Martin, polițistul român din München: ”Am plâns de furie și frustrare”

Valentin Șchiopu

Redactor

După alegerile pentru Parlamentul European, ne-a rămas imaginea unui polițist münchenez în lacrimi în fața consulatului român din orașul german. Făcea parte dintr-o echipă a Forțelor Speciale Bavareze chemată să reinstaleze ordinea în jurul instituției unde câteva mii de compatrioți au încercat să voteze, mulți fără succes.

Jurnalistul Vlad Ursulean a scris, duminică seară, că polițistul li s-a adresat celor din coadă în limba română pentru a-i organiza în interiorul unui perimetru trasat cu ajutorul unor garduri, în așa fel încât să se considere că sunt pe teritoriul consulatului și să poată vota mai târziu. Postarea s-a viralizat în câteva ore.

Planul a reușit doar parțial și a fost zădărnicit când procesul electoral s-a oprit de la București.

Am discutat cu Martin la două zile după alegeri. Între timp, două localuri din Brașov au anunțat că agentul va avea parte de tratament preferențial de fiecare dată când le va trece pragul: adică nu va trebui să achite nota.

Născut în orașul de sub Tâmpa, într-o familie de sași, Martin a venit la doi ani în Germania. Familia lui a emigrat după Revoluție, pentru că tatăl și-a dorit „mai multă democrație și mai puțină corupție”. Polițistul a explicat reacția lui de duminică. În 2014, la alegerile prezidențiale, așteptase timp de 8 ore alături de soția sa pentru ca ea să poată vota. N-a reușit.

„Cinci ani mai târziu, mă uitam la aceiași români stând la coadă fără să-și poată exercita un drept elementar. Colegilor mei nemți nu le venea să creadă că așa ceva e posibil”.

Să-l ascultăm pe Martin.

Reacția lui Martin, de la secunda 55

„Sunt Martin, am 31 de ani. O să vă rog să nu-mi cereți numele de familie, am o soție, un copil și vreau să-i protejez.

S-o luăm cu începutul. Familia mea se trage din minunatul Viscri. Eu m-am născut la Brașov și mi-am petrecut primii doi ani din viață acolo.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

După Revoluție, părinții mei au decis să emigreze în Germania. Și-au făcut bagajele și au plecat cu cei patru copii în speranța unei vieți mai bune. Tatăl meu spunea, pe scurt, că își dorea mai multă democrație și mai puțină corupție.

N-am discutat niciodată cu ei dacă a fost o decizie greu de luat. La acea vreme, întreaga populație se afla într-o situație critică, iar părinții mei nu au făcut altceva decât să încerce să ne ofere nouă, copiilor, un viitor mai bun cu toate libertățile pe care le avem astăzi în Europa, fără represiunea statului.

Pe la 6 ani am început să cuprind și să înțeleg câte ceva din dimensiunea emigrării. Până atunci, nu aveam nici cea mai mică idee că ne-am mutat dintr-o țară în alta. Copil fiind, am descoperit România în vacanțele mele la Viscri. Pe atunci era un loc care promitea aventură și mistere la tot pasul.

N-a existat acea nostalgie pe care s-o fi preluat din poveștile părinților. Mergeam aproape în fiecare an, am putut să-mi fac propria imagine și să sap adânc după rădăcinile mele. Așa a redevenit România o parte din mine, și sunt fericit că părinții mi-au oferit această experiență.

Ca adolescent am început să mă identific mai mult cu satul meu și să încep să am sentimentul că la Viscri sunt acasă. Am crescut în Germania, am o mulțime de prieteni aici, am fost tratat bine și corect toată viața mea. Datorez enorm Germaniei și sunt mândru că am putut să trăiesc aici. Dar rădăcinile mele sunt românești.

De fiecare dată când trebuie să mă prezint cuiva, adaug imediat după ce-mi rostesc numele faptul că vin din România. Sunt mândru de legăturile mele cu o țară atât de frumoasă și prietenoasă.

Părinții mei au lăsat în urmă, la Viscri, mulți prieteni și membri ai familiei. Așa că, o dată la două veri, avem o întâlnire în sat. Aproape toți cei emigrați de-a lungul vremurilor se întorc acasă să sărbătorească împreună apartenența la acea comunitate.

Eu ajung în România o dată sau de două ori pe an. Sunt căsătorit cu prietena mea din copilărie. Ea e din Viscri. La nunta noastră, din 2014, mulți dintre colegii germani din Poliție au ajuns să cunoască acest loc din Transilvania. S-au întors apoi cu familiile lor în vacanțe.

Din păcate, nu vorbesc prea bine limba română, dar fetița mea primește o educație bilingvă, mulțumită soției, așa că știe de unde sunt părinții ei.

Sora mea s-a întors la Viscri cu trei ani în urmă, alături de soțul și copiii ei. Și eu simt, de ani buni, dorința de a mă întoarce acasă. Cred că acest vis va mai trebui să aștepte o vreme.

Sunt în poliție din 2007. Nu mi-am închipuit niciodată că voi face altceva. Am simțit mereu nevoia să ajut oamenii și am detestat nedreptatea. După câțiva ani de experiență, am intrat în Forțele Speciale Bavareze.

Din această postură am ajuns duminică la consulatul din München alături de colegii mei. Însă doar eu aveam tabloul complet. De ce? La alegerile din 2014 așteptasem, în aceleași condiții, alături de soția mea, mai mult de 8 ore. Ea nu a mai apucat să voteze pentru că a trebuit să plece la muncă. Duminică, când mi-am dat seama că scenariul se repetă, am simțit frustrare, furie.

Știam că mulți oameni nu vor mai apuca să voteze. Eram frustrat și nervos că nu se schimbase nimic de la ultimele alegeri. Colegii m-au întrebat ce se întâmplă în România și de ce e atât de greu pentru oameni să-și poate exercita niște drepturi elementare. Le-am explicat în mare despre ce e vorba, iar multora nu le-a venit să creadă că așa ceva e posibil într-un stat democratic.

Aveam misiunea să apărăm consulatul, dar în același timp am știut că era ceva în neregulă cu modul în care autoritățile române au organizat alegerile. Neutralitatea ne-a obligat să încercăm să facem dreptate ambelor părți.

Toată situația creată m-a afectat. Am izbucnit în plâns la final pentru că le promisesem compatrioților mei că vor ajunge să voteze și o vor face toți. Le văzusem speranța, bucuria și eram încântat că noi, poliția müncheneză, puteam da o mână de ajutor. Când a trebuit să le spun că votarea a fost oprită și că nu mai pot vota m-a emoționat tristețea lor, reacția lor.

Am fost dezamăgit și trist, dar asta e de multe ori parte din job-ul meu. Apoi, oamenii aceia și-au exprimat recunoștința și aprecierea, chiar dacă erau furioși și triști. Mi-a mers direct la inimă, deși nu cred că meritam valul acesta de simpatie. Ca membru al unei unități speciale de poliție ajungi foarte rar în situația când cineva îți mulțumește. Apari de obicei în momente dificile, dramatice, explozive, unde nu vei putea mulțumi pe toată lumea.

Eu și colegii mei nu ne bucurăm întotdeauna de respect. Am prieteni și în poliția din România. Pentru ei pot băga mâna în foc, sunt oameni buni și cinstiți care vor să se asigure că românii trăiesc în siguranță. Sunt mulți polițiști care-și fac treaba acasă și mulți compatrioți care uită asta.

Și polițiștii sunt oameni. Facem greșeli, nu suntem perfecți, dar dăm totul pentru a vă proteja drepturile și viețile”.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€