Indianul care a refuzat să fie sclav în spital și rețeta lui de "butter chicken"

Valentin Șchiopu

Redactor

Danish Ashraf (35 de ani) a copilărit lângă Taj Mahal, bijuterie a artei musulmane din India. În prezent, conduce propriul restaurant la Cluj, participă la show-ul Chefi la cuțite și speră ca într-o zi să construiască un spital în Transilvania.

La începutul anilor 2000, Danish a ajuns la Timișoara pentru a studia medicina în limba engleză. Din acordul bilateral care-i aducea pe studenții indieni în România lipsea o informație prețioasă, cea legată de șpăgile pentru promovarea examenelor.

În primul an, șefa catedrei de Anatomie, Adriana Gontean (în 2006 avea să fie condamnată la 10 ani de închisoare pentru corupție), i-a cerut 1.000 de dolari ca să-i dea notă de trecere. Din grupa de 64 de studenți străini, Danish a fost singurul care n-a acceptat târgul. A cerut să fie mutat la Oradea, unde a dat peste alte obiceiuri.

„La Timișoara măcar era o afacere curată, totul pe față. Dai șpagă – treci, refuzi – la revedere. La Oradea, cu 100 de dolari nici nu mai trebuia să dai pe la școală. Luai 10, din oficiu. Acesta era onorariul profesorului, 100 de dolari pe examen. Cei care dădeau șpagă luau note la fel de mari precum cei care învățau pe bune”.

Scârbit, Danish s-a transferat, după alți doi ani, la Universitatea de Medicină din Cluj.

Între cele două instituții, din Cluj și Oradea, a urmat o lungă corespondență legată de statutul studentului indian, ca un ping-pong birocratic. Rectorul orădean i-a scos dosarul de la Cluj, abuziv, și l-a exmatriculat.

Rămas în aer, Danish s-a adresat justiției și, finalmente, a obținut dreptul de a-și continua studiile în România, la Cluj. Cazul său a avut parte de ample relatări în presa acelei perioade.

„M-au ajutat foarte mult ziariștii. Zăpăceală la maximum, un an și jumătate ne-am plimbat prin tribunale. Tot aud o vorbă în România, că sistemul e de vină. Cine e sistemul?

Hai să identificăm problemele și apoi să le rezolvăm. Vă spun eu, oamenii sunt de vină. Eu, tu, toți cei care trec pe lângă problemele evidente fără să se obosească să încerce să lupte împotriva lor, să schimbe ceva. Atunci e mai comod să spui: «sistemul e de vină»”.

Danish a terminat Medicina cu specializarea ATI (Anestezie Terapie Intensivă).

„Nu prea aveai de ales, cu 12-14 milioane salariu lunar, ca rezident. Practic, erai obligat să faci porcării, să iei șpagă, sau să pleci din țară”.

Indianul a lucrat o vreme în Germania, apoi s-a întors la Cluj, a renunțat la profesia pentru care se pregătise atâția ani și a pornit o afacere.

„E o mentalitate stricată în sănătate. Aici, medicul primar e un mic dumnezeu, conferențiarul e un dumnezeu mai mare, iar șeful de catedră e mai presus de dumnezeu.

Eu am o altă cultură. N-am vrut să fiu sclavul nimănui. Practic, Dumnezeu lucra pentru ei, dar ei au uitat să lucreze pentru Dumnezeu. Sunt însă și excepții, 2-3 profesori care rămân oameni de la început până la sfârșit”.

*

„Nu merge așa”. Cum a ajuns România în criză energetică și ce trebuie să facă statul român până la vară, ca să evite o situație similară

Întărirea rețelei, grăbirea investițiilor în capacitățile de stocare, contorizarea inteligentă, dar mai ales curajul de a face loc rapid investițiilor în capacități noi de energie alternativă - doar câteva dintre soluțiile pe care statul român le ignoră. De ce?

5G+ la metrou: de ce internetul mai rapid înseamnă, de fapt, mai mult timp pentru tine (P)

Odată cu beneficiile 5G, drumul cu metroul devine, în sfârșit, timpul acela pe care îl poți folosi exact cum îți dorești. Iar într-un oraș în care suntem aproape mereu pe fugă, câteva minute în care faci ce-ți place sunt suficiente cât să-ți schimbe starea de spirit și să ajungi la destinație puțin mai relaxat.

Butter Chicken – rețeta lui Danish Ashraf.

Danish gătește de aproape 10 ani, dar „nu profesional, ci doar ocazional”.

Spune că e foarte greu să definească specificul indian în gastronomie și că prejudecata legată de curry nu stă în picioare.

„E foarte greu să vorbești despre specificul indian. E o țară în care există 18 limbi oficiale, 1.000 de dialecte și unde, practic, la fiecare 100 de kilometri se schimbă dramatic lucruri legate de cultură, mâncare, vestimentație.

Mâncarea indiană nu înseamnă iute, acesta e doar un condiment. În India sunt mii de condimente naturale, care propun o bogăție de gusturi și de posibilități culinare”.