Monica Iacob-Ridzi, o actriţă de ţinut minte

Valentin Șchiopu

Redactor

Fostul ministru al Tineretului și Sportului Monica Iacob-Ridzi scrie poezie în spatele gratiilor și, mai nou, face parte din distribuția unui spectacol de teatru în care joacă opt femei deținute la Secția Exterioară Cluj a Penitenciarului Gherla. Ele formează trupa Morgana.

Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată în februarie 2015 la 5 ani de închisoare cu executare. A suportat, până acum, un an, 9 luni și 5 zile în regim de detenție.

Spectacolul trupei Morgana se numește Selfie, e montat de regizoarea Andreea Iacob și a intrat în repertoriul Teatrului Național Cluj-Napoca.

Vineri, 18 noiembrie, Selfie s-a aflat la cea de-a treia reprezentație cu casa închisă în studioul Euphorion – sală cu un spațiu de joc de aproape 15 metri pătrați și o capacitate de 100 de locuri.

În primul rând, pe partea din dreapta a „scenei”, a stat Tiberiu Iacob-Ridzi, soțul Monicăi și primar al orașului Petroșani.

De altfel, înainte de reprezentaţie s-a trecut la o rearanjare a spectatorilor, pentru ca locurile situate lângă edilul din Valea Jiului să rămână libere pentru alți invitați de-ai săi, întârziați de traficul de la intrarea în Cluj.

Monica Iacob-Ridzi, actriță în spectacolul Selfie. Foto: PressOne.ro

Selfie nu atinge motivele condamnării celor opt protagoniste. Scenariul e construit în jurul mărturisirilor referitoare, pe de o parte, la momentele de cotitură din viețile bunicilor lor și, pe de altă parte, la frământările legate de absența de lângă copiii care le așteaptă acasă.

Deținutele nu vorbesc pe scenă, istorisirile lor fiind înregistrate în prealabil, într-o serie de interviuri cu regizoarea Andreea Iacob.

Monica Iacob-Ridzi a povestit în spectacol despre destinul tragic al bunicilor din partea tatălui ei, aflați printre cei 75.000 de etnici germani din România deportați în bazinul minier Donbas la începutul anului 1945.

Episodul fusese postat și pe blogul ei, în 15 februarie 2015, chiar cu o zi înainte de decizia definitivă prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a condamnat-o definitiv la închisoare.

Emilia Șercan: “Autoritățile statului au orchestrat o operațiune de kompromat împotriva mea. Acum încearcă să o mușamalizeze”

Căderea lui Mihai Lucan. Istoria chirurgului care a falimentat un institut de stat pentru clinica proprie

Cunoscutul chirurg și fiul său sunt învinuiți că ar fi delapidat peste 5 milioane de lei de la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj.

Textul se încheia cu o speranță:

„Sunt aspecte pe care nu aș fi vrut să le spun niciodată instanței, dar avocatul m-a convins că e mai bine să depunem și documente medicale, pe lângă probele depuse la dosar.

Mi-aș dori ca nu aspectele medicale să primeze în decizia instanței, ci probele din dosar care dovedesc nevinovăția mea, dar am depus și rapoartele medicale instanței pentru a dovedi că, din păcate, situația mea medicală este foarte gravă.

Numai Dumnezeu știe câte zile mai am de trăit, dar mă rog Lui ca aceste zile să le trăiesc lângă copiii mei, acasă.

Sper să nu am soarta bunicii… mă întreb dacă mă va mai recunoaște fetița… ce aș putea să îi spun băiețelului meu de 4 ani și 9 luni… m-am oprit din scris și am plecat cu lacrimi în ochi să îl țin în brațe până adoarme.” (Postare pe blog, cu o zi înaintea condamnării la cinci ani de închisoare)

Imagine din spectacol. Foto: Nicu Cherciu / Teatrul Naţional Cluj-Napoca

*

În Selfie, Monica Iacob-Ridzi evocă din nou memoria bunicii sale Iulia Weber. În 1945, aceasta era însărcinată, și mai avea un copil de un an și patru luni, care avea să fie tatăl ei.

