Merci, Mercier!

Roxana Garaiman

Redactor

România e marea iubire a tinereții sale. N-o spune răspicat, dar, de câte ori e întrebat cum a rămas un francez timp de 10 ani în București, orice ar încerca să încropească, tot îi scapă cumva, printre buze, cuvântul „dragoste”.

Când a aterizat prima oară la București, Jonas Mercier avea 21 de ani și a simțit că România îi întinde lumea la picioare.

A răsplătit tot ce-a trăit și învățat aici în felul său contemplativ: a scris o carte, a realizat două filme documentare și a organizat, în Franța, o expoziție de fotografie despre o frumusețe subtilă a României.

*

Povestea lui Jonas cu România a început în 2005, când era student la jurnalism în orașul francez Grenoble. S-a înscris în programul universitar Erasmus, pentru un schimb de experiență în Berlin.

Nu știa nimic despre România și nici nu-și putea imagina că, în urma unor probleme birocratice, va fi repartizat aici.

„Nu aveam habar de București, nici de români. Nu știam că româna este o limbă latină, nici de Ceaușescu, că eram prea mic”, povestește Jonas.

În cele trei săptămâni pe care le-a avut la dispoziție să-și pregătească plecarea către estul Europei, a luat legătura cu rudele din București ale unui prieten român din Franța, care l-au așteptat la aeroport și ulterior l-au găzduit o lună în apartamentul lor de pe Șoseaua Giurgiului.

Așa a început Jonas să descopere România, în luna august a anului 2005: de la fereastra unui apartament din Berceni, de unde vedea grămezile de pepeni de pe trotuare și respira aerul înecăcios al aglomerației.

„A fost șoc cultural. Îmi amintesc că am luat un taxi și, pentru că era aglomerat pe Șoseaua Giurgiului, taximetristul a luat-o pe trotuar. A fost… impresionant”, își amintește francezul.

Cafeneaua din București în care am povestit cu Jonas era dominată de simboluri ale Franței.

Românii aleargă pentru ca victimele violenței domestice să poată fugi din relații abuzive

O aplicație sportivă îi îndeamnă pe români să iasă la alergat, cu promisiunea că toți kilometri alergați vor fi transformați în bani pentru susținerea unor cauze umanitare, precum lupta împotriva violenței domestice.

Cum arată o școală „grijulie”? Un model de educație pentru copiii din medii vulnerabile

De peste 30 de ani, Organizația Umanitară CONCORDIA are grijă de copiii și tinerii din mediile vulnerabile.

*

A fost una dintre experiențele care, în loc să-l sperie pe occidentalul Jonas, mai degrabă l-au întărâtat. Întors în Franța după șase luni românești, și-a finalizat studiile și a decis să revină la București ca să practice aici profesia pentru care obținuse diplomă.

„Eu am făcut facultatea la Grenoble, orașul meu natal, însă acolo nu e o universitate de prestigiu și mi-ar fi fost mai greu să ajung să lucrez pentru o publicație națională din Franța. M-au sfătuit prietenii de aici că, pentru un început de carieră, ar fi o experiență bună să încerc străinătatea”.

Așa că, în septembrie 2006, Jonas Mercier respira din nou aer balcanic.

„M-am întors la București cu mâinile în buzunar și am început să-mi caut de lucru. Am debutat cu un jurnal economic la Money Channel, deși nu făcusem niciodată televiziune. Mi-a plăcut experiența, deși nu eram bun deloc, televiziunea nu era pentru mine. Erau multe inițiative atunci, industria media era în plină dezvoltare”.

Totuși, colaborarea cu postul tv, pentru care câștiga 400 de euro pe lună – un salariu de cel puțin 5 ori mai mic decât ar fi primit în Franța -, s-a încheiat abrupt, într-o zi în care, ajuns la redacție, a fost informat că emisiunea i-a fost scoasă din grilă.

Dar asta nu l-a descurajat.

„N-am venit pentru că voiam să fac carieră aici. Am venit pentru că mi-a plăcut România și mi-am dorit o experiență de viață. Mă simt bine aici, pur și simplu”.

Filmele și cartea

În 2009, Jonas Mercier și Mirel Bran au lansat un film documentar inspirat de cartea „Vânătorul de securiști”, semnată de jurnalistul român.

Cartea îl are ca personaj principal pe istoricul Marius Oprea. Împreună cu o mică echipă de arheologi, el străbate România în căutarea rămășițelor pământești ale unor oameni pe care Securitatea i-a ucis fără judecată, la sfârșitul anilor ’40 și în anii ’50, și care au fost aruncați în grope comune, fără cruce, la margini de sat sau de pădure.

Aceeași echipă, Mirel Bran – Jonas Mercier, a lansat în 2010 documentarul „Călătorie dus-întors”, premiat la nouă festivaluri internaționale. Filmul prezintă povestea unei familii de romi expulzate din Franța.

