REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios

Ajută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Donează

Pentru sugestii de materiale sau colaborări, scrieți-ne la adresa: contact@pressone.ro.

Pentru parteneriate media, proiecte sau dacă doriți să fiți partenerul nostru și să susțineți PressOne: marketing@pressone.ro.

Gregorian Bivolaru este escortat de polițiști către o mașină de poliție după ce a fost audiat de procurori în dosarul în care este acuzat de trecere frauduloasă a frontierei, în București, miercuri, 24 august 2016. Inquam Photos / Octav Ganea

Mărturia unui „copil MISA”. Cum ajunge mișcarea spirituală a doua familie, deși liderul Gregorian Bivolaru este acuzat de trafic de persoane și viol

Ancheta asupra liderului MISA Gregorian Bivolaru ia amploare, după ce lista acuzațiilor a ajuns să includă infracțiuni precum viol, răpire, trafic de persoane, constituire de grup infracțional și „abuz de slăbiciune în grup organizat ca sectă”. 

Bivolaru a fost arestat la finalul lunii trecute în Franța, în apropiere de Paris, ca lider al federației de yoga Atman, o mișcare spirituală tantrică, dar care, scriu jurnaliștii francezi, și-ar îndoctrina adeptele pentru a le exploata sexual. Este acum pasibil de o pedeapsă de zeci de ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat. 

PressOne a stat de vorbă cu o tânără membră a mișcării fondate de Gregorian Bivolaru în România, care se prezintă ca fiind „un copil MISA”. Olivia* are 24 de ani și a crescut „printre meditații și practici”, pentru că părinții ei s-au cunoscut în MISA. 

Membră MISA de 18 ani. „Simt cursul și oamenii de acolo ca pe a doua familie”

„Fac asta dintotdeauna, făceam asane (poziții de yoga, n.red.) în fiecare săptămână, însă oficial merg la curs de la vârsta de 6 ani. E ca și cum am început două școli deodată, școala normală și cea de yoga. Momentan sunt în al 18-lea an de curs”, relatează Olivia. 

Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut s-a înființat în 1990 și este o școală de yoga fondată de unul dintre primii practicanți din România, Gregorian Bivolaru. Acesta a deschis gruparea imediat după căderea regimului comunist, yoga fiind interzisă din 1982 pentru că părea în opoziție ideologiei comuniste. Este prima de acest gen din țară și a fost implicată în mai multe controverse, dar și acuze penale. După extinderea în zeci de țări europene și în SUA sau India a devenit cunoscută sub numele de Atman.

La început, cursul de yoga e construit în jurul unor prime reguli de bază: nu înjuri, nu vorbești urât, nu faci rău. „Ești un bun samaritean, asta e baza.” Membrilor MISA li se recomandă o dietă fără carne, care să-i ajute să atingă „iluminarea”.

„Nu pentru că iubim animalele și nu vrem să fie omorâte. Carnea e impregnată cu anumite energii de vibrație joasă. Nu vrem să le băgăm în corp având în vedere că scopul e să ajungem la iluminare. Nu e ok nici să bei alcool, să fumezi sau să iei droguri.”

Membrii MISA precum Olivia nu sunt controlați în vreun fel: strictețea cu care respectă astfel de reguli depinde de ei. „Nu e ca și cum nu te lasă, e viața ta, dar dacă o faci îți asumi că bagi în tine energii demonice. Folosim foarte mult termeni precum draci și satane.”

Foto © Citalliance | Dreamstime.com

Asemenea cuvinte sunt considerate foarte puternice în interiorul mișcării, dar „mi se pare dubios să le folosesc în afara cursului.” Ce înseamnă pentru tine, concret, să fii un „copil MISA”? am întrebat-o pe Olivia. 

„Pentru mine e foarte fain să merg în același loc timp de 18 ani. Simt cursul și oamenii de acolo ca pe a doua familie. Suntem foarte uniți, ne ajutăm unii pe ceilalți. Îi simt mai apropiați pe decât propria mea familie.”

Sărbătorile, inclusiv cele religioase mari, înseamnă pentru membrii MISA zile cu încărcătură spirituală mare, în care se fac meditații specifice. „Ne conectăm la Nașterea lui Iisus, la marile puteri cosmice în trecerea dintre ani, la Înviere. După, facem masă mare, râdem, glumim. E ceva ce nu am mai văzut decât prin filme.”

