Maria, rapidista care gătește pentru medicii italieni: "Nu mă lasă sufletul să nu fac nimic"

Valentin Șchiopu

Redactor

Maria Blaj, o româncă de 54 de ani, conduce o pasticcerie-bistrou în Bologna. Când autoritățile au decis închiderea temporară a localurilor, femeia a continuat să-și prepare produsele. Nu pentru clienții ei obișnuiți, ci pentru a le livra gratuit spitalului din apropiere, Santa'Orsola, unde bătălia împotriva Covid-19 a căpătat accente dramatice.

Maria muncește noaptea, face cornuri, brioșe sau calzone. În fiecare dimineață, un reprezentant al unei organizații umanitare preia produsele de patiserie și le duce la instituția medicală: e protocolul convenit în așa fel încât să se evite orice risc de infectare.

Povestea durează de mai bine de o săptămână, de când românca a fost nevoită să-și suspende activitatea. Și-a lăsat angajații acasă, cei care asigurau servirea, iar ea a rămas singură în bucătărie și laborator. Se trezește la 2 noaptea ca să se asigure că poate scoate din cuptor până la 6 dimineața.

Maria Blaj Foto: BolognaToday

„Nu mă lăsa sufletul să stau. Sunt 9 ani de când lucrez de la 3-4 noaptea până seara la 8, în bucătărie, în laborator. Dar o fac pentru mine, pentru mica mea afacere. Acum e diferit. Știu ce e în spital, ce se întâmplă acolo. Ce vedeți și auziți la televizor nu e totul”, spune Maria.

Ultimele evenimente din Italia au făcut-o să treacă la fapte. Imaginile cu camioanele armatei italiene scoțând din Bergamo zeci de sicrie și reportajele și interviurile din spitalele din Lombardia au marcat-o. Regiunea în care se află, Emilia-Romagna, e a doua după numărul de îmbolnăviri.

„Te blochezi când vezi așa ceva, nu mai găsești cuvinte. Dar e oricum momentul faptelor, gesturilor mici, mari, fiecare după cât poate. Ingredientele pe care le folosești într-o pasticcerie trebuie să fie proaspete, nu utilizezi produse congelate.

Ce era, să le fi lăsat să se strice? Oficial, trebuie să stăm închiși până-n 24 martie, dar sigur se va prelungi acest termen. Am sunat la spital și m-am oferit să le asigur ceea ce aici se numește colazione – micul dejun italienesc.

Sunt alături de medicii și de personalul de acolo. Ei sunt absolut fantastici. E foarte greu pentru un medic să stea cu masca pe față, cu ochelarii pe față, timp de 20 de ore. E foarte greu să auzi că nu și-au văzut familiile de două săptămâni, pentru că nu vor să-i expună, să riște să-i îmbolnăvească.

Sunt multe fete din România care lucrează ca infirmiere, multe românce care lucrează în azilurile de bătrâni. 30-40 la sută din personalul care face curățenie în spital e reprezentat de femei de-ale noastre, chiar la o anumită vârstă.

Nu e ușor să le vezi de dimineață mergând la muncă, înfruntând pericolul unei infectări. N-ai cum să nu admiri curajul și dedicarea lor”, spune Maria.

Gestul româncei a atras atenția jurnaliștilor din Bologna care au vrut să afle povestea pasticceriei Rapid. Exact, numele localului vine de la echipa alb-vișiniilor, iar Giuleștiul e locul unde Maria a învățat să iubească. „Nu-i echipă mai frumoasă și iubită ca Rapid”, e categorică femeia.

Născută la Roman, Maria a ajuns la 16 ani în București, la liceu, la începutul anilor '80. Și-a cunoscut viitorul soț, fan rapidist, și pentru următorii 20 de ani a urmat echipa peste tot. „Inclusiv în deplasări, cu galeria condusă de Corsicanu”. Nae Manea și Pancu, din generații diferite, au fost favoriții ei.

Din 2002 s-a stabilit în Italia. A lucrat ca badantă o vreme, iar în 2003 și-a deschis propria patiserie. 8 ani mai târziu a inaugurat și actualul local, „Bar Pasticceria Bistrot Rapid”, pe via Mazzini. Legătura cu Rapidulețul a rămas la fel de puternică, și de la distanță.

Ziua în care s-a născut nepoțica ei e legată tot de Giulești. Pe 11 aprilie 2011, Maria era în țară. Venise special pentru evenimentul din familie și, cu un drum, pentru un meci al giuleștenilor.

Viața fără filtru a lui Dragoș Buzzi: „Nu fac din vulnerabilitate un soi de obiectiv, ci cred că nu știu să mă exprim altfel”

Dragoș spune despre el că aproape tot ce a ales să pună în viața lui își are originile în copilăria petrecută la bunici, la țară.

Tudor Giurgiu dezvăluie cum a filmat „3 zile în septembrie” în doar o săptămână și fără bani de la CNC: „Dacă ne iese, bine, dacă nu, rămâne un exercițiu și nu-l arătăm la nimeni”

Filmat într-o singură săptămână, la Eforie Sud, fără bani de la Centrul Național al Cinematografiei (CNC), într-un singur cadru de 65 de minute, comedia neagră spune povestea a tot ce poate merge prost la o nuntă. 

Juca Rapidul cu Craiova, așa că femeia s-a dus la meci cu fata ei, Alexandra. O partidă rămasă celebră pentru că a căzut nocturna de două ori. N-au mai apucat oricum a doua pană de curent.

Au primit un telefon și au alergat spre spital. Au luat tramvaiul două stații, pentru că taximetriștii au refuzat să se deranjeze pentru o distanță atât de mică, până la Maternitatea Giulești. Noroc că s-a terminat 0-0.

Anii '90, o deplasare cu galeria Rapidului