„O cameră cu un veceu”. Cum trăiesc, de fapt, oamenii cărora li s-au promis locuințele sociale din Prelungirea Ghencea, care încă nu există

Alexandru A. are 68 de ani, vorbește rar, respiră poticnit și se entuziasmează atunci când îl întrebi ce înseamnă, mai exact, meseria de fochist. 

„Unele blocuri, în general astea vechi, aveau centrala lor proprie de apă caldă și căldură. Unele erau cu gaze, unele cu păcură. Noi aveam grijă să aibă lumea căldură și apă caldă”, explică în locul lui Lucia, soția lui Alexandru. 

Lucia, de 64 de ani, e și ea pensionară. Are la rându-i o diplomă de fochist – pe care a luat-o când bărbatul s-a îmbolnăvit, ca să îi poată prelua munca și să nu fie evacuați de asociația de proprietari. Astăzi însă nu mai face altceva decât să aibă grijă de Alexandru. 

În primul rând, pentru că meseria lor nu se mai cere. Apoi, pentru că Alexandru e „la oxigen”, ceea ce înseamnă că nu poate să respire fără un aparat special pe care trebuie să îl care după el peste tot. Are o boală pulmonară (BPOC) de grad 4, din cauza gazelor de sudură și a mediului toxic în care a lucrat. 

Împreună, pensiile celor doi bucureșteni abia ajung la 2.000 de lei. Două pensii minime. 

Alexandru și Lucia au muncit aproape toată viața prin scări de bloc, „pentru locuință, nu pentru salariu”. În schimbul îngrijirii centralei, cei doi au avut mereu permisiunea de a locui gratuit în vreo boxă de la subsolul sau demisolul blocului, „o cameră și un veceu, ca și aici, unde stăm momentan”. 

Centrala blocului s-a închis demult, atunci când și-a pus fiecare centrală proprie. „Dar ne-au tolerat”, adaugă Lucia. „Ne-au îngăduit să rămânem în continuare. Fac eu curat pe scară și dau gunoiul. Plus că ne plătim toate dările, întreținere, lumină. Având aparatul acesta, concentratorul de oxigen care mănâncă curentul, e scump. Și încălzirea la fel, cu aerotermă. Că nu avem gaze.” 

De 22 de ani, Lucia și Alexandru stau în boxa asociației de proprietari a blocului, care tehnic nici nu poate fi închiriată, deci n-au vreun contract în baza căruia să poată cere un ajutor financiar de la vreo primărie. De aproape 10 ani, de când locatarii și-au pus centrale de apartament, nu mai au nici căldură, nici apă caldă. „Am un instant pe curent (încălzitor, n.red.). Iar spălarea cam ca la țară, prin lighean.” 

Timp de 15 ani, cei doi și-au tot reînnoit dosarul la primărie și au așteptat să li se repartizeze o locuință socială, ca să poate trăi omenește, într-un apartament cu duș și încălzire. 

În 2020, minunea s-a întâmplat: pe finalul mandatului Gabrielei Firea, ei, împreună cu alte 113 familii, au primit repartiție pentru un bloc din Prelungirea Ghencea, care la momentul respectiv exista doar pe hârtie. 

De atunci au trecut doi ani. Lucia și Alexandru locuiesc tot în cămăruța asociației de locatari.

„Speranța moare ultima”, se autoconsolează Lucia. „Odată cu omul, probabil.”

Repartițiile din Prelungirea Ghencea, din septembrie 2020, au fost doar o mutare finală pe tabla campaniei electorale pentru Gabriela Firea. Acum sunt un ghimpe în coasta lui Nicușor Dan, care de doi ani s-a confruntat cu numeroase proteste ale familiilor cărora li s-a promis pielea ursului din pădure, un apartament într-un bloc care e terminat abia pe jumătate. 

Cronologia unui eșec

Povestea mult-disputatului bloc din Prelungirea Ghencea 322-326 începe pe 31 ianuarie 2017, când PMB anunță înființarea Trustului de Clădiri Metropolitane București S.A., societate care urma să aibă ca obiect principal de activitate construirea de locuințe sociale și pentru tineri. 

În august 2019 începe construcția primului bloc din complexul celor 8 blocuri de locuințe sociale planificate. Blocul urma să aibă 11 etaje și să devină casă pentru 114 familii, deși Gabriela Firea anunțase că întregul complex, odată finalizat, ar avea o capacitate de 600 de apartamente. Primul termen de finalizare: septembrie 2020. 

