru mulți care ar fi sărbătorit cu familiile. Și în Afganistan, unde milioane de oameni ar fi petrecut de acest echinocțiu de primăvară, bucuria nu se simte. Din 2021, regimul taliban din regiune a tăiat oficial din calendar sărbătoarea.