Mărturia unei angajate de la Apele Române care a luat prin concurs postul dorit de un membru PNL: „S-a anulat concursul cu totul!”

Florina Rus a fost șefa compartimentului Inspectori din cadrul Administrației Bazinale a Apelor Someș Tisa (ABAST).

În urmă cu un an, a fost chemată în biroul directoarei ABAST la acel moment, Ioana Diaconescu, pentru a i se pune în vedere să demisioneze în favoarea unui membru de partid de la PNL, Valentin Avram.

Rus a refuzat, iar postul a fost scos la concurs. Femeia s-a încăpățânat să participe și a luat proba scrisă cu 95 de puncte din 100.

Avram nu se înscrisese, din cauză că nu îndeplinea criteriul de vechime în Apele Române, dar a depus o contestație înainte ca Rus să susțină a doua probă, interviul. Aceasta i-a fost acceptată de o comisie de la ANAR, care a dispus anularea concursului și reluarea lui la o dată anunțată ulterior.

Carmen Grozavu, colegă cu Florina Rus în compartimentul de inspectori al ABAST, a semnalat ilegalitățile legate de acceptarea contestației. Avea să fie detașată la Galați, la 500 de kilometri de casă.

A dat în judecată instituția și a vorbit într-un interviu pentru PressOne despre politizarea instituției la care a lucrat în ultimul deceniu. Șeful ANAR de la acea vreme, Ervin Molnar, actual deputat de Mureș, a spus că nu a auzit de Carmen Grozavu, motivând că instituția are câteva mii de angajați și că nu-i putea cunoaște pe toți.

Florina Rus spune însă că Molnar a fost implicat direct în înlăturarea ei și a formulat imperativ dorința de a „se rezolva cât mai repede situația de la Inspecție”, adică numirea protejatului său, Valentin Avram. După anularea concursului, Avram a fost numit șeful serviciului, în timp ce Florina Rus a acționat în instanță instituția.

„Vreau să se afle adevărul. Degeaba ne erijăm noi în susținătorii dreptății și empatizăm cu toate cauzele de lângă noi, dacă ne lipsește curajul ăsta de a face un pas în față și de a spune și a deschide ochii lumii asupra abuzurilor care se întâmplă”, a declarat Florina Rus într-un interviu pentru PressOne.

Cât timp a trecut de când ați dat în judecată instituția?

Cred că azi se împlinește un an de zile de când mi s-a cerut demisia (10 februarie). Am dat instituția în judecată în mai sau iunie 2020, imediat după ce mi-au anulat concursul. Am acționat în instanță Administrația Bazinală Someș Tisa și, colateral, pe directorul ABAST de la acea vreme, doamna Ioana Diaconescu. Dar dânsa, la fel ca și mine, a fost o victimă pot să spun. A fost nevoită să facă tot ce a făcut.

Cum a început totul? Sau haideți să stabilim niște repere. La momentul acela erați de 13 ani inspector în cadrul ABAST, dacă nu mă înșel.

Da, eram de 13 ani inspector în cadrul serviciului, iar de 6 ani conduceam acel departament de inspecție. Am fost chemată într-o zi de vineri de doamna director în biroul ei. Mi s-a spus așa:

“Uite, Florina, îmi pare rău că eu sunt mesagerul veștii pe care trebuie să ți-o dau, dar de la centru mi s-a spus că domnul Valentin Avram își dorește foarte mult postul tău și, fiind și susținut de partid, fiind membru de partid, trebuie să te dai la o parte în favoarea lui.”

Mi s-au oferit două variante: demisia de bunăvoie sau scoaterea postului la concurs. Postul acela nefiind scos la concurs, ca de altfel orice post din instituție de la noi: orice șef este pus interimar până la scoaterea la concurs a respectivului post, cum eram și eu de altfel.

Vă dați seama, câteva momente n-am avut nicio reacție, m-am blocat. Am întrebat dacă în afară de preeminența calității de membru de partid mai există și un alt considerent pentru care vor să-l numească. Am întrebat dacă mi se reproșează ceva, dacă am avut deficiențe în activitate.

Florina, ăsta nu e un criteriu pentru ei, știi foarte bine, în politică primează altceva nu cât de bine sau de prost e condus un serviciu. Ai termen de gândire până luni să-ți dai demisia, dacă nu scoatem postul la concurs. Asta mi s-a zis.

