IT-iștii, noul proletariat

Muncitorul din uzină și ceferistul au fost, prin excelență, super-eroii societății comuniste. Ei s-au aflat în centrul unei mitologii care fundamenta noua orânduire și omul nou, produsul acesteia.

Astăzi, speranțele pentru o viață mai bună și mai coerentă se leagă de creativitatea din industria IT. De pildă, există un proiect guvernamental care reunește într-un Hub IT programatorii ce pot ajuta la reformarea administrației publice din România.

Până nu demult, proletariatul crea facilități precum curentul electric, transporturile sau cărbunii care asigurau încălzirea centrală.

Astăzi, munca de programare ne livrează produse revoluționare precum telefoanele smart, aplicațiile de orientare în spațiu sau plățile online, dar și acaparatoarele rețele de socializare.

Cine sunt oamenii în jurul cărora se clădește noua mitologie socială și care sunt asemănările dintre industrializarea din anii ’70 și digitalizarea din zilele noastre?

Cum arată IT-istul?

„IT-istul este acea persoană din grupul de cunoscuți care a decis să învețe o limbă străină: limba rece, dar exactă, a calculatoarelor. Limba calculatoarelor nu e mai complicată ca o limbă străină de nivel mediu și nu presupune nimic altceva decât puțină perseverență.” (Bogdan Dumitru, CTO Bitdefender)

*

1. Migrația

În perioada de industrializare a României – a doua jumătate a anilor ’60 și intensiv în anii ’70 –, sute de mii de oameni din toate zonele țării au părăsit comunele sau orășelele în care se născuseră și au început o viață nouă.

S-au mutat în apropierea unor orașe mari, unde fuseseră construite uzine sau combinate: Galați, Cluj-Napoca, Ploieşti, Brașov, Hunedoara, Iaşi, Constanța etc. A fost, poate, cea mai amplă migrație internă din istoria României.

Potrivit unui recensământ din 1977, doar 40% din populația Bucureștiului, spre exemplu, era născută în Capitală. 30% proveneau din Muntenia, 10% din Moldova, 7,5% din Oltenia şi 4,9% din Transilvania.

Astăzi, potrivit datelor oferite PressOne de Institutul Național de Statistică (INS), migrația internă continuă să vizeze cu precădere Bucureștiul, plus mari oraşe – Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brașov și Oradea.

Din 2005 în 2011, a doua cea mai căutată destinație în care s-au mutat românii a fost Clujul. În ultimii 4 ani însă, locul al doilea a fost preluat de Iași, iar în 2015, Clujul a trecut sub Timișoara, pe locul al 4-lea în clasamentul migrației interne.

Topul INS calculează însă doar domiciliile raportate; or, cum legea nu prevede obligativitatea de a declara „flotantul”, este posibil ca, neoficial, mișcările de populație să fie mult mai dinamice.

Primele zece orașe înregistrate ca destinaţii ale migraţiei interne (sosiţi), în funcţie de stabilirea domiciliului, în perioada 2005-2015. Sursa: INS.

2. Urbanizarea

În 1950, 12% din totalul populației ocupate muncea în fabrici și uzine. În 1989, ponderea ajunsese la 38,1%.

Potrivit INS, în 2015, din totalul populației ocupate, în domeniul „informații și comunicare” erau angrenați 172.840 de cetățeni, iar în „activități profesionale, științifice și tehnice” – alți 185.469, cei mai mulți având vârste între 25 și 44 de ani.

Potrivit unei estimări realizate de Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii din România, numărul angajaților din sectorul IT va ajunge la 90.000 până la sfârșitul acestui an, iar cererea de pe piața muncii este de 120.000-140.000.

Concentrarea forței de muncă în orașe a dus și la creșterea ratei urbanizării. Dacă, în urmă cu 50 de ani, acest lucru însemna asfalt, apă curentă și încălzire centrală în zeci de mii de apartamente din cartiere muncitorești, astăzi, obiectivul este așa-numitul smart city – orașul inteligent, în care transportul în comun sau managementul deșeurilor, spre exemplu, sunt coordonate cu ajutorul unor programe informatice.

În Timișoara, cu un app descărcat pe telefonul mobil poți căuta un loc de parcare în centrul orașului, în timp ce, la București, nevăzătorii sunt asistați pentru a circula cu RATB-ul de tehnologia iBeacon, care emite semnale sonore și-i face mai puțin dependenți de intervenția celorlalți călători.

Printre cele mai „inteligente” orașe din lume se numără Amsterdam, Barcelona, Stockholm sau Tel Aviv.

3. Profilul școlilor

Numărul absolvenților de „calculatoare” din România este în creștere, iar universitățile rulează la capacitate maximă programe educaționale în acest domeniu, unde cererea este foarte mare.

„În ultimii 4 ani am crescut numărul de studenți cu 36%. Azi avem 2.600 de studenți înmatriculați în cele trei cicluri de studii: licență, master, doctorat. De exemplu, anul acesta au început cursurile anului I, nivel licență, peste 800 de studenți. Acest număr este foarte aproape de capacitatea maximă pe care o putem susține”, declară decanul Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, profesorul Adrian Petrușel.

Și la Universitatea Tehnică din Cluj, numărul studenților de la specializările Automatică și Calculatoare, respectiv Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației a crescut constant în ultimii ani. Dacă, în 2010, erau 700 de studenți, în 2016 au ajuns la 1.085.

