11/05/2023
Incursiune în lumea vracilor New Age și a cetățenilor suverani (III): Cât de legal este ce face Emanuel Giurgi
În martie am intrat într-o comunitate de oameni care cred că-și pot reprograma bolile psihice și fizice printr-o tehnică de „reprogramare mentală”.
Tehnica este neacreditată și chiar dacă ar fi acreditată, legea nu le permite facilitatorilor să promită „vindecări miraculoase”, adică ce se întâmplă acum pe TikTok și alte platforme social media.
În acest episod voi da mai multe informații de context despre omul din spatele tehnicii, Emanuel Giurgi, dar și despre partenerul său de afaceri de la Ferma de Conștiință, Leopold Eugen Reich. În plus, voi povesti cum cum a decurs interacțiunea mea cu cei doi după ce i-am informat că sunt jurnalist.
Problema cu ce fac Emanuel Giurgi și ceilalți facilitatori este că vorbesc despre „vindecarea miraculoasă” a unor afecțiuni pentru care oamenii ar trebui să meargă ori la doctor, ori la psiholog. Până la ora publicării acestui articol, tehnica de reprogamare vândută pe Emanuel Giurgi n-a fost acreditată pe nicăieri.
Conform legii privind organizarea şi funcţionarea activităţilor şi practicilor de medicină complementară/alternativă, pentru a deveni practicieni de așa ceva, Emanuel și ceilalți ar trebui să dețină autorizații de liberă practică eliberate de Ministerul Sănătății Publice, cu avizul Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
„Autorizaţia de liberă practică de medicină complementară/alternativă se eliberează pe baza următoarelor acte:
a) diploma eliberată de instituţia de învăţământ superior sau atestatul ori certificatul de pregătire specifică în domeniu;
b) certificat de cazier judiciar;
Câteva lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să comanzi de pe Shein și Temu
Pe fundalul scumpirii costului vieții aproape peste tot în lume, cei doi giganți chinezi, Temu și Shein, au avut parte de o creștere masivă, datorată, în mare măsură, unor strategii agresive de preț. Însă în spatele prețurilor mici se ascund câteva detalii importante, pe care ar trebui să le știm cu toții înainte să comandăm.
7 lucruri bune care s-au întâmplat (totuși) în 2024
Se încheie un an ca o cursă cu obstacole. A fost o competiție inechitabilă, cu reguli schimbate în timpul jocului, în care fiecare din noi a concurat împotriva propriei frici, a propriilor neajunsuri și prejudecăți.
c) certificat de sănătate;
d) avizul Ordinului Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă”, se arată în articolul 5 al legii 118/2007.
Ordinul Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă este o asociație ce a fost desemnată prin lege să organizeze profesioniștii de medicină complementară sau alternativă din România.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Așadar, pentru a practica ceea ce practică, Emanuel ar trebui să adere la asociația menționată în lege și să aibă aviz din partea ei. Într-un răspuns transmis la începutul lui aprilie, președintele ordinului, Lionel Octavia Zosmer, susține că Emanuel Giurgi nu face parte din organizația pe care o conduce și nici nu a primit vreun aviz din partea ei.
„Nu dăm aviz pe vindecări miraculoase. Cei care fac vindecări miraculoase o fac pe cont propriu și riscă să răspundă penal pentru practicarea unei meserii fără autorizație. Nu e nici psihologie, nici medicină complementară. E un fel de Baba nu-știu-care și vindecătoarea Maricica. Și dacă ar avea aviz, ar avea pe ceea ce prevede legea, iar legea nu prevede așa ceva, nu există vindecări miraculoase”, punctează Lionel Octavia Zosmer într-un interviu telefonic luat de PressOne.
Lipsa acreditării este recunoscută chiar în secțiunea de „Termeni și condiții” a site-ului de reprogramare mentală, unde scrie negru pe alb că toate cursurile vândute de Emanuel Giurgi nu beneficiază de vreo „recunoaștere legală și nu sunt supuse reglementărilor din domeniul sănătății sau al terapiei”. Participanții sunt îndemnați să consulte un profesionist din domeniul medical înainte de a începe orice program sau tehnică de reprogramare a subconștientului.
