Lupta cu partitura

Valentin Șchiopu

Redactor

La pupitru, din cel mai bun loc posibil, omul cu bagheta moderează comunicarea cu singura dintre civilizațiile superioare cunoscute – muzica clasică.

Mihaela Cesa-Goje (37 de ani) va debuta în decembrie la Opera din Dallas, în cadrul unui program ce își propune să sprijine ascensiunea tinerilor dirijori. Va fi o experiență care ar putea-o aduce mai aproape de vârfurile profesiei pe care o iubește.

Născută la Ardud, cel mai mic oraș din județul Satu Mare, Mihaela a descoperit prin muzică o lume ale cărei posibilități nu crede că le va epuiza vreodată.

A început cu studiul viorii, la 5 ani, însă nu la modul profesionist, prin învățarea notelor, ci tactil, după memoria capricioasă a arcușului și a buricelor degetelor. Tatăl ei era preot, și asta a apropiat-o și de muzica de cor, iar mama, profesoară.

Prin ’86, o familie de șvabi care pleca în Germania le-a lăsat în grijă un pian. În acel obiect fascinant, Mihaela a găsit cel mai potrivit mijloc de exprimare. L-a rafinat mai bine de 20 de ani.

„Pentru un copil e mult mai ușor să înceapă cu pianul. Apeși pe clape, sună, rezultatele apar imediat. Am lăsat vioara și am ales pianul. Poate că pianul e mai accesibil pentru un copil, dar ulterior ajungi la un nivel de complexitate căruia îi poți face față doar cu un studiu de 6-7 ore pe zi.

Pianul, practic, e o mini-orchestră. Mă bucur că am rămas la pian, pentru că îmi servește foarte mult profesiei de dirijor. Antrenamentul de pianist te face să gândești armonic și melodic în același timp spre deosebire, de exemplu, de instrumentele de suflat care execută o linie melodică. Desigur, în cazul lor, complexitatea şi dificultăţile sunt de altă natură începând cu tehnica de suflat.

Te ajută să înveți mult mai repede o partitură simfonică, vocal-simfonică, când o poți reproduce la pian lejer. E un avantaj pe care ți-l procură acest antrenament, pentru că exigențele din ziua de azi te obligă să faci totul foarte repede”, spune Mihaela Cesa-Goje.

După ce a terminat liceul de muzică de la Satu Mare, a intrat la Academia „Gheorghe Dima” din Cluj, la secția Pedagogie muzicală. Cornel Groza, dirijorul corului Filarmonicii clujene, i-a spus să se gândească serios la posibilitatea unei cariere la pupitru.

„M-a întrebat la un curs unde dirijez. Cum unde dirijez? Niciunde! Mi-a spus să merg în direcția asta, că am toate datele necesare. Astfel, în următorul an, am dat admitere la Dirijat. Părea un fel de nebunie inspirată de o întâlnire fericită sau cel puțin o confirmare de care aveam nevoie la momentul respectiv.”

La specializarea Dirijat, avea să-l întâlnească pe profesorul Florentin Mihăescu, maestrul care a instruit-o cum să învețe o partitură și la ce detalii să fie atentă.

Cum se văd din satelit cartierele-dormitor care au răsărit lângă cele mai scumpe orașe din România, Cluj și Brașov

Brașov și Cluj-Napoca sunt astăzi cele mai scumpe orașe din România pentru cei care visează să-și cumpere o casă sau un apartament. Drept urmare, locuitorii celor două orașe au preferat în ultimii 15-20 ani să se orienteze către locuințe mai ieftine construite în localități limitrofe. Haosul imobiliar generat de migrația lor a dat naștere unor struțo-cămile urbanistice care sunt vizibile din satelit.

Reportaj. Ce a rămas în urma inundațiilor fulger din județul Galați. „Ultimele zile de viață trebuie să le stau în noroi și cu peria în mână”

De zile întregi localnicii, ajutați de voluntari și echipe de salvatori, se chinuie să scoată mâlul și obiectele distruse din case, după inundațiile devastatoare din județul Galați.

Mihaela Cesa-Goje. Foto: Arhiva personală

La 25 de ani, a intrat cu bursă la un Master de dirijat cor și orchestră de la Academia Regală de muzică din Londra. Experiența a fost copleșitoare din toate punctele de vedere. Mai întâi, din perspectiva simplului spectator care se bucură de muzică.

Cesa-Goje făcea parte din public la reprezentațiile oferite de cele mai prestigioase orchestre din lume. Sigur, pe locurile care costau 4 lire, undeva în rândurile cele mai îndepărtate. Însă acesta era un amănunt neînsemnat.

A plâns la Simfonia a 3-a, cu Bernard Haitink și London Symphony, apoi l-a văzut dirijând pe Valeri Gherghiev. Mai mult, se bătea să obțină permise speciale pentru a asista la repetiții și pentru a le adresa întrebări maeștrilor.

„Londra e un oraș vibrant din punct de vedere cultural. Am avut ocazia să văd dirijori de talie mondială și câteva dintre cele mai mari orchestre din lume. Ca spectator, impresia e absolut uluitoare.

La primele concerte la care am asistat, îmi curgeau pur și simplu lacrimile, era splendid, extraordinar. Vânam astfel de evenimente, stăteam și câte 4-5 ore la coadă ca să văd un anume concert sau dirijor.

Mergeam la repetiții, îmi luam notițe. Când îi prindeam în câte o pauză, mă duceam să întreb două-trei chestii. Era surprinzător să vezi niște oameni aflați la cel mai înalt nivel că-și fac timp să dăruiască ceva unui tânăr student.

