
Sorin Grindeanu. Foto: Octav Ganea, Inquam Photos
22/01/2026
INTERVIU Armand Goșu: Dacă va rezista în fruntea guvernului, Bolojan ar putea demantela acest conglomerat compus din facțiuni ale PSD, PNL, serviciile secrete și Justiție
Armand Goșu este istoric și analist politic, profesor la Universitatea din București, specializat în Rusia și spațiul ex-sovietic, cunoscut pentru analizele sale critice asupra regimului Putin și a dinamicilor geopolitice din Europa de Est.
Într-un interviu acordat PressOne, el susține că, dacă PSD-PNL și serviciile secrete nu vor reuși să-l răstoarne de la guvern pe premierul Ilie Bolojan în următoarele luni, sunt șanse mari să asistăm la destructurarea „acestui conglomerat politico-militar creat în cele două mandate ale lui Iohannis, monstrul care sugrumă România și care mă tem că a pregătit-o pentru a o livra pe tavă lui Putin”, afirmă acesta într-un interviu acordat în exclusivitate pentru PressOne.ro.
Citiți mai jos întregul interviu.
„Suveraniștii români nu interpretează nici partitura MAGA, nici pe cea a Rusiei, ei primesc în căști de la București instrucțiuni cu ce să facă. De aici și lipsa lor de autenticitate”
Matei Udrea: Aș începe cu o întrebare care vizează un personaj aparent absent din cacofonia mondială a acestor zile. Unde e Vladimir Putin? De când cu Groenlanda, dictatorul rus e dispărut din peisaj. Au mai spus câte ceva Lavrov ori Peskov, dar Putin e foarte discret.
Armand Goșu: Potrivit informațiilor oficiale, Putin e în biroul lui, de la Kremlin, și a avut o agendă destul de încărcată în ultimele zile. Au trecut demult vremurile în care Putin dispărea panicat cu lunile, acum e sigur pe el, tot mai activ. L-a primit pe șeful regiunii Adîgheia, a condus o ședință online de guvern, alta – tot online – cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate (al Federației Ruse – n. red.), o ședință privind situația din regiunea Kamceatka, lovită de o puternică furtună de zăpadă.
Iar astăzi, joi, îi primește la Kremlin pe Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarii lui Donald Trump, cu care discută condițiile păcii cu Ucraina, dar și utilizarea activelor rusești în proiecte ruso-americane privind reconstrucția zonelor distruse de război.
În ce privește Groenlanda, Putin a făcut și el o declarație, afirmând că SUA vor achiziționa insula dacă aceasta va fi vândută la un preț comparabil cu cel la care Rusia a vândut Alaska. Aici a făcut cu ochiul Casei Albe, spunându-i „totul e OK, vă înțeleg, știu cum gândiți voi”. Iar despre Danemarca a afirmat că a tratat întotdeauna prost Groenlanda, ca pe o colonie.
Astfel de declarații de lingușire a lui Trump sunt obișnuite pentru Putin. Practic, liderul de la Kremlin preia integral narațiunile președintelui american, pe care pare să-l cunoască mai bine decât oricine altcineva. Activitățile lui Putin confirmă rutina instalată în ultimul an, odată cu venirea lui Trump la putere și faptul că e mult mai încrezător în șansele de supraviețuire a propriului regim.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Fără ajutorul tău, nu putem continua să scriem astfel de articole. Cu doar 5 euro pe lună ne poți ajuta mai mult decât crezi și poți face diferența chiar acum!
Putin a fost prezent permanent la știri, în toată această perioadă, însă principala lui preocupare cred că a fost cea de a observa de la distanță evoluția crizei în relațiile dintre aliați, în jurul dosarului Groenlanda. La fel de interesat a fost de rezultatele atacurilor de noapte asupra infrastructurii energetice din Ucraina, în speranța că gerul și întunericul în care a lăsat mii de apartamente din Kiev vor frânge rezistența ucrainenilor, care trăiesc cea mai dramatică criză umanitară de la începutul războiului de agresiune.
