#maiviiacasă

Mihnea Măruță

Redactor

Luna trecută, sub hashtag-ul #maiviiacasă, PressOne a publicat o serie de 17 texte scrise de cetățeni români care trăiesc în Occident, pe care i-am rugat să ne spună de ce au plecat din țară, cum s-au adaptat și, mai ales, în ce condiții s-ar întoarce în România.

Ideea se ivise într-o discuție din redacție, când ne-am dat seama că, oricâte ar fi semnalele de alarmă privind depopularea României, ne lipsește jumătate de diagnostic, și chiar jumătatea cu șanse mai mari de a se apropia de obiectivitate, pentru că este formulată din afară.

Ce se întâmplă cu noi? De ce se emigrează cu atâta pasiune dintr-o țară care, dincolo de orice defetisme sau cârcoteli, este stabilă, și-a dublat PIB-ul după aderarea la UE și a „rămas”, totuși, mai democratică și mai deschisă decât aproape toate celelalte țări din zona sa?

Ce e în neregulă cu noi – cum a formulat una dintre tinerele care au fost de acord să ne spună povestea lor?

*

Există câteva explicații generale pe care le știm cu toții și pe care, deci, nu le voi mai dezvolta:

În textele pe care le-am primit și publicat am surprins însă și emoții noi. Iată-le:

1. Tinerii necăsătoriți, cu precădere ei, pleacă din țară fiindcă România nu oferă aventură. La vârsta asta, indiferent dacă ești student sau nu, ai vrea să riști, ai vrea să fii testat, provocat, stârnit. Îți dorești, de regulă inconștient, să-ți cauți și să-ți forțezi limitele, să vezi cât poți duce, cine ești, „până unde merge soldatul”.

Or, România de azi e cuminte, cultivă supușenia și înregimentarea, nu creează „oportunități” suficiente sau vizibile celor care s-au săturat de obrocul părintesc, școlar sau provincial.

2. Tot textele scrise de tineri mi-au confirmat că ei tânjesc după niște adulți, alții decât părinții sau bunicii, care să-i ia sub aripă, care să aibă răbdare să-i învețe − în primul rând meserie, și, în paralel, dacă se poate, și ce mai e cu viața asta.

„Ceva nu-mi miroase a bine”. Ce cred refugiații ucraineni despre Călin Georgescu și direcția extremistă pe care stă să o ia România

Românii vor să primească mai multă empatie de la clasa politică și au dreptate. Empatie vor și vecinii invadați și bombardați atroce de Rusia. Ei de ce nu ar avea dreptate? 

Marcel Ciolacu dă bir cu fugiții, confruntat cu consecințele propriei guvernări. Are cine să-l aducă înapoi și să-l pună să-și asume responsabilitatea?

Deocamdată am aflat ceva ce știam deja: în capul guvernului actual și eventual și al celui viitor se află un om complet iresponsabil. Din acest punct de vedere, poate că nu ar fi o tragedie, ci chiar ar fi absolut necesar ca domnul Ciolacu să nu mai ocupe nicio funcție de stat în România, indiferent cine vine în locul lui la PSD. Marii bărbați de stat își asumă prostiile, nu rămân paralizați în fața consecințelor acestora.

Or, România oamenilor mari e ciufută și nevrotică, n-are chef, iar modelele mediatice sunt detestabile. Unde să-și caute un om de 20-25 de ani mentorul?

3. În ciuda aderării la UE, a libertății de a călători, a internetului și a conectării la toate rețelele posibile, noi suntem o societate temătoare și „degrabă vărsătoare” de idei proaspete.

Ne place sau nu, mecanismul de selecție a profesorilor − cu precădere a celor din învățământul superior, locul unde ar trebui să se umple vasele sufletești ale viitorilor lideri − este unul complet dereglat.

Suntem provinciali și ne furăm singuri căciula, închidem ochii și ne acoperim unii pe alții, iar asta se vede limpede în extraordinara înflorire personală a majorității studenților români ajunși la o universitate din Vest: dintr-odată, în mediul corect, se relaxează, încep să aibă inițiative, să le comunice și să creadă în ele.

4. Majoritatea celor care ne-au scris sunt oameni din clasa de mijloc care au o slujbă decentă: nu savanți, nu manageri de top, nimic ieșit din comun.

Transpare din mărturisirile lor un soi de așezare în matcă, o calmare, o scuturare de mâncătoria tipică de acasă.

Sunt oameni cărora le-a fost greu ani de zile, până și-au găsit drumul, dar care nu se plâng, niciunul, de cei din jur, așa cum obișnuim noi, în România.

Investiția în invidii și în „ce crede lumea”, chiar dacă nu piere, se atenuează semnificativ într-o țară care ține la regulile sale.

5. Poate cea mai stranie, dar și îmbucurătoare concluzie pe care am perceput-o citind textele din diaspora este naturalețea cu care acești oameni sunt gata de sacrificiu.

La limită, aș zice că e vorba chiar despre o dispoziție către sacrificiu.

Asta ne spune că statul român, politicienii săi, dar și noi, cei care lansăm idei în spațiul public de aici, suntem incapabili să propunem teme și țeluri comune care să fie îndeajuns de magnetice pentru ca sacrificiul să se consume acasă, în țară, și să fie nu doar înțeles, ci și îmbrățișat.

România nu știe ce să le ceară oamenilor săi, asta e, cred, cea mai importantă concluzie. Așa cum nu știm ce să mai facem cu pensionarii care sunt încă în putere, tot așa nu știm ce să le propunem tinerilor ce vibrează de energie.

În acest pustiu de imaginație, cine e dornic să trăiască din plin își face bagajul și fuge de acasă cu ochii sclipind de curiozitate, doar-doar va da peste sine, ca în basme, la un alt capăt al lumii.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€