Mica unire: cum a intrat Drumul Taberei în sfârșit în București

Ioana Epure

Orașe

15/09/2020

Primul tren de la Eroilor spre Drumul Taberei a plecat azi, 15 septembrie 2020, la 14.29, cu 5 ani, două ore și 29 de minute mai târziu decât trebuia. 

Primul tren pentru cetățeni, desigur, cărora două ore le-au fost furate chiar la inaugurare: în loc ca magistrala să se deschidă pentru locuitorii Bucureștiului, ea s-a deschis la ora 12.00 întâi pentru președintele Iohannis, premierul Ludovic Orban și ministrul Transporturilor, Lucian Bode, și abia după 14.00 pentru oameni.

„Probabil prima oară când Iohannis ajunge în Drumul Taberei”, după cum comentează cineva.

Ultimele 29 de minute au fost furate cu același firesc cu care se fură timpul oamenilor în România, într-o normalitate anormală, pe care mulți dintre noi au ajuns să o accepte ca pe o constantă universală. 

„Normal că nu pleacă la fix”, comentează altcineva de pe peron, cu resemnare.

***

Pentru locuitorii din Drumul Taberei, viața s-a împărțit mult timp în două: drumul până la intersecția de la Răzoare, de unde nu știai dacă mai ieși vreodată (dimineața puteai să faci și jumătate de oră pe trei stații de autobuz) și restul. 

Viața reală, adevăratul început al zilei tale de muncă. 

Momentul ăla când autobuzul plin ochi trecea de Academia Militară și simțeai brusc o ușurare, dispariția unui ghem în stomac.

La asta se referea probabil Kundera cu "insuportabila ușurătate a ființei".

***

În stația de la Eroilor e un aer aproape festiv. Angajați Metrorex, funcționari în cămăși și costume, cu ecusoane de gât, oameni ai Bucureștiului care, pentru câteva ore, s-au transformat în turiști în propriul oraș.

Lumea face poze și se uită la peroanele nou-nouțe, luminoase și curate cu aceeași uimire cu care s-ar uita pentru prima oară la candelabrele din stațiile de metrou din Moscova. Mulți nici n-au treabă, au ieșit la plimbare. 

La 14.25, se aude o voce: „Primul tren cu direcția Râul Doamnei va pleca de pe linia opusă”. În vagon se râde. 

Normal că nu pleacă de unde trebuie. 

Într-o fracțiune de secundă, oamenii o iau la goană către trenul de pe linia cealaltă. Să prindă loc, să nu plece trenul fără ei. 

Stație după stație, se fac poze și filmări, se discută și se admiră, ca și cum am fi într-o expoziție care nu poate fi vizitată decât pe o perioadă scurtă de timp. De altfel, dacă peste două săptămâni linia s-ar închide din cauza unor lucrări, nu cred că ar fi cineva surprins. N-ar fi nimeni surprins nici dacă nu s-ar mai redeschide ani de zile. 

„Hai, încă o stație și mergem acasă”, îi spune un tată copilului de opt-nouă ani.

***

Toate lucrurile pe care le-am făcut în timpul în care stăteam în coloană înspre sau dinspre Drumul Taberei:

Am citit „Dragoste în vremea holerei” cap coadă.

Am ascultat prima oară "Kind of Blue" al lui Miles Davis și n-am înțeles nimic din el, așa că l-am mai ascultat odată cap-coadă și a început să îmi placă. La ultima piesă am coborât din autobuz. Albumul are 55 de minute. Era lapoviță și înghețasem deja douăzeci de minute în stația de autobuz de la Kogălniceanu. 

Am învățat pentru examene. Am trecut examenele doar cu ce apucasem să citesc în autobuz. 

Am recuperat orele de somn pe care nu apucam să le dorm în pat, pentru că făceam o oră și jumătate cu autobuzul până la școală sau la birou. Odată pe umerii unei doamne care mă privea aproape duios. 

Am plâns, am terminat de plâns și m-am și înveselit. 

Cobor la Favorit, stația aflată la zece minute de blocul unde am locuit aproape șapte ani. La intrarea în stație, un angajat Metrorex, însoțit de un om de la pază, le urează oamenilor bună ziua, bine ați venit. 

Ies la intersecția dintre Sibiu și Drumul Taberei și mă uit cu uimire la stațiile nou-nouțe, din sticlă, așezate regulamentar într-o intersecție care ani de zile a fost un șantier îngrozitor care-și schimba forma permanent, craterele apăreau și dispăreau la fel și marcajele rutiere, benzile sau trotuarele.

Încerc să cobor cu liftul. Nu merge.

O doamnă stă uimită în fața intrării și doar privește, parcă neîndrăznind să intre. O înțeleg. Nici aterizarea unui OZN în Parcul Moghioroș nu ar fi fost întâmpinată cu atâta uimire și neîncredere de oamenii din cartier. 

Dintr-o dată, în anunțurile de pe site-urile de imobiliare, Drumul Taberei nu mai intră în șirul de cartiere „excluse”.

Dintr-o dată, poți să pui un anunț cu „la x minute de metrou”.

Dintr-o dată, ești parte din oraș. 

La 15.15 cobor înapoi în stație. În 6 minute, vine un metrou, din care cobor la 15.28 la Eroilor. 13 minute. E cel mai apropiat lucru de teleportare pe care l-am trăit vreodată. 

În sfârșit, punctele de pe harta Metrorex care anunță, de ani de zile, viitoarele stații de metrou, pot deveni o liniuță adevărată. Ca Pinocchio, când a devenit în sfârșit băiețel.