Necunoscutul Ion Raţiu şi tentativele de recrutare ale contraspionajului englez

Serviciile de contrainformaţii britanice au încercat să îl recruteze pe Ion Rațiu, iar el vorbeşte deschis despre aceste tentative în Jurnalul său, al cărui prim volum a fost lansat la recentul târg de carte Bookfest.

Ion Raţiu a ajuns în Anglia în 1940. Grație unchiului său Viorel Tilea − pe atunci ministrul plenipotenţiar al României la Londra −, a fost angajat la Ministerul de Externe și apoi detașat în capitala Marii Britanii.

Rațiu scria sistematic și disciplinat. N-a ratat să consemneze aproape nici o zi în jurnalul pe care l-a început în 1940. Scria cu o carioca în caiete cu coperţi negre. Obișnuia să facă însemnări în momentele de tihnă, iar, mai târziu, în timpul frecventelor sale zboruri peste Ocean.

Așa a și pierdut un caiet, singurul în mai bine de 50 de ani. Astfel, în enormul său jurnal au rămas 4 luni neacoperite.

Ion Raţiu e un personaj foarte interesant pentru istoria diasporei româneşti, mai ales că primii săi ani din Marea Britanie sunt puțin cunoscuți publicului din ţară.

Am discutat despre acest subiect cu istoricul Stejărel Olaru, cel care a îngrijit volumul I al Jurnalului lui Ion Rațiu − Începutul unui exil îndelungat (1940-1954), apărut la editura Corint.

*

De ce păstra Ion Rațiu o arhivă cu informații riguroase despre membrii exilului românesc?

Pe lângă faptul că, încă din timpul războiului, activase în organizații mai mult sau mai puțin diplomatice, împreună cu alți reprezentanți ai diasporei, el avea o calitate care avea să intereseze atât Securitatea, cât și serviciile secrete străine: era meticulos.

„Obișnuia să păstreze tot felul de însemnări, corespondență, articole de ziare sau lucrări pe care le prezenta la conferințe etc. Nu prea arunca aceste hârtii, ci le îndosaria. În acea perioadă se coresponda mult, iar Rațiu întreținea regulat corespondență cu politicieni români aflați în exil, cu politicieni britanici sau chiar cu membrii familiei sale aflați în România.

Imaginați-vă că aceste scrisori erau îndosariate separat, în dosare care deveneau în acest fel nominale. Scrisorile fostului ministru de externe Vişoianu, de exemplu, erau ținute în «dosarul Vișoianu».

Agenții Securității care îl vizitau la birou și vedeau toate sertarele cu aceste dosare credeau că în ele sunt păstrate secrete ale «spionului Rațiu», ceea ce era caraghios”, explică Stejărel Olaru, fost director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

„Cei de la Scotland Yard, Special Branch, vin la 11.00 exact. Le explic situația. Nu suspectez pe nimeni, dar două lucruri nu pot fi negate: întâi că mi-au dispărut mai multe dosare: corespondența mea cu Richard M. Nixon, cu Dennis Deletant și, mai ales, cea cu Guy Bentinck, care a fost enormă (…)

În cele din urmă, am putea aplica testul lie detector tuturor celor care lucrează pentru mine sau cu mine și au acces la arhiva mea”.

Însemnare din Jurnalul lui Ion Rațiu, datată 1988

„Despre dispariția unor astfel de dosare ne-a spus chiar Ion Rațiu în jurnalul său, atunci când constata că nu le mai găsea. Personal, cred că cel care a sustras o parte din aceste dosare a fost George Pop, unul dintre prietenii lui Rațiu, căruia îi spunea Gicu.

Acesta a fost recrutat de Direcția de Informații Externe în 1958 și a fost extrem de eficient ca agent. Despre activitatea lui vom vorbi în volumul al doilea al Jurnalului lui Ion Rațiu”, spune Stejărel Olaru.

*

Contactele lui Ion Rațiu cu agenţi ai serviciilor secrete din Marea Britanie nu s-au mărginit la investigarea dispariţiei unor documente.

Stejărel Olaru spune că Raţiu se întâlnea în mod regulat cu inspectori de la Special Branch − departament al Scotland Yard care se ocupă cu amenințările la adresa securității statului.

După primul contact, stabilit în 16 februarie 1956, Ion Raţiu se va întâlni cu inspectori de la Scotland Yard Special Branch până în 1989, la anumite intervale.

„Aceste întâlniri, care aveau loc nu doar cu Ion Rațiu, ci cu mai toți exilații importanți, erau de fapt acțiuni de contraspionaj ale britanicilor, care trebuiau să descopere dacă serviciile secrete comuniste, în cazul nostru Departamentul de Informații Externe al Securității, nu cumva recrutau persoane dintre românii refugiați pentru a fi folosite ca agenți externi, cum se numeau atunci.

Acum, dacă stau și mă gândesc la faptul că au fost români recrutați de Securitate, unii chiar cu misiunea de a se infiltra în anturajul lui Ion Rațiu, aș putea să trag concluzia că britanicii au eșuat uneori în misiunea lor”, consideră istoricul.

Cu trecerea anilor, mai ales fiindcă Ion Rațiu devenise o voce majoră a exilului românesc, Scotland Yard Special Branch a dorit să treacă la un alt nivel al relației de colaborare.

Stejărel Olaru spune că încercarea de recrutare a lui Ion Raţiu nu a reușit.

În Jurnal e povestită o scenă edificatoare. Raţiu e întrebat de un inspector englez dacă a lucrat sau colaborat vreodată cu MI5.

„Când am confirmat că n-am făcut-o niciodată, mi-a spus: Și nu ai vrea? Sunt sigur că am fi fericiți să lucrezi cu noi. I-am răspuns foarte clar: le stau întotdeauna la dispoziție. Sunt gata să-mi pună orice fel de întrebări. Sunt dispus să răspund cât mai exact posibil.

Eu însă nu pot să mă angajez să lucrez pentru ei și nu doresc, în niciun fel, să devin informator. Rostul meu, după cum îl văd eu, este să iau o atitudine deschisă, publică, împotriva comunismului”.

Stejărel Olaru consideră că relația dintre Ion Rațiu și structurile de informații britanice a fost „una corectă, așa cum trebuia să fie între un exilat și serviciul secret din țara care îl găzduia”.

„Rațiu nu a fost nici spion, nici trădător și nici terorist, așa cum l-a considerat Securitatea timp de peste trei decenii. A fost un patriot, și-a iubit țara și a luptat pentru cauza ei. Dar mai multe vă las să descoperiți la toamnă, când vom lansa volumul al doilea al Jurnalului.

În el veți descoperi nu doar ce doreau serviciile secrete britanice de la Ion Rațiu, ci și care au fost operațiunile Securității care îl vizau și prin intermediul căror agenți le-au pus la cale”, a comentat Olaru.

„Eu n-am rămas în Anglia nici pentru a-mi clădi o platformă în țară, în cazul că Anglia ar câștiga (astfel vânzându-mă intereselor engleze) și nici n-am rămas aici pentru a mă supune orbește intereselor Angliei atunci când acele interese sunt contrare țării mele.

Eu am rămas aici pentru că am avut convingerea și încă o mai am că majoritatea populației României este cu Anglia și cu Alianța împotriva Germaniei. Și atunci, am rămas numai pentru că am avut, din întâmplare, o șansă de a spune sus și tare în această țară ce este adevăratul suflet al României”.

Fragment din Jurnal, 9 decembrie 1941