Totuși, cea mai importantă declarație pe tema Groenlandei mi s-a părut cea a lui Serghei Lavrov, care a comparat interesul american pentru insula nordică cu cel al Rusiei pentru Crimeea, în ambele cazuri interesul fiind legitim din rațiuni de securitate. Cu alte cuvinte, șeful diplomației rusești le transmitea americanilor: „Luați și voi Groenlanda, cum noi am luat Crimeea, noi vă înțelegem, înțelegem logica voastră strategică”.
Matei Udrea: Ce se întâmplă, în acest moment, în Ucraina? Sunt vești contradictorii. „The Times„ a scris săptămâna trecută, citând surse din serviciile de informații britanice, că rușii au pierdut la Kupiansk 27 de oameni pentru fiecare soldat ucrainean. Pe de altă parte, Zelenski a dat semnale că situația e gravă.
Armand Goșu: Din cauza distrugerii de către ruși a infrastructurii energetice în capitala Kiev, unde mii de apartamente au rămas fără căldură și curent electric, situația e la limita catastrofei umanitare. Dacă se confirmă, circa 600.000 de locuitori ai capitalei au părăsit în aceste zile orașul, e un exod similar primelor zile ale agresiunii rusești, cum a fost în primele două săptămâni după 24 februarie.
Chiar dacă situația este disperată, nu văd semnale că ucrainenii se lasă îngenuncheați de ruși și că se pregătesc să se predea. Ripostează foarte eficient prin continuarea bombardării instalațiilor petroliere. A fost rândul terminalului petrolier din apropiere de Kerci, din satul Volna, unde se află un port important prin care se exportă țiței și produse prelucrate. Au ars 4 mari rezervoare mai bine de 30 de ore. Circa 3-4% din întregul export rusesc trece prin acest port, deci lovirea terminalului afectează capacitatea de export.
DOCTORATUL PLAGIAT AL MINISTRULUI JUSTIȚIEI. 140 pagini cu conținut copiat în teza lui Radu Marinescu
Mai mult de jumătate din teza de doctorat în Drept a ministrului Justiției, Radu Marinescu, este plagiată. Potrivit analizei PressOne, cel puțin 56,68% dintre paginile lucrării cu titlul Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil conțin text copiat din alți autori, mai exact 140 de pagini din cele 247 ale lucrării.
În fața raftului cu vânzare accelerată. Cum cumpără românii când fiecare leu contează
Raionul cu vânzare accelerată a devenit rutină pentru tot mai mulți români. Este el o soluție anti-risipă sau o strategie de supraviețuire? La început de an, am luat la pas raioanele cu vânzare accelerată din București.
O notă de subsol: din tot volumul de petrol exportat de Rusia, nu mai puțin de 75% se face pe mare, prin porturi. Ucrainenii mai sunt ajutați și de ruși. Recent, la Novaia Adîgheia, în Krasnodar, un bloc de locuințe a fost distrus parțial de o rachetă trasă chiar de ruși!
„Kupiansk este un dezastru de proporții cosmice al armatei ruse, la fel ca și Pokrovsk și altele, cu pierderi umane indecente. Pregătiți-vă să aflați, la sfârșitul războiului, lucruri cu adevărat incredibile!”
Matei Udrea: Pe front ce se mai întâmplă?
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Armand Goșu: Luptele au scăzut în intensitate, este iarnă. Dar ofensiva armatei ruse continuă. Obiectivul principal rămâne cucerirea regiunii Donețk. În nord, frontul a rămas stabil în zona Liman, unde rușii au ajuns în decembrie la marginea orașului. Pare că se încearcă o operațiune de încercuire a Limanului, dar nu pentru a fi cucerit, rușii nu mai vor să repete greșeala de la Pokrovsk, cu asediu prelungit, care continuă de un an și jumătate. Cred că vor să ocolească prin vest Liman, să-l izoleze și să avanseze spre sud, către Sloviansk, care le-ar deschide ușa către zona fortificată din vestul Donețk.
În nord, Liman. În estul regiunii, cel mai important front este în apropierea Konstantikovka, unde continuă luptele în marginea orașului, dar ucrainenii rezistă destul de bine. În sudul regiunii Donețk, în 19-21 ianuarie, rușii au reluat atacurile în zona Dobropolie, însă fără succes.
