O iubire pentru România

Codruţa Simina

Redactor

Se dă următoarea situație: o româncă emigrează în Canada, revine în țară și naște pe teritoriul României primul ei copil. Apoi se luptă luni de zile cu birocrația ca nou-născutul să fie înregistrat drept cetățean român. Să primească un certificat de naștere.

Dacă nu are certificat, copilul nu are acces la niciun serviciu public, nu este vaccinat și nu beneficiază de alocație. Pe scurt, el nu există pentru statul român. Deși s-a născut pe teritoriul țării unde mama sa este cetățean.

În tot acest timp, proaspăta mamă e purtată între instituții, care îi cer alte și alte documente, traduse și legalizate. Bonus, unii funcționari publici nu uită s-o apostrofeze: „Doamnă, de ce nu v-ați gândit din timp?!”.

Aceasta este povestea Antoniei Sâmpălean, o tânără care, după ce a trăit peste 25 de ani în Canada, s-a întors în România pentru a trăi aici cu familia sa și, poate, pentru a deschide o afacere, tot aici.

Pentru birocrația românească însă, ea este o pradă sigură: nu s-a căsătorit aici, iar soțul ei nu e nici el de aici. E din Haiti.

*

„Sunt foarte patrioată. Am plecat din țară la 3 ani, dar noi, românii care plecăm, suntem foarte patrioți.

Și dacă părinții au fost disidenți, au scăpat de aici chiar după ce a căzut comunismul, eu am rămas cu o iubire pentru România.

Am avut întotdeauna o nostalgie și doar despre România am putut să vorbesc. Familia mea s-a mutat înapoi în 2009, iar în 2012 am venit și eu, să stau doi ani aici.

În cei doi ani am lucrat ca trainer de engleză cu oameni care vor să avanseze ori să aibă relații în străinătate, și care au nevoie și de context, să știe cum e viața dincolo”, așa începe povestea Antoniei.

Are 31 ani și este mama unei fetițe de patru luni.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Tot atâta a durat și ca bebelușul să primească un certificat de naștere de la autoritățile românești.

*

Antonia și soțul ei, Ben, s-au căsătorit în Canada, în 2015. Anul trecut, când a aflat că este însărcinată, Antonia l-a convins să se mute în România, pentru a naște aici.

„Citisem în Toronto ce înseamnă să iei un certificat de naștere pentru copil, și am știut că trebuie să transcriem căsătoria. Am scris Consulatului român din Toronto în august, dar angajații de acolo erau în vacanță pentru o lună și jumătate.

Nu am putut să fac nimic, așa că am venit în România, pentru că altfel nu mai puteam să vin cu avionul. Și știam: acum trebuie să rezolv.

Și asta mi s-a părut ciudat: dacă tu pleci, nu lași pe cineva la Consulat care să se ocupe de urgențe?! Închizi cu totul?! Sunt foarte mulți români în Toronto”, spune Antonia.

Antonia Sâmpălean, în ziua în care a reușit să obțină certificatul de naștere pentru fetița ei. (Am blurat datele copilului din motive evidente.) Foto: Lucian Muntean

*

Pentru a i se elibera certificatul de naștere al fetiței, Antonia a trebuit să prezinte, alături de alte declarații legalizate la notar, certificatul de căsătorie din Canada, transcris pentru România.

A fost doar începutul unui ping-pong cu documente care a durat 10 săptămâni și care a costat, în final, peste 800 de dolari.

Certificatul de căsătorie canadian avea nevoie de ștampilă de la Consulatul României din Toronto, dar și din partea Ministerului Afacerilor Externe. Apoi a fost tradus și legalizat de către un notar public.

Dar asta n-a fost suficient.

„Am născut, m-am dus la Primărie la 3 zile după aceea și, în loc să stau acasă cu fetița mea, am început să fac procedurile.

De la Primărie mi-au spus că și certificatul de naștere al soțului meu trebuie să fie legalizat: «Trebuie să mergeți în Haiti să fie legalizat».

Am spus: «Nici vorbă, acolo nu se face asta − e Haiti, până la urmă».

Certificatul de naștere al soțului îl avem, dar nu se legalizează. Am primit originalul. În Canada se acceptă așa, e ștampilat.

Dar aici, nu: ni s-a spus că guvernul din Haiti trebuie să pună apostilă. Până la urmă i-am convins că nu se va întâmpla asta niciodată, în vecii vecilor. Că vom rămâne în România așteptând apostila aia și, implicit, certificatul de naștere al fetiței.

