Melcul anti-fast-food și un loc fermecat din Transilvania

Valentin Șchiopu

Redactor

O româncă, Michaela Podolsky, absolventă de Grafică, în 1981, la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, și un britanic, partenerul ei de afaceri, căutau în urmă cu 8 ani un loc unde să deschidă o afacere legată de conceptul de slow-food și de revenirea la tradițiile gastronomiei locale.

O masă savurată pe îndelete trebuia să vină la pachet cu o poveste. În portul din San Francisco au găsit un restaurant care semăna oarecum cu ceea ce-și doreau.

În fiecare dimineață, bucătarul își alegea produsele de la piața organică din zonă. Nu se putea comanda à la carte, aveai la dispoziție doar două feluri. În schimb, mâncarea era minunată.

Mai târziu, într-o vacanță, britanicul avea să descopere Transilvania, ghidat de Michaela. Au fixat ca punct de pornire satul Criț, aflat la 30 de kilometri de Sighișoara. De acolo urmau să viziteze toate cele șapte localități cu biserici fortificate înscrise în Patrimoniul UNESCO: Viscri, Prejmer, Câlnic, Dârjiu, Saschiz, Biertan și Valea Viilor.

Numai că frumusețea specială a Crițului i-a făcut să mai rămână în zonă. Un anunț instalat la geamul unei vechi case săsești – de vânzare – le-a stârnit curiozitatea. Au intrat pe poartă și, în câteva minute, s-au lămurit că proiectul lor va prinde viață în inima Transilvaniei, și nu undeva în Sardinia, cum își doreau la început.

Au urmat 4 ani în care fosta proprietate a fost restaurată. Clădirea fusese construită pe la sfârșitul secolului 19, dar prima casă de locuit, dărâmată prin anii ’60, data de la jumătatea secolului 18.

Mihaela și partenerul ei au făcut multe modificări. Au scotocit prin arhive și au găsit într-o carte veche, scrisă în germană, cum arăta o intrare din curte în casă, specifică zonei Criț-Meșendorf- Viscri. Specialiștii au reprodus-o aidoma.

Locul a prins contur și a devenit o casă de oaspeți cu șase camere de cazare și o bucătărie imensă: Convivium Transilvania – Academia Culinară Transilvania.

Acum, la Criț se organizează workshop-uri legate de tradițiile gastronomice transilvane, dar și o tabără pentru artiști plastici.

La romani, cina se transforma în ospăț (convivium) dacă erau invitați și prietenii. Mișcarea Slow-Food folosește termenul convivia, referindu-se la grupurile care urmăresc conservarea specialităților locale, ca reacție la standardizare și globalizare.

Metodele de agricultură ecologică și sprijinirea producătorilor locali la scară mică sunt două dintre motoarele mișcării care, de altfel, are ca emblemă melcul, specialitate culinară din nordul Italiei − zona în care s-a născut Slow Food.

„Ne-am dorit ca oamenii care ne trec pragul să aibă experiența unui loc deosebit, a unui fel aparte de a găti și de a mânca, și poate inedit, pentru că nu toată lumea cunoaște bucătăria transilvană. Pe lângă o demonstrație de preparare a unui fel tradițional, turiștii rămân la cină împreună. Se bucură de o discuție agreabilă, se leagă prietenii.

Obiceiul de a folosi hrana de tip fast-food pune în pericol foarte multe dintre tradiții. Ne-am angajat să promovăm niște lucruri complicate doar la prima vedere. Sunt, de fapt, accesibile oricui are dispoziție și deschidere față de o hrană autentică, naturală, locală.

Există săteni care mă ajută uneori la gătit și reacționează cu surprindere când gustă unele rețete. Îmi spun că așa găteau bunicii lor, dar ei nu o mai fac. Îmbinarea tradițiilor culinare ale celor 3-4 comunități din zonă a produs adevărate comori gastronomice. Ar fi păcat să le îngropăm pentru totdeauna”, spune Michaela Podolsky.

Să AI sau să n-AI. Dilema privind alfabetizarea copiilor în inteligență artificială 

Ce înseamnă alfabetizarea în AI? De ce este urgentă rezolvarea ei? Cum se raportează la subiect cinci țări europene care se află pe un spectru care merge de la interzicere la adoptare în masă? Și, nu în ultimul rând, ce se poate face în România, unde autoritățile trebuie să navigheze și apele tulburi ale analfabetismului funcțional? Încercăm un răspuns în continuare. 

Povestea Lay’s pe care nu o știai: drumul cartofului, din câmp la fabrică și la „Mica Unire în bucate” (P)

„Povestea Lay’s pe care nu o știai” este o serie realizată de Amintiri Gustoase, care creează punți gastronomice între generații și se află mereu în căutarea brandurilor ce vorbesc tinerilor prin gust. Provocați de PepsiCo, am pornit pe drumul cartofului pentru a descoperi lucruri mai puțin cunoscute despre chipsurile Lay’s: sunt făcute din cartofi crescuți sustenabil, în ferme atent selecționate, iar gustul lor ajunge astăzi în 18 țări din Europa.

Hanklich – Hencles – Lichiu

Prăjitură tradițională pentru zona de sud a Transilvaniei, comună atât românilor, cât și sașilor și ungurilor.

1. Se face griș în felul următor: se fierbe un litru și jumătate de lapte cu vanilie și se adaugă griș cât să fie moale, dar nu apos. Se adaugă zahăr, după gust, numai la sfârșit, după ce grișul fierbe câteva minute. Atenție, trebuie mestecat tot timpul, altfel se prinde și se va arde pe fundul cratiței. Se mai adaugă coajă de lămâie și se lasă la răcit cu folie de plastic, pusă direct pe compoziție pentru ca aceasta să nu facă crustă.

2. Coca de cozonac: 1 kilogram de făină, 2 gălbenușuri, un ou întreg, 150 de grame de zahăr, lămâie rasă, 100 de mililitri de ulei, sare, un cubuleț de drojdie, lapte cât cere. Lăsați să crească până își dublează volumul. Dintr-un kilogram de făină ies trei tăvi mari. Se poate face și din 500 de grame de făină în două tăvi medii ca mărime.

3. Se amestecă bine 600 de grame de smântână (jumătate smântână 20% și jumătate smântână groasă de casă) cu 7-8 gălbenușuri și se pune deoparte. Dacă nu aveți smântână de casă, se poate pune și numai smântână din comerț cu 20% grăsime.

4. Se întinde aluatul gros de 6-8 milimetri în tava unsă cu ulei. Deasupra se pune un strat bun de griș, cam de un centimetru. Numai înainte de a-l băga la cuptor se pune stratul de smântână cu ou. Se coace la cuptor încins la 180 de grade Celsius până se rumenește. Când se servește, se presară zahăr pudră vanilat deasupra.

Posibile variante: