Mărturiile tinerilor care au copilărit cu un părinte dependent de alcool. „Tata bea vin și eu mă rugam să nu mai existe struguri”

Andreea Soare

Colaborator

România este între țările Uniunii Europene cu cel mai mare consum de alcool. Iar statul face prea puțin sau spre deloc pentru cei vulnerabili. De altfel, Ministerul Sănătății a confirmat recent că nu derulează programe de tratament pentru persoanele dependente de alcool.

PressOne a vorbit cu două tinere care au crescut cu alcoolismul în casă. Am vrut să aflăm cum au simțit dependența unui părinte la început, în perioada adolescenței și care sunt urmările din viața de adult. 

Copiii crescuți în case cu alcoolici se luptă pentru tot restul vieții să se simtă, din nou, văzuți. Acestea sunt mărturiile lor. Foto © Czarnybez | Dreamstime.com

Copiii din familiile afectate de alcool vor doar să plece departe de acasă

Alcoolismul este definit ca imposibilitatea unei persoane de a controla sau opri consumul de alcool, chiar dacă este conștientă de consecințele sociale și de sănătate pe care acesta le are. Dependența de alcool este o afecțiune medicală.

Ana are 21 de ani, e din Bacău și s-a mutat la București împreună cu fratele ei. A învățat mult în clasa a 12-a tocmai ca să intre la o facultate bună, departe de casă. ,,Am vrut să iau note cât mai mari, să plec de acolo’’. Spune că nu se simțea deloc în siguranță ,,Am avut scandaluri în casă. Se certau părinții și tata ne amenința că o să ne omoare pe toți, că o să dea foc la casă și tot așa.”

A crescut într-o familie credincioasă, așa că în copilărie se ruga să nu mai existe alcool. Vorbește cu mine și începe să plângă.

Însă cu cât creștea, tatăl ei bea din ce în ce mai mult și mai devreme în zi. ,,Îl vedeam foarte des cum bea, vomitând prin casă, țipând, făcând scandal.’’

Cea mai mare teamă a candidaților la Cotroceni. 3 lucruri pe care ar trebui să le înțeleagă viitorul președinte al României despre droguri

Candidații la președinție se feresc să abordeze cu adevărat problema drogurilor și se ascund în spatele unor răspunsuri vagi, deși susțin că înțeleg problema cu care se confruntă România.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

De-a lungul timpului Ana a realizat cât de importantă este liniștea pentru ea. În casa în care a crescut era mereu încordată și „pregătită” să se întâmple ceva, stare cu care se luptă și acum. ,,Stau în patul meu, parcă stau pe ace. La orice mică chestie îmi întorc capul sau mă sperii sau mă agită’’. Chiar și departe de casă, Ana tresară când oamenii fac zgomote bruște. 

De-abia acum începe să își formeze o definiție a cuvântului acasă: ,,Acasă mi se pare că mă văd eu pe mine și că îmi îndeplinesc nevoile. Că nu mai sunt o persoană invizibilă, așa cum m-am simțit toată viața în casa alor mei.”

,,Alcoolul era această persoană în plus din relația alor mei’’

Sentimentul că ea este în plus, ,,această relație poliamoroasă dintre mama, tata și alcool’ și abuzurile- fizic, emoțional și digital - au dus-o pe Ana la atacuri de panică, la vârsta de 13-14 ani. 

,,În momentul în care nu mă simțeam văzută, adică în general cand ai mei se certau, și pentru ca nu știam să vorbesc despre asta, corpul meu făcea asta ca să mă protejeze. Le semnala părinților mei ca nu sunt ok, opriți-vă.’’

Din cauza atacurilor de panică a ajuns de două ori la spital, unde a întâlnit un psiholog care i-a explicat ce se întâmplă cu ea. ,,A fost și prima dată când i-am spus altei persoane că tata bea alcool și că trăiesc într-un mediu abuziv’’. Relatează că pe măsură ce s-a maturizat a început să se gândească la sinucidere și că a început să-i fie din ce în ce mai teamă. Teamă că nu va scăpa niciodată de acolo. 

- Cum te-a afectat dependența tatălui tău de alcool?

- Cred că m-a făcut alergică. Așa o numesc. Nu voiam să văd alcool, nu voiam să beau, nu voiam să am nimic de-a face cu alcoolul.