Am tradus certificatul de naștere al soțului, l-am legalizat. L-au acceptat. Toată bătaia asta de cap a fost pentru certificatul de căsătorie.

Practic, cu toate documentele astea m-am dus la Blaj, de unde era familia mea, de acolo s-au trimis la Alba-Iulia spre aprobare, apoi s-au întors la Blaj, unde trebuia completat certificatul de căsătorie”, rememorează Antonia.

Populația de 0-4 ani a României s-a înjumătățit din 1990 încoace, potrivit unui raport al Curții de Conturi. Același raport arată că, în ultimii 6 ani, numărul copiilor români de 0-14 ani din diaspora a crescut de la 145.375 la 338.875. (Detalii, aici.)

*

Să ne întoarcem la esența acestui caz: o româncă naște pe teritoriul României și are nevoie de mai bine de 3 luni pentru a obține un certificat pe numele copilului ei.

Fără certificat, copilul nu există în raport cu statul român. Deci, părinții nu pot nici să se întoarcă în Canada cu bebelușul.

Mai mult, de-a lungul acestui proces birocratic, administrația plătită să ajute cetățeanul îl mai și apostrofează.

„De fiecare dată când mă duceam la Primăria Cluj-Napoca, plângeam când începeau să-mi enumere toate actele și pașii pe care trebuie să-i fac.

Este acolo o doamnă foarte drăguță, dar, la 7 zile după ce am născut, am nimerit un domn căruia i-am spus care e situația, că suntem blocați în țară și, dacă vrem să plecăm înapoi în Canada, nu putem.

Știți ce mi-a spus?

− Dar dumneavoastră puteți să plecați. Să nu-mi spuneți că nu puteți să plecați!

− Și unde să las copilul?!

− Treaba voastră!”

De fapt, la fiecare întâlnire pe care am avut-o cu Antonia, nedumerirea ei cea mare se lega de atitudinea funcționarilor din administrațiile locale cu care a interacționat − cea de la Blaj, unde a solicitat transcrierea certificatului de căsătorie, și cea de la Cluj-Napoca, unde a născut și unde a solicitat, deci, certificatul de naștere al fetiței.

„Când am vorbit la Blaj, doamna de-acolo mi-a spus − «Lăsați-mă în pace, am vorbit cu dumneavoastră mai mult decât cu mama mea!»

Și la Consulat, la fel, felul în care îți vorbesc: «Doamnă, da’ nu înțelegeți ce v-am spus?!»

Ești mereu cea proastă. Am învățat atitudinea «eu sunt mic, nu știu nimic». Așa am trecut de toate: vă mulțumesc foarte mult pentru asta! Vă mulțumesc că v-ați făcut jobul!”

„Noi am avut mai multe discuții legate de digitalizarea serviciilor de stare civilă. Dar nu depinde de noi, de primari, ci de Ministerul Afacerilor Interne, care ne deleagă nouă oameni. Dar dacă e cetățean român, nu înțeleg de ce a mai trebuit purtată atât”.

Tiberiu Iacob Ridzi, purtător de cuvânt al
Asociației Municipiilor din România

*

Legea care stipulează documentele necesare pentru obținerea actelor de stare civilă datează din 1996. Mai precis, vorbim de Legea 119/1996. A fost modificată de mai multe ori, însă modificările nu au vizat niciodată simplificarea procedurilor.

Pe site-ul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni există un fișier denumit Ghidul de întoarcere; acolo, românii care doresc să se repatrieze găsesc liste cu documentele de care au nevoie pentru a rezolva birocrația de după revenirea în țara-mamă.

Iată, de exemplu, lista cu documentele care trebuie să fie depuse pentru înscrierea unui copil în clasa pregătitoare:

*

Într-un final, pentru a obține certificatul de naștere al fetiței, Antonia a avut nevoie să:

Cu toate astea, și în ciuda tuturor piedicilor, Antonia nu se gândește să plece din România, deocamdată.

Între 2007 și 2017, cel puțin 3,4 milioane de români au apărăsit țara. Un studiu publicat în 2018, anul Centenarului, arăta că România pierde 5 cetățeni în fiecare oră.

Toate documentele pe care Antonia a trebuit să le depună pentru a obține certificatul de naștere al fiicei sale.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€