O.J.: Made in America

Orenthal James Simpson, unul dintre cei mai faimoşi, urmăriţi şi controversaţi afro-americani din istoria Statelor Unite, s-a născut la 9 iulie 1947 în San Francisco. În acea vreme, oraşul era puternic segregat: albii trăiau în cartiere bogate și sigure, iar negrii, în zone unde cea mai mică abatere aducea o intervenţie în forţă a patrulelor de Poliție.

SFPD (San Francisco) şi LAPD (Los Angeles) erau departamente de Poliţie cunoscute pentru pregătirea de tip militar şi pentru faptul că selecţia personalului se făcea de multe ori din rândurile Ku Klux Klan-ului.

Orenthal James – care avea să primească apelativul O.J. – trăia cu familia lui pe dealul Potrero din San Francisco, unde municipalitatea construise în anii ’30 un mic cartier destinat cetăţenilor albi, cu utilităţi şi chirii foarte ieftine.

Cum puţini albi aleseseră să se mute acolo, zona a fost populată de minoritari care nu îşi permiteau decât preţuri mici: afro-americani, hispanici, membri ai comunităţii LGBT etc.

Astfel, în anii ’50-’60, afro-americanii deveniseră majoritari în cele două mari cartiere (projects) de locuinţe publice din oraş, Potrero Terrace şi Potrero Annex. Un raport al Autorităţii pentru locuinţe din San Francisco arăta că, din 573 de familii, 447 (78%) erau afro-americane, 23 (4%) hispanice, iar 50 (9%) albe.

În acest context, cei ca O.J. au crescut într-o cultură divizată, în care albii deţineau presa, puterea, influenţa şi resursele.

Pe lângă traficul de droguri, singura şansă de reușită a acestor minoritari era sportul. Ceilalți lucrau ca muncitori sau zilieri. În cazul în care excelau la un sport, puteau primi o bursă universitară, care să îi scoată din ghetou.

O.J. Simpson este unul dintre cei mai faimoși jucători din istoria fotbalului american. (Imagine din documentar)

În 1967, O.J. a fost admis la USC (University of Southern California), iar viaţa a început să i se schimbe. Era unul dintre puţinii care aveau şansa de a trăi visul afro-american.

Foarte repede, Simpson a devenit un star.

În Statele Unite, erau anii marilor confruntări rasiale. În 1968 era asasinat Martin Luther King Jr. şi tot din 1968 datează boicotul-salut de la Jocurile Olimpice din Mexic, unde atleții de culoare Tommie Smith și John Carlos şi-au ridicat simbolic pumnul înmănuşat în timpul festivităţii de premiere a cursei de 200 de metri.

Dar O.J. nu a acceptat să facă parte din grupul care lupta pentru egalitatea rasială condus de boxerul Cassius Clay (Muhammad Ali). În sinea lui, nu (mai) era negru. Încerca să se comporte ca un alb, locuia într-un cartier de albi, cea de-a doua lui soție era albă, trăia o viaţă de alb. Apropiaţii şi fanii încetaseră să îl mai considere negru.

Când a fost angajat să facă o reclamă pentru Hertz (firmă gigant care închiriază maşini), alegerea lui O.J. a atras de la sine câteva artificii regizorale prin care publicul să accepte spoturile şi implicit să-l considere ca fiind alb.

În aceste filmuleţe, toţi figuranţii sunt caucazieni şi îl încurajează să alerge pentru a-şi lua maşina închiriată în avans: „Go, O.J., go!” devenea, peste noapte, sloganul de pe buzele tuturor.

Să AI sau să n-AI. Dilema privind alfabetizarea copiilor în inteligență artificială 

Ce înseamnă alfabetizarea în AI? De ce este urgentă rezolvarea ei? Cum se raportează la subiect cinci țări europene care se află pe un spectru care merge de la interzicere la adoptare în masă? Și, nu în ultimul rând, ce se poate face în România, unde autoritățile trebuie să navigheze și apele tulburi ale analfabetismului funcțional? Încercăm un răspuns în continuare. 

Povestea Lay’s pe care nu o știai: drumul cartofului, din câmp la fabrică și la „Mica Unire în bucate” (P)

„Povestea Lay’s pe care nu o știai” este o serie realizată de Amintiri Gustoase, care creează punți gastronomice între generații și se află mereu în căutarea brandurilor ce vorbesc tinerilor prin gust. Provocați de PepsiCo, am pornit pe drumul cartofului pentru a descoperi lucruri mai puțin cunoscute despre chipsurile Lay’s: sunt făcute din cartofi crescuți sustenabil, în ferme atent selecționate, iar gustul lor ajunge astăzi în 18 țări din Europa.