Asta nu-i împiedică pe facilitatori să anunțe, sub nenumărate forme, că vindecă lumea de fel și fel de afecțiuni.
Pași timizi spre legalitate pare, la prima vedere, că se fac. Într-un call prin Zoom de la finalul lunii aprilie, Emanuel le-a spus cursanților că a depus dosar pentru drepturi de autor asupra tehnicii și a demarat procesul de acreditare. Și că ar avea nevoie de cât mai multe testimoniale despre experiențele oamenilor, pentru ca procesul să aibă succes: cel puțin o mie.
Vrem să putem relata despre viețile românilor, despre problemele lor și despre toate evenimentele semnificative din țară și din lume. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.
„O să iasă foarte curând și niște dovezi științifice pe această tehnică. Și chiar vreau să o acreditez la un moment dat și să avem o bază solidă care este în spatele tehnicii”, a susținut Emanuel.
Când vorbește despre „dovezi științifice”, se referă la inițiativa unei membre a comunității, Mădălina Ștefania Apostol, care pretinde că este cercetătoare în neuroștiințe și că a demarat o „cercetare științifică longitudinală cu practicanții tehnicii”. Conform descrierii de pe propriul site, Univers Fractal, Apostol e absolventă de Politehnică, fiind licențiată în Teoria Fractalilor. Ea are și calitatea de președinte al asociației „Centrul de Cercetare și Dezvoltare AXIO”, organizație membră a coaliției „STOP 5G România”.
Într-un call de reprogramări l-am întrebat pe Emanuel cum se va derula, mai exact, procesul de acreditare. N-a știut să-mi indice legea care-l obligă să facă asta și nici instituția către care va trebui să se îndrepte.
„Asta poate să ajute doar ca să o ducem în instituții de stat, poate chiar și în școli, să le-o oferim adolescenților ca soluție. Deși oricum, nu avem nevoie de nicio acreditare ca să facem ceea ce facem. E o cunoaștere care nu poate fi oprită. Să vină cineva să-mi spună mie «băi, n-ai voie să faci comenzi!»? Băi, ești nebun? Cum să nu am voie să fac comenzi?”, se revoltă Emanuel.
Adevăratul „creator” al tehnicii de reprogramare spune că a vindecat o femeie de SIDA
Emanuel menționează în mai multe contexte că tehnica de reprogramare a subconștientului prin comenzi n-a fost inventată de el, de fapt, ci a preluat-o de la un prieten, Marius Grad, un bărbat din Cluj. Până acum șapte ani, când spune că a inventat această tehnică, Marius a trecut la rândul lui prin căutări spirituale ce l-au costat mii de euro.
Una dintre resursele gratuite pe care le poți accesa pe site este chiar un interviu video cu acest Marius Grad, care este prezentat drept „un om aproape iluminat ce practică reprogramări de șapte ani”. Interviul conține mai multe momente în care cei doi vorbesc despre vindecări miraculoase facilitate de tehnică.
Primul e Emanuel, care susține că a reprogramat două persoane în același timp, membre ale aceleiași familii. Una dintre ele era o adolescentă de 17 ani care nu mai putea să vorbească din cauza anxietății sociale provocate de bullying-ul din școală.
„A mers la doi dintre cei mai buni psihologi din Suceava. Și nu a dat nimic rezultate. (...) și acum, în cinci minute, a putut să vorbească. Băi, aproape că plângeam de fericire, i-am făcut și cont gratis pe platformă”, spune Emanuel.
Dar Marius îl întrece cu lejeritate. Pe lângă faptul că a îmbogățit o grămadă de oameni și i-a ajutat să avanseze în carieră (inclusiv pe un director Untold, spune el), bărbatul susține că îmbinând elemente din noua medicină germană a reușit să vindece boli grave.
Emanuel Giurgi crede că bărbatul de la care a preluat tehnica de reprogramare, Marius Grad, este „un om aproape iluminat”. Captură foto via Telegram
Pe un luptător de kickbox spune că l-a scăpat de o operație pe inimă, după ce doctorii îi ziseseră că „nici șase scări nu mai avea voie să urce” în starea în care era. După câteva reprogramări și un nou set de analize, medicii ar fi recunoscut că e un miracol și că nu mai are nimic.
