McCullin: "Să fotografiez ce alții nu suportau să privească, asta a fost viața mea"

Raul Ștef

Redactor

Am văzut de curând un film care mi-a ridicat, din nou, întrebările pe care mi le pun aproape de fiecare dată când fac o fotografie.

Speram la răspunsuri, așa că, împreună cu niște prieteni, am dat play și am plecat în căutarea sensului fotografiei în imaginile lui Sir Don McCullin.

Trebuie să știți: în timp ce, la noi, fotografii sunt chemați prin pocnet de degete la nunți, lăsați fără job de proprietari de presă pe care nu-i interesează menirea fotografiei sau fentați printr-un simplu – Save as, în Marea Britanie Don McCullin a fost ridicat la rangul de Sir pentru „servicii aduse fotografiei”. God Save the Queen.

Filmul e un documentar și se numește McCullin (2012, regia: David Morris, Jacqui Morris). Acoperă cei 30 de ani petrecuți de Don McCullin ca fotograf de război.

Din 1969 până în 1984, el a fost starul fotojurnaliștilor de la Sunday Times, pentru care a relatat de la conflicte din toată lumea. Filmul este o mică istorie a fotojurnalismului de război din acea perioadă și o analiză asupra eticii acestei profesii – aflată într-o continuă schimbare.

Mai încărcat de întrebări decât de răspunsuri, documentarul dezvăluie de la început frământările care vor marca întreaga carieră a lui McCullin:

„De ce mă aflu aici, care este sensul, scopul pentru care am venit, ce legătură are asta cu fotografia? Ce bine pot să fac acestor oameni, dintre care mulți, oricum, vor muri?”

McCullin începe să fotografieze la începutul anilor ’50 violențele bandelor londoneze din cartierul Finsbury Park. Succesul primelor imagini îl va ajuta să scape din mediul sărac și plin de violență în care crescuse.

În 1965 se duce în Saigon, unde asistă la prima execuție publică din viața sa. Un prizonier este adus în piață și împușcat în cap. Din strigătele mulțimii se deslușește clar o exclamație: „Ce grozav a fost, ai prins asta?”.

McCullin nu a reușit să uite acel moment. El mărturisește în film că nu a făcut acea fotografie și nici nu a spus asta nimănui, cu atât mai puțin celor de la Sunday Times, care l-ar fi considerat un amator.

După războiul din Vietnam, McCullin a ajuns la convingerea că fotografia nu are nici o legătură cu conflictele, că în meseria aceasta nu este vorba despre imagine, ci despre omenie.

„Fotografia este adevăr atâta timp cât este făcută de un om de bună-credință”, spune el.

Donald McCullin în 1964. Foto: Wikimedia

A continuat să fotografieze evenimente de rezonanță mondială, de la construcția Zidului Berlinului, în anii ’60, unde a mers pe cont propriu, până la conflictul din Congo, unde s-a strecurat în prima linie, dându-se drept mercenar, și unde a asistat la atrocitățile comise de soldați sub comanda britanicului Mike Hoare, cel supranumit Mad Mike.

Sunday Times i-a propus apoi o colaborare pentru un reportaj despre comunitatea de culoare din New Orleans. La acea dată, Sunday Times era ziarul quality cel mai respectat în Anglia.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Ce-i sperie, dar îi și provoacă pe miliardarii lumii: inteligența artificială, electrificarea, digitalizarea și sfârșitul lumii așa cum o cunoaștem

Revoluția poate fi rezumată foarte simplu: foarte curând, vom avea la dispoziție de pe telefoanele noastre mobile și PC-urile noastre o inteligență artificială capabilă să facă orice, oricând, oricât, oriunde.

Patronul ziarului era lordul Thomson, un Mecena al jurnalismului independent. Acesta era atât de mândru de independența publicațiilor sale, încât avea un card printat cu un jurământ propriu: „Ziarele pe care le dețin sunt independente și nu mă amestec niciodată în politica lor editorială”.

Cariera lui McCullin la Sunday Times s-a încheiat la începutul anilor ’80, odată cu preluarea ziarului de către Rupert Murdoch, care l-a transformat într-unul de lifestyle, care să atragă publicitate.

Ultimul reportaj realizat de McCullin pentru Sunday Times arată copii torturați și înfometați într-un spital din Beirut, capitala Libanului.

„Eram într-un șoc groaznic. Practic, asistam la ce fac oamenii în numele creștinismului. În Liban era un război religios, israelieni împotriva creștinilor și invers.”

Finalul documentarului ni-l arată pe Don McCullin refugiat în fotografie de peisaj și în acțiuni caritabile.

Acum, la bătrânețe, el consideră că fotografia sa nu a influențat istoria, dar, cu siguranță, a fost un martor din primul rând la scrierea ei.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€