
Fotografiile îi aparțin Cristinei.
12/06/2018
Lumea Cristinei, fata care a primit un aparat foto în dar
Originar din Năsăud, Saul Pop (26 de ani) a fost fotoreporter la mai multe publicații locale înainte de a ajunge să lucreze pentru Reuters.
Astăzi, este sub-editor foto la faimoasa agenție britanică și trăiește în orașul polonez Gdynia, pe țărmul Mării Baltice.
Când erau încă studenți la jurnalism, Saul și iubita lui, Loredana, au lansat un proiect caritabil denumit Art4Education.
Așa au cunoscut-o, în 2016, pe Cristina, elevă în satul Spermezeu din județul Bistrița-Năsăud.
„Am întâlnit-o chiar în prima noastră acțiune, când, la întrebarea − «Ce vrei să te faci când o să fii mare?», ea a răspuns: «Fotograf aș vrea, îmi place să fotografiez».
După o lună, am reușit să ne întoarcem la ea cu un aparat foto și un calculator. Asta era în octombrie 2016.
Având în vedere vârsta ei, i-am cerut să fotografieze lucrurile și locurile care o fac să se simtă acasă. După mai bine de un an, ne-a arătat ce fotografiase”, povestește Saul Pop.
Textul de mai jos este scris de el, iar fotografiile sunt ale Cristinei, realizate cu aparatul primit în dar.
*
Lumea Cristinei
Prima fată din cei trei copii ai familiei, Cristina are astăzi 10 ani, dublă cetățenie, spaniolă și română, o gospodărie plină de animale, o dorință imensă de a ști carte și un aparat foto.
Născută în locul pe care foarte mulți români îl numesc „casa din străinătate”, Cristina trăiește într-un sat bine ocrotit de munții județului Bistrița-Năsăud.
Avem nevoie de ajutorul tău. Dacă aceste articole te ajută, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta și tu pe noi, mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
Chiar dacă au plecat afară să le construiască un viitor, părinții au ales tot România ca loc unde copiii să meargă la școală.
Grajdul plin și bunătățile de pe masă îi descriu ca oameni obișnuiți cu munca câmpului.
Tatăl − care acum nu mai are voie să muncească din cauza unui infarct − spune, oarecum resemnat, că lui nu i-a prea plăcut școala:
„Când mi-a fost mie vremea de învățat, am preferat să ies să lucru. N-am fost eu prea mult cu școala, însă pe fete vreau tare mult să le susțin în asta. Mereu le dau exemplul meu”.
Destinul tatălui este copiat parcă de fiul cel mare. Iubitor de animale și de munca câmpului, a ocolit școala și a plecat în Spania. Vrea să adune bani și să-și construiască un grajd pentru viitoarele lui animale.
Cristina e elevă la școala din Spermezeu și iubește cărțile.
„Acasă la Maya”, un nou episod Amintiri Gustoase. Ce se gătește în satul cu cel mai mare complex de mori de apă din sud-estul Europei
Seria de documentare video „Amintiri Gustoase” continuă cu episodul „Acasă la Maya”, dedicat bucătăriei și vieții de familie din comuna Eftimie Murgu, fosta Rudăria, din județul Caraș-Severin. Localitatea găzduiește cel mai mare complex de mori de apă din sud-estul Europei, un ansamblu de monumente istorice aflat de-a lungul pârâului Rudăria, afluent al Nerei.
Ce păstrăm și ce schimbăm în rețetele vechi? Gărâna, între amintirea gulașului de la primele ediții ale festivalui de jazz și mâncărurile gătite astăzi
La Gărâna, căutarea rețetei gulașului de la primele ediții ale festivalului de jazz deschide o discuție despre păstrarea gusturilor și a amintirilor locului. Aceste povești și demonstrații culinare pot fi urmărite în cele două părți ale documentarului „Amintiri Gustoase” dedicate Gărânei, pe canalul de YouTube al platformei.
Ultima dată când am vizitat-o, era proaspăt întoarsă de la Olimpiada de Limba Română. O viață petrecută în agricultură nu îi surâde, așa că a hotărât să se dedice învățatului.
„Învățătoarea le-a spus că urmează să le dea o listă de cărți pe care trebuie să le citească pe parcursul anului. Fata mea nu a mai avut răbdare până a doua zi, așa că în pauză și-a copiat toată lista. Când ne-a spus doamna că trebuie să îi punem să citească, noi aveam deja lista de cărți”, spune mama ei, zâmbind.
La adunatul cărților ajută și tatăl, care merge pe la bibliotecă pentru a lua mai multe cărți odată.
Aparatul foto, un așa-numit compact care nu dispune de prea multe avantaje tehnice, l-a primit în dar. De atunci, Cristina fotografiază lucrurile, locurile și oamenii care fac parte din viața ei.
Seara este timpul preferat al Cristinei pentru fotografii. Modul în care cerul și natura se transformă o fascinează.
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this