Antropolog: „Sectele se formează în jurul unor lideri carismatici”

Nevoia de a face parte dintr-un grup și căutarea sentimentului de apartenență îi pot face, printre altele, pe unii oameni să se alăture unei secte, explică la PressOne antropologul Radu Umbreș. „Din multele motive posibile care îi fac pe oameni să se asocieze cu aceste grupări am putea menționa nevoia de apartenență la un grup coeziv, dorința de a schimba percepția asupra realității sau intenția de reconstruire a vieții personale.”

Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

Din perspectivă antropologică, Radu Umbreș spune că sectele sunt grupuri sociale organizate în jurul unor sisteme de idei care apar prin desprinderea de la o grupare mai largă. De cele mai multe ori, astfel de mișcări se formează în jurul unor lideri carismatici „care atrag adepți printr-o versiune proprie a unor ideologii religioase sau spirituale”.

„Trăsăturile acestor lideri sunt determinante pentru succesul de atragere a membrilor și pentru viziunea pe care o impun asupra mișcării”, afirmă Radu Umbreș. 

„Ne putem aștepta ca oamenii predispuși spre a se alătura sectelor să fie relativ izolați social, cu dificultăți de găsire a sensului în cadrul altor ideologii dominante în societate sau cei care se confruntă cu probleme personale ale căror rezolvări ar putea veni din interiorul mișcării.”

Antropologul Radu Umbreș. Sursa: Facebook/Radu Umbreș

Odată ce intră într-o astfel de mișcare spirituală, o persoană încearcă să-i convingă și pe alții, din cercurile intime, să se alăture.

„Un factor decisiv îl reprezintă conexiunile și experiențele personale, deoarece majoritatea sectelor sunt orientate spre prozelitism, iar membrii își pot mai ușor contacta familia, rudele sau prietenii pentru a-i introduce în mișcare.”

În ciuda definițiilor sociologice ale unei secte, reprezentanții MISA cer ca mișcarea lor să nu fie asociată cu „termenul peiorativ de sectă”. 

„Fără cursul ăsta m-aș duce rău pe apa sâmbetei”

Cursurile se împart în două, explică pentru PressOne Olivia, membră MISA de când se știe. Cursanților li se predau elemente din mai multe religii: creștinism, budism sau hinduism, atât teoretic, cât și practic. 

„Nu dăm la o parte vreo religie, nu spunem că vreuna e greșită, încercăm să le integrăm.”

„Asta se învață mai clar în partea teoretică. Cursul este împărțit în două: partea practică – unde faci, de exemplu, meditații și asane, și cea teoretică – unde te învață despre îngeri, arhangheli sau puteri cosmice.”

Cursanților li se vorbește despre diverse „divinități”, fiecare cu propriile atribute. Prin meditație „aducem energia și vibrația temei respective în ființa noastră. Ne ajută să ne conectăm cu anumite energii. Așa am ajuns să o cunosc pe Kali, marea mea putere cosmică preferată. Când mă conectez la ea o simt acolo, simt că există. Este zeița hindusă a morții”, spune Olivia. 

„Nu dăm la o parte vreo religie, nu spunem că vreuna e greșită, încercăm să le integrăm”, spune Olivia. Foto © Nikola Rovcanin | Dreamstime.com

Tânăra lucrează la una din afacerile MISA, unde cei mai mulți dintre clienți sunt membri ai mișcării. Spune că este plătită pentru asta, are și carte de muncă. Alți membri fac însă „karma yoga” (calea acțiunii altruiste, n.red.), adică lucrează ca voluntari, pentru a se elibera spiritual. 

Pe cei tineri, precum Olivia, apartenența la MISA îi ajută să se echilibreze, explică ea. „Fără cursul ăsta m-aș duce rău pe apa sâmbetei, pentru că îmi place să încerc foarte multe chestii. Faptul că merg o dată pe săptămână e minimul de muncă spirituală pe care îl fac. Când nu lucrez mă simt frustrată și nervoasă, dar dacă fac o meditație, niște asane, mă ajută să ridic nivelul de vibrație. Mă ajută să fiu mai așezată, să privesc lumea altfel.”

Personalitatea liderilor sectelor este deseori crucială pentru succes și pentru direcția pe care o va lua mișcarea, explică pentru PressOne antropologul Radu Umbreș. Precizează că nu i-ar descrie pe toți membrii drept „vulnerabili”, pentru că „doar unele secte prezintă comportamente de abuz sau exploatare”.

„În cazul acestora, însă, riscurile sunt mai ridicate pentru cei cu suport social redus, pentru cei a căror viața devine interdependentă cu activitățile sectei, pentru cei care au diverse înclinații mentale care îi fac mai ușor de manipulat sau le dau un control mai scăzut asupra propriilor decizii”, spune antropologul. 