Am prins, în cadrul BBC Proms, concertul lui Christoph Eschenbach, cu orchestra din Philadelphia. A fost pentru prima oară când am văzut o orchestră americană. Noi, în tradiția europeană, ne raportam cu o anumită condescendență față de ceea ce venea de dincolo de Ocean. A fost o surpriză totală.

Era Beethoven, simfonia a 5-a, iar eu eram surprinsă cum, de la cel mai înalt balcon, probabil cu cel mai ieftin bilet, nu mai țin minte, auzeam un mic solo de oboi într-o sală de 6.000 de locuri. Vedeam câtă claritate atinseseră acel dirijor și acea orchestră. A fost splendid, s-a aplaudat o jumătate de oră. Și era Simfonia a 5-a de Beethoven, adică, știi?…

O experiență absolut minunată. Am mai cerut permise să merg la repetițiile și concertele lui Sir John Eliot Gardiner, cu Monteverdi Choir, the English Baroque Soloists, orchestră și cor specializate pe muzica barocă și clasică. Înveți enorm de multe lucruri.”

*

„Nu e cinstită comparația între cum se face muzică în România și ce e în Europa sau SUA. Noi suntem muzicieni foarte buni, dar acolo chiar vorbim despre excelență. Impresia, ca spectator, era absolut uluitoare.
Experiența cu Haitink a fost, de asemenea, fenomenală. Se vedea că e specialist în Beethoven, venise la Londra să facă integrala Beethoven.”

Mihaela Cesa-Goje

*

Românca avea să-l reîntâlnească pe Haitink șapte ani mai târziu, în 2011, la un curs de măiestrie pe care acesta îl susținea la Lucerna. Olandezul i-a strâns mâna și i-a comunicat programul pentru a doua zi, după ce alesese 7 dirijori din 200 de candidați.

A urmat o săptămână plină, cu două ședințe pe zi, și un repertoriu cu o stilistică largă, de la Brahms la Bruckner. Mihaela era la pupitrul orchestrei din Lucerna, iar în sală erau sute de oameni veniți să-l vadă pe faimosul dirijor.

„Haitink părea să aibă capacitatea de a-mi citi gândurile, iar orchestra era la un nivel atât de înalt, încât la fiecare dintre cei șapte dirijori suna diferit, dacă-ți poți imagina, pe aceeași lucrare. Aici se diferențiază un dirijor de celălalt. Nu știu ce se percepe din exterior, dar sunetul se schimbă.”

La final, olandezul i-a oferit o lecție importantă.

„Avea 80 de ani când l-am cunoscut și vorbeam de traseul sinuos în dirijat. Dânsul zicea că în sfârșit își dă seama ce stângăcii făcea în tinereţe și că de-abia acum a ajuns la unele certitudini în ceea ce privește muzica și dirijatul. Deci presupun că va mai dura ceva.”

Și întâlnirea cu Marin Alsop, una dintre cele mai importante prezențe feminine din lumea dirijorilor, a jucat un rol semnificativ în cariera Mihaelei Cesa-Goje.

Taki Concordia Conducting Fellowship, un program derulat de Alsop, i-a oferit româncei șansa de a susține concerte, ca dirijor invitat, cu orchestrele Colorado Symphony, Baltimore Symphony, Florida Symphony sau Hartford Symphony.

„Eu zic că a trecut vremea marilor maeștri precum Celibidache sau Toscanini, când dirijorul era comandantul suprem. Cred că accentul s-a mutat pe colaborare, una sinceră și directă. Tu trebuie să-ți îndrumi muzicienii să cânte, să le transmiți ceva… Dacă-i subordonezi, vor cânta într-un anumit fel, dar dacă raportul e unul de parteneriat, cu scopul de a crea ceva, rezultatul poate fi uimitor.

Acum 15 ani îmi lua o lună să învăț o partitură. Acum, reușesc mult mai repede. Dar acesta e doar un prim aspect, superficial. Văd foarte stratificat procesul acesta. Trebuie să intri foarte în detaliu, dar pe urmă, după ce știi toate detaliile, trebuie să vină o naturalețe, să poți transmite concluziile, să pară foarte ușor.

Dacă ți se pare că te lupți cu lucrarea, încă ai de studiat. Trebuie să ai senzația de fluiditate, că totul curge natural… Asta necesită sute de ore de studiu.”

De trei ani, „prim-solistă” în viața dirijoarei Mihaela Cesa-Goje a devenit fetița ei, Karla. Care a primit botezul în muzică la un an și jumătate, când a asistat la o reprezentație de peste 3 ore cu Lucia di Lammermoor și le-a remarcat pe „prințesele cu rochii albastre” din cor.

Pentru Mihaela, care e și asistent la catedra de Dirijat a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, miza e să găsească un echilibru între viața profesională și cea familială.

„Am un soț fenomenal, un copil minunat. Îmi doresc enorm să dirijez. Încerc să le îmbin pe toate, să nu las una în detrimentul celeilalte. Armonie.”

*

CV Mihaela Cesa-Goje

din 2002 – Asistent universitar la catedra de Dirijat a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, disciplina: Citire de Partituri;

din 2008 – Dirijor al Festivalului Internațional de Chitară Clasică, Târgu Mureş;

din 2007 – Dirijor al corului Jubilate al Capelei „Sfântul Iosif”, Cluj-Napoca;

2011-2012: Dudamel Conducting Fellow, cu Los Angeles Philharmonic;

2009-2011: Taki Concordia Conducting Fellow, concerte ca dirijor invitat cu: Colorado Symphony, Baltimore Symphony, Florida Symphony, Hartford Symphony;

2009-2010: Dirijor al concertelor educative ale Filarmonicii Sibiu;

2004-2006: Director de muzică al corului bisericii „St. Marz” la Finchey Parish Church;

2001-2004: Dirijor al Corului Intermezzo al Casei de Cultură a Studenţilor, Cluj-Napoca.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€