Ion Rațiu, în "Jurnalul" său: "Aș vrea să vă pot crede, domnule Maurer"

Bianca Felseghi

Senior Editor

„Doresc din toată inima să mă dedic cu totul la prima ocazie cauzei noastre naționale. Vreau să mă întorc în țară, să înființez un ziar și să intru pe față în viața politică”.

Acesta era visul pe care Ion Rațiu îl încredința Jurnalului său în iulie 1955.

Pe atunci, Rațiu era un bărbat în putere: avea 38 de ani și vâna cu o energie uimitoare orice poveste care putea prejudicia imaginea comuniștilor de la București.

Călătorea prin marile capitale europene și în SUA pe urmele conaţionalilor care fugiseră din spatele Cortinei de Fier şi, fie că îi intervieva pentru diverse gazete din Marea Britanie, fie că îi punea în legătură cu organizații românești care să le faciliteze adaptarea în Occident, Rațiu era foarte implicat în viețile lor și, în general, în acțiunile diasporei din acei ani.

Volumul doi al Jurnalului său − pe care istoricul Stejărel Olaru l-a editat și adnotat cu răbdare de chinez bătrân − a apărut recent la editura Corint și acoperă perioada 1955-1962. (Primul volum, despre care am scris pe larg aici, conținea însemnări din 1940 până în 1954).

*

Așa cum se știe deja, Ion Rațiu a fost un memorialist prolific − a scris mii de pagini pe tot parcursul complicatei sale vieți.

Și-a consemnat activitățile și gândurile, dar şi atitudinea Vestului față de România sau unele întâlniri surprinzătoare care îi fuseseră relatate de cunoscuți.

Unul dintre evenimentele care au marcat anul 1955 și perioada următoare a fost atacul grupului Beldeanu asupra legației românești din capitala Elveției.

Atunci, cinci români au luat ostatici mai mulţi membri ai personalului diplomatic, cerând eliberarea unor personalități închise în România.

De ce mor pacienții cu AVC din România. La niciun spital din țară nu există serviciu de gardă pentru o intervenție care i-ar putea salva

În spitalele din România se fac și de 5 ori mai puține intervenții care pot salva viața unui pacient cu AVC față de recomandările europene. Lipsesc serviciile de gardă, centrele speciale sunt prea puține, iar finanțările insuficiente.

Rușii sunt foarte aproape de spargerea frontului și, în același timp, încă departe. Ce ar însemna un colaps al armatei ucrainene în regiunea Donbas

Cade frontul ucrainean? Sau a căzut deja? Din primăvara acestui an vin cu o frecvență aproape zilnică vești tot mai alarmante legate de situația din ce în ce mai precară a trupelor Kievului de pe linia frontului din Donbas, care înglobează greu încercatele regiuni Donețk și Lugansk din sud-estul Ucrainei. Cele două regiuni au reprezentat, de altfel, pretextul principal al invaziei ordonate de Vladimir Putin în februarie 2022, iar acum reprezintă principalul obiectiv strategic al Kremlinului.

În ambuscadă, ei au vrut să scoată din instituție documente confidențiale, dar unul dintre ei l-a împușcat pe șofer.

Acțiunea s-a sfârșit fără vreo urmare dorită, în afara consecințelor penale împotriva celor implicați.

Ion Rațiu a încercat să acrediteze ideea că nu fusese vorba despre un grup terorist, ci despre o mână de patrioți anticomuniști, care acționaseră din disperare, pentru a-și face cunoscută cauza.

În plus, s-a străduit să coaguleze asociațiile românești din exil pentru a asigura apărarea celor cinci atacatori. În Jurnal, el explică de ce a eșuat această întreprindere.

A participat, totuși, la procesul desfășurat la Berna şi a consemnat o conversație cu Ion Gheorghe Maurer, pe atunci ministru de Externe, cu care se întâlnise pe holurile procuraturii elvețiene.

Maurer: Noi încercăm să reparăm greșelile trecutului. O revoluție nu se poate face fără greșeli. Dar e bine, oare, ce faceți voi aici? Aruncați cu murdărie în noi. Ponegriți regimul, tocmai acum, când oamenii de treabă ies la suprafață, care vor să facă bine. Pot eu să mă întorc în țară și să spun ce ați făcut aici? Voi ne îngreunați situația; voi împiedicați îmbunătățirea atmosferei în România. Noi vrem să facem ce e drept și bine. Vă vrem pe toți acasă, liberi.

Rațiu: Aș vrea să vă pot crede, dle Maurer.

Maurer: Ce pot eu să spun. Îți dau cuvântul meu că e adevărat.

Fragment din volumul doi al Jurnalului lui Ion Rațiu

*

Jurnalul te poate înghiți din pricina volumului enorm de informații și personaje.

Atmosfera care răzbate din text se îngemănează, pe alocuri, cu un fel de romantism interbelic.

Figurile centrale ale politicii și intelectualității românești din exil se întâlnesc la serate somptuoase, cine de familie, ceaiuri în grădină sau cafenele pariziene și discută cu naivitate despre comunism.

Conversația și argumentul sunt singurele mize. De fapt, această protipendadă − în rândurile căreia eșuau din când în când voci speriate de fugari − nu a fost în stare să gândească niciun plan concret de acțiune.

Dezbinarea diasporei, prin racolarea unor personaje-cheie, a fost un obiectiv pe care Securitatea și l-a atins. Cel puțin asta înțelegem din studiul realizat de Stejărel Olaru pe marginea Jurnalului.

Deranjul de imagine externă − alimentat de emigranții activi − a atras investiții masive în munca operativă, iar Securitatea a cumpărat nu doar agenți, ci și tăceri.

Fiindcă tăcerea era considerată o victorie.

Ion Rațiu și fiii săi. Fotografie din Jurnal.

Jurnalul lui Rațiu e o frescă a unei perioade în care comunismul intrase deja în faza de recunoaștere internațională.

Multe cancelarii occidentale erau convinse, de pildă, că nu mai există Cortina de Fier.

E deopotrivă interesant și chinuitor să urmărești cum s-a produs această schimbare de atitudine și cum, treptat, oamenii au înțeles că trebuie să trăiască, fiindcă, nu-i așa, comunismul părea să fie pentru totdeauna.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€