Eram în plină stare de urgență, când toate posturile erau blocate prin ordinul ministrului Costel Alexe. Este hârtie scrisă și semnată de mânuța dânsului, că orice concurs este blocat. Nu se scot posturi la concurs, nu se organizează concursuri, nimic. N-a mai contat.

M-am întors în birou și le-am spus colegilor ce mi s-a întâmplat. Au fost indignați și stupefiați. Cum să ne conducă prostul clasei? Adică noi suntem aici toți cel puțin cu dublul vechimii pe care o are el. Cum să-l pui pe ultimul venit, chiar așa am ajuns? Totuși, departamentul pe care-l conduceam e unul important pentru instituție, e interfața acesteia în raport cu orice alt beneficiar din exterior.

Bun, dar există și varianta în care ultimul venit e un om competent și potrivit să conducă un departament.

Cu siguranță există și această variantă, doar că la noi există și un contract colectiv de muncă – o clauză spune că trebuie să ai o anumită vechime în Ape ca să fii șef de serviciu. Și, adaug eu, să mai ai și cât de cât habar cu ce trebuie să servești acea activitate.

Or noi știm cu toții, că l-am avut coleg, din păcate am făcut parte din comisia de examinare când a dat el concurs pentru postul de inspector. Și am trecut prin mari cazne, a trebuit să repetăm de două ori concursul ca să putem să-l angajăm. Dar asta e o cu totul altă poveste.

De când a venit în instituție, el (Valentin Avram, n.n.) și-a exprimat ambițiile în repetate rânduri, cu voce tare, fără nicio reținere vizavi de noi, spunând că el va ajunge cel puțin director.

Așa ne zicea, că va fi director și pe noi ne angajează consilieri, pe cutare o pune secretară, ca să vedeți cum aranja el posturile: tu o să fii secretara mea, tu o să fii consilierul meu, tu mâna dreaptă. Asta se întâmpla cu 2-3 ani în urmă. Am luat-o ca pe o glumă proastă. Am zis că, uite, colegul nostru are ambiții. Dar el aștepta doar să fie în tabăra potrivită, la momentul potrivit. Care a venit.

Colegii mi-au zis că nu pot accepta o astfel de decizie. Mi-au zis că vor semna o adresă în care să spună că se va produce o mare greșeală și departamentul va fi pus la pământ. Bine, el avusese și tot felul de reacții de natură comportamentală, ieșiri, isterii. Colegii mei știau la ce se referă când spuneau că nu e cea mai bună decizie pe care ANAR a luat-o.

În ziua respectivă, colegii mei au făcut adrese către Ministerul Mediului, către domnul Costel Alexe, către conducerea ANAR, către domnul Ervin Molnar, către conducerea noastră pe plan local. Să le pună în vedere că nu e cazul în stare de urgență, că nu e persoana potrivită.

Colega Carmen Grozavu a cerut și audiență la domnul director Molnar, a sunat la secretariat de câteva ori, dar nici vorbă să obțină o programare. De la minister n-am primit răspuns, de la ANAR am primit un răspuns dezarmant după vreo 30 de zile, că vor face o comisie și vor verifica. Nu s-a mai întâmplat nimic, evident.

Peste weekend m-am sfătuit cu familia mea, dacă are rost sau nu să mă opun. Contrar a ceea ce se scrie în presă, la noi chiar nu sunt salarii mari, v-o spun cu mâna pe inimă. Nu avem niște salarii pentru care să-ți dorești să te lupți sau să fii într-un anumit post. Cred că avem salariile cele mai mici din aparatul bugetar, dacă nu printre cele mai mici.

Familia mi-a zis că n-are rost să-mi bat capul: “Dacă partidul își pune ceva în cap, aia se întâmplă. Sunt atâtea spețe în țara asta, știm, cunoaștem, n-are rost.” Pe de altă parte, colegii insistau: “Nu se poate să pleci de aici, noi nu acceptăm să ne conducă Valentin Avram, ne facem de râs în toată instituția și în fața beneficiarilor. Du-te și spune-i doamnei directoare că nu-ți vei da demisia. Nu au niciun motiv să te demită. Faptul că-și dorește cutărescu un post nu e un criteriu să dai afară un om.”

V-ați dus luni la birou și i-ați spus directoarei Diaconescu că nu vă dați demisia?