În mod similar, o femeie care de la 9 ani până la aproape 30 „credea” că are SIDA, a făcut reprogramări cu Marius și, de la 30 și ceva de kilograme, ar fi ajuns la 40-50. Azi se simte bine, duce o viață normală, susține inventatorul tehnicii.
„Continuă să meargă la farmacie, ia medicamente și le aruncă la gunoi, pentru că mama ei nu ar accepta și nu ar înțelege ceea ce se întâmplă”, povestește bărbatul.
„Paraziții” sceptici sunt înlăturați din comunitatea de reprogramare
Deși mulți oameni activi pe grupurile de Telegram spun că tehnica le-a schimbat viețile, câteodată apar și detractori.
La un moment dat, o doamnă s-a plâns că tehnica ar trebui să coste mai puțin. A fost pusă imediat la zid de Dorian*, bărbatul de 50 și ceva de ani de la fermă.
„Trebuie să apară și paraziții să schimbe reguli și prețuri 🤮”, a mustrat-o bărbatul.
A intervenit Emanuel, spunând că a făcut (și va mai face) multe sesiuni gratuite de-a lungul timpului și că banii pe care-i cere pentru cursuri sau ședințe 1 la 1 sunt mai mult pentru asumare. Dacă ar fi gratis, oamenii n-ar mai lua în serios tehnica și munca cu ei înșiși.
O altă doamnă, trecută deja prin ani de meditație și terapii alternative, și-a exprimat scepticismul vizavi de legitimitatea tehnicii. A susținut că, pentru a fi facilitator în orice terapie, îți trebuie un atestat sau o diplomă, lucruri pe care Emanuel încă nu le are, și că nu i se pare etic sau legal ca facilitatorii să primească atâția bani fără a da o dovadă la schimb că au încasat acei bani.
„Plătești 200 de euro și dacă nu funcționează, ce faci?”, s-a întrebat femeia.
A intervenit Darius, spunând că toți banii sunt încasați pe firma lui Emanuel și că totul este 100% legal.
Într-un interviu telefonic luat de PressOne o lună mai târziu, Giurgi susține că firma respectivă este înregistrată în Dubai și se numește „Frontiera Cunoașterii”.
După un timp, femeia a dispărut însă de pe grup. Au dispărut și comentariile ei. Am abordat-o separat. Mi-a spus că, în urma comentariilor sale, a fost atacată în privat, cu amenințări și insulte.
„(n.r. Mi-au spus) că au numărul meu și or să afle cine sunt”, mi-a mărturisit femeia.
Emanuel a declarat ulterior pentru PressOne că nu știe nimic despre acest incident și că i-a educat pe facilitatori să aibă o atitudine sănătoasă față de cei care sunt sceptici.
Cine sunt și ce vor creatorii Fermei de Conștiință
„Salut, sunt Emanuel. Ca și tine probabil, focusul meu în această viață a fost să devin cât mai liber și fericit. În urmă cu 15 ani am avut o trezire spirituală și am devenit pasionat de acest concept, că noi ne putem creea propria realitate prin gândurile și emoțiile noastre și de aici am început o pasiune arzătoare despre puterea subconștientului” , se prezintă Emanuel Giurgi în cartea autobiografică publicată pe reprogramarementala.ro.
În copilărie, spune el în carte, s-a luptat pentru o lungă perioadă cu anxietatea socială și atacurile de panică. Mai mult, Emanuel își amintește că a avut dintotdeauna probleme cu capacitatea de a fi atent și de a memora lucruri, probleme pe care le pune pe seama unor traume din copilărie. În clasele primare, colegii și profesorii îl considerau „semiretard”, pentru că nu putea niciodată să rețină ce teme primea de la profesori și îi era greu să se concentreze la lecții.
Foto: Emanuel Giurgi (stânga, vorbind la telefon) și Leopold Eugen Reich (mijloc), fondatorii Fermei de Conștiință. Captură foto via Youtube
Tatăl său îi repeta deseori că a fost o greșeală și ar fi fost mult mai fericit dacă n-ar fi existat. A fost martor la multe episoade de violență domestică și a copilărit în sărăcie.