În iunie 2020, construcția ajunsese la etajul 1. Pe 31 iulie 2020, însă, Primarul General Gabriela Firea postează pe Facebook o actualizare, în care estimează că lucrările se vor încheia, de fapt, în iarnă. 

Cu doar trei luni întârziere față de termenul inițial. Cauză a întârzierii este invocată pandemia, dar primarul e optimist. „Cresc văzând cu ochii!”, începe, cu afecțiune, postarea.

În septembrie 2020, optimismul s-a transformat în repartiții. 114 la număr, pentru toate apartamentele din primul bloc al complexului.

În decembrie 2020, Compania Imobiliară anunță un nou termen de finalizare: 31 ianuarie 2021. În martie 2021, însă, nici vorbă de bloc: lucrările se opriseră cu totul, în așteptarea bugetului pe 2021. 

Pe 15 aprilie 2021, în aceeași zi cu unul din protestele organizate de viitorii locatari ai blocului care (încă) nu exista, Nicușor Dan anunța Facebook că va include în buget banii necesari pentru finalizarea acestuia, iar oamenii cu repartiții „vor avea astfel certitudinea că în cel mai scurt timp vor beneficia de locuințe.”

Vrem să putem investiga în profunzime modul în care o treime din populația României, conform ultimelor date Eurostat, este trecută cu vederea de autorități. O treime vulnerabilă și exclusă social. Și să arătăm mereu și spre soluții. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.Redacția PressOne

Însă lucrările n-au mai fost reluate decât pentru scurt timp, în iunie 2021, după nenumărate proteste și presiune publică. Apoi s-au oprit din nou: în noiembrie 2021, la mai bine de un an de la termenul inițial de finalizare a construcției, cetățenii află, din raportul de audit financiar al Curții de Conturi, că blocul nu face parte din fondul locativ al Municipiului București și că trebuie făcute demersuri pentru a corecta situația și a trece blocul în proprietatea PMB. 

Este propus august 2022 ca nou termen de finalizare a construcției, în urma procedurilor birocratice asociate trecerii blocului în proprietatea PMB. 

Și aici au existat obstacole, însă, care au îngreunat procesul până la impotmolire.

„Este o problemă tehnică: valoarea clădirii cu teren este mai mare decât suma care trebuie dată în plată către municipalitate. Și atunci mai este nevoie de o mică operațiune tehnică de dezmembrare a terenului, astfel încât să nu fie dat tot în plată, ci doar porțiunea de sub clădire. E o operațiune care ține de Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) și de Consiliul de Administrație al companiei și care după părerea mea ar trebui să se finalizeze în una-două săptămâni”, explica Nicușor Dan într-o ședință a Consiliului General.

Suntem în septembrie 2022. 

Pe 16 septembrie a avut loc al șaselea protest organizat de ONG-ul Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire, pentru urgentarea finalizării locuințelor sociale din Ghencea. 

Blocul, spune PMB, e terminat în proporție de 59%. 

„De zece ani de zile, cum să vă spun? Locuințe – nu le pot numi locuințe, adăposturi aproape improvizate, așa, la întâmplare”

Mina P. are 50 de ani și o soră cu handicap de grad unu. Și ea a primit repartiție în 2020 pentru blocul din Ghencea. Până acum 6 luni a muncit 20 de ani la Poșta Română pe un salariu de 1.700 de lei. 

Între timp, a devenit asistent personal pentru sora ei, pentru că nu-și mai permitea să plătească pe altcineva și nu voia „s-o țină închisă în casă”. Își reînnoiește dosarul pentru o locuință socială de 14 ani, ba la primăria de sector, ba la PMB, timp în care a tot stat în chirie. „Cinci locuințe și vreo zece buletine”, spune ea. Pentru că proprietarii nu vor să înregistreze contractele la ANAF, femeia n-a putut să-și facă decât carte de identitate provizorie, pentru cei fără domiciliu. 

„Ne-am tot mutat din casă în casă. Cu chiria faci față foarte greu, că e scump. E greu și cu ideea ca tu nu ai locul tău, te termină psihic”, spune ea. „Așteptați, așteptați, o să facem, o să facem, asta ne zic. Trebuie să tragi de ei ca să-ți spună ceva.” 

Să știe că primește, în sfârșit, cheile la locuința pentru care a primit repartiție în 2020 „ar fi o eliberare pur și simplu, pentru că e bolovanul pe sufletul nostru cât Casa Poporului. Vă dați seama, să ai o siguranță, știm că e acolo locul nostru, noi deschidem, noi închidem.”

