Lecția de smerenie: cum am ajuns să folosim în timpul pandemiei toate trucurile bunicii. Foto Andriy Dovzhykov/ Dreamstime.com

Mâncatul strategic în vremea Coronavirusului. Cum salvăm ceea ce înainte aruncam la gunoi?

Nicolae Mărgineanu, psihologul, a făcut 16 ani şi trei luni de detenție în mai multe închisori din perioada comunistă. Era, probabil, unul din acei oameni cu mintea perfect lucidă, care înțelegea exact cum funcționează fricile și angoasele noastre și care sunt declanșatoarele lor.

Fiul lui, regizorul Mărgineanu, povestea într-un interviu pe care l-am citit acum mulți ani, că o dată ieșit din închisoare, tatăl lui rămăsese cu o obsesie pentru pâine, din pricina foamei de care suferit ani de-a rândul. A adunat, până la finalul vieții, la finalul mesei, firimiturile într-o batistă. 

E o imagine care mi-a trecut fulgerător prin minte și a durat mai mult să o povestesc aici în scris, decât amintirea ei. A durat exact cât mi-a luat să scot din congelator 3 felii de pâine, pe care am decis să o păstrez acolo, în condițiile stării de urgență, ca să nu trebuiască să ies la magazin decât cel mult o dată pe săptămână. 

Așa s-a născut pretextul acestui colaj de mărturii despre cum distanțarea socială și izolarea ne-au schimbat nu doar comportamentul social, ci și felul în care aruncăm mâncarea. Am început să salvăm și să inventăm alte utilizări pentru produsele perisabile? Dacă ne-am raporta la noi, cei de acum o lună, ce am observa că s-a schimbat? 

În ciuda isteriei din magazine din primele zile ale lunii martie și a avertismentelor că panica ne face să cumpărăm irațional, mulți dintre noi și-au adaptat, de fapt, coșul zilnic de cumpărături. Achiziționăm produse de strictă necesitate, fără să mai deviem de la listele de cumpărături. În plus, am început să mâncăm strategic: ceea ce se strică mai repede, iar resturile de mâncare sunt salvate pentru a primi o altă destinație. Tot culinară. Aruncăm mai puțin plastic și ambalaje și ne gândim de două ori dacă „merită” să deschidem un produs alimentar, doar fiindcă ne plictisim. Sau îl lăsăm, mai bine, pe a doua zi.

Foto: Lucian Muntean.

Am început să facem zilnic pâine, am valorizat în sfârșit drojdia la adevărata ei valoare

Mihaela Bidilică și Liviu Pop sunt, așa cum singuri se descriu, „nomazi digitali cvasi-agricoli„. Lucrează în relații publice și cercetare și printre multe alte preocupări filantropice sunt și părinții a doi copii.

„Prima săptămână a fost îngrozitor. Am făcut cumpătături strategice – pe hol sunt încă sortate tipuri de alimente și câteva pungi de supă la plic. Am scos banii de la bancomat, am luat în avans medicamentele de care aveam nevoie, ne-am dat seama că poate nu e chiar lucru prost să ai pungi de carne în congelator. N-am găsit carne, tata a așteptat medalioane de curcan 3 ore în fața magazinului de proximitate. Nu a venit

Am hotărât să punem câteva straturi la grădină, chiar și ceapă și usturoi, dar mai ales plante aromate și tot felul de salate, feluri nemaipomenite de roșii, ardei care arată divin în poza de pe plic. Am devenit hoarders de semințe. Copiii au învățat să îmblânzească plictiseala, statul tolănit pe pervaz, așteptarea serii. Ca în povești stăm, stăm, stăm. Ne-am obișnuit cu viața în Zoom, viața în pijama, viața în vârful patului. O dată pe săptămână mergem la grădină cu ideea de a mai pune ceva, iar copiii își fac de lucru cu hamacele. 