Astăzi, însă, la mulți ani distanță și după ce a descoperit reprogramarea mentală, își vede tatăl ca pe cea mai mai mare binecuvântare din viața lui. De altfel, Giurgi senior este personaj principal într-unul din testimonialele postate pe pagina de TikTok a lui Emanuel, unde bărbatul lasă de înțeles că fiul său i-ar fi vindecat dependența de tutun.
Conform propriei autobiografii, toate traumele din copilărie au generat în Emanuel o dorință arzătoare de a se vindeca și de a deveni un om de succes. Odată ajuns la studii în Londra, a început să lucreze riguros la dezvoltarea lui personală. A cheltuit zeci de mii de euro pe cursuri, retreat-uri de vindecare, ateliere și a citit sute de cărți de dezvoltare personală
Cândva, pe parcurs, a descoperit tehnica pe care o vinde astăzi pe bani frumoși. Și care l-a ajutat - susține el - să se elibereze de aproape toate emoțiile negative din trecut. Emanuel spune că are perioade de săptămâni întregi în care nu mai simte deloc emoții negative - se culcă fericit, se trezește fericit.
„Asta este ceea ce eu numesc «libertate emoțională» (...) sau atingerea unui nivel înalt de conștiință: a avea capacitatea de a elibera orice emoții negative după bunul plac. Iar asta m-a făcut să mă simt de neoprit. Indiferent ce tragedie sau situație s-ar întâmpla în viața mea, acum știu că o pot schimba și transforma în ceva pozitiv”, susține Emanuel Giurgi în cartea lui, „Cum să devii liber emoțional și financiar”.
Leopold vorbește la rândul lui despre problemele de sănătate mintală pe care le-a depășit de-a lungul vieții. În 2015, scrie el pe Facebook, ar fi reușit să treacă peste un episod depresiv intens prin meditație, dușuri reci și exerciții cu greutatea corpului, urmate de o dietă bazată pe plante.
Atât el, cât și partenerul său de afaceri, par să fi fost dați peste cap de pandemie și de restricțiile aferente. Într-o postare de pe Facebook din decembrie 2020, Emanuel se declară convins că totul a fost pus la cale de forțele întunecate care controlează lumea. Că este o „plandemie”, nu o pandemie. Postările lui Leopold despre COVID sunt din același registru, cu share-uri repetate din Gheorghe Piperea, Vasile Astărăstoae, Dan Bittman și alți coronasceptici.
Un scop pe care Leopold și-l asumă în repetate rânduri, în mai multe podcasturi și interviuri postate pe Youtube, este ca, pe termen lung, comunitatea formată în jurul Fermei de Conștiință să fie complet ruptă de restul societății, ca o enclavă independentă energetic și alimentar, cu propria bancă de semințe și chiar propria bancă de finanțe descentralizate - criptomonede și token-uri.
De ce? Pentru că Leopold este adeptul unei teorii a conspirației care spune că ONU vrea ca până în 2030 să instaureze un guvern mondial și să creeze un sistem în care oamenii nu vor mai deține absolut nimic și vor putea locui doar în chirie.
Bărbatul se referă la așa-numita „Agenda 2030”- un plan de acțiune real, elaborat de ONU, care propune reducerea sărăciei și a inegalităților, dar și un model de dezvoltare economică mai prietenos cu planeta. Nicăieri în el nu este menționată abolirea proprietății private sau instaurarea unui guvern planetar.
Leopold, nemulțumit de plecarea mea prematură. „E strict management, ca să fim în grafic cu ce avem de făcut”
La o săptămână după ce m-am întors în București, am primit telefon de la Leopold. Abia revenise la fermă. Discuția a început pe un ton prietenos. Cum a fost, m-am simțit bine, am învățat ceva? I-am spus că da, dar a trebuit să plec ca să mă văd cu un văr. Nu i-a plăcut. Așteptarea lui era să stau minimum o săptămână.