Mina nu e o excepție. Mulți dintre oamenii care au nevoie de locuințe sociale au dosare deschise și reînnoite anual de ani buni. Unii dintre ei chiar de decenii. 

Este cazul Danielei P., care are 65 de ani și a muncit toată viața ca hotelier, apoi într-o agenție imobiliară, dar a ieșit la pensie tot cu 1000 de lei, din care nu-și poate permite în niciun caz o o chirie. 

Daniela a primit, la un moment dat, o locuință socială, dar clădirea s-a retrocedat, a fost evacuată și de atunci se mută de colo-colo. „Copiii mei au plecat care pe unde, iar eu am locuit pe la prieteni pe la țară. În momentul acesta mai lucrez pe unde se poate, pentru că am o pensie extrem de mică și trebuie să completez ca să pot să supraviețuiesc. De 10 ani de zile, cum să vă spun? Locuințe – nu le tot numi locuințe, adăposturi aproape improvizate, așa, la întâmplare.”

Acum, Daniela a plecat în Belgia, să îngrijească un bătrân. Are noroc că acolo i se oferă și cazare. 

Din casa în care ai locuit patru decenii, în stradă

Tot de două decenii își reînnoiește și Nicoleta H., de 66 de ani, dosarul pentru o locuință socială. 

Nicoleta a fost brutar. Soțul ei a fost tâmplar. Iar înainte de Revoluție au primit o locuință care, după 1990, a fost retrocedată foștilor proprietari. 

Era o casă veche de pe Eminescu, o vilă naționalizată. „Ne-a dat-o de la întreprindere pân’ anii ’79 și a fost revendicată de niște cetățeni. Le-au dat-o, și toți cei care am locuit în ea, ne-au scos afară. Bineînțeles că ne-am judecat, am mai stat și pe la ușile tribunalului. Sentința a fost aceeași: evacuare”, povestește Nicoleta. 

„Am cerut bani de la actualii proprietari pentru îmbunătățirile aduse imobilului. Adică ce am făcut noi. După nenumărate contestații, am primit 5.700 de lei.” 

Practic, după ce au fost evacuați din casa în care au stat 40 de ani, Nicoleta și soțul ei au primit drept compensație 1000 și puțin de euro și promisiunea unei locuințe sociale, de care autoritățile au uitat – sau se fac că uită.

Sunt însă printre puținii norocoși care beneficiază de ajutorul pentru chirie de la primăria de sector, de 800 de lei. Primești acest beneficiu doar dacă ai bani să te muți în chirie de la bun început. În plus, trebuie să achiți o lună în avans, garanția, și, în unele cazuri și comisionul unui agent imobiliar, iar proprietarul trebuie să fie de acord cu înregistrarea contractului la ANAF. 

Ceea ce puțini oameni din grupuri vulnerabile reușesc.

Birocrația reînnoirii dosarului pentru locuința socială și pentru ajutorul de chirie este, de asemenea, pentru mulți oameni din categorii vulnerabile, o altă piedică în calea accesării ajutorului de chirie. 

„La început ne-a trebuit act economic de la notariat, de la primăriile de unde s-a născut soțul, de la mine, de la unde a fost maternitatea. Ăștia la Capitală în fiecare an ne cereau declarație notarială că n-am avut imobil, că nu l-am înstrăinat, că n-am avut ajutor din partea statului, că n-am cumpărat ceva cu ajutorul, cu banii de la stat, cu prima casă. Fiecare an și declarația notarială.

Suntem doar eu cu soțul, dar sunt care au copii, 4-5 copii, și trebuie (declarație, n.red.) pentru fiecare persoană în parte. Și nu e puțin. E în jur de 110 lei pentru pentru una singură. În fiecare an”, povestește Nicoleta. 

Gabriela M. are la rândul ei repartiție pentru blocul de locuințe din Prelungirea Ghencea. E pe lista de așteptare de la primărie de 12 ani. Are 42 de ani și e factor poștal. Are doi copii și locuiește într-un centru pentru mame singure, unde mai poate sta doar până în luna decembrie. 

Și-ar dori să se mute în chirie. Știe că din cauza nenumăratelor proteste și presiunii publice cu privire la finalizarea blocului din Prelungirea Ghencea, Consiliul General a adoptat un proiect prin care să le deconteze cheltuielile cu chiria familiilor care au primit repartiții în blocul respectiv. 

Însă proiectul impune câteva condiții greu îndeplinit pentru oameni care își duc, în general, viața de pe o zi pe alta. Dacă o familie a primit, de exemplu, repartiție pe un anumit număr de camere, nu i se poate deconta chiria decât pentru o locuință cu același număr de camere. 

