Matei Vișniec, dramaturg și jurnalist stabilit la Paris: „Dacă premierul Franței ar fi acuzat de plagiat, ar demisiona în câteva ore”

Alex Olaru

Redactor Șef

Au rămas mai puțin de trei luni până la alegerile prezidențiale din Franța, iar sondajele, publicate aproape zilnic, îl dau mare favorit pe președintele în funcție, Emmanuel Macron. PressOne l-a întrebat pe omul de cultură și jurnalistul RFI Matei Vișniec care sunt atuurile lui Macron, în plină criză sanitară și într-un context european tulbure, dar și cum e văzută în acest moment România, de la Paris. 

Vremea extremismului nu a venit, crede Matei Vișniec, stabilit de peste 30 de ani în Franța. Chiar și așa, societatea franceză trece prin convulsii, lucru vizibil prin creșterea spectaculoasă a unor candidați precum Eric Zemmour, un hit mediatic cu un discurs radical. 

Care sunt așadar nuanțele și temele care îi preocupă astăzi pe francezi? Cum e relatată amenințarea rusă și ce s-ar întâmpla dacă premierul francez ar fi acuzat, cu dovezi solide, de plagiat? l-am întrebat, printre altele, pe Matei Vișniec.

Matei Vișniec: Aș spune că prima temă rămâne cea legată de sănătate și de viruși. Toată lumea dorește o revenire la normal. Și campania electorală ia amploare, dar grijile francezilor sunt în primul rând legate de viața de zi cu zi. Unde să-și lase copiii, cum să-i ducă la școală, cum să-și facă testele, telemunca. 

Mai ales familiile cu copii au probleme, pentru că se închid multe clase, unde sunt cazuri de infecție. Copiii se infectează și e o problemă după, când trebuie să te duci la muncă: cu cine îi lași? 

Sunt și probleme legate de creșterea prețurilor, în special la carburanți. Sunt îngrijorări, deși specialiștii spun că va trece și acest val de pandemie. Acum sunt în jur de 400 de mii de cazuri pe zi, ceea ce este într-adevăr înfricoșător, deși cazurile sunt mai puțin grave ca altădată. Francezii sunt totuși vaccinați în masă: doar 5% nu s-au imunizat încă. 

Reporter: Cum e văzut președintele în funcție Macron, inclusiv după felul în care administrația sa a înțeles să gestioneze pandemia?

M.V.:  Personal cred că Macron a găsit întotdeauna cuvintele potrivite pentru a-i liniști pe francezi, pentru a le da încredere. Statul francez a ajutat în mod, aș spune, chiar spectaculos, toate categoriile profesionale. Începând de la patroni de întreprinderi, de cafenele, continuând cu alte categorii și terminând cu artiștii. Nimeni nu a fost lăsat în urmă, nimeni nu a fost uitat, după cum susține chiar președintele Macron. 

Să ne amintim că Franța este o țară specială, când vine vorba de alegerile prezidențiale. Prezidențialele sunt un mare moment de fiesta politică. Toată lumea se implică: alegerile prezidențiale sunt preferatele francezilor. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Geoană, banii din Bulgaria și de la Nelu Varga. Finanțare de la o rețea de evazioniști: „Eu i-am băgat 50 de mii de euro, din păcate mi i-a băgat înapoi. Îi dădeam și un milion”

ONG-ul care îl vrea pe Mircea Geoană președinte a primit, în luna mai, 50.000 de euro de la o firmă fantomă din Bulgaria, controlată de un om de afaceri condamnat pentru înșelăciune care a fost pe lista fugarilor și a reușit să scape de pușcărie.

În Franța aș spune că există un fel de nostalgie a monarhiei. Francezii nu își aleg atât președintele, cât își aleg „regele”. Puterile pe care le are președintele amintesc de fapt de cele pe care le aveau regii. Prin fastul pe care președinția franceză îl conservă există un fel de prelungire, de legătură, cu secolele de monarhie. 

Deci francezii își aleg într-un fel regele și sunt pasionați de această desemnare de șef suprem al Executivului, deși după părerea mea de peste 30 de ani, de când sunt în Franța, de fiecare dată după ce-și aleg președintele, tot francezii fac tot posibilul ca să nu-l lase să-și ducă la bun sfârșit programul. 

Rep.: Pe cine reprezintă candidații Marine Le Pen și Valérie Pécresse? Ce tip de electorat?

M.V.: Sunt, iată, două femei care ocupă și spațiul mediatic  dar și spațiul dezbaterii de idei. Vin cu două viziuni relativ diferite în ce privește Europa sau imigrația. Deși Valérie Pécresse, de pildă, a lansat un program foarte ambițios în materie de imigrație, securitate. Se apropie într-un fel de ceea ce promite și Marine Le Pen. 

Ea nu recunoaște că formațiunea pe care o conduce ar fi de extrema dreaptă, se consideră șefa unui partid republican care vrea să le aducă francezilor mai multe drepturi decât au acum. Un fel de prioritate la toate avantajele. Dacă ești francez să ai prioritate la ocuparea unui loc de muncă sau a altor avantaje.  

Valérie Pécresse vine pe un fond de tradiție Gaullistă și protecționistă. Spune în interviuri că ea nu se consideră atât liberală, cât Gaullistă și că nu militează pentru un ultraliberalism dezlănțuit, fără limite. Dimpotrivă, vrea să-i protejeze pe francezi și propune măsuri foarte ambițioase legate de securitate și limitarea imigrației. Propune chiar o modificare a Constituției, pentru ca Franța, spune ea, să-și poată securiza frontierele și alege sau sorta imigranții. 

Dintre contracandidați, Pécresse are cele mai mari șanse să ajungă eventual la Palatul Elysée, din două motive. Ea este candidata unică a dreptei, la acest moment, a partidului Republicanii și are o legitimitate democratică, pentru că a câștigat alegerile primare din sânul dreptei. Și mai e și femeie, ceea ce lipsește, aș spune, din panoplia politică a Franței. Femeile au ajuns doar până la pragul Palatul Elysée, dar nu l-au trecut niciodată, ca președinte. 

Cred însă că Macron va avea parte de un al doilea mandat, pentru că e tânăr, dinamic, pentru că și-a păstrat o bază solidă, are idei și experiență. A reușit să conducă totuși Franța cinci ani într-un moment de mare criză și, în plus, folosește în acest moment faptul că Franța asigură președinția Uniunii Europene. Instrumentalizează acest mandat pentru a-și forja și mai bine statura europeană și internațională. 

Rep.: Dar Eric Zemmour? Cine se simte reprezentat în Franța de el?

M.V.:  Eric Zemmour reprezintă în primul rând puterea mediatică sau, mai bine zis, scandalul mediatic. Clovneria mediatică. Atâta vreme cât îl considerăm un polemist, el este interesant. Imediat ce îmbracă costumul de candidat la președinția Republicii, devine mai puțin interesant. Zemmour a văzut că în lumea democratică există și posibilitatea ca un clovn să ajungă la putere. 

Rep.: Rămâne însă de ceva vreme constant în intenția de vot, la un procent destul de consistent, peste 10%. Cum vă explicați? 

M.V.: A aspirat o parte din electoratul lui Marine Le Pen, pentru că și acolo există un fel de handicap. Marine Le Pen nu reprezintă 100% un joc democratic, pentru că ea este șefa unui partid creat de tatăl ei. Deci avem acest sentiment al unei dinastii politice, lucru care nu place foarte mult francezilor. Ei, care și-au ghilotinat regii, au un fel de alergie în fața ideii de dinastie. Probabil că Marine Le Pen nu va câștiga niciodată alegerile, dar asta nu înseamnă că formațiunea pe care o conduce, într-o bună zi, cu un alt lider, nu va câștiga prezidențialele. 

În Franța sunt oameni care făceau la un moment dat parte din clasele mijlocii și s-au văzut apoi marginalizați, Oameni care își văd statutul diminuat, aș spune, din cauza multiplelor împrejurări. Francezii suferă în mod serios din cauza blocajului salarial, a faptului că prețurile cresc. Există un fel de declasare relativă pe care o resimt și atunci au impresia că un om care vine cu idei precise, protectoare, ar putea să-i ajute să revină pe linia de plutire.

Matei Vișniec. Foto Lucian Muntean

Rep.: Stânga franceză de ce lasă impresia că este atât de fragmentată?

M.V.: Stânga franceză este în acest moment victima unor ego-uri teribile. Ambiții personale și megalomanie. Candidații n-au reușit să se înțeleagă la alegerile primare, pentru a avea o legitimitate democratică. Jean Mélenchon e fanatizat aproape: vrea cu tot dinadinsul să ajungă președinte și e capabil să comită cele mai mari prostii pentru asta. Să spună enormități. Uneori devine o caricatură a propriei sale persoane. 

Socialista Anne Hidalgo, care conduce și Primăria Parisului, nu are elan în acest moment și se simte că este în pană de idei. A intrat în joc și fostul ministru al Justiției.

Rep.: Vorbiți de Marie Taubira. În ce măsură poate ea fi un candidat surpriză? 

M.V.: Este o personalitate politică îndrăgită de francezi, dar cred că vine prea târziu și cu idei puține. Aș spune că stânga din Franța s-a rupt practic de ceea ce cred și doresc majoritatea francezilor. Stânga nu a reușit să găsească răspunsuri la câteva probleme esențiale: insecuritatea și problema Islamului, care cangrenează foarte multe comunități, zone urbane. Stânga consideră în continuare că lumea este împărțită în două: oprimați și cei care oprimă. Iar imigranții și chiar islamiștii sunt în categoria oprimaților. 

Din aceste motive, dar și din altele, și-a pierdut credibilitatea, pentru că omul de rând vede că în Franța Islamul progresează, că Republica pierde teritorii în materie de laicitate, egalitate. Toate acestea sunt vizibile, dar stânga franceză nu vrea să le vadă. Din motive ideologice s-a rupt de majoritatea francezilor. 

Rep.: Cât și în ce fel se vorbește astăzi în Franța despre amenințarea rusă?

M.V.: Se vorbește foarte mult, presa scrie în fiecare zi. În presa franceză există o linie melodică de tipul „trebuie să ne înțelegem cu rușii, trebuie să găsim o soluție diplomatică”. Să nu uităm că Franța este și o țară foarte rezervată în ceea ce privește tot ce vine din Statele Unite. 

Rep.: Anunțuri de felul celui făcut de președintele Macron, care a transmis că Franța este dispusă să aducă trupe pe teritoriul României, de exemplu, îl ajută, în context electoral?

M.V.: Cred că Emmanuel Macron are tot interesul să arate în acest moment că este energic și că poate restabili dialogul de la egal la egal, dintre Uniunea Europeană și Rusia. Am văzut nu demult că Rusia vrea să discute doar cu americanii și că Putin are tendința de a considera UE un fel de cantitate neglijabilă. Ori Macron a propus acum o reînarmare serioasă a Europei, pentru ca ea să poată avea un statut de mare putere și implicit să poată din nou vorbi de la egal la egal cu Putin.

Există însă mulți specialiști în Franța care spun că nu avem niciun interes să împingem Alianța Atlantică până la frontiera cu Rusia. Că nu ar fi interesul Uniunii Europene și al Occidentului să integreze Ucraina în Alianță, pentru că ar urma tensiuni neîncetate cu Rusia. 

Un analist pe care eu îl apreciez scria recent în Le Figaro că rușii nu vor ataca în Ucraina pentru că Putin ar fi obținut deja ceea ce dorea: Crimeea. Și că de fapt acum exercită presiuni pentru ca Occidentul să se angajeze că nu va integra în NATO nici Ucraina, nici Georgia și nici țările din nordul Europei, Suedia și Finlanda.

Rep: Cum e văzută România? 

M.V.:  Fluctuant. Sunt momente când România este apreciată. Sunt și momente când e ținută la distanță sau când în presa franceză sunt formulate critici serioase în legătură cu statul de drept din România sau alte aspecte. Cum a fost perioada în care social-democrații români încercau să impună o reformă care punea justiția sub control politic. Atunci presa franceză era foarte vehementă împotriva acestor mișcări. 

Nu întâmplător Franța menține relații privilegiate cu România. Institute culturale în câteva mari orașe din România. Nu întâmplător RFI România există în continuare, un post de radio care difuzează și de la Paris, și de la București. Părerea mea este că România rămâne printre partenerii privilegiați ai Franței, deși uneori imaginea românilor în Franța nu creează chiar cea mai mare doză de simpatie.

În același timp românii au reușit să creeze un capital de simpatie în Franța, prin cultură. Sunt apreciați și medicii români, dar și filmul românesc. Sunt apreciați scriitorii, oamenii de teatru, pictorii români. Sunt și persoane franceze de origine română care au ajuns să conducă, de exemplu, ministerul Sportului. E o imagine care nu a fost tocmai fericită acum mulți ani, s-a ameliorat. Apoi din nou s-a degradat și iarăși s-a ameliorat. Depinde însă de români ca această imagine să crească în continuare și să nu se degradeze.

Matei Vișniec. Foto Lucian Muntean

Rep: Ce credeți că s-ar întâmpla în Franța, dacă premierul ar fi acuzat cu dovezi palpabile, solide, de plagiat, în lucrarea de doctorat?

M.V.: Ar demisiona în câteva ore. Sau dacă s-ar dovedi că așa ceva s-a întâmplat ar fi împins la demisie și, dacă nu ar face acest gest, ar fi declanșată imediat o procedură de destituire.

Rep.: Ca om de cultură cum vă explicați fenomenul plagiatului din România? Cum s-a ajuns aici?

M.V.: Elitele politice românești au fost distruse după cel de-al Doilea Război Mondial. „Elitele” comuniste au avut mari carențe în materie de cultură și de pregătire. Școala „Ștefan Gheorghiu” a fost una de îndoctrinare, puțini oameni subtili, capabili și inteligenți au ieșit de acolo. În general primirea se făcea deja după anumite criterii, nu intrau cele mai fericite exemple de materie cenușie din România.

Iar după căderea comunismului România nu și-a constituit repede școli de pregătire a elitelor politice, după modelul francez. În politică au intrat oameni cu puțină pregătire universitară sau chiar școlară. Corupția din alte zone s-a întins și în această zonă a doctoratelor. 

Titlul de doctor era important, deschidea drumuri și bineînțeles că a creat o zonă de corupție care, iată, ne provoacă acum mari pagube morale, materiale, de imagine. Poate că în următorii ani aceste lucruri se vor curăța, dacă toată lumea pune mâna și participă la eradicarea acestui flagel. Adică presa să-și facă datoria: denunțarea plagiatului trebuie să funcționeze. Justiția trebuie să acționeze, iar cei care sunt prinși cu mâța-n sac, ca să nu mă exprim și mai rău, să se retragă de la putere și să facă altceva. 

Rep.: Care au fost principalele narative de care v-ați lovit în Franța, pe tema dezinformării și a fake news-ului, în cei doi ani de pandemie?

M.V.: Nu cred că am avut în Franța fenomene de dezinformare de masă sau care să provoace un fel de mișcare de masă de pildă în domeniul vaccinării. Sigur că există oameni care nu vor să se vaccineze. Încă există reticențe, au fost manifestații. Uneori în orașele Franței au ieșit și o sută de mii de manifestanți care s-au opus pașaportului sanitar. Dar nu au avut loc, ca în România, tentative de îndoctrinare a populației în legătură cu un caracter prezumtiv malefic al vaccinului. 

Rep.: Care credeți atunci că e explicația?

M.V.: Aceea că Franța este o republică laică în care integrismul catolic există, dar fără o rețea religioasă de prelați care să-i sfătuiască pe credincioși la slujbă să nu se vaccineze, așa cum s-a întâmplat în România. Preoți care să își depășească atribuțiile, în loc să-și vadă de treaba lor legată de credință. Preoți care să dea sfaturi malefice unor oameni dezorientați.

Este totuși printre cele mai bune și bine finanțate din lume, chiar dacă are problemele lui. Cam aici văd diferența: încrederea francezilor în sistemul lor de Sănătate și lipsa unor rețele obscure care să îndoctrineze masiv populația cu alarme false, cu fake news sau tot felul de alte speculații, nefondate. 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€