Noua cursă spre Lună: de la Artemis II la planul chinezilor de a lua fața americanilor pe termen lung

Adrian Mihălțianu

Viața

01/04/2026

Acum aproape 54 de ani, omenirea spunea adio Lunii, după 6 misiuni cu echipaj uman care o exploraseră la fața locului. Motivul principal al acestor misiuni nu fusese explorarea spațială, ci victoria într-o cursă a propagandei în care rușii au părut multă vreme că au un avans considerabil.

Din fericire, generații întregi au fost inspirate de colosala reușită tehnologică americană, iar prezența umană pe Lună a fost, în sine, un exemplu de ce ar putea face specia umană dacă și-ar dedica resursele unor proiecte constructive.

Au rămas acolo echipamentele a șase misiuni cu echipaj uman, care vor fi regăsite de viitoarele expediții pregătite pentru următorul deceniu. De data asta, însă, în cursă nu mai sunt rușii. Ci chinezii.

De ce nu ne-am întors pe lună timp de 5 decenii și de ce o facem din nou chiar acum

Era momentul în care NASA se orienta spre sondele care aveau să exploreze întreg sistemul solar și, apoi, spre construirea stației spațiale internaționale. Astăzi, NASA reușește să țină aproape permanent în spațiu cel puțin 2-3 astronauți americani, de peste 20 de ani, cu excepții foarte scurte, precum și să trimită în spațiu sonde, telescoape spațiale extrem de avansate și misiuni robotice la un buget de 8 ori mai mic decât acum cinci decenii.

Totuși, Luna revine în actualitate nu doar din motive de propagandă, ci din rațiuni mult mai pragmatice: este considerată un avanpost crucial în cursa spre Marte, dar și pentru controlul unei resurse vitale în spațiu: apa.

Din acest motiv, atât chinezii, cât și americanii vor să fie primii care să aibă baze permanente - iar nu doar misiuni de 2-3 zile - dotate treptat cu tot ce le trebuie pentru a exploata cel mai important zăcământ al Lunii: apa regăsită sub formă de gheață din craterele permanent umbrite ale satelitului nostru natural. Propaganda contează mai puțin azi; accesul primar la resursele rare e prioritar.

Cursa pentru apa spațială: misiunile Artemis pun doar prima cărămidă

Cu baze capabile să exploateze apa din craterele Lunii, omenirea poate face suficient carburant pentru nave interplanetare care altminteri ar fi extrem de costisitor de lansat de pe Terra. Aceste nave ar putea fi construite pe orbită, alimentate cu rezervoare de carburant sau apă venite de pe Lună și realimentate în orbita lui Marte cu alte rezervoare robotice trimise tot de pe satelitul nostru, pentru drumul înapoi.

De ce nu e mai ușor să trimitem carburant direct de pe Terra? O mare parte din greutatea unei rachete precum SLS - cea cu care e lansată în spațiu capsula Orion - este reprezentată de rezervoarele de carburant. Cât de mare e diferența de greutate? Capsula Orion, cu tot cu echipaj și echipamente, cântărește 26.5 tone în configurație de zbor. Racheta SLS, cu tot cu rezervoarele pline, cântărește 2.570 de tone.

Dar dacă vrei să trimiți în spațiu un rezervor cu suficient carburant pentru un drum dus-întors Terra-Marte, trebuie să faci mai multe lansări, pe foarte multe miliarde de dolari. Dimpotrivă, costurile ar fi mult, mult mai mici dacă aceste rezervoare ar fi lansate de pe Lună. Doar din acel moment devine explorarea spațială sustenabilă din punct de vedere economic.

Tot apa este o protecție foarte bună contra radiațiilor spațiale, în special în spațiul interplanetar, unde corpul uman nu mai beneficiază de scutul magnetic al Terrei. Nu mai vorbim de rolul ei în serele hidroponice și în sistemele de filtrare și spălare de la interiorul navelor sau bazelor umane. Fără apă, explorarea sistemului solar cu echipaj uman este absolut imposibilă.

Spre deosebire de filmele SF, e nevoie de acest balet complicat pentru primii pași ai omenirii în spațiul interplanetar, dacă vrem să putem avea baze pe Marte fără ca oamenii trimiși acolo să facă doar un drum dus.

Dar cine ajunge primul lângă aceste cratere poate revendica această resursă mult mai ușor decât al doilea venit. Sigur, pe lângă apă vorbim și de alte resurse - Heliu-3, ba chiar și mineralele din regolit (pământul lunar) - fier, aluminiu, titan, siliciu, oxizi rari. Dar acestea vor fi exploatate ulterior. Abia bazele permanente de la finalul anilor 2030 - începutul anilor 2040 - ar fi capabile să extragă aceste materiale și să producă elementele necesare viitoarelor baze marțiene.

Ce face Artemis II, cât durează și ce recorduri bate

Etajele centrale ale rachetei SLS vor lansa capsula Orion pe o orbită înaltă a Pământului, cu un apogeu de aproximativ 71.656 km (44.525 mile), o altitudine la care nicio misiune cu echipaj uman nu a mai ajuns de la Apollo încoace.

După aceea, Orion se va desprinde de etajul superior, echipajul va prelua controlul manual și va efectua o serie de manevre în apropierea acestuia, simulând andocări viitoare cu alte nave spațiale în cadrul programului Artemis.