În 2012, Mercier a semnat, împreună cu Mehdi Chebana, volumul „Amintirile unor evrei din România”, în limbile franceză și română, care prezintă în manieră jurnalistică nouă mărturii ale unor supraviețuitori ai Holocaustului.

Deși nu se consideră un pasionat de istorie, Jonas Mercier spune că ideea cărții a pornit de la un reportaj și l-a condus până în Israel, în căutarea protagoniștilor.

Jonas continuă și astăzi colaborarea cu agenția France Presse, începută în 2006, și mai lucrează pentru ziarele La Croix și Le Soir.

De asemenea, se ocupă de comunicare internă pentru o companie franceză și este redactor-șef la secțiunea românească a site-ului Le petit journal, cea mai importantă publicație destinată francezilor care trăiesc în afara Franței.

Presa din România îl cam dezamăgește însă pe Jonas.

„Mă întreb cum poate fi nivelul scrisului atât de slab, pentru că am cunoscut jurnaliști români foarte buni, care produc materiale foarte documentate. Ce nu înțeleg este de ce multe articole sunt scrise atât de prost. Chiar și la agențiile de presă, unde există un model bine definit, nu găsesc informațiile de bază în primul paragraf.

În Franța, jurnalismul este reglementat ca medicina. Există o breaslă a profesioniștilor, bine definită, care adoptă reguli pentru acest domeniu. În plus, breasla lucrează cu școlile care corespund exigențelor sale. Dacă lucrezi la un ziar național și greșești, să zicem, numele unei persoane, nu te mai primește nimeni, nicăieri. Aici faci greșeli enorme și nu se supără nimeni”.

Dar nici aceste neajunsuri nu știrbesc dragostea lui Jonas pentru România. Spre deosebire de alți francezi care se află aici cu afaceri sau aduși de multinaționale, el simte că trăiește mai degrabă ca un român.

Câștigă puțin, plătește impozite la stat și înțelege zilnic prețul vieții independente pe care a ales-o.

„N-am câștigat niciodată mulți bani în România, dar, când eram mai tânăr, mă plimbam cu trenul foarte mult, ajungeam departe, mă trezeam în situații inedite și întâlneam oameni mișto. A fost un vis viața mea.

Acum mă simt bucureștean, nu francez de la Grenoble. Pe bune, chiar mă simt foarte bine aici. Cred că este vorba despre cum se pliază o societate pe persoana ta. Sunt multe probleme, multe nemulțumiri, dar aici am găsit un echilibru.”

Expoziția din Franța

Jonas asistă la printarea fotografiilor pentru expoziția din Meysse, Franța. În dreapta este curatorul expoziției, Tristan Zilberman.

Un proiect de suflet al lui Jonas Mercier a fost expoziția de fotografie „Asta e viața”, realizată împreună cu fotojurnalistul Lucian Muntean și susținută de Institutul Cultural Român. Expoziția a fost organizată în vara lui 2015, în Meysse, un sat pitoresc din Franța.

Locuitorii de acolo au luat astfel contact cu viețile unor oameni care trăiesc la 2.000 de kilometri distanță. Fotografiile ilustrau muncile agricole ale românilor de la țară și condițiile de lucru de la Depoul CFR Marfă din București.

„Era ca în anii ’50, cu locomotive și scule vechi, iar oamenii lucrau cu mâinile goale. Până și trăsăturile fețelor parcă erau din altă vreme. Cu toate că era murdar și plin de ulei pe jos, era foarte frumos acolo. Sunt niște momente rupte din alte vremuri, iar oamenii erau foarte mândri de ce făceau. Am vorbit în ziua vernisajului cu francezi de 70 de ani care spuneau că acele imagini i-au ajutat să-și amintească de tinerețe”, a povestit Jonas Mercier.

*

Jonas Mercier mărturisește că, în cei 10 ani de când trăiește în România, cea mai mare realizare e că și-a cumpărat o căsuță la țară, în comuna Stoenești din Argeș.

După zeci de drumuri prin toată țara, e primul loc pe care-l simte al său. Așa că abia așteaptă zilele în care poate să fugă acolo împreună cu soția sa, care e româncă, și cu copilul lor în vârstă de 3 ani.

„Căsuța mea e foarte frumoasă, iar zona Câmpulung-Dragoslavele este minunată. Îmi place că m-am stabilit, în sfârșit, undeva. Am ocazia să trăiesc momente pe care în Franța încercăm să le recreăm, dar care aici n-au dispărut niciodată. E un lux de neprețuit pentru un occidental ca mine…”

Se consideră îndreptățit să-i sfătuiască pe români să aprecieze mai mult țara în care s-au născut și să nu mai plece urechea la răutățile unor ignoranți.

„Eu am trăit un vis până acum. Trebuie să înțelegem că o țară nu funcționează bine niciodată. Și aici, unele lucruri merg bine, în timp ce multe altele, mai prost. Și în Franța sunt multe lucruri care merg bine și câteva mai prost, dar oamenii, și aici, și în Franța, sunt la fel de nemulțumiți”.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€