După prima săptămână au învățat să ocolească urzicile. Am început să ne gândim să ne mutăm la grădină. Am vorbit cu un arhitect pentru un plan de renovare a căsuței de la țara noastră. Am intrat într-o eră de mare apropiere de bunici, munca fizică ne-a conectat mai tare ca discuțiile de tip și voi ce vreți de la viața voastră? de altădată. 

Am anulat toate plecările. Am început să facem homeschooling, am făcut comenzi de cărți. Am descoperit că avem prea puține resurse de crafting. Bunicii au deschis o fabrică de materiale Montessori. Ne-am luat: mașină de tuns, 6 kilograme de portocale și vreo 2 de lămâi, prea puține smochine, ciclul vieții la buburuză și alte figurine cu animale exotice. Am început să facem zilnic pâine, am valorizat în sfârșit drojdia la adevărata ei valoare, am germinat creson în tăvițe specifice. Până acum nu știam că există tăvițe specifice. 

Cum facem totul în casă, am descoperit că aruncăm mai puțin plastic, punem cheltui banii mai atent, și chiar mâncăm mai sănătos. Simțim cu toții o mare dragoste pentru mașina de spălat.”


„Sărăcia te învață”

Lavinia Olău Dobre e psiholog și „mama Pezmețeilor„, doi băieți de școală primară. După trei săptămâni de distanțare socială mărturisește că abia acum începe să o înțeleagă pe bunica și poveștile din timpul războiului și a anilor de penurie din comunism.

„Am o poveste. I-am și spus-o bunicii la telefon. Ea se lăuda maxim cum făcea ea dintr-un pui mâncare pentru nu știu câte zile. Și am realizat săptămâna asta că am refăcut povestea și am sunat-o să râdem. Lucrurile stau in felul următor: Soțul meu Marian a cumpărat un pui să fac eu supă limpede din el. Am făcut și am mâncat vreo 3 zile până n-am mai vrut nici unii. Carne și zeamă mai era. 

Astfel că am făcut risotto cu zeama și cu carnea m-am lăudat că fac papricaș. Am renunțat și am făcut curry de pui cu ceva condiment primit acum 3 ani de la nașa unuia dintre copiii mei, care îl cumpărase din Londra de la ceva indieni. Cred că era expirat de când l-am primit. Dar am făcut garnitură din cușcuș (ne-expirat) și a fost deliciu. Bunica tot zicea că te învață sărăcia. Am zis că are dreptate. 


„Înainte să fac o prăjitură, mă întreb — merită să consum untul pentru ea?”

Laura Ristea are 31 de ani și e consultant de brand. A crescut în Teleorman, dar s-a desăvârșit în Scandinavia, la studii.

„Și eu am făcut <cumpărături de apocalipsă>, dar am încercat să mă controlez, să nu iau conserve doar pentru că toată lumea își ia, am luat conserve de care folosesc în mod obișnuit — roșii, năut, un pateu care îmi place. Ca să iau fix ce trebuie, mi-am făcut o listă înainte să merg la Kaufland. La fața locului, m-am uitat la valabilitatea tuturor produselor din coșul meu. La majoritatea, am avut în minte și un fel de mâncare pe care l-aș face cu ele. Privind retroactiv, cred că ceea ce am făcut se cheamă planning.

Managementul resurselor a continuat și acasă. Am aranjat produsele în frigider grupate pe categorii, să le văd, pentru că mi se mai întâmplă să uit că am ceva ascuns pe undeva, până când se strică. Verific din când în când frigiderul, cu gândul să consum ceea ce urmează să expire. Unele legume se strică mai curând decât altele, așa că încep cu ele.

Nu desfac toate brânzeturile deodată, desfac câte una-două și trec la restul după. Observ că am adaptat și modul de a decide ce mâncăm azi. Gătesc cu ceea ce am, în ordinea în care s-ar putea strica, așa aleg și inventez rețetele.