În 2004 Gregorian Bivolaru este acuzat de act sexual cu un minor, perversiune sexuală și trafic de persoane. A fost arestat preventiv, iar după eliberare a fugit în Suedia, unde în 2006 a primit azil politic și o nouă identitate, Magnus Aurolsson. În 2007, Federația Internațională de Yoga decide să excludă MISA din organizație, pe baza unor controverse legate de implicarea mișcării în pornografie. Gregorian Bivolaru a fost condamnat la șase ani de închisoare în România pentru act sexual cu un minor, în anul 2013.

Este prins abia în 2016, în Franța, și extrădat în România, unde intră la închisoare. Nu petrece în spatele gratiilor decât un an și două luni. Pe 13 septembrie 2017 este eliberat condiționat. Liderul MISA părăsește România a doua zi. În aceeași lună, însă, este dat în urmărire prin Europol de către autorităţile finlandeze. Acuzațiile: infracţiuni de trafic de persoane şi abuz sexual, în Finlanda şi în Franţa, în perioada 2006 -2013.

„Sunt foarte mulți care vin la curs pentru orgii. Ritualurile de inițiere cu minori, o realitate

Sexualitatea este un subiect important și „mult discutat” în interiorul MISA, după cum confirmă pentru PressOne Olivia. Pe scurt, membrii mișcării cred că „doi oameni conectați amoros sunt legați karmic timp de șapte ani” și că partenerii „preiau simultan foarte mult din trăsăturile și karma persoanei de lângă”. 

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

„Vorbim despre tantra, cartea aia mare cu poziții sexuale. Pot fi influențe benefice sau malefice. Pornind de la asta există și inițieri. Nu e împotriva dorinței lor și se poate traduce în îți arăt cum ar trebui să fie o interacțiune amoroasă între două persoane.”

Tânăra susține că inițierile sexuale există și pentru că sunt mulți bărbați „care își bat joc”, iar la curs „se dorește să se pună mai mult accent pe cum te simți, pe energiile vehiculate în timpul actului amoros”.

„Pentru băieți nu e ok nici să ejaculezi. Este o pierdere extrem de mare de energie vitală. Poți să iei energia aia, să o ridici și să o transformi în altceva. Cunosc oameni care au avut primul contact sexual cu o tipă mai mare. Le-a arătat ce să facă pentru a o satisface și pe ea.”

Am întrebat-o pe Olivia cum și-a început ea viața sexuală, în interiorul MISA. Spune că nu s-a întâmplat cu un membru de vârstă majoră, dar că primul ei partener fusese inițiat de o femeie adultă. „Se întâmplă asta uneori și cu minori, da”, admite Olivia, care însă insistă că nu există o regulă clară în acest sens. 

„Prima mea experiență a fost cu un tip de la curs. Așa s-a nimerit, nu avem reguli legat de asta. Oricum, a fost foarte fain pentru că a el făcut-o cu o tipă mult mai mare înainte. A fost inițiat și a știut exact ce să facă să fiu eu ok. Spun asta în comparație cu experiențele altor tipe de vârsta aia. Eu aveam 17 ani, el era mai mic cu câteva luni.”

Olivia relatează că la curs se vorbește și despre poliamor (existența în concomitent a mai multor parteneri intimi, cu acordul și consimțământul tuturor celor implicați, n.red.). Ar vrea să încerce, dar o descurajează că unii „au harem” și „o fac într-un mod foarte prost și foarte habotnic”.

„Lumea face chestia asta. O fac doar ca să aibă un număr mare (de femei, n.r.), nu pentru că există iubire și conexiune.”


La 71 de ani, Gregorian Bivolaru este arestat de poliția franceză, din locuința sa din Val-de-Marne. Publicațiile Liberation și Le Monde transmit că liderul MISA este acuzat, între altele, de trafic de persoane, viol și constituire a unui grup infracțional organizat care răpea oameni. Alți 40 de membri ai sectei sunt arestați alături de liderul lor, în urma unor ample descinderi ale poliției franceze, după o anchetă de luni de zile și mărturiile mai multor victime.   

Gregorian Bivolaru este escortat de polițiști către o mașină de poliție, după ce a fost audiat de procurori în dosarul în care este acuzat de trecere frauduloasă a frontierei, in Bucuresti, miercuri, 24 august 2016. Inquam Photos / Octav Ganea

Școala de yoga ATMAN, așa cum a devenit cunoscută MISA după extinderea sa internațională, este suspectă că a manipulat sute de tinere spre a participa la orgii sau relații fără consimțământ, cu liderul lor spiritual, Gregorian Bivolaru, relatează Liberation. 

