"Melancholia" domnișoarei Cristina

Raul Ștef

Redactor

Ploua, asta știu sigur, iar eu mă uitam pierdut într-o vitrină din centrul orașului, căutând un cadou pentru niște prieteni. După câteva minute, mi-am dat seama că ochii îmi fugeau de la rafturile pline pe niște desene făcute direct pe geamul magazinului.

Cuvinte, tot felul de siluete, frunze alungite – era o lume total diferită de atmosfera din jur și de gândurile mele. Am intrat în magazin și, la scurt timp, am plecat cu un număr de telefon și cu un nume, Cristina Barsony. Fără cadou.

Cristina trăiește la Cluj și este desenator și fotograf. Ilustrează cărți și are deja un stil greu de confundat, în care personajele au alură diafană și atmosfera pare desprinsă din visurile unei fetițe.

*

– Creezi și trăiești în două lumi, una de desenator, alta de fotograf. Cum se întrepătrund și când se despart?

– În esență, are de-a face cu nevoia mea de a spune ceva, de a reflecta fie o realitate exerioară cu care rezonez, fie o încercare de a exorciza ceva din mine.

Până la urmă, ceea ce desenez și ceea ce fotografiez spune ceva despre mine. Îmi este destul de greu să mă las pe mine afară din acest proces și asta îmi dă atât angoase, cât și un soi de eliberare, ca un copil autist care a învățat să comunice cu cineva apropiat.

Lucrurile se despart când o lume devine prioritară, în speță ilustrația, pentru că aici lucrez cu clienți și asta implică un altfel de proces, pe când fotografia nu îmi impune nici o restricție, este exclusiv pentru mine, pot să ratez cadre sau film fără nici o consecință.

Foto: Cristina Barsony/Minolta CLE, Kodak Tri-x 400

– Care este desenul și fotografia care te reprezintă cel mai bine?

– Desenul „Melancholia” și fotografia „X”.

Știri din cealaltă Românie: În Iași, o femeie a primit acordul judecătorilor să intre cu forța în apartamentul unei vecine pentru a face curățenie, iar în Focșani un urs a intrat într-o benzinărie

Știri din cealaltă Românie e o revistă a presei locale concentrată pe comunități și viața lor reală, separată de ce se întâmplă la București sau chiar în marile orașe.

Cum se văd din satelit cartierele-dormitor care au răsărit lângă cele mai scumpe orașe din România, Cluj și Brașov

Brașov și Cluj-Napoca sunt astăzi cele mai scumpe orașe din România pentru cei care visează să-și cumpere o casă sau un apartament. Drept urmare, locuitorii celor două orașe au preferat în ultimii 15-20 ani să se orienteze către locuințe mai ieftine construite în localități limitrofe. Haosul imobiliar generat de migrația lor a dat naștere unor struțo-cămile urbanistice care sunt vizibile din satelit.

Ilustrația "Melancholia": Cristina Barsony

Fotografia "X": Cristina Barsony/Olympus OM-1, Kodak Tri-x 400

– Ce te fascinează la fotografie, diferit de grafică?

– Nu aș spune că e diferit, poate e un alt fel de fascinație, la alt nivel, mai personal. Ceea ce fotografiez împart cu foarte puțini oameni. Sunt poze care rămân doar pentru mine, pe care le-am făcut pentru că am simțit că trebuie să le fac și, în momentul în care s-a declanșat shutter-ul de la aparat, lucrurile s-au eliberat și procesul s-a terminat.

În ilustrație, lucrurile prind viață exact după momentul în care am desenat, când ceea ce fac poate ajunge într-o revistă, expoziție sau într-un tablou, la cineva acasă etc.

Îmi place ideea de a folosi fotografia pentru a manipula o realitate și a găsi alte conotații decât o simplă reflecție a unui moment. Caut o anumită stare în fotografie, un „mood” pe care tind să-l exploatez prin prisma mea vizuală, marcată îndeosebi de filmul alb-negru.

Rar reușesc să fac poze inedite pe stradă sau în locuri publice (aprope deloc, de fapt), pentru că mă simt intimidată de oamenii din jur, de care nu reușesc să fac abstracție. De aceea, pozele mele se nasc în spații destul de „controlate”.

Îmi plac spațiile abandonate, intimitatea unei camere în care lumina se filtrează prin perdele grele, spațiile goale în care pot să intervin. Îmi plac juxtapunerile dintre corpul uman și aceste spații.

Sunt puțini oamenii pe care să simt nevoia să-i pozez, așa că mă folosesc pe mine ca să îmi transpun ideile. Chestia asta nu m-ar face un fotograf profesionist, așa că e bine că nu îmi câștig banii din fotografie, nu?

