La pas, pe Drumul Niculii, de Sfânta Maria Mare

Bianca Felseghi

Senior Editor

Fiul Omului e înfășurat într-o togă albastră și plutește pe un cumulus tras de patru îngerași onorabil înhămați la augusta corvoadă. Afară stropește deja de 24 de ore o ploaie rece de sfârșit de toamnă, care murează și lipește hainele de trup, ca și când ar turna statui din oameni vii. Prunele cad zdrobite în iarbă și în aer miroase a dulce.

În unghi de 90 de grade, Dumnezeu șade și dânsul cocoțat pe norul său și are brațele primitoare. În pridvorul bisericii din Valcău de Jos (Sălaj), sub ochii Tatălui și ai Fiului, e puzderie de plase, sacoșe, rucsacuri și genți.

Primii pelerini de pe Valea Barcăului se pregătesc să ia la pas Drumul Niculii, un traseu religios de circa 150 de kilometri, în linie dreaptă, până la Mănăstirea Nicula (Cluj). Aici se află una din cele mai de seamă destinații din calendarul bisericesc, căci de Adormirea Maicii Domnului, care e și hramul mănăstirii, zeci de mii de credincioși din țară vin să se închine la o icoană făcătoare de minuni.

I-am însoțit pe drumul lor.

Pelerinajul Valcău de Jos-Nicula, între 11 și 14 august

40 de tineri pornesc din Valcău

Grupul de pelerini de la Valcău numără vreo 40 de tineri. Pentru unii din ei, acesta este primul drum. Pentru alții, care abia au atins maturitatea, e al zecelea. Ce se întâmplă pe acest traseu e greu de prins în cuvinte. Se păstrează în sufletele fiecăruia, căci fiecare își adună acolo darurile, vorba parohului din sat, pe care-l cheamă Lucian Blaga.

Cu întreaga milă a Domnului, preotului Lucian Blaga îi lipsește harul poetului. Vorba lui e numai dogmă, ca și când ar fi o cutie cu muchiile netede.

Tinerele acoperite pe creștet s-au așezat de-a stânga altarului mirosind a lemn și a spațiu mic și închis, iar feciorii – în dreapta, lângă ieșire. Cu toții ascultă slujba cu smerenie de oameni bătrâni și înțelepți.

Părintele Blaga e de loc din localitatea Iaz, câțiva kilometri mai la vest de biserica în care slujește azi. Pe vremuri, Drumul Niculii izvora chiar de-acolo, din Iaz, dar azi, constată el cu tristețe, „nu mai e nimeni din satul meu în acest grup”.

Curtea bisericii din Valcău de Jos, înainte de plecarea pelerinilor, joi, 11 august. Foto: Raul Ștef

Apă și talpă. Să alergi toată Via Transilvanica. Și să rămâi în viață.

Aceasta este povestea unui documentar de lung metraj care tocmai a intrat în cinematografe. Filmul e un must see, nu doar de către pasionații de alergare sau fanii Via Transilvanica. Este pur și simplu un film onest, dinamic, care conține fascinante felii de viață. E genul de film care pare prea scurt. Când se termină simți că ai fi vrut să mai vezi.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

„Eu am mers de șase ori pe acest drum. Când eram tânăr, pentru noi, aceasta era o ieșire, chiar dacă, tânăr sau copil fiind, ești fără griji. Pe vremuri, poate nu mergeai nici în cel mai apropiat oraș la 20 de kilometri, iar asta era și un fel de excursie. Pentru noi era foarte important. Simțeam că era un moment înălțător”, vorbește preotul.

Își ține capul ușor aplecat într-o parte, cu degetele palmelor împletite peste burtă. Om al spiritului, Lucian Blaga are într-însul un pragmatism sănătos, care nu îndeamnă la sminteli. Mergând ani la rând pe jos către Nicula, părintele Blaga își punea anumite dorințe în gând. Când isprăvea pelerinajul, acestea i se îndeplineau.

„Bineînțeles, mi-am dorit ceva firesc, nu… imposibil. Maica Domnului mi le-a îndeplinit”, îmi spune.

„Departe mereți, Dumnezo să vă deie drumul bun!”

„Ni s-a poruncit să mergem pe jos. Ni se cere totul și ni se va da, de asemenea, totul. Sunt multe căi în care Dumnezeu hotărăște să îi aducă la credință pe cei care se îndoiesc.” Salman Rushdie, în cartea lui blestemată, ne spune că așa a grăit Aisha, soția lui Mohamed, înainte de pelerinajul pe care l-a condus la Mecca.

Același lucru mi-l spune și Maria, o femeie care n-a atins 50 de ani, cu o privire duioasă de mamă a răniților. „E un sacrificiu care nu rămâne nerăsplătit. Toată lumea pleacă cu un scop. Poate tinerii pleacă cu gânduri de aventură, dar pe drum le dă Dumnezeu gândul bun.” Pentru ea, acest drum înseamnă reculegere și pace, căci odată ajunsă la Nicula, e prea mare agitația.

Până să plece la drum, ploaia rece pare să contenească. Cerul rămâne posomorât și de culoarea asfaltului, iar pe dealuri se ridică o ceață diafană. Bătrânele din sat, care au mereu ochi pentru ce se întâmplă la poarta bisericii, patrulează încoace-încolo, făcând semnul crucii. „Departe mereți, Dumnezo să vă deie drumul bun!”

Vlad (19 ani) și Ionuț (26 ani) sunt doi dintre tinerii care conduc azi procesiunea. Sunt cântăreți și ticluitori de rugăciuni. Le citesc cu voci răsunătoare de profeți din cărți vechi și roase pe care le cară în spinare.

Vlad Neaga se roagă înainte să plece pe Drumul Niculii. Foto: Raul Ștef

„Prin sate și orașe cântăm pricesne, pe câmpii, prin pădure, în afara satelor, citim rugăciuni, de seară, de dimineață, deci tot timpul cineva citește cu voce tare, facem cu schimbul, cam toată lumea apucă să citească”, îmi spune Vlad.

Are o privire atât de clară și de luminoasă că ai putea crede că nu îl chinuie niciun gând și nicio incertitudine. Abia a terminat liceul și a dat examen la Pompieri, la Academia de Poliție. N-a intrat, dar nu-i nimic. „Mai învăț și mă duc iară la anul!” Când și-a urnit prima oară piciorușele către Nicula, avea 12 ani și și-a însoțit o soră.

„Am avut ambiție și am făcut tot drumul și mi-a plăcut. Trebuie din familie să te obișnuiască cu biserica, că dacă iei pe cineva de pe stradă și îl aduci aici poate o să i se pară o excursie sau o aventură. Dar e altceva… E o armonie! Sunt porțiuni în care poți să stai mai în spate și poți să fii doar tu cu Dumnezeu și cu gândurile tale” – Vlad Neaga, 19 ani, pelerin.

„Săvârșesc acest drum…”

Gabriel Ionuț Gozman-Pop (26 de ani) are alură de gospodar și se vede după hotărârea cu care pășește că nu îi e străină munca. Știe să spună pe dinafară, pe ore și popasuri, tot drumul pe care pelerinii îl au în față pentru următoarele patru zile.

Pentru el e a zecea oară că „săvârșește acest drum”.

Traseul rămâne neschimbat.

Ziua 1. Înnoptarea în localitatea Stârciu, trezirea la ora 3 și jumătate dimineața, gustarea oferită de oamenii de la Hida.

Ziua a 2-a. Înnoptarea la Dragu, comitetul de primire de la Voivodeni, de la 5 dimineața, care le va oferi drumeților cozonac și ceai cald, familia din Dârja care s-a oferit să-i hrănească pe toți pelerinii, indiferent de numărul lor.

Ziua a 3-a. Înnoptarea la Iclod și împărtășania.

Ziua a 4-a. Abia acum, purificați de drum și de tainele liturghiei, vor pleca în ultima etapă, de 15 kilometri, spre Nicula.

Dacă nu credința, cel puțin încrederea în oameni a acestor tineri se hrănește din acest drum ritualic. Comunitățile din satele pe care le străbat îi petrec și le sporesc rândurile, ca și când ar vrea să demonstreze, în ciuda evidențelor, că nimeni nu e singur pe lume.

„Te îndrăgostești instantaneu de pelerini, de rugăciuni, de cântări, de drum și de dragostea oamenilor care te primesc și te adăpostesc peste noapte și te hrănesc fără să le ceară cineva. 

Când vezi ce se întâmplă în lume și treci dintr-o dată printr-un sat străin cu care n-ai nimic în comun, ei te așteaptă cu o mâncare, indiferent de numărul pelerinilor. E totuși o jertfă!

Anul trecut ne-am adunat de pe drum vreo 110 oameni. Și tuturor li s-a dat de mâncare. Iar asta nu este ușor, să faci mâncare pentru atâția oameni, să se adune mână de la mână din tot satul”, spune Gabriel Ionuț Gozman-Pop.

Chiar dacă scopul drumului este religios, marele câștig, zice și Vlad, sunt oamenii pe care îi întâlnești pe drum: „Vin oameni care fac asta pentru prima dată și nu-i cunoști. Așa te împrietenești cu ei, că ajungeți mai apropiați decât de oameni pe care îi știi de o viață. Se leagă oamenii și aștepți anul viitor să te întâlnești din nou cu ei”.

Pelerinii din Sălaj ajung la Nicula. Foto: Raul Ștef

Despre icoana Maicii Domnului de la Nicula, pictată de preotul Luca din Iclod în 1681, credincioșii spun că ar fi plâns 26 de zile în jurul anului 1700. Locul a devenit un receptacul al suflării creștine de rit bizantin de atunci.

Dacă această istorie e autentică sau nu, nu mai contează. Când, în iarna lui 2015, oamenii au stat zile întregi la coadă în fața Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, să atingă o raclă în care s-ar fi aflat Brâul Maicii Domnului, l-am întrebat pe călugărul Gheorghe, de la Mănăstirea Kato Xenia (Grecia), de unde știe că brâul e autentic.

Mi-a răspuns că nu ar vrea să vorbească despre autenticitatea Brâului, însă ar vrea să îmi povestească ceva despre autenticitatea credinței.

„Chiar dacă Mântuitorul Iisus Hristos ar veni acum aici în mijlocul Clujului, dacă nu ar exista credința noastră să credem că El este, n-ar însemna nimic pentru noi”, mi-a spus călugărul.

Pelerinii își schimbă pantofii cu unii curați

Duminică dimineața, la ora 4.00, pelerinii din Valcău au pornit spre Nicula. Când a sunat ceasul să ne urcăm în mașină și să plecăm să îi reîntâlnim, ca să facem împreună ultimii patru kilometri de traseu, soarele mijea peste neguri, iar oamenii noștri mergeau deja de două ore și jumătate.

În localitatea Nicula, autocare întregi de oameni veniți din toate colțurile țării au început să se deșerte. Mai toți sătenii au scos la stradă găleți cu busuioc, la 2 lei buchetul. Mirosul lui e pregnant și se amestecă cu gazul de eșapament.

Într-un mic grup de femei, Vlad citește o rugăciune. În jurul lor, majoritatea șed tolăniți pe câte un petic de iarbă, cu picioarele învinse și străine.

În incinta Mănăstirii Nicula, pelerinii înconjoară bisericuța veche din lemn în genunchi și pe coate. Foto: Raul Ștef

Unii își schimbă pantofii, să intre cu încălțările curate în mănăstire. Cei mai mulți, care au mărșăluit în șlapi din plastic, au șosetele bătucite în călcâie de un noroi tare, ca niște copite. Urmează urcușul abrupt care scoate sufletul din om.

Grupul de pelerini s-a închegat și numără acum aproape dublu decât la plecare, vreo 80 de persoane. Se vor adăuga celor 30.000 de credincioși așteptați la Nicula. Târșâindu-și picioarele de ciment, fiecare îngână absent priceasna care dă ritmul pașilor.

„Mai mărită ești decât soarele,
Pentru noi păcătoșii,
Maică, roagă-te,
Maică-ajută-ne!„

Sătenii ies la porți și își fac cruci, alintând din priviri convoiul ca și când ar fi adus, în sfârșit, vestea cea bună. Procesiunea urcă în serpentine și pătrunde prin poarta-tunel a Mănăstirii Nicula, rostind Tatăl Nostru.

În jurul pelerinilor, tot felul de oameni, de la băbuțe aparent firave la vlăjgani care învârt pe deget cheile mașinilor, se lasă în genunchi copleșiți de emoție. Femeile plâng. Vocile lor unite în acel recitativ monoton au o consonanță care îți face pielea de găină.

De aici încolo, efectul ambient e ceva care aduce cu bughi-mambo-rag-ul lui Steinhardt din Jurnalul Fericirii. În difuzoare, preoții, în lumea mică din jurul bisericuței de lemn, pelerinii, cântând și mergând, după datină, pe genunchi și pe coate, rostesc fiecare pentru el câte-o rugăciune.

„Ne-ai dat-o nouă.
Iertarea vieții mele întregi.
Slavă ție, Născătoare. Laudă.
Prin tine mă ofer lui Dumnezeu.
Preabună Maică. Mântuire.
Primește-mă la inima ta.
Bucură-te, Mireasă,
Pururea Fecioară!”

Călătorii din Sălaj își caută locul în care vor dormi la noapte. Praznicul de Adormirea Maicii Domnului se sărbătorește, anul acesta, luni. Cei mai mulți dintre ei se vor întoarce tot pe jos acasă.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€