Membrii MISA, deranjați de creșterea taxelor pentru spirale

Longevitatea sectelor este de asemenea în strânsă legătură cu traiectoria liderilor și puține dintre ele reușesc să supraviețuiască după dispariția fondatorilor, au observat antropologii. „Dar cele care reușesc să devină instituții persistente dincolo de personajele ce o înființează pot să aibă un succes social și cultural remarcabile, așa cum este cazul mormonilor”, explică pentru PressOne Radu Umbreș.

În țări ca România, MISA și secte spirituale derivate trăiesc autonom de liderul lor suprem, mai ales că în mișcare sunt mecanisme interne clare prin care se pot autofinanța. Taxele reprezintă o sursă de venit, iar majorarea lor îi nemulțumește profund pe membrii MISA. 

„Cred că oamenii au început să fie habotnici în privința asta”, spune Olivia. „Ca să pot să fac munca spirituală trebuie să-mi dau și chiloții de pe mine? De exemplu, ca să merg în tabără să fac spirale trebuie să plătesc pentru legitimație 600 de lei, nu mai vorbesc și de extra bani de cazare și mâncare. Dar ceea ce mă deranjează este suprataxa de 200 de lei pe care trebuie să o plătești dacă vrei să mergi fizic. La spirale se fac șiruri de oameni pe zodii, medităm în același timp, pe același fond muzical, ținându-ne de mână. Așa se formează un flux de energie care se învârte în sensul spiralei. Nu e același lucru când ești online.”

Care este unul dintre cele mai mari pericole cu care se confruntă membrii sectelor? l-am mai întrebat pe lectorul universitar Radu Umbreș. 

„Poate cel mai important risc este desprinderea sau opoziția față de instituțiile statului. Uneori ideologia mișcării este fie distinctă, fie în direct conflict cu normele legale sau morale din societatea largă. Membrii se pot considera ca un corp social distinct, căruia nu i se aplică obligațiile de cetățean. În cazuri extreme, dar rare, membrii sectelor pot chiar atenta la viața și siguranța altor oameni, membri ai sectei sau nu, în numele unor principii considerate absolute și necesare”, răspunde antropologul. 

Tabăra spirituală yoghină ezoterică de vară 2023 s-a desfășurat în luna septembrie. Foto: facebook/Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut

Deși susține că apartenența ei la MISA îi aduce mai degrabă beneficii, Olivia se uită cu o oarecare îndoială la acțiunile liderului Gregorian Bivolaru, pe care nu l-a cunoscut niciodată. 

„Ai o anumită poziție, ești un ghid spiritual, ai anumite puteri de clarviziune. De ce ai făcut chestia asta cu o minoră, când știi că legea îți impune clar să nu?” Olivia se referă la condamnarea la închisoare a lui Bivolaru pentru act sexual cu un minor și la consecințele asupra mișcării.

Insistă însă că „se ține departe” de controversele din interiorul mișcării. Pentru că îi fac rău. Alte lucruri, mai apropiate de viața ei de zi cu zi o deranjează puternic: „Mâncătoria pe la spate din MISA”.

„Promovează anumite standarde și anumite ideologii. Suntem oameni spirituali, dar pe la spate ne bârfim.”

Viața dublă a Oliviei 

Olivia nu vrea să vorbească despre toate celelalte acuzații aduse școlii de yoga din care face parte. A fi membră MISA a învățat-o că uneori e bine să rămâi rezervat. 

„Iau informațiile de care am nevoie și care simt ca sunt compatibile cu mine. Dacă nu-mi plac, nu interacționez cu ele. Cum ar fi oamenii din curs, care judecă cum își trăiesc alții viața. Asta m-a făcut să am cumva o viață dublă. De exemplu, dacă fumez sau beau, nu o să mă afișez în fața oamenilor din curs. Eu acolo sunt o sfântă. Până la urmă, am 18 ani de curs.”

Sectele pot avea nenumărate forme și pot fi coagulate după ideologii foarte diverse, însă doar o minoritate dintre ele devin cu adevărat periculoase, explică antropologul Radu Umbreș. Sunt cazurile despre care presa relatează apoi și care atrag multă atenție din partea publicului, „în timp ce celelalte secte, care nu intră în conflict cu ordinea socială, rămân discrete și relativ necunoscute”.

„Mai mult, contextul social mai larg poate favoriza o efervescență a mișcărilor spirituale, cum a fost în România postcomunistă, sau chiar o exacerbare a comportamentelor antisociale, cum a fost cazul în anii ’60 în Statele Unite, de la Familia Mason la Națiunea Islamului”, explică Radu Umbreș. 