Observ și că folosesc un pic mai puțin din orice. Încerc să mă țină cutia de ouă mai mult, ca să ies mai rar. Folosesc mai puțină carne. Când iau o carne proaspătă, o împart în două-trei porții, pe una o gătesc în aceeași zi, pe celelalte le congelez. Înainte să fac o prăjitură, mă întreb — merită să consum untul pentru ea?

Am început să salvez tot felul de legume. Acum câteva zile, am ras tot ghimbirul pe cale să se mucegăiască, l-am împărțit în mici săculeți și l-am congelat. Sunt mai îngăduitoare cu legumele, dacă înainte rupeam jumătate din cozile de ceapă verde, că erau mai urâte sau mai ofilite, acum le accept și pe ele. Cred că e inconștient, pur și simplu simt că trebuie să drămuiesc mai bine ceea ce am.

Am început să refolosesc diverse ambalaje, în loc să le arunc — pungile de plastic pentru pus congelat carnea, sticla de vermut pentru uleiul de măsline luat la kilogram din Grecia, tot felul de cutii, cutiuțe și caserole pentru ceaiuri și ierburi. Țineam deja, de niște ani, sarea și piperul în foste borcane de terină.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

Probabil sună banal tot ce spun eu aici, dar tendința noastră de oameni moderni, oricât de conștienți am fi, e să nu facem aceste lucruri, pentru că e mai comod. E mai comod să nu ne gândim la tot gunoiul pe care îl lăsăm în urmă. E mai comod să comandăm ceva azi, decât să gătim cu ceea ce s-ar putea strica până mâine. Acum o văd și ca pe o necesitate, nu doar ca pe un moft de om care se crede responsabil.”


Nu țin cont de termenele de valabilitate la niște produse.

Alin Vaida e organizator de evenimente, Jazz in the Park. Spune că de când cu statul acasă și-a echilibrat felul în care obișnuia să mănânce, pe apucate prin oraș sau la birou și doar atunci când îl lovea foamea.

„Și chiar în perioada de dinainte de epidemie, eram toată ziua la birou, mai alergam pe la bar, plecam o dată pe săptămâna la București… era agitație mare în viață, motiv pentru care de multe ori, spre rușinea mea, risipeam mâncare sau produse, mâncam mult în oraș, fie restaurant sau street food (ca să nu scriu că mâncam de pe stradă, că e interpretabil). 

Acum, merg odată pe săptămână la cumpărături și am un plan pe 21 de mese, din pricina faptului că urăsc să arunc mâncare. Și da, mărturisesc că nu țin cont de termenele de valabilitate la niște produse. Spre exemplu, pâinea tip toast de la Vel Pitar parcă e făcută pentru oamenii cu stil de viață ciudat. Eu cred că duce și 10 zile după termenul scris pe ambalaj.

În schimb, beau cafea mai multă ca înainte. M-am răsfățat la ultimul Crăciun și am cumpărat un espressor automat pentru acasă. Și el e ceea ce mă ține aproape de cafenele la care acum nu pot merge. Pot face acasă un espresso, un cappucino, cu cafea boabe. Micile bucurii ale vieții. 

Nu în ultimul rând, aș vrea să zic și o parte bună din această distanțare socială. Am revenit la un mod de mâncare foarte disciplinat, cu 3 mese pe zi. Mănânc fructe și legume zilnic, fac sport și cu toată sinceritatea, sunt mai bine fizic decât eram acum 3 săptămâni.”


„Resturile de la o friptură, capete de cașcaval, slăninuță etc, le păstrez în frigider pentru o omletă <cu de toate>”

Adina Oșan e jurnalist de cursă lungă, specializată pe sport. Programul ei zilnic, care nu mai implică acum mersul pe teren, e aproape spartan, dar funcționează pentru că valorifică la maximum toate resursele alimentare care pot fi găsite într-o casă.

