Manhunt: Unabomber

Produs de Discovery și lansat recent pe Netflix, serialul Manhunt: Unabomber prezintă, în cheie ficţionalizată, modalitatea prin care agenţii FBI au reuşit să descopere identitatea criminalului în serie supranumit Unabomber.

Pe numele real Theodore (Ted) Kaczynski, acesta a confecționat și trimis prin poștă bombe artizanale care, între 1978 și 1995, au omorât trei oameni şi au rănit alți 23.

Acțiunea filmului începe în 1995, când Jim Fitzgerald (Sam Worthington), proaspăt absolvent al academiei FBI de la Quantico, e cooptat în grupul foarte numeros de agenți care încearcă de ani de zile să-l descopere pe Unabomber, dar care, de fapt, nu știe nimic despre acesta.

Structura şi subiectul seriei Manhunt (8 episoade) sunt similare celor ale unui alt serial lansat recent de Netflix − Mindhunter. În ambele cazuri, un agent tenace și obsedat de munca lui reuşeşte să facă acele conexiuni potrivite care contribuie la prinderea ucigașului.

Atât Holden, tânărul agent din Mindhunter, cât și Fitz, protagonistul din Manhunt: Unabomber, sunt specializați în profiling − descrierea psihologică a unui criminal cu ajutorul urmelor sale, a indiciilor lăsate la locul faptei și a eventualelor mesaje trimise de el.

Sam Worthington, în rolul agentului Jim Fitzgerald.

Manhunt intră adânc în biografia lui Ted Kaczynski (interpretat de Paul Bettany), căruia încearcă să îi înţeleagă şi totodată să-i explice comportamentul.

Matematician strălucit, cu un IQ de 167, absolvent al universității Harvard devenit asistent la Berkeley (California), el a deviat brusc, simțindu-se neînțeles și persecutat, către un mod de trai ascetic, într-o pădure din statul Montana.

În 1978, după ce a fost martor la agresiuni asupra naturii din jurul micii cabane pe care și-o construise, Kaczynski, atunci în vârstă de 36 de ani, şi-a schimbat total comportamentul.

A început să confecționeze bombe și să le trimită unor persoane pe care nu le cunoștea, alese pe criterii simbolice. Își motiva atentatele printr-o revoltă împotriva capitalismului și mai ales împotriva tehnologiei.

Dacă ar fi să rezumăm, Ted Kaczynski considera că revoluţia industrială a fost un dezastru pentru omenire.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Ce faci în ultimul weekend înainte de Crăciun în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

Târguri de Crăciun în București, târg de designeri în Cluj-Napoca, Seri de TraIARNĂ în Timișoara și concert de colinde în Iași. Tu ce faci în weekend?

În 1995, el a trimis o scrisoare ziarului The New York Times în care a promis că va renunța la atentate dacă i se va publica manifestul intitulat Industrial Society and Its Future (Societatea industrială și viitorul ei).

Acest moment a declanșat o dezbatere tipică pentru societatea americană – negociem sau nu cu teroriștii? –, surprinsă foarte bine în serial.

Kaczynski scria că tehnologia îi face pe oameni să se implice în activităţi-surogat, care au doar scopuri artificiale, precum consumul extins sau urmărirea intensă a competiţiilor sportive etc. El milita pentru revenirea la o viață simplă, în comuniune cu natura.

Cabana lui Kaczynski, așa cum apare în film.

Datorită analizei lingvistice a manifestului și a apelului lansat în presă, agenții FBI au reuşit să ajungă, din aproape-n aproape, la cabana izolată a lui Kaczynski.

A fost o muncă incredibilă, în care idiolectul, adică suma particularităților de exprimare ale unui individ, a fost invocat pentru prima oară în identificarea și arestarea unui criminal.

Serialul Manhunt: Unabomber documentează artistic tot acest proces.

La fel ca în Mindhunter, personajul principal se loveşte mai întâi de un refuz când vine vorba despre întocmirea profilului psihologic al teroristului. Șefii lui nu au mai avut de-a face cu această metodă și, inițial, pentru că nu o înțeleg, o resping.

Măcinat de gândul eșecului, Jim Fitzgerald ajunge să se izoleze de familie şi de colegi, dar are tăria de a-şi reveni şi de a rezolva acest caz.

Fără să fie prezentat doar în tonuri pozitive, Fitz duce treaba la bun sfârşit – gets the job done, vorba americanului.

Tabloul serialului survolează toate grupurile de oameni care au intrat în contact, într-un fel sau altul, cu Unabomber. Povestea include agenţi federali, victime ale atentatelor şi rude ale teroristului.

E un caz special, unde binele comun devine mai important decât orice legătură de sânge.

Adevăratul Unabomber, după arestare, în 1997.

La un moment dat al serialului, Ted Kaczynski îi trimite fratelui său o scrisoare unde recunoaşte:

„Abia acum îmi dau seama că timpul pe care l-am petrecut distrugând puteam să-l petrec întemeind o familie şi făcând un copil care m-ar fi admirat şi pe care l-aş fi putut iubi”.

Această mărturisire – romanţată sau nu, rămâne mai puţin important – se impregnează într-o memorie colectivă care, aşa cum se întâmplă în lumea occidentală, știe să omagieze victimele terorismului.

Ea este, în acelaşi timp, concluzia unui om care și-a irosit geniul.

Serialul nu e moralizator, din fericire. O existență în limitele legii, chiar dacă poate deveni plictisitoare sau prea supusă, este preferabilă, totuși, comiterii răului.

Manhunt sugerează că, oricare ar fi traumele copilăriei şi frustrările maturităţii, calea sănătoasă nu poate fi violenţa. O frază spusă de Ted Kaczynski îi rezumă alegerile greșite:

„Nu aşa trebuia să curgă viaţa mea”.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€