Situația este asemănătoare la Politehnica din București și la cea din Timișoara: numărul de locuri la secțiile de Automatică și Calculatoare a crescut continuu. În Banat, în această toamnă au fost înmatriculați 2.111 studenți, cu aproape 160 mai mult decât anul trecut, iar în Capitală, în anul I au fost admiși 750 de tineri.

În 1970, universitățile pregăteau ingineri constructori pe bandă rulantă, în timp ce pentru profesiile umaniste sau liberale aproape că nu mai existau doritori.

În 1988-1989, numărul „politehniștilor” ajunsese la circa 58% din totalul studenților. Pentru comparaţie, studiile artistice reprezentau 0,6%.

4. Calificarea la locul de muncă

În ciuda faptului că munca în sectorul IT necesită o pregătire temeinică și (uneori) universitară, mulți angajați nu au absolvit facultăți de profil. Se practică, la fel ca în trecut, „profesionalizarea la locul de muncă”.

O spun și rectorii universităților care au această specializare: ar fi mai ușor și mai la îndemână să fie create postliceale sau programe de calificare de doi ani, pentru ca IT-iștii să poată fi trimiși cât mai repede „în câmpul muncii”.

5. Munca repetitivă, la bandă

Odată cu expansiunea tehnologică, se nasc cel puțin două întrebări esențiale: (1) este sustenabil sectorul IT? (2) în ce măsură este el capabil să creeze produse pentru export?

Există voci în zona universitară care prognozează că, peste 10-20 de ani, un „job în IT” nu va însemna mai mult decât înseamnă azi un „job” de zilier pe șantier.

„Acum 8 ani, la o sesiune de angajări, discutam cu un tânăr despre activitatea lui la o multinațională din Banat. Neașteptat pentru mine, dar el, anticipând întrebarea mea, a scos din geantă o foaie A4 pe care era imprimată, sub forma unei funcții, o secvență de cod C (limbaj de programare – n.r.).

– La asta lucrez eu, mi-a spus, mândru, tânărul.

– De cât timp?, l-am întrebat.

– De câțiva ani, asta e sarcina mea.

Tânărul era convins de importanța muncii lui. Era un cod dintr-un soft responsabil de închiderea și deschiderea geamurilor la o mașină germană. Omul era convins că face cercetare și că munca lui e definiția exactă a creativității.

Nicidecum! El funcționa într-o rutină aspră și uscată – doar inconștiența tinereții îl mai ținea departe de depresie, de adevăr. Funcția lui în C putea fi scrisă de altul în câteva zile”, povestește Bogdan Dumitru, șeful echipei care a creat cel mai de succes produs IT românesc, antivirusul Bitdefender.

Call center și outsourcing sunt cei doi termeni care descriu activitatea de bază pentru o parte însemnată a IT-iștilor români.

Majoritatea muncesc pentru companii multinaționale care și-au creat puncte de lucru în România, profitând de faptul că, aici, mâna de lucru este educată și mult mai ieftină decât în Vest.

Majoritatea companiilor trimit „specificații” concepute în alte zone (în special în SUA) pentru a fi implementate în România. Adică multe echipe de IT-iști de la noi execută coduri la șablon, la normă.

6. Lipsa inovației

În anii ’70, una dintre problemele care aveau să păgubească economia românească două decenii mai târziu era că, deși investisem mult, produsele noastre erau depășite și nu mai aveau cerere la export.

Într-un moment în care lumea se reorienta spre servicii, România producea utilaje grele, cu resurse extrem de costisitoare.

„Putem număra pe degete companiile românești care fac produse aici. Mai toate companiile autohtone au pornit de la outsourcing și au rămas acolo, adică primesc comenzi de soft din afară și îl execută. Rămâne puțin loc pentru creativitate. De ce e așa ? Unul dintre motive este piața mică din România, ceea ce face foarte dificilă conceperea unui produs software și vinderea lui. Costurile de a intra pe alte piețe sunt mult mai mari în raport cu concurența locală.” (Bogdan Dumitru, CTO Bitdefender)

Deocamdată, sectorul IT din România pare a trăi un soi de „anii ’60”: se face simțită, incontestabil, o anumită prosperitate. În iunie 2016, Romania Insider publica un articol în care se preconiza că piața de software din România va ajunge în următorii ani să reprezinte 10% din PIB.

Problema rămâne însă ponderea scăzută a inovației și a produselor originale.

„Dacă veți căuta referințe despre sectorul IT din România, veți rămâne cu impresia că următorul Facebook este posibil să se nască aici. România are mai mulți ingineri IT pe cap de locuitor decât SUA, India, China și Rusia și a crescut în ritm impresionant în ultimii ani. Dar, în timp ce inginerii sunt mulți, iar creșterea este puternică, ceea ce lipsesc sunt inovatorii”, se spune într-o analiză Forbes, apărută în urmă cu câteva luni.

Outsourcing-ul se prezintă ca o soluție de compromis, care poate asigura salarii peste medie și, deci, atenuează grija zilei de mâine. Astfel, startup-urile – mici afaceri dezvoltate pe baza unei idei de produs inovator – sunt disfuncționale și puține reușesc să reziste pe piață.

Soluții, însă, există.

Spre deosebire de muncitorii rămași fără reacție, în localități dezolate, după prăbușirea din anii ’90 a mamuților industriali, generațiile de „calculatoriști” au un spirit antreprenorial mai dezvoltat și se pot reinventa.

În folosul lor au fost create proiecte de tipul TechHub sau HowToWeb, în care sunt asistați să își dezvolte ideile și să își găsească un loc pe piață, generând astfel plusvaloare atât pentru companiile lor, cât și pentru economia României din secolul 21.