  • „Strâng albușurile cu sfințenie, le bat și le folosesc la o omletă ca adaos
  • Față de înainte, prepar mult mai multe salate, în tot felul de variante, inclusiv ca garnitură
  • Gătesc mai multe ciorbe/supe, pentru aportul de lichid, plus vitamine din legume
  • Smântâna am înlocuit-o cu iaurtul în toate meniurile, am redus zahărul la cafea/ceai
  • Mănânc o dată pe zi, dar mai sățios, și cu aport de proteine
  • Consum gemuri/dulcețuri/murături din ce am încă din iarnă, sunt sterilizate și din materie primă naturală, locală
  • Pun mult mai multă lămâie/muștar decât înainte în maioneză
  • Folosesc condimente în cantitate mai mare, plus ceapă cu oțet și ulei cât mai des
  • Țin în apă capetele de țelină, pătrunjel etc pentru frunze
  • Experimentez noi combinații culinare din produse românești, gen pastă făcută din cașcaval/brânză cu un strop de iaurt, pătrunjel, condimente, ouă fierte răzălite, numai bună de pus pe pâine cu murături.
  • Mi-am făcut în casă soluție dezinfectantă din înălbitor și apă, pentru pardoseli (gresie de ex) și tălpile încălțămintei la venirea acasă
  • Alt dezinfectant pentru mâini, lichid, preparat tot în casă, cu aport de alcool sanitar, dar cu câteva picături de colonie, să fie <mai feminin>
  • Depozitez separat hainele purtate în casă sau afară și le spăl la 90 de grade
  • Pun în apă tacâmurile, ceașca de cafea etc, ce am folosit peste zi, pentru dezinfecție naturală
  • Evit dezinfectarea suprafețelor din casă cu altceva decât șervete de unică folosință
  • Stau cu geamul larg deschis toată ziua.”

„Facem meniul pe toată săptămâna și îl lipim pe frigider”

Lavinia Bălulescu e scriitoare, dar după ieșirea din perioada de autoizolare ar putea să își dea un doctorat în patiserie.

„Stau de 26 de zile în casă, iar în acest interval am ieșit de vreo patru ori, pentru a merge la cel mai apropiat magazin, cel de peste drum de blocul în care locuiesc. La începutul acestei perioade ne-am făcut niște provizii, dar nu ceva extraordinar. Apoi am făcut câteva mici schimbări în comportamentul zilnic.

În primul rând, ne-am făcut listă de meniu pe toată săptămâna, ceea ce n-am mai făcut până acum. Am lipit-o de frigider și încercăm să o respectăm. Cel mai important e că meniul l-am conceput în funcție de ce expiră mai repede în frigider și nici asta n-am mai făcut până acum.

Apoi, eu, una, am verificat ce alte produse mai am cumpărate prin casă, dar am uitat de ele. De exemplu, am descoperit vreo patru șampoane abandonate. Nu știu ce am avut cu ele, dar acum mi se par foarte bune. Nu mai am nevoie să cumpăr altele.

La capitolul „produse expirate, dar încă foarte bune”, am făcut mămăligă cu un mălai expirat luna trecută, care s-a dovedit a fi foarte bun, iar cu altă ocazie am folosit, fără să vrem, un tip de griș expirat (probabil tot de o lună). La data expirării de pe pachetul de făină nici că m-am mai uitat. Mi-am amintit cât timp păstrau bunicii mei făina și m-am mai liniștit, deși în alți ani aruncasem nu știu câte astfel de pachete.

Încă două lucruri: încercăm să folosim mult mai puțină hârtie de bucătărie (din cea la rolă) și zilele trecute m-am surprins și pe mine spălând o pungă. Tot la capitolul comportament ciudat: m-am reapucat de sport (am găsit deci o utilitate pentru salteaua de gimnastică pe care mi-am cumpărat-o acum câțiva ani) și am început să cultiv maia (îmi doream de multă vreme să o fac, dar niciodată nu eram acasă la orele potrivite pentru a o putea hrăni. Acum sunt).”