„Cel care a decis cine pleacă și cine nu a fost foarte ferm și a zis: nu se vede! Motiv pentru care, deși avea acasă un copil mic – tatăl meu avea atunci un an și patru luni, exact cât avea fetița mea la momentul condamnării mele –, bunicul și bunica au fost urcați într-un bou-vagon și trimiși în Uniunea Sovietică, în condiții foarte grele”, povestește Iacob-Ridzi.

Iulia Weber a fost forțată să lucreze în minele de cărbuni până i-a venit sorocul să nască. A adus pe lume un băiețel, după care, la scurt timp, a fost trimisă în România alături de alte femei care născuseră în surghiun. Soțul ei a rămas în Donbas.

„Toți copiii au murit pe drumul de întoarcere de foame. În lunga călătorie către România, trenul oprea foarte rar. Până să oprească, erau verificați toți copiii, și cei care erau morți ajungeau prin a fi aruncați pe gemulețul mic de la vagon.

În momentul în care i-a murit copilul, bunica mea a stat trei zile cu el în brațe și s-a prefăcut că-l alăptează, pentru că-și dorea foarte mult să-și îngroape copilul, nu să-l arunce, nu să-i fie aruncat.

Copilul meu a fost îngropat, nu aruncat – așa-mi spunea tot timpul, de zeci, de sute de ori îmi repeta această frază… Copilul meu a fost îngropat, nu aruncat.

A reușit, când a oprit trenul într-o gară, să sape o groapă cu ajutorul localnicilor și să îngroape copilul lângă calea ferată. A săpat-o cu mâinile și cu un lemn găsit în apropiere.”

Mai târziu, Iulia Weber a avut parte de un alt șoc. O telegramă îi aducea vestea iminentei morți a soțului ei, care avusese un accident în minele din Donbas.

După trei ani, s-a recăsătorit și a rămas din nou însărcinată. Într-o zi, s-a trezit la poartă cu fostul ei soț, în carne și oase. Supraviețuise accidentului din mină.

„Nu murise, a fost tratat într-un spital și a supraviețuit. Când a văzut-o însărcinată, recăsătorită, bunicul meu patern s-a decis să plece.”

În următoarea sa intervenție din cadrul spectacolului, Monica Iacob-Ridzi a vorbit despre Maria (3 ani) și Andrei (6 ani), copiii ei.

„Fetița avea un an și 4 luni la momentul condamnării mele, iar băiețelul, 4 ani și 9 luni. Sunt crescuți și ei de bunici, cum am fost și eu când eram copil. Pe vremea respectivă, mamele trebuiau să înceapă serviciul imediat. Prin urmare, a venit bunica și a avut grijă de mine.

E diferență între Maria și Andrei, mare. Fetița e un pic mai curajoasă, mai îndrăzneață, Andrei e mult mai timid, mai reținut. E foarte atent când desenează, se supără foarte tare și se enervează dacă depășește linia. Am câteva desene și cere să-i pun notă tot timpul. Dacă nu-i pun nota 10 se supără, el vrea să fie copil de nota 10, îmi seamănă aici.

Era foarte fericit când îl duceam la jocurile pentru copii, când ne dădeam împreună într-o mașinuță și când îl lăsam și pe el să conducă. Era foarte fericit când putea să mă însoțească la cumpărături, să împingă și el, chiar dacă era micuț, căruciorul.

Era foarte bucuros când îl lăsam să stea lângă mine atunci când dădeam cu aspiratorul, să apese el pe buton. Toate aceste lucruri aparent mărunte l-au făcut să se simtă mult mai apropiat de mine. Făceam totul împreună.

Andrei, știind că eu sunt la spital, își dorește foarte mult să se îmbolnăvească pentru a ajunge și el la spital. L-am mințit – e pentru prima dată când îmi mint copilul –, l-am mințit că sunt la spital, nu la penitenciar. Unui copil atât de mic îi e greu să înțeleagă. I-am explicat că, dacă el s-ar îmbolnăvi, ar ajunge într-un spital de copii, și că acesta, în care sunt eu, e un spital special, unde n-ar putea să stea copiii.”

