Insuportabila ușurătate a Opoziției

Întrebările

Cum e posibil să fim conduși de oameni incapabili să citească măcar un text simplu, de pe hârtie?

Cum e posibil ca, aproape un an mai târziu, să nu știm de ce ne-am luat gaze, frică și bătaie în 10 august?

Cum e posibil ca, tură de tură, la alegeri, diaspora să fie umilită, înghesuită și lipsită de dreptul fundamental de a alege?

Cum e posibil să îți iei în serios rolul de Opoziție, dar să nu fii capabil să pui pe agenda publică niciunul din aceste subiecte?

Ce face, de fapt, Opoziția din România?

Faptele

În noaptea lui 26 mai, așteptările și visele românilor s-au apropiat, ca intensitate, de efervescența bulelor de șampanie desfăcute imediat după rezultatul alegerilor europarlamentare.

A doua zi, arestarea lui Liviu Dragnea a consfințit despărțirea clară a României de probabilitatea unui cancer lung și epuizant, căruia unii din vecinii noștri est-europeni îi spun și acum, cu suavitate politic corectă, democrație iliberală.

De fapt, e un eufemism pentru dictatură.

Unii români au fost de părere că am primit două Revelioane, unul după celălalt, înainte de o vară toridă. Bucuria aceea a murit deodată cu mahmureala de după.

27 de zile mai târziu, în plenul Parlamentului, fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, cunoscut de jurnaliști drept „altă întrebare!„, declamă cu tupeu: „Tăceți, că aveți de învățat! Mimați grija față de diaspora!„.

Face parte din același partid care a dat doi miniștri ai Externelor care și-au bătut joc de votul din diaspora.

Mai departe, senatorul Șerban Nicolae, cunoscut și ca „am poze cu tine făcând sex anal„, acuză fraudarea alegerilor.

Ambii fac afirmații cu ușurătatea politicianului care știe că nu va trebui să fie niciodată responsabil pentru efectele cuvintelor sale.

Însuși premierul în funcție, Viorica Dăncilă, vorbește cu siguranța faptului că nu va răspunde niciodată pentru erorile gramaticale comise. BAC-ul rămâne un test pentru minori și fraieri.

În revers, liderii Opoziției par niște copii îndreptățiți să primească simpatie, meme pe Utopia, reacții amuzante pe Facebook și mesaje pozitive cu mindfulness.

Președintele PNL, principalul partid de Opoziție, nu este parlamentar. Unul din liderii USRplus, recent recunoscut în public de un frizer, e complet lipsit de plan.

Victor Ponta, această eternă viitoare fostă speranță a unui grupuleț ardelean, e suficient de cinic încât să știe că important e să participi. Are încă proaspătă experiența de la prezidențiale, din 2014.

Practic, nimic.

Moțiunea de cenzură a căzut. PSD și-a ajuns din urmă fostul lider: s-a aflat astăzi, 18 iunie, 2019, în amuzantul 4 iulie de anul trecut, când Liviu Dragnea, azi pușcăriaș, a declarat că nu va ieși ca un prost din viața publică.

Pentru Liviu Dragnea, istoria a pus deja un verdict. Pentru PSD, timpul mai are puțintică răbdare.

Aici intervin câteva detalii, fără de care nu putem trece peste acest moment.

Partidele

PNL, vorba unor meme, e un fel de PSD, dar cu albastru. Cu mai bine de jumătate din membri PDL, extrași din FSN, fost procent decisiv în USL, PNL trăiește acum euforia liceanului care a nimerit dimineața, la lucrarea de control, fix tema de ieri.

Aceeași mizerie.

Impresia asta nu s-a șters cu toate batistuțele lui Rareș Bogdan, om de afaceri și vorbitor pe la televiziuni. Dealtfel, peste toată veselia post-electorală, PNL are de înfruntat un fapt clar: nouă din cele zece mari orașe ale României nu l-au ales ca primă opțiune.

USR-PLUS e ca un părinte hipster. Pe de-o parte, rețeaua de partid a USR a avut destut timp să se dezvolte. USR are și experiența alegerilor oarecum locale, și parlamentare, unde nu poți face nimic dacă nu ai majoritate.