Ori multe din familiile vulnerabile care ar avea dreptul la acest ajutor și care au primit repartiție pentru 2 sau 3 camere nu își pot permite să se mute cu chirie în apartamente de același tip, pentru că trebuie să vină cu o sumă mare de bani în avans și să găsească proprietari care sunt de acord să înregistreze în întregime contractul la ANAF. 

Mai mult, ajutorul se acordă pe maximum 6 luni. 

Gabriela nu se va putea muta cu chirie nici în decembrie, când va trebui să părăsească centrul. Iar șansele ca blocul din Prelungirea Ghencea ​​322-326 să se finalizeze în șase luni sunt, oricum, minime. 

Horia Tomescu, viceprimar: „Nu vom putea să asigurăm 100 de locuințe noi în fiecare an numai pentru locuire socială”

Bucureștiul stă extrem de prost la capitolul locuințe sociale. De altfel, proiectul din Prelungirea Ghencea era primul de acest tip și de o asemenea amploare inițiat în capitala României.

Activiștii susțin însă că, chiar dacă ar fi terminat mâine, complexul de blocuri din Prelungirea Ghencea ar acoperi doar o mică parte din nevoi, pentru că el ar pune la dispoziția oamenilor doar 600 de apartamente, în condițiile în care la PMB, în 2020, erau înregistrate aproape 4.000 de cereri. 

Viceprimarul Horia Tomescu (USR) susține, pentru PressOne, că realitatea, deși o pastilă amară, ar trebui să fie acceptată de toată lumea: Bucureștiul n-o să aibă niciodată suficiente locuințe sociale, dintr-un motiv foarte simplu: nu mai e loc pe nicăieri de ele. 

„O strategie de construcție de locuințe sociale pusă la punct nu există în momentul de față, deoarece municipalitatea nu mai are terenuri libere de construcții, nici în domeniul privat al municipiului București, nici în domeniul public. (…) Nu vom putea să asigurăm 100 de locuințe noi în fiecare an numai pentru locuire socială”, susține, pentru PressOne, viceprimarul. 

Soluția, din punctul de vedere al viceprimarului, n-ar fi în niciun caz construirea de locuințe noi, ci eliberarea celor deja ocupate de locatari care nu mai au nevoie de ele. 

Din cauza unei prevederi prost formulare din Legea Locuinței (114/1996), un ocupant al unei locuințe sociale nu poate fi evacuat decât dacă a depășit timp de 2 ani fiscali venitul maxim care îi permite accesarea acestui beneficiu și dacă, în acest timp, nu și-a mai plătit chiria timp de 90 de zile. 

Cu alte cuvinte, un beneficiar de locuință socială – care va avea o mare parte din chirie subvenționată de primărie – nu va putea fi evacuat din aceasta odată ce i-au crescut veniturile, dacă el continuă să plătească partea lui de chirie la zi. 

„Deci practic noi ar trebui să avem tot timpul 100-200 de apartamente în plus în fiecare an pentru noile cazuri sociale ale municipiului. Și să nu ne uităm la celelalte locuințe sociale pe care le avem, pentru că în momentul repartizării nu mai pot să recuperezi niciodată o locuință socială, să o folosești pentru alte cazuri. E o problemă legislativă. E una dintre problemele cu care ne confruntăm, pentru că pur și simplu un oraș de dimensiunile Bucureștiului nu poate să susțină construcția a 100-150-200 de locuințe în fiecare an pentru pentru cazurile sociale”, mai spune Horia Tomescu. 

Intenția de schimbare a cadrului legislativ ar exista și ar urma să se discute în actuala sesiune parlamentară, susține pentru PressOne deputata USR Diana Buzoianu.

Dar nu toată lumea e de acord că această schimbare ar și rezolva problema. 

De fapt, soluții există, dar nu se vrea, susțin activiștii

Activiștii spun că această modificare legislativă e apă de ploaie și că, în realitate, există resurse pentru ca autoritățile să rezolve problema locuințelor sociale în București, doar că nu se dorește. 

„S-au uitat la AFI (Asociația Fondului Imobiliar, n.red.), la ce are AFI în gestiune? Câte dintre ele sunt goale?”, se întreabă retoric activista Irina Zamfirescu de la ActiveWatch. 

„Hai să ne uităm la apartamentele libere de certificat de moștenitor. Au intrat vreo sută și ceva din 2019 până acuma. Hai să ne uităm câte locuințe sunt goale, din cele pe care Primăria le are în acest moment. Hai să cumpărăm. Gabriela Firea a cumpărat locuințe pentru medici, gata făcute de Complex Mobiliar Rezidențial”, adaugă ea. 

Dincolo de asta, modificările legislative de tipul celei invocate de Horia Tomescu drept probleme care stau în calea rezolvării situației doar mută răspunderea dintr-o parte în alta, mai spun membrii societății civile. 

„În acest moment avem un superdeficit de locuințe sociale. Unghiul din care modificarea asta legislativă se uită la problemă este că trebuie să golim apartamentele”, spune Irina Zamfirescu.

„Din punctul meu de vedere, ca activist de social housing, trebuie să sporim numărul de locuințe sociale. Ce aș face eu? Modific legea astfel încât toate autoritățile publice locale să fie obligate să acopere 10%, 15-30% din dosarele depuse în fiecare an.” 

Zamfirescu aduce în discuție și faptul că, în teorie, Ministerul Dezvoltării ar putea finanța construcția de locuințe sociale, dar susține că Primăria Capitalei nu a cerut niciun ban în acest sens. 

„Nu e o prioritate pentru Primăria Capitalei blocul ăla din punctul meu de vedere, la cum arată și s-au desfășurat lucrurile până acum nu mi se pare că li se pare important să se termine construcția. Asta e concluzia mea”, concluzionează ea.

De ce e, totuși, așa de mare nevoie de locuințe sociale?

Activiștii susțin că România trece printr-o adevărată criză a locuirii, alimentată de costurile de trai din ce în ce mai mari și de creșterea chiriilor în raport cu salariul minim pe economie. 

Practic, dintr-o pensie minimă sau dintr-un salariu minim, în România e imposibil să acoperi costurile unei chirii, mai ales dacă locuiești într-un oraș mare, precum București sau Cluj. 

Lucia și Alexandru, Mina, Gabriela, Daniela sau Nicoleta sunt cu toții fie pensionari cu pensii mici, fie angajați pe salarii care abia le permit să-și cumpere alimente și să-și acopere utilitățile.

Însă discursul public, susțin activiștii, a construit o cu totul altă imagine a oamenilor care au nevoie de locuințe sociale și a transformat locuirea în responsabilitatea individuală a cetățeanului, independentă de condițiile în care s-a născut, a muncit și a trăit. 

Cu alte cuvinte, dacă ajungi pe stradă, spun ei, ești privit ca și cum n-ai muncit suficient, drept urmare, o meriți.  

„Uită-te un pic la discursul primarilor vizavi de persoanele astea care au nevoie de locuințe sociale. Întotdeauna a fost un discurs agresiv. A încurajat populația să disprețuiască oamenii ăștia. Și e foarte complicat să convingi oamenii că locuirea e un drept, că indiferent de statutul social al omului, el trebuie să acopere această nevoie”, spune Irina Zamfirescu.

Oamenii care au fost evacuați din imobile retrocedate sunt o altă sursă foarte mare de cazuri care au nevoie de locuințe sociale, adaugă ea. 

„Dacă te uiți un pic la oamenii care au locuit în clădirile astea, mare parte dintre ei sunt oameni care s-au născut acolo, adică părinții lor au primit această repartiție, au trebuit să se mute că așa le-a zis Ceaușescu, și-s generații întregi care s-au născut în casele alea. Adică ei toată viața au locuit acolo și acum au munci plătite prost, nu-și permit costul chiriei”, mai spune activista.

Într-o altă lume, în iunie 2022, România și-a asumat Lisabon Declaration on the European Platform on Combating Homelessness, prin care statele europene semnatare s-au angajat să combată fenomenul locuirii în stradă. 

În documentul asumat de România, se menționează explicit: „evacuările trebuie să fie evitate ori de câte ori este posibil și nimeni nu va fi evacuat fără asistență pentru o soluție de locuire decentă”. 

Tot acolo, statele semnatare își asumă eradicarea fenomenului locuirii în stradă până în 2030. 

Dincolo de orice considerente morale, însă, Legea Locuinței spune clar: sunt îndreptățite la o locuință socială familiile cu un venit mediu net lunar realizat în ultimele 12 luni sub nivelul venitului net lunar pe familie pentru care se acordă ajutor social potrivit legii, cu prioritate pentru categorii precum tinerii căsătoriţi care au fiecare vârsta de până la 35 de ani, tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18 ani, invalizii de gradul I şi II, persoanele handicapate, pensionarii, veteranii şi văduvele de război, alte persoane sau familii îndreptăţite (precum victimele violenței domestice sau persoanele și familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuințele retrocedate foștilor proprietari).