La finalul spectacolului, cele opt actrițe au răspuns aplauzelor publicului. Monica Iacob-Ridzi s-a apropiat la o jumătate de metru de spectatori și a făcut o reverență și în fața soțului ei.

Monica Iacob-Ridzi în fața unui desen trimis de fiul ei, proiectat în cadrul spectacolului „Selfie”. Foto: Nicu Cherciu

*

La 16 februarie 2015, Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată definitiv la 5 ani de închisoare, pentru abuz în serviciu, într-un dosar privind organizarea Zilei Tineretului în 2009.

Cercetările în cazul celei ce deținuse funcția de ministru al Tineretului și Sportului între decembrie 2008 și iulie 2009 au fost declanșate de o anchetă a cotidianului Gazeta Sporturilor.

Potrivit DNA, în perioada 17 martie – 22 mai 2009, Monica Iacob-Ridzi, în calitate de ordonator principal de credite, ar fi hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare dedicate Zilei Naţionale a Tineretului şi externalizării serviciilor de organizare, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări-servicii având acest obiect.

În acest scop, a fost alocată unor firme suma de aproximativ 3 milioane de lei, mult mai mare decât cea solicitată și aprobată pentru eveniment.

Prejudiciul adus MTS, conform dosarului trimis de DNA în instanță, a fost stabilit la aproximativ 650.000 de euro, reprezentând contravaloarea unor prestații supraevaluate sau care nu aveau legătură cu evenimentul.

*

După doar două săptămâni de detenție, în martie 2015, fosta ministră posta pe blogul ei un mesaj cu titlul „Apel la reflecție”, în care deplângea condițiile din penitenciare și spunea că viața îi este în pericol.

„Am fost condamnată să stau în frig, mă încălzesc – ca și celelalte deținute – cu sticle de apă încălzită la filtrul de cafea. Am fost condamnată să fac duș de trei ori pe săptămână în cele 10 minute cât este apă caldă (cele 10 minute le împart cu colega de cameră pentru că avem un singur duș – de fapt, o țeavă în loc de duș, dar ne bucurăm ca niște copii când o avem).

Am fost condamnată să mă plimb maxim o oră pe zi într-o ‘cușcă’ de aproximativ 10 metri / 4 metri, în care cerul îl vezi tot prin gratii acoperite cu plasă deasă.

Și, pentru ca, pe lângă afecțiunile grave pe care le am, sufăr și de o formă gravă de trombofilie, pe care nu o pot trata din cauza unei alte afecțiuni pe care o am, boala Von Willebrand, singura variantă ca să evit decesul prin trombembolie este, în ceea ce mă privește, să mă mișc cât mai des.

Prin urmare, fac sute de pași pe lungimea de trei metri a celulei în care stau și mă rog la Dumnezeu în fiecare clipă să nu mor în penitenciar, cum au mai murit oameni bolnavi în penitenciarele din România”, scria Ridzi pe blog, cerând intervenția ministrului Justiției.

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a reacționat imediat și a susținut că afirmațiile lui Ridzi sunt departe de adevăr:

„Ca urmare a verificărilor efectuate în camera unde a fost cazată deținuta IRM, a rezultat faptul că afirmația conform căreia pereții sunt scrijeliți, cu urme de sânge, iar în cameră sunt urme de fecale, nu corespunde realității.”

ANP a publicat atunci și imaginea unei celule de la Secția Exterioară Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla.

Motivând că suferă de mai multe boli și că se simte rău, Monica Iacob-Ridzi a fost transferată la Spitalul Penitenciar Jilava.

A deschis apoi un proces la tribunalul Ilfov, prin care le cerea judecătorilor să i se aprobe întreruperea executării pedepsei. Asta i-ar fi permis să efectueze o serie de investigații medicale pe care în penitenciar nu le putea realiza, susținea deținuta Ridzi.