PLUS vine cu acel je ne sais quoi european, profee și decis. Atâta că, nici măcar împreună, nu au reușit să capitalizeze nimic din ultimele două luni.

Ar trebui să vorbim acum despre planurile USR-PLUS pentru România. Planul de guvernare, cum spunea doamna Dăncilă în Parlament, azi.

În schimb, vorbim despre frizerul lui Dan Barna și sursele din USR, pe unde s-au cheltuit bani de campanie. E atât de neserioasă discuția, încât până și Silviu Mănăstire are o părere despre asta.

Opoziția din România nu are idee ce are de făcut post victorie. Nu știe să își ia timp și să capitalizeze dorințe și voturi.

Președintele. Pentru cei câțiva dintre noi care suportă să petreacă o parte din zi pe grupurile de propagandă ale diverselor grupuri interesate (că nu e doar PSD), uneori e aproape credibil ceea ce se proiectează în fiecare zi, repetat: „președintele mutalău„.

„Vorbește greu! Alogenul! Neamțul fascist care ne vinde Angelei Merkel!„.

Și acestea sunt tezele ușor îngurgitabile. Abia când ajungi la violatorul și vânzătorul de copii mici te ia spaima.

Pe răcoare, Klaus Iohannis e în continuare singurul care a câștigat, din 2014 încoace, fiecare bătălie. Cu dinții strânși, cu delay la radio, cu dezaprobare pe rețele sociale, pas cu pas. Singurul.

Dezbaterea

E foarte clar, mai ales pentru jurnaliștii care lucrează cu informații publice, că-n ultimii doi ani, transparența și libertatea de exprimare au fost, maxim, glumițe, pentru actualul Guvern.

Au fost, într-un fel sau altul, și pentru fostele guverne.

Dar în ultimii doi ani a devenit mai greu ca-n vremea guvernului Năstase să „faci rost” de informații publice. Pur și simplu s-a pus capac „de sus„.

La prima vedere, astea, transparența și libertatea de exprimare, sunt niște prostioare soft. Doar că fără ele, e greu să ai dezbatere.

Pentru că e greu să ai realitate.

Și-n ultimii doi ani, cu precădere, nu s-a mai dezbătut nimic. Am suportat cuminți guvernarea prin OUG, pulverizarea economiei și, IRL, scumpirea alimentelor, ca într-un vis.

Era cât pe ce să credem toată propaganda instrumentată profesionist și meticulos.

Că justiția e fosta Securitate.

Că străinii conduc România și ei au scumpit ouăle.

Că nu e problemă cu corupția, ci cu păstrarea tradițiilor. Ne mor tradițiile – oricare ar fi acelea.

N-am mai dezbătut nimic.

De fapt, doi ani și ceva, am bâzâit bezmetici în jurul unui singur nume: Liviu Dragnea.

Și când a fost încarcerat, după un dosar instrumentat de procurori și un verdict final, dat de 5 judecători, l-am șters complet din memorie și ne-am întors la nevroză. De parcă algerile alea europarlamentare n-ar fi existat. De parcă n-am fi văzut fiecare, în 26 mai, puhoi de oameni la vot. Frați din diaspora, umiliți, așteptând la cozi.

Ai fi zis că acum e momentul Opoziției. Că, în sfârșit, e momentul să pui pe agenda publică toate temele astea de care suferim și care ne dor istoric.

În conferințe de presă, zi după zi: 10 august, votul în diaspora, justiția, inflația, guvernarea prin OUG.

În schimb, am avut:

Boicot la Dan Barna că merge la A3! Scandal în USRplus! Dacian Cioloș sau Barna președinte?

Într-un singur loc, PSD are cea mai mare dreptate: avem, cu toții, politicienii pe care-i merităm.

Uneori, celor din opoziție le-ar face bine să le cerem altceva decât să fie diferiți de PSD. Poate chiar în Victoriei, poate chiar cu copii și câini la Girafă.

P.S: Nicu Bănicioiu a lipsit de la dezbaterea și votul de azi, din Parlament.

Omul e epitoma partidului Pro România, parte din Opoziție și el – acel ministru al Sănătății care susținea, în perioada #Colectiv, că avem de toate în spitale.

E 2019 și în continuare nu avem un singur spital românesc care să poată trata mari arși.

Judecați voi.