Moartea lui Stalin

În ciuda numelui, Armando Iannucci este scoţian. Autor de satire tv, el îşi fondează munca pe umorul tipic britanic − sec, ironic, sofisticat. În cinematografie s-a lansat cu segmentul Mouth din filmul colectiv Tube Tales (1999), apoi a regizat lungmetrajul In the Loop (2009), iar acum a declanșat un scandal politic cu comedia biografică The Death of Stalin (Moartea lui Stalin).

Filmul caută să recompună, în cheie pamfletară, lupta pentru putere stârnită la Kremlin, în 1953, de moartea „Tătucului” care conducea Uniunea Sovietică de 30 de ani.

În zilele noastre, ministerul rus al culturii a interzis difuzarea peliculei, după ce Elena Drapenko, vicepreședinte al comisiei de cultură din Duma de Stat, a spus că nu a văzut niciodată ceva mai dezgustător.

Elena Drapenko a catalogat proiectul lui Iannucci drept extremist și s-a ocupat personal ca Moartea lui Stalin să nu primească aviz pentru difuzare în Rusia. Regizorul s-a apărat spunând că toţi cunoscuţii săi ruşi cărora le-a arătat filmul l-au apreciat şi l-au găsit agreabil.

Paradă funerară în memoria lui Stalin, desfășurată la Dresda, în martie 1953. Sursa foto: Wikimedia

Odată atins acest prag, dezbaterea ideologică depășește radical impactul poveștii artistice.

Putem specula că Elena Drapenko este un patriot revoltat de faptul că filmul lui Iannucci ar batjocori un moment din istoria sovietică a țării sale. Dar, la fel de bine, această atitudine poate să se întemeieze pur și simplu pe frică.

Vorbim despre eventuala frică a politrucilor ruși că acest film ar putea determina o comparație a lui Putin şi a noii nomenclaturi de la Kremlin cu Nikita Hrușciov şi tovarăşii acestuia.

Asta se poate întâmpla pentru că modul în care Iannucci alege să ironizeze derularea evenimentelor din 1953 nu este nici grav şi nici plin de dorinţa verosimilităţii, dar transmite ceva din aroganța Vestului, al cărui sistem politic a prevalat după căderea Zidului Berlinului.

Despre acel moment scria, la începutul anilor ’90, sociologul Francis Fukuyama, care îşi numea teoria − sfârşitul istoriei. El anticipa că, pretutindeni pe glob, societățile vor cunoaște o turnură inevitabilă și vor apuca pe calea liberalismului.

După aproape 30 de ani, ipoteza lui Fukuyama este datată. Democraţia liberală s-a lovit de o gamă întreagă de respingeri – voluntare sau induse de lideri fără scrupule – în destule state europene: Rusia, Turcia, Polonia, Ungaria, ca să luăm doar exemplele cele mai apropiate de noi.

Mentorat cu Sorin și Diana Gadola: 1.600 de euro pentru sfaturi alimentare, „deparazitări” și clisme. Administratorul clinicilor THC: „Nu vreau să fiu asociat cu diverse lucruri, dacă se întâmplă ceva”

Reporterul PressOne încearcă să facă mentorat cu soții Gadola și să se trateze de alergia la ambrozie în „clinica” THC din București. Constată că e prea scump. E sunat de administratorul medical al „clinicilor”, care se dezice imediat de patronul său.

Naționalismul extremist care acaparează și istoria: exemplul Slovaciei

În timp ce Slovacia comemorează cea de-a 80-a aniversare a revoltei naționale slovace, moștenirea acesteia este rescrisă pentru a servi agendei naționaliste de astăzi.

Jason Isaacs, în rolul mareșalului Jukov.

În acest context, filmul lui Iannucci conţine elemente care îl fac să fie receptat ca istorie alternativă, ieşită din sfera realului, a luptei de la vârful puterii moscovite. Iar faptul că abordarea este una anecdotică, aparent neserioasă, nu îl face mai puțin valoros decât dramele angajate în recuperarea fidelă a adevărului.

Acest registru destins îşi atinge scopul fiindcă, de multe ori, comedia transmite ideile mai concis şi le face mai credibile. Realizat ireproşabil, Moartea lui Stalin devine un film realmente politic şi o invitaţie la reflecţie.

Iannucci își asumă această lipsă de verosimilitate istorică și alege actori britanici sau americani, unii cu un accent puternic englezesc, ceilalţi transbordaţi parcă din New York.

În plus, el combină duplicitatea esticilor − teama de a nu spune ceva greşit la şedinţele de partid – cu atribute specifice politicienilor de formaţie anglo-saxonă: direcţi, abili, diplomaţi, dar şi ostili când e nevoie.

Avem de-a face, aşadar, cu un film conceput în spirit universalist.

Regizorul scoţian atacă, prin ricoşeul comediei, atât abuzurile staliniste, neliniştea din rândul unei populaţii terorizate, cât şi servilismul ierarhic, chiar şi ridicolul unor evenimente efemere, dar care par atât de grave în momentul când se produc.

Moartea lui Stalin devine astfel cea mai bună satiră cinematografică produsă în 2017.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€