Pentru Olivia, lucrurile sunt însă ceva mai simple, pentru că și-a creat propria normalitate.  

„Nu vreau să mă expun pentru că atrage multe vorbe și priviri. Acea Olivia nu mai există. Acolo nu beau, nu fumez, nu mă droghez, nu nimic. Atunci da, mă înțeleg foarte bine cu ei, e totul foarte frumos, e o energie de comuniune și multă unitate. Când merg la curs sunt momentele mele speciale față de viața mea normală. Când îmi rup capul în cluburi sunt alte momentele speciale – față de curs.”

Olivia și-a petrecut în MISA o mare parte din viața de până acum, dar susține că nu s-a întrebat vreodată dacă ce face la curs „e adevărat sau nu.” „Mi-am asumat doar că există și atât, pentru că simt. În momentul în care fac asane, simt centrii respectivi, simt cât se activează, simt energie în zona aia, simt flux de energie prin corp. Acum nu mă mai interesează dacă e fals sau nu, mă interesează doar să fiu eu bine. Pe asta se bazează practic toată viața, nu?”

Școala de yoga MISA își apără liderul

Cu doar câteva săptămâni înainte de arestarea lui Bivolaru, o investigație jurnalistică din Cehia dezvăluia cum mai multe cursante ale Școlii Resonance, filiala MISA din Cehia, erau constrânse sau manipulate să facă videochat pentru a-și putea plăti „amenzile” date de liderii sectei atunci când tinerele încalcă regulile „așezământului spiritual”, informează și Libertatea.

Între cursantele care au vorbit cu jurnaliștii cehi sunt femei din Belgia, Germania și România. Potrivit mărturiilor lor, femeile nu au făcut voluntar videochat și nici nu au primit vreun ban pentru asta. 

În urma relatărilor din Cehia, Școala de yoga MISA a transmis un drept la replică ziarului Libertatea în care neagă orice legătură cu școala de yoga din Cehia, cunoscută ca Școala Spirituală Resonance. De asemenea, aceștia acuză „minciuni și manipulare” din partea presei din România. 

„Miile de mărturii ale celor care practică yoga corect și perseverent conform acestei metodologii (dezvoltate de MISA, n.r.) dovedesc fără drept de apel autenticitatea și eficiența ei, și de altfel explică și de ce oamenii continuă să practice yoga la MISA de peste 30 de ani, în ciuda campaniilor de discreditare derulate de mass-media.”

Reacția MISA este la fel de vehementă și în ceea ce privește arestarea liderului său, Gregorian Bivolaru, în Franța. Într-un comunicat remis aceleiași publicații, MISA transmite că Bivolaru a fost, încă din 1990, „ținta unor campanii mediatice de discreditare și calomnie susținute și alimentate de autorități și SRI”. 

Reprezentanții MISA își laudă liderul spiritual, caracterizându-l ca fiind mereu „un model de verticalitate, care nu s-a abătut niciodată de la principiile sale spirituale”. Acuză astfel demonizarea lui Gregorian Bivolaru și discreditarea școlii de yoga MISA, independentă de cea din Franța. Ambele fac parte însă din Federația Internațională de Yoga și Meditație Atman, alături de alte școli de yoga din lume.

Gregorian Bivolaru a fost achitat de toate celelalte acuzații aduse în România, între care trafic de persoane, săvârşirea infracţiunilor de constituire a unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob şi de trecere ilegală a frontierei unui stat străin. Acuzațiile s-au prescris sau „fapta nu a existat”, fiind parte dintr-un dosar trimis în judecată în 2007. 

Mai mult, Bivolaru a câștigat la CEDO de două ori, obligând statul român la despăgubiri pentru că drepturile i-au fost încălcate în timpul judecării în dosarul din 2013, în care a fost condamnat. 

Anul acesta, liderul spiritual MISA a câștigat un nou la CEDO pentru că procesul în cazul dosarului în care a fost achitat a durat prea mult: 17 ani. Statul român va fi obligat să-i plătească 50.000 de euro, dacă decizia rămâne definitivă.  

Între timp, în Franța, Bivolaru riscă 30 de ani de închisoare, dacă este găsit vinovat. 

*Numele Olivia este un pseudonim pentru a-i proteja identitatea persoanei intervievate.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin Patreon:

Accesând https://www.patreon.com/pressoneRO

Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Poți redirecționa 3.5% din impozitul tău pe venit folosind formularul de mai jos. Dacă nu se încarcă, poți accesa acest link: https://formular230.ro/fundatia-pressone

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios