"La noi, toată lumea vrea totul foarte repede. E un comportament de tip fast-food"

Valentin Șchiopu

Redactor

Aproape că nu există restaurant în Europa de vest unde să nu găsim cel puțin un român printre angajați.

Ferenc Bárdos, un bucătar clujean de 30 de ani, s-a întors de la Londra de câteva luni. În echipa din care a făcut parte erau numai români. Înlocuiseră niște italieni la restaurantul Vivo, un local cu specific mediteranean de pe Upper Street.

Șase români pe o tură, tot atâția pe cealaltă, iar patronul, englez.

„Îți dădea senzația că ești tot acasă”, mărturisește bucătarul, căruia prietenii îi spun Levi.

A lucrat trei ani în Anglia și spune că această experiență l-a ajutat să înțeleagă cum s-ar putea schimba și în România o industrie în care toată lumea se declară ofensată de calitatea serviciilor.

La noi, formula „Complimente bucătarului!” se aude extrem de rar. Suntem pe poziții inamice.

„Mi-am dorit foarte mult să văd cum se trăiește și cum se muncește efectiv în altă țară. Am lucrat și într-un street-food, unde e puțin diferit, și ai parte de foarte multă energie pozitivă și de interacțiunea cu clienții, dar și în bucătăria unui restaurant.

Regimul de lucru e mai relaxant acolo. La noi în țară, toată lumea vrea totul foarte repede, parcă am devenit un fast-food imens. Lumea bate grăbită din picior. Pentru mine, satisfacția clientului e esențială, dar respectul trebuie să existe de ambele părți.

În Anglia e mai multă răbdare, pentru că e nevoie de timp ca să scoți o mâncare de calitate. Acolo, oamenii par să înțeleagă asta. Mâncarea bună ia timp, nu e noutate. Și eu, când ies în oraș, mă duc să mănânc ceva ce n-aș găti în mod obișnuit acasă.

De obicei, mă duc la restaurante noi sau la cele pe care nu le-am frecventat și aleg combinațiile cele mai ciudate. Dacă vrei să mănânci ceva bun, scoți mai mulți bani din buzunar. E absolut normal să încerci să experimentezi la acest nivel”.

Levi a început să lucreze la 20 de ani. Spune că încearcă să țină pasul cu noutățile.

„Ca în orice altă meserie, trebuie să încerci să evoluezi. M-a pasionat de mic bucătăria, dar și acum încerc să învăț mereu. Am început, normal, ca ajutor de bucătar, apoi am fost pizzer, făceam 170-200 de pizza pe zi, apoi m-am ambiționat să trec la bucătărie.

Am furat meserie, am căutat să înțeleg perspectiva celor mai experimentați ca mine, să-i respect și să muncesc pentru a-mi îmbunătăți tehnica în bucătărie”.

Levi a revenit în România după ce și-a reîntâlnit prima dragoste, pe Laura. O cunoscuse la 16 ani și îi adresase formula magică: „Vrei să fii prietena mea?”. A durat o lună.

De atunci au trecut 12 ani, s-au regăsit și au decis să se mute împreună.

Să AI sau să n-AI. Dilema privind alfabetizarea copiilor în inteligență artificială 

Ce înseamnă alfabetizarea în AI? De ce este urgentă rezolvarea ei? Cum se raportează la subiect cinci țări europene care se află pe un spectru care merge de la interzicere la adoptare în masă? Și, nu în ultimul rând, ce se poate face în România, unde autoritățile trebuie să navigheze și apele tulburi ale analfabetismului funcțional? Încercăm un răspuns în continuare. 

Povestea Lay’s pe care nu o știai: drumul cartofului, din câmp la fabrică și la „Mica Unire în bucate” (P)

„Povestea Lay’s pe care nu o știai” este o serie realizată de Amintiri Gustoase, care creează punți gastronomice între generații și se află mereu în căutarea brandurilor ce vorbesc tinerilor prin gust. Provocați de PepsiCo, am pornit pe drumul cartofului pentru a descoperi lucruri mai puțin cunoscute despre chipsurile Lay’s: sunt făcute din cartofi crescuți sustenabil, în ferme atent selecționate, iar gustul lor ajunge astăzi în 18 țări din Europa.

„Am venit într-un concediu din Londra, ne-am întâlnit și am rămas împreună. A fost prima mea iubire și pentru mine a însemnat mult. Nu cred că ea știa cât de mult. Acesta a fost motivul pentru care am insistat să ne reîntâlnim, să-i spun exact asta, cât de mult a însemnat pentru mine”.

Pentru cititorii PressOne, Levi are o rețetă de scoici Saint Jacques cu piure de dovleac, cu indicații pentru o porție. Va trebui să o adapteze pentru două.

Scoici Saint Jacques cu piure de dovleac

Ingrediente pentru o porție:

– 70 de grame de scoici Saint Jacques
– 100 de grame de linte verde fiartă
– 300 de grame de dovleac
– 50 de grame de chorizo
– 20 de grame de miere
– 30 de grame de ceapă albă
– 30 de grame de unt
– 20 de mililitri de coniac
– 20 de mililitri de suc de portocale
– 30 de mililitri de supă bază de creveți
– sare de mare, piper, ulei, usturoi, chilli, pătrunjel, germeni de mazăre.

Mod de preparare

Dovleacul: Se unge dovleacul cu miere, se condimentează cu sare și piper, se înfoliază în staniol și se pune în cuptor 45 de minute la 175 de grade. După ce dovleacul este copt, se blenduiește împreună cu sucul de portocale, unt, sare și piper după gust.

Lintea: Se pune o tigaie cu ulei la încins, se adaugă ceapa tăiată mărunt și se lasă la călit împreună cu chilli, după care se adaugă usturoiul și se stinge cu coniac. După ce coniacul se reduce puțin, se adaugă lintea și supa bază de creveți. Se lasă la redus până scade zeama și se adaugă unt și pătrunjel.

Chorizo: Se taie pe diagonală două felii subțiri de chorizo și se pun pe grill până devin crocante.

Saint Jacques: Se pun scoicile pe un șervet de hârtie și se lasă până se absoarbe toată apa din ele. Se pune o tigaie cu puțin ulei la încins, se adaugă scoicile și se lasă 3-4 minute, față-spate, până când prind o crustă maronie. Se condimentează cu sare și piper și la final se adaugă puțin unt.

Preparatul se ornează cu germeni de mazăre.

Vă dorim poftă bună!