România e fruntașă, printre țările Uniunii Europene, la consumul de alcool. Foto © Vika200581 | Dreamstime.com

Tot de rușine, Ana nu le spunea celor din jur de ce nu bea alcool, atunci când îi era oferit. Se simțea judecată. ,,Eu nu beam pentru că nu voiam să fiu ca tata, să am probleme ca tata.’’ 

Pe parcurs, cu terapie, tânăra a început să creeze o relație neutră cu alcoolul. Acum spune că a început să nu își mai vadă tatăl ca pe ,,omul rău’’, ci să înțeleagă că a ajuns acolo din contextul în care a crescut. ,,Clar nu a fost cea mai sănătoasă familie.’’ 

,,Nu aveam relații și fugeam de ele ca să mă apăr pe mine’’

La fel ca mulți alți copii care trec prin traumele provocate de alcool, și Ana a înțeles abia după un timp ce se întâmpla cu tatăl ei. „Când eram mică nu o vedeam ca pe o dependență, o vedeam ca pe ceva ce face tata.” 

Alcoolismul tatălui a însemnat, pentru Ana, și „o mamă mai responsabilă.” „Era mama și avea toate stereotipurile care vin de obicei în societatea noastră: că mamele trebuie să facă totul.”

Mama Anei nu bea, spune că amețește și de la Robby Bubble (băutură carbogazoasă pentru copii fără alcool n.red.). De fapt, a văzut-o o singură dată beată, după un pahar de vin. 

Dinamica familiei a făcut dificilă și deschiderea Anei către intimitate. ,,Nu aveam relații și fugeam de ele ca să mă apăr pe mine, orice mică chestie o foloseam ca pe o scuză să mă depărtez de persoana respectivă. Alcoolul era un factor foarte important. A consumat alcool omul care îmi place? Dacă da, atunci mai bine nu.”

La 21 de ani, Ana încă nu a vorbit deschis cu părinții ei despre alcool. „Mi-e frică de reacția tatălui meu.”

Psiholog: „Să trăiești în casă cu cineva care suferă de alcoolism poate să însemne o viață furată”

Pentru psihologul Ramona Gherasim, să trăiești în casă cu cineva care suferă de alcoolism poate să însemne o viață furată, dar nu numai asta. ,,Viața cu un dependent de alcool în casa poate însemna și motivația de a merge mai departe, de a schimba istoricul familiei.’’ 

Ea explică pentru PressOne că efectele pot fi diferite în funcție de unde te afli în familie. Fata, de exemplu, își are mama ca exemplu al feminității, însă validarea acesteia o primește de la tată. ,,Dacă tatăl este înecat în alcool și ea va crește cu același gol’’, e de părere psihologa.

În momentul în care copiii se simt nevăzuți pot aborda mai multe strategii, adaugă Ramona Gherasim. Prima este conectarea prin alcool cu părintele absent. ,,Dacă tu nu te uiți la mine, o sa te urmez eu, vin eu către tine’’. Alt copil poate trăi aceeași situație și să pornească un ,,război’’ față de alcool. Toate metodele au un scop comun, să aducă echilibru acolo unde ,,ceva mai mare le-a furat tatăl’’.

PressOne a întrebat-o pe Ramona Gherasim ce înseamnă „acasă”, atunci când un părinte suferă de boala alcoolismului. ,,Când alcoolul ia locul siguranței, mediul devine extrem de imprevizibil. Sunt adulți care povestesc ca au simțit că merg pe un butoi de praf de pușcă atunci când erau copii. Ca și când totul era gata să explodeze.”

Anual, mii de români mor pe șosele din cauza consumului de alcool la volan. Foto © Ghubonamin | Dreamstime.com

Am mai întrebat-o pe psiholoagă și ce se întâmplă pe termen lung atunci când trăiești cu un dependent de alcool în familie. ,,O formă de atașament nesigur, o neîncredere care face dificil să te apropii de oameni și să trăiești intimitate. E ca și cum construiești o fundație care se poate prăbuși, în care mereu ești în starea de supraviețuire’’.

„Multă vreme am crezut ca asta e normalitatea”

Maria are 25 de ani, e de loc din Pitești, dar s-a mutat la București când a început facultatea. Până să plece din oraș, a trăit cu alcoolismul în casă. ,,Când am plecat, am vrut să o iau de la zero unde mă cunoștea cât mai puțină lume, știa foarte puțină lume cine e tata. O vreme am vrut să-l ajut, dar am plecat și de rușine. De rușine din ce mediu provin’’, relatează tânăra pentru PressOne. 