Procesul a fost închis, după ce fosta ministră și-a retras solicitarea. Ea a mărturisit că va face plângere penală împotriva președintei Comisiei de expertiză de la INML, care nu considerase oportună scoaterea ei din închisoare, în ciuda motivelor oferite.

Monica Iacob-Ridzi a revenit în penitenciarul din Cluj și i s-a adresat, de această dată, președintelui Iohannis, cu o cerere de grațiere.

„Nu încetez să sper, însă, în singurul demers care îmi poate da o şansă reală la viaţă, alături de copiii mei în perioada imediat următoare. De aceea, îl rog public, încă o dată, pe domnul Preşedinte al României să facă un gest de supremă conştiinţă, de clemenţă, şi să accepte cererea mea de graţiere, a cărei admitere ar fi pentru mine diferenţa între viaţă şi moarte, care mi-ar permite să respect în libertate recomandările medicale şi mi-ar da şansa să pot avea grijă de cei doi copii mici şi bolnavi, pe care îi am.”

Iohannis i-a întors spatele la începutul lui decembrie 2015. Ridzi a reacționat dur la aflarea veștii.

„Vestea m-a lovit ca un trăsnet. Am fost din nou naivă să cred că mai există omenie, că singurul ‘doctor’ care mă putea ‘trata’ pentru a putea ajunge mai repede lângă îngeraşii mei va renunţa la haina de gheaţă.

Am fost naivă să cred că un om care nu are copii, nu are o piatră în loc de inimă.

Nu i-am crezut pe cei care mi-au spus că un om care nu are copii nu înţelege drama din sufletul unei mame, din sufletul unor părinţi disperaţi, drama din sufletul unor copii foarte mici şi nevinovaţi.”

Apoi a revenit, patru zile mai târziu, pe 10 decembrie 2015, cu o erată.

„Astăzi am constatat că, dintr-o eroare de tehnoredactare (întrucât în penitenciar nu am acces la internet, prin urmare, scriu olograf şi rog alte persoane să posteze în locul meu ce scriu eu), în postarea intitulată ‘Să iertăm pentru a fi iertaţi’ din data de 6.12.2015 a apărut o formulare ce nu îmi aparţine şi regret acest incident, întrucât am constatat, ‘din semnalele’ pe care le-am primit, că din cauza acestei erori a fost greşit înţeles sensul unei fraze.

Concret, aşa cum se vede din documentul olograf scanat ataşat prezentei postări, eu am scris următoarea frază: ‘Am fost naivă să cred că mai există şi suflet la unii oameni, că nu au o piatră în loc de inimă’, iar pe blog a apărut: ‘am fost naivă să cred că un om care nu are copii, nu are o piatră în loc de inimă’.

Îmi cer scuze în mod public faţă de domnul Preşedinte dacă s-a înţeles greşit sensul postării mele din data de 6.12.2015.”

A fost ultima postare pe blog a Monicăi Iacob-Ridzi. Între timp, fostul ministru joacă teatru și scrie poezie. E un actor grăbit: speră ca, participând la astfel de activități, să obțină mai ușor eliberarea condiționată după efectuarea a două treimi din pedeapsă.

Ea lucrează și la o fabrică de piese auto din Cluj. Conform legii, pentru 30 de zile lucrate, un deținut obține 45 de zile de reducere a pedepsei.

Anul trecut, Monica Iacob-Ridzi a câștigat premiul al doilea la un concurs de poezie dedicat deținuților, intitulat „Poezie de pușcărie”.

A scris de mână o „Poezie despre viață” – 10 strofe înșirate pe două pagini. Într-una dintre strofe, actrița Monica Iacob-Ridzi ne amintește că e nevinovată.

„Nu a contat că sunt un om drept / un om modest, cinstit, cu mult respect / Nu a contat că nu am furat / Că niciun leu nu am luat / Că nimeni nimic nu mi-a dat / Că atribuțiile mi le-am respectat / Că toate competențele pe care am putut le-am delegat / Că nimic nu am semnat, că de funcție nu am abuzat.”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€