Moartea lui Stalin

În ciuda numelui, Armando Iannucci este scoţian. Autor de satire tv, el îşi fondează munca pe umorul tipic britanic − sec, ironic, sofisticat. În cinematografie s-a lansat cu segmentul Mouth din filmul colectiv Tube Tales (1999), apoi a regizat lungmetrajul In the Loop (2009), iar acum a declanșat un scandal politic cu comedia biografică The Death of Stalin (Moartea lui Stalin).

Filmul caută să recompună, în cheie pamfletară, lupta pentru putere stârnită la Kremlin, în 1953, de moartea „Tătucului” care conducea Uniunea Sovietică de 30 de ani.

În zilele noastre, ministerul rus al culturii a interzis difuzarea peliculei, după ce Elena Drapenko, vicepreședinte al comisiei de cultură din Duma de Stat, a spus că nu a văzut niciodată ceva mai dezgustător.

Elena Drapenko a catalogat proiectul lui Iannucci drept extremist și s-a ocupat personal ca Moartea lui Stalin să nu primească aviz pentru difuzare în Rusia. Regizorul s-a apărat spunând că toţi cunoscuţii săi ruşi cărora le-a arătat filmul l-au apreciat şi l-au găsit agreabil.

Paradă funerară în memoria lui Stalin, desfășurată la Dresda, în martie 1953. Sursa foto: Wikimedia

Odată atins acest prag, dezbaterea ideologică depășește radical impactul poveștii artistice.

Putem specula că Elena Drapenko este un patriot revoltat de faptul că filmul lui Iannucci ar batjocori un moment din istoria sovietică a țării sale. Dar, la fel de bine, această atitudine poate să se întemeieze pur și simplu pe frică.

Vorbim despre eventuala frică a politrucilor ruși că acest film ar putea determina o comparație a lui Putin şi a noii nomenclaturi de la Kremlin cu Nikita Hrușciov şi tovarăşii acestuia.

Asta se poate întâmpla pentru că modul în care Iannucci alege să ironizeze derularea evenimentelor din 1953 nu este nici grav şi nici plin de dorinţa verosimilităţii, dar transmite ceva din aroganța Vestului, al cărui sistem politic a prevalat după căderea Zidului Berlinului.

Despre acel moment scria, la începutul anilor ’90, sociologul Francis Fukuyama, care îşi numea teoria − sfârşitul istoriei. El anticipa că, pretutindeni pe glob, societățile vor cunoaște o turnură inevitabilă și vor apuca pe calea liberalismului.

După aproape 30 de ani, ipoteza lui Fukuyama este datată. Democraţia liberală s-a lovit de o gamă întreagă de respingeri – voluntare sau induse de lideri fără scrupule – în destule state europene: Rusia, Turcia, Polonia, Ungaria, ca să luăm doar exemplele cele mai apropiate de noi.

Jason Isaacs, în rolul mareșalului Jukov.

În acest context, filmul lui Iannucci conţine elemente care îl fac să fie receptat ca istorie alternativă, ieşită din sfera realului, a luptei de la vârful puterii moscovite. Iar faptul că abordarea este una anecdotică, aparent neserioasă, nu îl face mai puțin valoros decât dramele angajate în recuperarea fidelă a adevărului.

Acest registru destins îşi atinge scopul fiindcă, de multe ori, comedia transmite ideile mai concis şi le face mai credibile. Realizat ireproşabil, Moartea lui Stalin devine un film realmente politic şi o invitaţie la reflecţie.

Iannucci își asumă această lipsă de verosimilitate istorică și alege actori britanici sau americani, unii cu un accent puternic englezesc, ceilalţi transbordaţi parcă din New York.

Să AI sau să n-AI. Dilema privind alfabetizarea copiilor în inteligență artificială 

Ce înseamnă alfabetizarea în AI? De ce este urgentă rezolvarea ei? Cum se raportează la subiect cinci țări europene care se află pe un spectru care merge de la interzicere la adoptare în masă? Și, nu în ultimul rând, ce se poate face în România, unde autoritățile trebuie să navigheze și apele tulburi ale analfabetismului funcțional? Încercăm un răspuns în continuare. 

Povestea Lay’s pe care nu o știai: drumul cartofului, din câmp la fabrică și la „Mica Unire în bucate” (P)

„Povestea Lay’s pe care nu o știai” este o serie realizată de Amintiri Gustoase, care creează punți gastronomice între generații și se află mereu în căutarea brandurilor ce vorbesc tinerilor prin gust. Provocați de PepsiCo, am pornit pe drumul cartofului pentru a descoperi lucruri mai puțin cunoscute despre chipsurile Lay’s: sunt făcute din cartofi crescuți sustenabil, în ferme atent selecționate, iar gustul lor ajunge astăzi în 18 țări din Europa.

În plus, el combină duplicitatea esticilor − teama de a nu spune ceva greşit la şedinţele de partid – cu atribute specifice politicienilor de formaţie anglo-saxonă: direcţi, abili, diplomaţi, dar şi ostili când e nevoie.

Avem de-a face, aşadar, cu un film conceput în spirit universalist.

Regizorul scoţian atacă, prin ricoşeul comediei, atât abuzurile staliniste, neliniştea din rândul unei populaţii terorizate, cât şi servilismul ierarhic, chiar şi ridicolul unor evenimente efemere, dar care par atât de grave în momentul când se produc.

Moartea lui Stalin devine astfel cea mai bună satiră cinematografică produsă în 2017.