„Am intrat într-o rutină fără fițe”

Paul și Bursucu’ sau Paul Mureșan și Cristian Marcu s-au retras de câțiva ani într-o suburbie de „la țară”, unde oricum viața are alt curs. Au încercat să nu-și taie legăturile cu orașul mare, dar pandemia de Coronavirus a făcut asta pentru ei. Așa au descoperit că aproape nu mai produc gunoi.

„Noi și înainte de toată minunea asta ne concentram foarte tare să refolosim pungi de plastic, chiar și cafea când luam, o puneam de mai multe ori în aceeași pungă în care ne-au dat-o prima oară. Acum nu se mai poate să trimiți punga prin curier și să ți-o aducă înapoi. 

Dar ce am observat, că eu sunt ăla care aruncă gunoiul, este că aruncăm foarte puțin. Mă rog, avem compost, hârtia o folosim pentru foc, ce se reciclează pet-urile, conservele și alte ambalaje le punem deoparte. Întotdeauna se umpleau containerele de reciclabile pentru că, știi cum e, mai vine câte cineva pe la tine și beți o bere.

De două ori pe săptămână când e frig, fiindcă atunci oamenii se întâlnesc mai des că li-i urât acasă. Aruncam tone de doze de bere. Când mergeam la sală, de două ori pe săptămână, aveam o rutină, și după sală, intram la magazin. Mai luam un pui, un sos de soia și ne trezeam cu tot felul de lucruri pe care nu le mâncam. Încă sunt acolo în cămară.

Acum, nu mai cumpărăm decât esențialul, nu mai umplem coșul cu chipsuri, ciocolată. Pâine și cafea! Cumpărăm numai ce ne trebuie. Pentru că avem resurse mai limitate, nu mai mâncăm așa mult. Știi că seara îți mai vine să mai bagi repede ceva. Acuma, știi cum stau lucrurile și că dacă desfaci pâinea, o să se întărească și atunci, mai bine amâni pe dimineață. Gătesc direct pentru mai multe zile, nu mai fac garnituri, adaosuri. Dieta parcă e mult mai stabilă acuma. Am intrat într-o rutină fără fițe, nu ne mai întrebăm, răsfățați, oare ce să mâncăm astăzi? Chestia asta a dispărut.”


„Gătesc ceva inventat cu ce am prin casă”

Diana Micu e specialist în marketing și organizator de evenimente. E prizonieră în propria casă, dar asta nu înseamnă decât mai mult timp pentru inovații culinare. Cu ce se găsește.

„Noi am devenit mai experți în mâncat, ca să zic așa. Adică am instaurat regula că nu gătim nimic nou până nu terminăm tot ce am gătit cu o zi-două înainte. Regula asta ne-a obligat și să gătim doar mâncarea care ne place foarte mult, ca să nu existe discuții că na, arunc ciorba asta de pe fundul oalei că și-așa nu o mai mănâncă nimeni. Probabil că ne vom rotunji ceva mai mult după toată treaba asta, dar eu nu suport să arunc mâncare, mai ales dacă petrec timp s-o gătesc.

Apropo de gătit, am două variante personale, ori gătesc ceva inventat cu ce am prin casă, ori fac listă cu exact ingredientele de care am nevoie pentru rețeta x sau y și data viitoare când merg la cumpărături, iau doar ce am pe listă. Asta înseamnă că în perioada asta în care ieșim mai rar, fac și chestii de genul: macaroane cu brânză (a se citi cu toate resturile de cașcaval uscat și creme de brânză rămase prin frigider), sau piadine cu pesto și mozzarella (din nou, vorbim de lipii uscate cărora le mai dăm o viață băgându-le la grill), sau paste cu sos din cămară, adică bulion pe lângă care punem mult usturoi și aia e.

Oricum, the master of recycling este Doamna M. (soacra, n.red) care de curând ne-a dat o budincă peste care a răzuit niște „banana bread” făcută de mine și despre care a zis că nu a putut s-o roadă că era ceva mai plină decât un chec, dar de fapt cred că nu i-a plăcut.”

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...