După câteva zile de lupte mai intense în zona Pokrovsk, chiar în interiorul orașului, rușii nu au reușit să revină în zonele din care au fost evacuați, ucrainenii instituind un fel de zone de excludere, de mai mulți kilometri, pe care le controlează cu dronele. De fapt, asistăm la formatarea unor noi tactici de purtare a războiului, când grupuri de asalt, „înarmate” cu drone, avansează în spatele liniilor inamice.
Matei Udrea: Rușii ba au cucerit, ba au pierdut Kupiansk, care este un nod important de comunicații. Care e situația acolo, de fapt?
Armand Goșu: Deci, mai sunt alte două fronturi, unde în aceste zile se duc lupte de intensitate medie. În sud, Zaporojie, direcția Guleaipole, unde rușii au reușit cele mai importante succese în toamna 2025, și în nord, în regiunea Harkiv, la Kupiansk, unde au înregistrat pierderi considerabile. Au declarat orașul cucerit în septembrie, comandantul rus, un general al cărui nume l-am uitat, a fost decorat cu cea mai înaltă distincție, erou al Rusiei, iar șeful Marelui Stat Major, generalul Gherasimov, i-a raportat de mai multe ori lui Putin despre cucerirea orașului, în fața camerelor de filmare.
Kupiansk este un dezastru de proporții cosmice al armatei ruse, la fel ca și Pokrovsk și altele, cu pierderi umane indecente. Pregătiți-vă să aflați, la sfârșitul războiului, lucruri cu adevărat incredibile. Cunoaștem astăzi detalii despre crimele lui Stalin, doar nu credeți că Putin va reuși să îngroape atât de adânc adevărul încât n-o să mai aflăm nimic despre ce s-a întâmplat în acești ani!
„Prestigiul Americii va fi afectat pentru o generație sau măcar 2-3 cicluri electorale. Degeaba ai forță dacă lumea nu crede în tine”
Matei Udrea: Cum ați interpreta ce s-a întâmplat la Forumul de la Davos? E corect diagnosticul premierului canadian, că ordinea mondială a fost pulverizată?
Armand Goșu: Impecabil Mark Carney, discursul lui de la Davos va figura în crestomațiile de istorie a Secolului XXI, cu siguranță. Însă, pentru ca diagnosticul să fie mai exact, cred că trebuia accentuat rolul lui Trump, în acest proces. Nu cred că ordinea internațională era pe moarte și că oricum ar fi sucombat cu sau fără Trump. Prestigiul Americii va fi afectat pentru o generație sau măcar 2-3 cicluri electorale. Degeaba ai forță dacă lumea nu crede în tine.
Economic, Marea Britanie era o epavă, dar încă lumea credea în ea, așa încât destrămarea imperiului a fost un proces care a durat decenii. La fel cu Imperiul rus, a rezistat pentru că lumea credea în el, nu pentru că era puternic.
România la 1940 avea toate datele să fie un stat puternic, dar s-a prăbușit din cauză că elita politică n-a fost capabilă să se mobilizeze și să mobilizeze națiunea. În vara 1940 a eșuat proiectul România Mare nu pentru că Stalin și pentru că Hitler... ci pentru că liderii politici de la București, pentru că partidele politice de aici nici măcar n-au înțeles miza. La fel și astăzi.
Dar să mă întorc la Trump într-un registru mai puțin pesimist. Prestația liderului MAGA declanșează procese care nu știm încă unde vor duce, în cele din urmă. Deci, nu exclud posibilitatea ca peste un deceniu-două să vedem că din acest haos trumpist va ieși și ceva bun, independent de autorul acestor tulburări.
Matei Udrea: Atitudinea lui Trump continuă să șocheze. Felul în care l-a tratat pe Macron a depășit orice normă diplomatică internațională. La Davos a spus că „Europa trebuie să iasă din cultura autodistructivă, oribilă din ultimii ani”, și că „dacă spuneți nu cedării Groenlandei, vom ține minte”. Mai există cale de împăcare între SUA și Europa?