– Dacă ai putea să desenezi locul ideal pentru fotografie, cum ar arăta?

– Uneori mă trezesc cu amintiri foarte clare din visele mele. Visez uneori foarte surrealist și fantastic, cred că ar fi cool să pozez în visele mele. ?

Fotografii realizate de Cristina Barsony:

*

– Ce ai fotografia dacă orice ar fi posibil?

– Oameni, dar dacă aș putea să fiu un fotograf invizibil. Așa cum ziceam, îmi place să pozez oamenii în spatiile în care ei se simt cel mai confortabil. Îmi place să decupez în ei gesturi care poate spun o altfel de poveste.

Există locuri și spații peste care timpul a lăsat o amprentă puternică și care au o anumită încărcătură. Îmi place să fiu acolo și îmi place, dacă pot, să-mi pun „subiecții” în natură, în locuri izolate, ceață, clar obscur.

Foto: Cristina Barsony/Minolta CLE, Kodak Tri-x 400

– De unde îți iei inspirația în fotografie?

– Când călătoresc, întotdeauna am aparatul cu mine. Uneori se întâmplă să ies cu aparatul, să-l port toată ziua și să nu fac o poză, dar alteori, printr-o conjuctură de evenimente, simt nevoia să pozez și e important să știu că e pregătit.

Sunt locuri și oamenii care mă inspiră sau am o fază în care, de exemplu, nu țin să am poze focusate – vreau să suprind o stare, chiar dacă asta înseamnă că am ratat focusul sau expunerea. Experimentez destul de mult cu timpi lungi de expunere.

Foto: Cristina Barsony/Olympus OM-1, Kodak Tri-x 400

– Poți să îmi spui un fotograf care te inspiră?

– Acum câțiva ani, la TIFF a venit Donata Wenders, împreună cu soțul ei, regizorul Wim Wenders, ocazie cu care ea a instalat o expoziție la Muzeul de Artă din Cluj.

Parcă am fost în transă atunci, mergeam de la tablou la tablou, din cameră în cameră, până am ajuns spre final, unde erau două fotografii mari, față în față, pe un perete de vreo 3 metri. Jur, am avut fiori pe șira spinării!

Îmi place unde se oprește obiectivul ei, pe ce detalii decupează, out of focus-ul. Se simte o legătură specială, intimă, cu subiecții, e ceva spiritual în fotografia ei.

Poate nu e cea mai productivă fotografă, dar albumul ei e la mine în bibliotecă și îl scot uneori, când am nevoie de inspirație sau pur si simplu să mă conectez la acea sensibilitate pe care mi-o transmite.

– De ce pe film?

– Pentru că pe film am învățat fotografie. E ca și când ai merge legat la ochi și te folosești de alte simțuri ca să ajungi la destinație, așa e și cu filmul.

Asculți diafragma, ești atent la lumină și mereu ești în capul tău când faci pozele. Ai „filmul” tău mental în care îți imaginezi cum vor ieși pozele.

Faptul că nu poți să ai acel feedback real al pozelor pe care ți-l dă un aparat digital te face să întinzi și mai tare coarda mentală, te face mai creativ și experimental.

În plus, eu cred că te face să fii și mai ancorat în momentul în care fotografiezi, fiindcă nu ești distras de nevoia de a te uita pe un ecran să vezi ce ai pozat.

E altfel când îți numeri pozițiile pe film, îți gândești mai bine cadrele. Oricum se întâmplă ca dintr-o rolă de film să aleg doar un cadru, dar altfel e satisfacția. Dincolo de proces, îmi plac pozele pe film pentru că au acel grain și imperfecțiunile pe care eu le caut și pe care pe mine mă sensibilizează.

Cine e Cristina Barsony

„Desenez, de când mă știu, cu creionul roșu pe pereții din casă, în cartea de bucate a mamei mele. O vreme, am uitat că faceam asta și, când a revenit, am știut că n-am să mă mai întorc la altceva.

Fac ilustrație de carte pentru copii, pentru care am și terminat un curs la University of the Arts London și mă fascinează cărțile, de la copertă, la hârtie, la fonturi, design și ilustrație.

Când nu fac ilustrație, fac ceramică, iar când nu fac ilustrație și ceramică, fotografiez. Ca un nou venit în colecția de aparate pe film, am un rangefinder mic, ușor și cu poveste din Antilele franceze: Guadalupe, un Minolta CLE.

Puteți vedea ce îmi place să fac pe site-ul meu.”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€