Munții Rodnei, laborator viu al schimbărilor climatice. Ce au descoperit cercetătorii români după 26 de ani de monitorizare

Bianca Felseghi

Senior Editor

O parte a echipei de cercetători care au participat la monitorizarea ecosistemelor alpine GLORIA (Global Observation Research Initiative in Alpine Environments) sunt angajați la Grădina Botanică „Alexandru Borza” a Universității Babeș-Bolyai (UBB) Cluj. Studiul apărut în 18 martie 2026 în revista Nature se numește „Termofilie contrastantă în păduri, pajiști și pe culmile alpine” și a analizat date provenite din 6.067 de parcele de vegetație adunate în intervale între 12 și 78 de ani din păduri, pajiști și de pe culmile alpine din Europa, din Carpați, în Alipi și Pirinei. 

Studiul demonstrează cum încălzirea climatică modifică comunitățile biologice. Cercetătorii români care au colaborat au confirmat că observațiile din studiu conțin și rezultatele din Carpați unde s-a observat o proliferare a speciilor iubitoare de căldură și declinul speciilor adaptate la frig pe culmile alpine.

„În 2022, când am făcut ultima [monitorizare], am observat creșterea abundenței arbuștilor de tip alpin. Am crezut inițial că am făcut erori observând cu ochiul liber prea multe diferențe și atât de mari. Acasă în laborator am confruntat datele înregistrate, inclusiv pe fotografii, și am rămas uimit de cât a fost avansul de astfel de sub-arbuști, de la ultimele măsurători. Câteodată acoperirea era și cu 20-30% mai mare. Nu mai recunoșteam locurile, nu se mai vedeau pietrele de reper. Și asta a fost o primă constatare nesofisticată, doar vizuală”, a explicat pentru PressOne Mihai Pușcaș, directorul Grădinii Botanice „Alexandru Borza” a UBB, unul dintre cercetătorii din proiectul GLORIA. 

România a început să strângă date în anul 2000, la inițiativa Institutului de Cercetări Biologice din Cluj-Napoca și a lui Gheorghe Coldea, un reputat specialist în ecosisteme și flora montană alpină. Pe atunci, Pușcaș era un tânăr cercetător pe lângă profesorul Coldea. 

În toată această perioadă, cercetătorii au montat dispozitive care au măsurat din oră în oră temperatura. Aceste jurnale care înregistrează gradele au fost îngropate la nivelul vegetației primare și au o viabilitate mare, care permite schimbarea bateriilor la intervale foarte mari și recuperarea datelor. 

Perioada îndelungată de analiză este esențială pentru că, de obicei, evoluția la scara naturală se măsoară prin ipoteze bazate pe modelare matematică. „Ca să spui efectiv dacă se întâmplă ceva, îți trebuie foarte mult timp. Zeci de ani. Și asta e greu în știință, mai ales când se așteaptă rezultate în timp relativ scurt”, explică Pușcaș. 

Câmp de rododendron specific Munților Rodnei. Foto: Antoniu Bumb (c)

Ecosistemele alpine sunt un soi de ultimă redută de studiu a influenței încălzirii climatice, fiindcă sunt mai sensibile la anumite modificări datorită faptului că sunt situate în locuri greu accesibile, în care perturbările activității umane sunt minime și influențează mai puțin rezultatele analizelor. 

De aceea și schimbările în morfologia vegetației sunt evidente. 

Propriu-zis, cercetătorii au montat la baza a patru vârfuri montane de peste 2000 de metri înălțime din Munții Rodnei, la circa 10 metri sub vârf, câte 16 parcele de studiu delimitate pe care le-au monitorizat timp de 26 de ani, din 7 în 7 ani. Următoarea dată când vor fi revizitate va fi 2029. Pușcaș nu a numit în mod expres vârfurile montane incluse în proiect pentru a le proteja de posibilele intervenții. 

Defrișări pentru cărbune. Cum au fost tăiate peste 470 de hectare de pădure pentru extinderea unor mine din Gorj

În ultimii șase ani, peste 470 de hectare din fondul forestier național au fost oferite de guvern, fără compensare, Complexului Energetic Oltenia (CEO) pentru extinderea sau deschiderea unor noi cariere de cărbune. În aceeași perioadă, România și-a asumat, prin PNRR, eliminarea treptată a producției de energie pe bază de lignit și huilă, precum și închiderea etapizată a minelor până în decembrie 2032.  

Deși incendiile de vegetație se înmulțesc, în Europa numărul pompierilor scade

Incendiile de vegetație devin un fenomen tot mai amplu și mai grav în toată Europa, însă numărul pompierilor angajați în fiecare țară este tot mai mic.