Armand Goșu: Pare că Europa a înțeles că atitudinea lingușitoare și concesiile nu-i vor aduce nimic bun. Dacă se va federaliza, va avea armată, autonomie strategică, forță economică, proces care cere timp și voință politică, sunt șanse să existe o entitate politică Europa cu adevărat, nu doar una geografică, sunt șanse ca America să respecte Europa și să n-o mai trateze arogant, cum o face acum Trump. Dacă nu, Europa va fi doar un continent, însă vor fi Franța, Spania, Italia, Polonia, Germania... țări care n-au cum să facă față individual presiunii americane.
Matei Udrea: În criza Groenlandei, partidele de dreapta și de extremă dreapta europene s-au poziționat de partea UE. Giorgia Meloni, premierul Italiei, a fost foarte clară, avertizându-l pe Trump că greșește. Jordan Bardella, candidatul extremei dreapta franceze, a cerut chiar suspendarea imediată a acordului de comerț cu SUA. Notă discordantă fac extremiștii din România. Liderii AUR sunt chiar acum la Washington, iar Simion a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul SUA pe el. Ce joc joacă extrema dreaptă din România?
Armand Goșu: N-am considerat nicio secundă că partidele suveraniste sau liderii lor sunt actori politici autonomi pe scena de la București. Au fost „trimiși” la Washington ca să pupe inelul lui Trump, numai că acesta era în drum spre Davos. Fac o paranteză aici. O să fiu conspiraționist, dar ajută dacă simplific chiar brutal. Și n-o să fiu nuanțat pentru că acum nu e cazul de nuanțe, asistăm la o uriașă manipulare în România. Iar nuanțele ne împiedică să înțelegem esența unor procese.
Conglomeratul „uselist” plus servicii care încă mai conduce România, controlează instituțiile importante, are o problemă, una mare de tot. Pe care a avut-o și Ceaușescu în relația cu SUA, înainte ca să fie împușcat. N-avea contacte solide în America, n-avea intrare la Washington, mizase totul pe lobby-ul evreiesc, numai că influența acestuia avea limitele ei. Asta explică și statutul lui Moses Rosen, la vremea respectivă. Și explică și interesul limitat al americanilor pentru București – după venirea lui Gorbaciov la putere – ca și invitația adresată sovieticilor de a se ocupa ei de România.
Să mă întorc la ce m-ați întrebat. Ca să aveți un răspuns competent la întrebarea de ce se poziționează astfel, trebuie să întrebați în altă parte, să-i întrebați pe cei care-i păpușează pe acești domni care se plimbă pe la Washington.
Sigur că vă sună conspiraționist, dar suveraniștii români nu interpretează nici partitura MAGA, nici pe cea a Rusiei, ei primesc în căști de la București instrucțiuni cu ce să facă. De aici și lipsa lor de autenticitate. Nu sunt credibili. Americanii nu-i bagă în seamă, presupun că știu foarte bine cine sunt suveraniștii români, vajnici luptători anti-sistem. La fel și rușii, în cazul acestora din urmă bănuiesc că știu și ei câte puncte fac suveraniștii români la tragerile de noapte de la Băneasa (Armand Goșu face aluzie la sediul SRI, care este în apropierea Pădurii Băneasa. Sintagmele „e de la pădure” sau „vine de la Băneasa„ au devenit uzitate în rândurile politicienilor și administrației române pentru a defini metaforic influențele serviciilor secrete – n. red.).
Și încă ceva. În cazul în care influența rusească se va consolida în România, scenariu pe care nu-l exclud, primii care ar trebui să fugă din țară sunt tocmai ei, suveraniștii. După 1945, sovieticii au pus mâna pe arhivele Siguranței, pe Eugen Cristescu (șeful serviciului secret al României – n. red.), pe care l-au stors de informații în beciurile de la Lubianka, iar serviciile sovietice i-au vânat cu prioritate pe informatorii și infiltrații Poliției și Siguranței din mișcarea comunistă.
Deci, suveraniștii noștri n-au nimic în comun cu Meloni, Bardella sau Karol Nawrocki. Sunt din alt film. Vor conta jocurile lor? Ar fi un risc prea mare să fie pierduți de sub control. Zilele astea comemorăm rebeliunea legionară, rețelele sociale sunt pline de fotografii de atunci. Să învățăm lecția din ianuarie 1941.
Deci, nu știu ce se va întâmpla, România este extrem de permeabilă la influențele străine, meciul mare se joacă în altă parte, în primul rând la Washington. Dacă Trump și MAGA se vor dezumfla, relevanța suveraniștilor pentru scena politică de la București o să scadă iar AUR ar putea avea soarta PPDD.
„Ochii pe Moldova! În următoarea perioadă de timp s-ar putea să asistăm la evoluții foarte interesante, unele par pregătite în laboratoarele serviciilor secrete”
Matei Udrea: Cum vi se par poziționările lui Nicușor Dan și ale consilierului său, Marius Lazurcă, în criza Groenlandei, în privința Ucrainei și, în general, pe problemele care răvășesc politica mondială? Președintele a lipsit de la Davos, iar consilierul său a spus că avea treburi mai importante acasă. Pe de altă parte, Nicușor Dan a dat un mesaj de solidaritate atât cu UE, cât și cu SUA, în timp ce Lazurcă a afirmat că e suveranist.
Armand Goșu: Nimic neobișnuit. Când ocupi astfel de funcții, nu vorbești în numele tău. Pozițiile lor – pe dosarele importante – întotdeauna reflectă opțiunile zonei militarizate care face politică externă și de securitate în România. Bine că sunt ei la Cotroceni, e o mare șansă pentru România. Încercați să vă imaginați cum ar fi fost cu altcineva.
Matei Udrea: Ce părere aveți despre informația că PSD și PNL plănuiesc schimbarea lui Bolojan din poziția de premier, la SIE să fie numit Lazurca, iar la SRI – Predoiu?
Armand Goșu: Dacă nu-l dau jos în câteva luni pe Bolojan, există riscul demantelării acestui conglomerat compus din facțiuni ale partidelor politice, PSD și PNL, în primul rând, serviciile secrete și justiție, inclusiv – sau înainte de toate – CCR, dar mai ales Înalte Curte. Este tocmai motivul pentru care au anulat alegerile prezidențiale acum un an.
Acest conglomerat politico-militar care-și dorea să controleze țara măcar un deceniu este monstrul creat în cele două mandate ale lui Iohannis, care sugrumă România și care mă tem că a pregătit-o pentru a o livra pe tavă lui Putin. Cred că va fi o mare bătălie în sistem, al cărui rezultat ar putea depinde și de cum se va poziționa președintele, dar mai ales de ce se va întâmpla pe arena internațională, de cum se va sfârși războiul din Ucraina.
Cât despre Lazurca și Predoiu, dacă au ceva autonomie de decizie și nu sunt păpușați cu totul, n-ar trebui să accepte numirea la conducerea serviciilor. Pozițiile de la Cotroceni, ca și cea din conducerea PNL și a guvernului, sunt mult mai importante și ele deschid celor doi oportunități mai mari de carieră.
Mă întrebați ce părere am în cazul în care s-ar produce aceste numiri... o să fiu sincer: ar fi o mișcare excelentă. Predoiu știe bine sistemul, poate să facă treabă acolo și e mult de rânit în grajdurile de la SRI. Faptul că este această campanie împotriva lui nu face decât să-mi confirme că ar fi o alegere bună. În ce-l privește pe Lazurca, cred că are o expertiză pe Moldova de care Bucureștiul are mare nevoie în acest moment. A fost probabil – prietenii mei de la Chișinău spun asta – cel mai bun, mai competent ambasador pe care l-a avut acolo România în 35 de ani.
Numai că la SIE nu cred că se poate reforma ceva. Cred că ar trebui înființată altă agenție de intelligence pe extern. La final, încă un lucru, dacă-mi permiteți: ochii pe Moldova! În următoarea perioadă de timp s-ar putea să asistăm la evoluții foarte interesante, unele par pregătite în laboratoarele serviciilor secrete, cred că s-a lucrat la niște scenarii, altele vor fi autentice, s-ar putea porni procese care să ducă în direcții la care nu vă puteți aștepta. Oricum, va fi interesant.
Matei Udrea: La ce vă referiți când vorbiți despre scenarii interesante? La discuțiile despre unirea cu România?
Armand Goșu: Da! Nu pot să detaliez.

Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this