Un alt moment care arată că O.J. dorea să fie asimilat albilor e povestit de Robert Lipsyte (scenarist și producător de la Hollywood), care l-a auzit tocmai de la el.

La o nuntă, O.J. stătea la masă cu mai multe persoane de culoare. O doamnă de la altă masă a spus supărat-mirată: „Uite, O.J. stă cu toţi negroteii ăia”. Lipsyte l-a întrebat, retrospectiv: „Hmm, a fost un moment îngrozitor pentru tine?”.

„Nu, a fost grozav. Nu înţelegi? Ea nu mă mai vedea ca fiind negru. Pentru ea, eram doar O.J.”.

Treptat, reușise să elimine culoarea și rasa din felul în care era perceput. Devenise un star a cărui piele nu mai conta. Era un moment important pentru O.J.. Credea că își desăvârşise imaginea la care lucrase toată tinereţea.

Se îmbrăca la fel ca un alb, făcea afaceri cu albi, era primul negru primit în cluburi exclusiviste de golf, ajunsese un model pentru societate.

Mai mult, rupsese bariere care până atunci fuseseră indestructibile. Se credea în sfârşit liber.

Imagine de la căsătoria lui O.J. Simpson cu Nicole Brown. Ea a fost ucisă împreună cu prietenul ei Ron Goldman la 12 iunie 1994.

Cu aceste detalii începe primul episod din cele cinci ale mini-seriei O.J.: Made in America, produsă de ESPN Films. E un documentar întins pe mai bine de 7 ore, care ne arată – prin filtrul vieţii lui O.J. Simpson – perioada ’50-’90 din Statele Unite, pe fondul mişcării pentru drepturi civile, de o parte, şi al culturii albe, dominantă, pe de altă parte.

Această dualitate a făcut din O.J. un tip de vedetă nemaiîntâlnit până atunci. Caracteristicile identității sale au reprezentat, la acel moment, o combinaţie unică.

Documentarul face o analiză la rece – cu informaţii contextualizate în mod exemplar (jurnalism, filosofie, politică, istorie, psihologie) – a mediatizării cazului de dublu omor pentru care a fost inculpat O.J. Simpson.

Procesul lui a fost cel mai urmărit din istoria de până atunci a televiziunii. Apărarea (angajată pe zeci de milioane de dolari) a mizat tocmai pe acele chestiuni – de rasă și de clasă – care, la finalul judecatei, aveau să divizeze America încă o dată.

După aflarea verdictului, peste 70% din afro-americani opinau că O.J. e nevinovat, iar peste 70% din albi erau de părere că el îşi omorâse soţia.

Privind înapoi, cu detaşarea pe care ne-o oferă întotdeauna timpul, putem afirma că O.J. Simpson, chinuit de propria origine, disperat să fie perceput ca fiind alb, a jucat un rol public care poate fi regăsit, din multe puncte de vedere, la Michael Jackson.

E sindromul marginalului care face totul pentru a fi acceptat de centru. Numai că, presiunea societăţii l-a făcut (şi) pe O.J. să acumuleze prea multă tensiune, să-și piardă mințile și să devină un om crud.

Acum putem spune că O.J. părea sortit să cedeze la un moment dat. Dar atunci, în miezul fierbinte al evenimentelor, când faima îl hrănea, viitorul lui se profila la opusul realității pe care a trăit-o.

Luptător prin natura sa, competitiv şi atunci când nu ar fi trebuit, O.J. nu s-a lăsat până în ultima secundă. A minţit, a manipulat și a angajat oamenii potriviţi să transforme procesul său într-un caz cu accente apăsat rasiale. El, negrul care nu îşi acceptase identitatea, s-a apărat tocmai cu aceste (non-)argumente.

Hipermediatizat, procesul lui s-a transformat într-un circ unde nu au mai contat faptele, ci abilitatea cu care acestea puteau fi interpretate şi manevrate.

Documentarul O.J.: Made in America este o incursiune captivantă în istorie datorită conexiunilor dintre două lumi aparent ireconciliabile. E poveste parcă scrisă dinainte, despre destinul unui om care la un moment dat avea totul…