„E o investiție în muncă de zeci de ani. Am putut vedea ce specii de plante cresc acolo, apoi să recenzăm ce specii au rămas cantitative, să vedem care vor avea o acoperire mai bună sau din contră ce specii își restrâng suprafața, dacă apar specii noi și dacă dispar anumite specii”, a precizat cercetătorul. 

În general s-a observat în Carpați un fenomen de înverzire, cu ecosisteme care devin mai dense, cu mai multă clorofilă în etajele superioare. 

În următorii ani, vom vedea crestele Carpaților mai puțin golașe de cum ne-am obișnuit, prognozează Pușcaș. Fenomenul este deja confirmat în munții Alpi, unde a început să fie vizibil chiar și la înălțimi de peste 5.000 de metri, dar și în foste văi glaciare, înainte numai grohotiș și stâncă. 

„Sunt locuri care erau înainte pietroase, grohotișuri și care sunt deja un matrix vegetal mult mai abundent decât în urmă cu câteva zeci de ani. E un avans la multe specii care erau în zone mai joase, care sunt mai sensibile un pic la friguri extreme. În timp, acest lucru ar putea afecta biodiversitatea, fiindcă în etajele acestea superioare se găsesc cele mai multe specii unice, endemice, care sunt, în imensa lor majoritate, specii ierboase, nu sunt specii competitive”, mai spune Pușcaș. 

Imaginea conservată din secolul al XVIII-lea al unei plante care a dispărut din flora Carpaților, aflată în colecția Grădinii Botanice Cluj-Napoca. Ulterior, planta a reapărut.

În timpuri geologice, pădurea a mai avut fluctuații, spune el, a urcat sau a coborât în funcție de temperatura climei. Până acum, vârfurile de stânci au avut o anumită reziliență instalată, iar o parte din vegetație a rămas nealterată timp de sute de mii de ani. 

Una dintre dovezile găsite de cercetători în acest sens este istoria improbabilă a unei plante cu flori, din familia păpădiilor și care se numește Pietrosia Levitomentosa. După analize recente, Levitomentosa - descoperită undeva pe vârfurile din Munții Bistriței a rămas in sit, nealterată, de 60.000 de ani, fiind cel mai vechi organism cunoscut până acum. 

Specia a fost întâi găsită întâmplător de un student în anii 1960, care lucra la ierbarul său și care a adus planta la Universitate și i-a arătat-o profesorului său. Acesta nu a știut să o identifice, așa că a cerut opinia marelui botanist Erasmus Nyárády, curatorul Herbariumului. El și-a dat seama că nu fusese cunoscută până atunci și i-a dat numele, pornind de la un vârf pietros de pe care fusese culeasă.

În urmă cu câțiva ani, un grup de cercetători din Iași a redescoperit-o pe o coamă muntosă și au prelevat probe. De data aceasta, știința a permis efectuarea unei analize genetice care a arătat rezultatul spectaculos: o vechime contemporană cu venirea primilor oameni în Europa, de pe vremea când mureau ultimii mamuți și când Atlanticul era mult mai încălzit decât astăzi. 

„Ce înseamnă asta? Că nu dispar și apar toate speciile chiar așa. Unele sunt mai responsive, altele nu. Dar altele au o reziliență mai mare. În urmă cu niște ani, o doctorandă care studia clonalitatea la plante, a făcut o analiză pe Carex curvula, rogozul alpin, cea mai reprezentativă plantă ierbacee din siturile noastre. A estimat că o plantă adultă poate produce clone de până la 5.000 de ani. Viața noastră, a oamenilor, e foarte scurtă. Noi percepem foarte greu timpul și e greu să înțelegem evoluția, fiindcă suntem limitați”, concluzionează Mihai Pușcaș.

Herbarium-ul vechi de câteva sute de ani aflat în custodia Grădinii Botanice din Cluj-Napoca. Foto: Ioachim Bojan (c)

Grădina Botanică din Cluj-Napoca deține cel mai important Herbarium al României, care conține circa 700.000 de plante și a început să fie constituit începând din secolul al XVIII-lea în Transilvania de primii botaniști. Astfel, flora și vegetația Carpaților sunt extrem de bine cunoscute și inventariate. Chiar și așa, natura încă produce surprize, cum a fost Pietrosia Levitomentosa. 

„Suntem în plin antropocen. Acum omul devine principalul factor care modifică structura ecosistemelor,. Faptul că cel mai probabil rata de schimbare este mai accelerată deja e o provocare pentru reziliență. Rămâne întrebarea dacă aceste plante vor putea supraviețui în timpurile acestea când omul intervine agresiv și chiar dezastruos”, este de părere directorul Grădinii.