Capsula va rămâne aproape o zi pe această orbită eliptică, înainte de a executa o ardere de injecție translunară, adică o aprindere puternică a motorului care îi va schimba traiectoria spre Lună, pe o traiectorie de tip „free-return”, adică una în care nava revine automat pe Pământ indiferent dacă merge ceva prost.

Circa trei zile mai târziu, Orion va intra în sfera de influență gravitațională a Lunii. Dacă injecția translunară e reușită, astronauții Artemis II vor depăși recordul de distanță față de Pământ stabilit de Apollo 13 în 1970 (400.171 km), devenind oamenii care au ajuns cel mai departe de Terra.

La aproximativ 18 ore după trecerea acestui prag, echipajul va zbura pe lângă fața îndepărtată a Lunii, la o distanță de 6.400–9.700 km de suprafață, perioadă în care va fi temporar fără comunicații cu Pământul. La zece zile după lansare, capsula Orion va reveni pe Terra, printr-o amerizare în ocean.

Pe tot parcursul misiunii, astronauții vor testa amănunțit sistemele de viață, de comunicare, de navigație și de protecție împotriva radiațiilor, și vor colecta date de observație a suprafeței lunare pentru misiunile de aselenizare viitoare.

Cei 4 astronauți de pe Artemis II

Misiunea este comandată de un echipaj multinaţional:

Ce va face NASA în următoarele misiuni Artemis. Cum și când vor reveni americanii pe Lună

Planurile NASA au fost recent revizuite destul de mult. Dacă Artemis II decurge conform planului, va fi urmată în 2027 de Artemis III, care nu va aseleniza, ci va efectua manevre de andocare în spațiu, pe orbita pământului, pentru a testa cuplarea capsulei Orion cu un lander lunar (un prototip provenit fie de la SpaceX, fie de la Blue Origin, sau poate chiar cu fiecare dintre ele), costumele spațiale destinate aselenizării, precum și alte sisteme vitale de comunicații și propulsie.

Apoi, la începutul anului 2028, astronauții misiunii Artemis IV vor ajunge pe orbita lunară, apoi doi membri ai echipajului vor coborî pe suprafață cu un lander și vor petrece aproximativ o săptămână în apropierea Polului Sud al Lunii, efectuând noi cercetări științifice, înainte de a reveni în orbită lunară pentru a se alătura colegilor lor în călătoria de întoarcere spre Pământ.

Aceasta va fi urmată de Artemis V, planificată pentru finalul lui 2028, când astronauții ar urma să monteze primele instalații ale primei baze permanente. Conform șefului NASA, organizația trece de la misiuni personalizate, dar rare, la o abordare în care se lansează des elemente modulare și reutilizabile.

Prin livrările CLPS (Commercial Lunar Payload Services) și programul LTV (Lunar Terrain Vehicle), agenția va intensifica ritmul activității lunare, trimițând roboți, instrumente și echipamente care vor permite generarea de energie (inclusiv unități de încălzire cu radioizotopi și generatoare termoelectrice cu radioizotopi) și vor asigura comunicațiile, navigația, operațiunile de suprafață și o gamă largă de investigații științifice.

Se va mări numărul de lansări spre Lună, o bună parte dintre ele prin parteneri comerciali, iar pe parcursul unui deceniu, cu un buget de 30 de miliarde de dolari, se vor trimite acolo zeci de echipamente necesare stabilirii unei baze permanente.

NASA va construi treptat o infrastructură de locuire temporară, capabilă să susțină operațiunile astronauților pe suprafață în mod repetat. Va face asta cu majore contribuții internaționale, inclusiv robotul presurizat al JAXA (Japan Aerospace Exploration Agency), habitatele Multifuncționale (MPH) ale ASI (Agenția Spațială Italiană), Lunar Utility Vehicle al CSA (Agenția Spațială Canadiană) și alte contribuții în ceea ce privește locuirea, mobilitatea de suprafață și logistica.

Deși detaliile încă nu sunt definitive, se așteaptă ca prin 2033 să înceapă locuirea permanentă a bazei lunare americane.

Ce vor chinezii să facă în același timp

Misiunea Chang'e-7, care va fi lansată în 2026, va explora polul sud lunar în căutare de resurse și va include un orbiter, un lander și o mini-sondă zburătoare. Chang'e-8, care urmează să fie lansată cu o rachetă Long March-5 în cursul anului 2029, va testa utilizarea resurselor in-situ pe Lună și va construi un ecosistem terestru în mediu lunar. Împreună, cele două misiuni vor cartografia în detaliu zona polului sud și vor verifica dacă există apă în craterele umbrite permanent.

Pe lângă misiunile robotice, China lucrează și la o misiune cu echipaj uman pe Lună înainte de 2030. Aceasta ar presupune două lansări ale unui vehicul de lansare de nouă generație pentru a trimite trei astronauți pe Lună, dintre care doi ar ateriza pe suprafață pentru aproximativ șase ore.

Va urma construirea, cel mai probabil robotică, a Stației Internațională de Cercetare Lunară, la Polul Sud, cu module de habitație modulare, centrale de energie solară și linii de producție rudimentare de oxigen/apă. China vizează un nucleu de „oraș lunar” capabil să suțină continuu 4–6 oameni, cu module adăugate periodic și o extindere ulterioară, la orizontul anilor 40.

Rămâne de văzut cine va „câștiga” această nouă cursă spre Lună. Cert e că, de data aceasta, intenția e de a rămâne pentru totdeauna, ca prim pas al omenirii în sistemul solar.