„Să știi că pe viitor nu putem să mai acceptăm dacă vii și pleci așa, după două-trei zile”, m-a mustrat Leo. „Nu este o obligație, este o necesitate. Dacă nu este o urgență, nu ai planuri dinainte sau nu intervine nimic… Dacă aduc 10 oameni într-o perioadă, poate nu e treabă pentru toți în perioada aia, dar e nevoie ca ei să stea toată perioada, că altfel trebuie să-i chem pe alții. E strict management, ca să fim în grafic cu ce avem de făcut. (...) La nivel energetic mai era nevoie de oameni”, a spus Leo.
În niciun moment nu am semnat vreun contract de voluntariat care să prevadă obligațiile fiecăruia, așa cum cere legea.
Însă:
„Majoritatea lucrurilor pe care le vedeți au fost făcute cu voluntariate. Nu am plătit meseriași, le-am făcut noi, urmărind chestii pe YouTube, invitând oameni, făcând ateliere. Și cumva am economisit foarte mult făcând asta (...)”, susținea Leo într-un interviu din aprilie.
Poziția lui Leopold și a lui Emanuel, odată ce au aflat că sunt jurnalist
La o zi după ce am fost certat pentru că am plecat prea devreme, i-am informat pe Leo și Emanuel că am venit la ei în calitate de jurnalist. Le-am trimis fiecăruia câteva întrebări despre reprogramări, Fermă, finanțe, planul de a deveni cetățeni suverani și programul de voluntariat.
După câteva ore, Leopold îmi mulțumește pentru promovare și mă felicită că am consumat atâta energie pentru a formula „o opinie”. Spune că felul în care am observat eu lucrurile de la fermă nu reprezintă neapărat realitatea.
„Ești o majoritate de un om care a avut experiența asta”, explică Leopold. Când aude de legi privind medicina alternativă sau voluntariatul, spune că sunt spălat pe creier. În ceea ce privește tehnica vândută de Emanuel, mă îndeamnă să stau de vorbă cu sutele oameni care „s-au vindecat” prin tehnica de reprogramare înainte de a trage concluzii.
„Dacă te-ai uitat atât de mult la video-urile lui Emanuel, ai prins și partea în care susține că el nu deține adevărul și nu garantează aceste vindecări miraculoase, așa cum le numește. (...) e necesar să iei în vedere o anumită statistică, dacă tot te focusezi pe cazuri izolate”, continuă el.
Discuția cu Emanuel se desfășoară pe un ton mult mai prietenos. Speră că am fost cu adevărat independent în documentarea pe care am făcut-o și că nu m-a „mituit” nimeni s-o fac. Confirmă că nu este calificat să practice medicina sau psihologia, dar susține că nu vrea să păcălească pe nimeni cu tehnica de reprogramare și că e doar un experiment.
„Sunt calificat în mai multe tehnici de reprogramare a subconștientului, cum e Psych-K, Silva Method sau Timeline Healing. Eu sunt profesor, am făcut trei facultăți în Londra și pot să predau business management, dar nu predau”, își rezumă Emanuel expertiza.
Acreditare pentru ce practică el acum încă nu are, dar spune că a obținut un brevet de la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA). Neagă că ar practica medicina alternativă. Când îi indic cazuri concrete în care el și alții din proiect s-au lăudat că au vindecat oameni în mod miraculos, se ascunde în spatele unor disclaimere scrise cu font mic pe site și insistă că „e doar un experiment”.
Spune că nu-i poate controla pe facilitatorii care folosesc elemente din Noua Medicină Germană pentru a da sfaturi despre cancer și alte boli grave: fiecare e liber să facă ce vrea.
„E o tehnică experimentală și pot să experimenteze”, susține bărbatul.
Dorința lui Leopold de a deveni cetățean suveran i se pare o fantezie, nu are neapărat o părere despre asta. Îmi mulțumește, însă, că i-am atras atenția în privința programului de voluntariat și promite că de acum încolo va face totul după litera legii, cu protecția muncii, contract și tot ce trebuie.
„Până acum au venit doar prieteni din București, care ne ajutau și stăteau cu noi. Am vorbit cu Leopold și chiar săptămâna următoare cumpărăm o imprimantă și o să fim mai dotați dacă vin persoane necunoscute la voluntariat”, încheie Emanuel.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this