Da, i-am spus că nu voi renunța și, dacă dânsa consideră că sunt veriga slabă, din punct de vedere profesional, sau că sunt lipsuri în bunul mers al activității, n-am nimic împotrivă să mă demită dânsa. Sau domnul Ervin Molnar sau cine mai dorește. În timp ce vorbeam cu dânsa – a fost o discuție mai lungă – îmi arăta mesajele pe care i le trimisese domnul Molnar pe telefon. Îi scria dacă a rezolvat problema la Inspecție.

Ca să fac o paranteză, în timpul aceleiași discuții, doamna directoare mi-a spus că în vinerea în care mi-a pus în vedere că trebuie să-mi dau demisia a venit domnul Avram la ea în birou și a bătut cu pumnul în masă:

Acuma să-l suni pe ministru să dea drumul la concurs, astăzi să dea drumul la concurs!

Să aprobe ministrul Alexe mai repede scoaterea postului la concurs, asta cerea.

Cum spuneam, doamna Diaconescu îmi arăta mesajele de la Molnar. La un moment dat m-a întrebat: “Bun, asta e decizia ta finală, nu-ți dai demisia, da?’ I-am spus că da, iar mesajul a fost trimis mai departe la domnul Molnar. Acesta mi-a transmis imediat, prin intermediul directoarei, că din acest moment încetează orice negociere de a-mi păstra salariul sau de a ocupa o altă funcție de conducere.

Practic, ei voiau să negocieze cu mine ca eu să-mi păstrez salariul de șef de compartiment, dar să renunț la funcție în favoarea lui Avram. Eu nu stăteam în funcția acelui departament pentru salariu, ci pentru colegii mei. Eram un colectiv care a construit multe lucruri bune de-a lungul timpului. Totul funcționase cum trebuie, ba mai mult, la fiecare sfârșit de an, activitatea noastră era apreciată.

Dacă v-ați fi dat demisia nu mai era nevoie să se organizeze un concurs, nu?

Da, nu mai trebuia să treacă prin toate caznele astea. Ei știau că sunt blocate posturile în perioada de urgență, deci comiteau o ilegalitate. Eu îmi dădeam demisia din varii motive, iar ei îl puneau pe Avram interimar, asta era socoteala.

E clar că mesajele acelea veneau de la Molnar? Știți că dânsul a declarat (pentru PressOne) că nu cunoștea numele și cazul colegei care v-a apărat și a fost detașată la Galați pentru asta, deși semnătura lui era pe răspunsul la petiția formulată de Carmen Grozavu și colegii ei, în februarie 2020, în care aceștia cereau să se revină asupra deciziei demiterii Florinei Rus.

Doamna director știe foarte bine, și eu la fel știu foarte bine, că asta i s-a transmis. Și colega Carmen știe foarte bine că astea au fost mesajele de la dânsul în ziua respectivă: “La Inspecție trebuie rezolvată problema, astăzi! Dacă doamna nu-și dă demisia, scoateți postul la concurs!”

Și postul a fost scos la concurs, numai că Valentin Avram nu întrunea criteriul de vechime, ca să se poată înscrie. V-ați înscris în schimb dumneavoastră.

Da, în următoare zi am plecat în telemuncă, fiind stare de urgență. M-am trezit pe e-mail cu decizia de suspendare din funcție, concomitent cu numirea respectivului, fără să mi se spună absolut nimic. Într-o zi au și scos postul la concurs, l-au și numit șef.

Eu mi-am depus dosarul pentru concurs. Mi-am luat imediat concediu și m-am apucat de învățat, exact ca-n studenție. Am dus-o pe fiica mea la mama și zi, noapte, zi, noapte, am luat toată legislația și am retrecut prin ea.

Am rezolvat toate subiectele. Am luat 95 de puncte din 100 posibile.

Florina Rus

Până atunci nu avusese nimeni nimic de contestat vizavi de legalitatea concursului sau de procedurile care s-au parcurs. În momentul în care mi s-a afișat rezultatul, s-a intrat în panică. S-a activat codul roșu la partid, la centru. L-au trimis pe Avram să depună o contestație.

Dar el putea depune o contestație din moment ce nu participase la concurs?

Din punct de vedere legal, nefiind concurent, automat nu avea nici calitatea de contestatar. Când ești concurent, atunci poți contesta. El a contestat inclusiv baremul de corectare, ceea ce ridică suspiciunea că el a avut acces la acel barem. Baremul îl știu doar comisia și concurenții. Mi-a contestat inclusiv studiile și procedurile legate de concurs, or asta se putea supune contestării cu mult înainte de proba scrisă, când mi-am depus dosarul.

S-a întrunit comisia de contestație. Carmen, colega mea, era observator din partea sindicatului, să urmărească, pe toată durata lui, modul de derulare a concursului. Pe Carmen n-au chemat-o, ea a aflat de nu știu unde că se întrunește și s-a dus să vadă ce se întâmplă.

La acel moment, deja de la ANAR se dispusese ca procesul verbal să fie de anulare a concursului. Din comisie făcea parte și un om cu multă experiență, un șef de serviciu care a făcut scandal și a zis că nu semnează o asemenea enormitate. Până la urmă s-a format o altă comisie, din care n-a mai făcut parte cel care s-a opus, și care a decis fără ezitare: i se acceptă în totalitate contestația numitului Avram Valentin.

N-ați mai ajuns la proba de interviu.

Pe asta au și mizat, că nu voi mai ajunge. Mi s-a spus că s-a anulat concursul și se va relua de la zero, la o dată ulterior anunțată. Nu că se va relua cu proba orală, se va relua de la zero.

Tot efortul meu a fost zero.

Cam după 2-3 săptămâni, s-a scos din nou la concurs postul. Nu m-am mai înscris, pentru că nu mai avea rost, eu deja fiind cu un concurs luat și în litigiu cu instituția. Așa m-a sfătuit avocatul. S-a oprit și acel concurs. Se dăduse legea stării de alertă prin care toate concursurile se suspendă. Și-n momentul acesta există un al doilea concurs în derulare, doar că e suspendat.

Vi s-a propus să renunțați la procesul acesta după ce s-au mai liniștit apele?

Da, da… Mi s-a propus chiar de către șeful interimar (n.r. – Valentin Avram), dacă vreau să renunț la proces că-mi oferă el un post călduț. N-am știut că ai ajuns și în postura de a oferi posturi călduțe. Mulțumesc, dar nu, i-am răspuns.

Eu nu mi-am dorit niciodată să ajung în funcții de conducere. Am ajuns într-o perioadă tulbure din instituție. Nu mi s-a cerut părerea, dacă vreau să conduc departamentul de Inspecție, dar am fost pusă în fața faptului împlinit: de mâine vei face asta. Povestea colegei mele Carmen Grozavu o știți. Când a făcut sesizări legate de ce s-a întâmplat cu concursul meu, s-a trezit cu surpriza de a fi detașată timp de un an la Galați.

Da, cea despre care domnul Molnar nu auzise…

Da, dânsul, săracul, a fost brusc lovit de amnezie. Dacă-l întrebați s-ar putea să nici nu mai recunoască faptul că a fost director la ANAR.

Spunea că nu era el angajatorul dvs., că administrațiile bazinale din teritoriu se ocupă.

Să nu vă închipuiți vreodată că vreo administrație din teritoriu va acționa în vreun fel sau va face un demers fără acceptul Bucureștiului. La fel a fost și cu concursul meu. Ca să poată fi scos postul la concurs a fost nevoie de acceptul domnului Molnar. Domnul Molnar avut nevoie de acceptul domnului Costel Alexe. Pentru că fiind blocate posturile pe perioada stării de urgență nu se putea invoca decât o excepție.

Și atunci vă dați seama cam cât le-am dat eu de lucru de-a trebuit să meargă până la minister cu aprobările. A fost caz unic în istoria ANAR-ului, cu atât mai mult în starea de urgență să scoată un post la concurs. Care era urgența, nu știu?

Știți cum e, am zis-o de multe ori. Complicele corupției și al traficului de influență este propria noastră indiferență de cele mai multe ori. Degeaba ne erijăm noi în susținătorii dreptății și empatizăm cu toate cauzele de lângă noi, dacă ne lipsește curajul ăsta de a face un pas în față și de a spune și a deschide ochii lumii asupra abuzurilor care se întâmplă. Indiferent din ce parte vin ele sau de ce natură sunt.

Și-n cazul meu, și-n cazul lui Ianculescu, și-n cazul lui Carmen Grozavu și al lui Gabi de la Prut, o mare de oameni ne-au susținut și ne-au trimis mesaje de încurajare. Dar degeaba, în momentul în care trebuie să facă un pas în față oamenilor, le este frică. Frica asta le-a fost inoculată treptat de către sistem.

Ai grijă ce vezi, ai grijă ce spui, pentru că următorul poți fi tu.

Tocmai prin practicile astea pe care ei le adoptă: “Nu ești cuminte, te detașez! Nu ești cuminte, îți desființez postul!” Cum zicea și Carmen Grozavu la un moment dat, într-adevăr multă lume trăiește din salariul acesta, de acolo își pun pâinea pe masă pentru copii, pentru familie. Și atunci nu-și permit, chiar dacă li s-a întâmplat și lor sau li se întâmplă. Preferă să tacă, să înghită, numai pentru a avea de unde pleca după-amiaza și unde veni dimineața.

Pe dumneavoastră ce v-a motivat cel mai tare să refuzați compromisurile de care vorbiți?

Nedreptatea. Dacă e ceva ce urăsc cel mai mult pe lumea asta nedreptatea e. Știți de ce? Eu am un copil și e crunt de greu să-i insufli unui copil niște valori și niște principii sănătoase de viață, când tu ca om cinstit încerci să-ți faci treaba cât poți de bine și vine unul și-ți dă cu carnetul de partid în cap. Vine sistemul, îți pune pumnul în gură și te întreabă: “Unde îți e carnetul de partid? Îl ai? Ah, numai diplome și școli făcute la timp, atunci te rog frumos out, că avem noi pe cine aduce.”

Credeți-mă că n-o să-i spun niciodată copilului meu să meargă să muncească în această instituție, să încerc să fac ceea ce fac alți părinți când încearcă să-și angajeze și copiii la locurile lor de muncă.

Dumneavoastră cum ați ajuns inspector la Administrația Apelor Someș Tisa?

Imediat după ce am terminat facultatea de Geografie, specializarea Hidrologie. La 5 luni după absolvire am găsit postul. Eu am ajuns prin concurs, a fost scos la concurs postul de inspector.

Ați activat în vreun partid?

Niciodată. Exclus. N-am nici rude în Ape, n-am nici relații.

Așadar poate exista un traseu profesional fără jaloane puse de la partid.

Știți, din păcate oamenilor li s-a inoculat ideea asta că într-o instituție de stat nu poți ajunge decât prin pile. Nu, nu e adevărat. Prin pile ajungi în funcțiile de conducere. Acum o să spuneți că la fel am ajuns și eu. Nu, v-am spus cum am ajuns eu. Fosta șefă a fost cercetată disciplinar, au fost niște probleme în cadrul serviciului și la momentul acela directorul de atunci mi-a zis: “Florina, tu preiei!” Îi oferise unui coleg care n-a vrut și care m-a propus pe mine. “E tânără, are elan și altă mentalitate”, așa m-a recomandat. Asta v-o poate confirma orice coleg.

Și de atunci nimeni nu mi-a avut treaba. S-au perindat foarte mulți directori, iar în sfânta instituție nimeni nu mi-a reproșat vreodată că nu mi-aș fi făcut treaba.

Care a fost cel mai dificil moment din această perioadă? Genul de presiune pe care ați gestionat-o cel mai greu?

Eu lucrez foarte bine și sub stres și din păcate pentru unii nu cedez așa ușor psihic. Așa au crezut și ei, probabil că, fiind femeie, și singură, mamă care-și crește copilul singură, o să cedez până la urmă că nu se poate, că sunt femeie, și femeile sunt mult mai ușor de pus la pământ și călcate pe gât.

Dar cel mai greu mi-a fost să vin cu masca aceea, cu zâmbetul pe buze acasă la copil. Și să-i spun să învețe în continuare și să fie cea mai bună din clasă.

Să mă duc acasă și să-i spun ce? Asta mi-a fost cel mai greu, să nu par afectată în fața copilului și, în același timp, să-i spun să învețe.

Știu că ați primit niște telefoane de amenințare…

Acuma nici nu mai are rost să zic de telefoane, de amenințări, de obscenități de pe numere ascunse. Am trecut peste ele, dar rămâne presiunea la serviciu. Acea persoană încearcă în continuare să mă hărțuiască, să mă provoace, să mă șicaneze, să-mi pună bețe-n roate, să fac tot ceea ce e posibil ca să cedez.

Cer doar să se facă dreptate. Nu vreau luna de pe cer, ci doar ca adevărul să iasă la iveală. Să pot merge cu plăcere la serviciu. N-aș fi făcut 13 ani naveta de la Dej la Cluj dacă nu mi-ar fi plăcut munca asta.

Dar când mergi cu un nod în stomac și cu unul în gât deja e prea mult, simți că locul tău nu mai e acolo.