Cât era încă mică, Maria nu putea concepe că e ceva în neregulă cu tatăl ei, mai ales că „avea și momente în care era ok și era un om minunat când nu bea.” Își aduce aminte și de vacanțe, de care se bucura ca orice copil. 

Când apăreau însă certuri în casă, Maria se ascundea în camera ei, unde căuta să se simtă în siguranță. ,,Au fost ani în care m-am dus la mine în cameră. Închideam ușa. Încercam să mă izolez. Îmi spuneam că eu sunt ok, că n-o să pățesc nimic din ce e dincolo de ușa aia.”

În România, centrele pentru recuperare dedicate persoanelor care suferă de alcoolism sunt puține și se confruntă cu lipsa finanțării. Foto © Anastasiya Haikova | Dreamstime.com

În familiile care se confruntă cu alcoolismul, certurile, multe plecate de la bani, devin parte a vieții de zi cu zi. ,,Multă vreme am crezut ca asta e normalitatea. Că e normal să urli, să te cerți, că banii sunt ochiul dracului în orice discuție.’’

Anii au trecut și Maria a început să caute pe Google cum poți să duci pe cineva la dezalcoolizare fără acordul persoanei respective: „În momentul ăla voiam să ajut.”

„Stai să te gândești cine e omul din fața ta, nu mai recunoști persoana”

Când a devenit adolescentă, Maria a înțeles că de fapt  „vorbea cu boala”, nu cu tatăl ei. „Mai erau momente în care părea totul să fie ok, dar mă gândeam că are doar o zi mai bună, în care boala nu îl acaparează de tot.”

A înțeles și că atunci când un părinte este alcoolic, tot greul cade pe celălalt, așa că timp prea mult pentru nevoile emoționale ale copilului nu rămâne. ,,Greul emoțional, financiar. Și oricâte ar face părintele acela să compenseze, rămâi cu sentimentul că ai fost abandonat.’’ 

„Multă lume cred că se gândește doar la abuz verbal, psihic sau fizic. Dar de fapt e vorba că ai un părinte pe jumătate prezent. Fizic e acolo, mental nu știi unde se află. Stai să te gândești cine e omul din fața ta, nu mai recunoști persoana.”

Copiii crescuți în case cu alcoolici se simt abandonați. Foto © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com

În capul ei, Maria face o listă cu stările prin care a trecut crescând cu un tată alcoolic. Apoi mi-o spune și mie. 

„Nu comunicam nici când nu consuma alcool, pentru că era într-o stare ce semăna cu un sevraj. Foarte multă letargie. Se ridica foarte greu din pat, îi era atat de rău fizic încât nu puteai sa comunici cu el. Nu avea energie”, mai spune Maria pentru PressOne. 

Sevrajul, în alcoolism, poate fi la fel de rău ca supradoza de alcool. Foto © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com

Își amintește că tatăl ei o mai suna din când în când, după ce s-a mutat la București, însă niciodată treaz. „Dacă nu plângeam în telefon, plangeam după ce închideam, pentru că se aduna foarte multă frustrare.’’

La 25 de ani, Maria a trecut prin mai multe relații, inclusiv alături de un partener „extraordinar”. Lucrurile nu au mers însă, mai ales că relația cu tatăl ei și copilăria nu au făcut altceva decât să-i acutizeze anxietatea și depresia. „E sentimentul că totul o să rămână la fel, că nu poți să faci nimic, că n-ai nicio speranță. Depresia și anxietatea devin normalitate și pur și simplu nu poți sa trăiești mai bine.”

„A fost frumos cât a fost. După, au urmat reproșuri, autosabotaj, certuri, acuzații, țipete. Fix ce făcuse tata cu mine.” 

În România mor anual în jur de 7 mii de oameni, din cauza consumului de alcool. La nivel global se estimează că se produc anual peste 3 milioane de decese.

Tatăl Mariei a murit acum un an, din cauza unor complicații provocate de consumul de alcool. 

Andreea Soare are 21 de ani, a absolvit Facultatea de Jurnalism de la Universitatea București și a realizat acest material în cadrul unui internship la PressOne.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€